- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 23 septembrie 2004
Decizia nr. 2911/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 146, la 13 decembrie 2001, reclamanta C.R.C. Caraula a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta I.T.C., instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.014.360 lei, cu titlu de dobândă aferentă creditului de care a beneficiat. Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Dolj, prin sentința nr. 1641 din 28 mai 2002, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta I.T.C. la plata sumei de 3.608.590 lei, rate restante și a sumei de 4.057.000 lei, dobânda aferentă.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Dolj a declarat recurs reclamanta S. (fostă I.) T.C., invocând netemeinicia și nelegalitatea sentinței primei instanțe. Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 1597 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S. (fostă I.) T.C., decizie irevocabilă. Împotriva deciziei nr. 1597 din 17 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a declarat recurs pârâta S. (fostă I.) T.C. Potrivit principiului legalității căilor de atac, hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac strict determinate de lege. În cauză, litigiul a parcurs ciclul complet de judecată, conform dispozițiilor legale.
Cum decizia recurată este irevocabilă, aceasta nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs. În consecință, pentru considerentele ce preced, recursul pârâtei a fost respins ca inadmisibil. Așa fiind, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S. (fostă I.) T.C. împotriva deciziei nr. 1597 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2004.