ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1530/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174

din 18 octombrie 2004, Tribunalul Teritorial București, a respins, ca

nefondată, contestația la executare, formulată de condamnatul

G.Șt.

, în baza art. 461 lit. c) C.

proc. pen., împotriva sentinței nr. 190 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului

Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia nr. 1624 din 24

martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, nu sunt întrunite dispozițiile art. 462, în

referire la art. 460 C. proc. pen., în cauză neexistând nelămuriri cu privire

la hotărârea care se execută și nici vreo împiedicare la executare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul G.Șt., care a solicitat desființarea acesteia și

admiterea contestației la executare. În motivarea apelului, condamnatul a

arătat că nu este vinovat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de

fals intelectual, prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

și pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., pentru

care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, prin

decizia nr. 33 din 22 mai 2002 a Curții Militare de Apel.

Curtea Militară de Apel,

prin decizia nr. 53 din 8 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului, obligându-l la plata către stat a 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs condamnatul G.Șt., solicitând casarea acesteia și admiterea

contestației la executare, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 461 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării penale când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare.

Din analiza actelor

dosarului, se constată, așa cum a reținut și instanța de apel, că prin decizia

nr. 1624 din 24 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a casat

decizia atacată și s-a desființat sentința primei instanțe, numai cu privire la

infracțiunea de delapidare din perioada mai 1997 - iunie 1999, prevăzută de

art. 215

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în

sarcina condamnatului și, respectiv, complicitate la această infracțiune,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

1

alin. (1), cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului D.F.

Totodată, la data judecării

contestației la executare, hotărârea judecătorească care a stabilit pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare, în sarcina inculpatului G.Șt., a rămas

definitivă, acesta aflându-se în executarea ei.

Rezultă că, în mod corect,

cele două instanțe au apreciat că cererea nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute de art. 461 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Neexistând alte motive de

recurs care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnat și a fi obligat să plătească statului

cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul G.Șt. împotriva deciziei nr. 53 din

8 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 martie 2005.