ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7896/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 iulie 2003, reclamantul G.C.

a chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Sălaj, solicitând obligarea pârâților, la plata diferenței dintre salariul cuvenit reclamantului, pentru funcția de consilier teritorial șef și cea de execuție, pentru perioada în care nu a beneficiat de acea diferență, plata sumei de 250.000.000 lei, reprezentând alocații bugetare pentru anul 2001, rezervate și aprobate pentru editarea unei reviste și a unui album catalog, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză și plata unei taxe de întârziere, pentru nepunerea în executare a sentinței civile nr. 243 din 27 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384 din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților, la plata unor daune morale, în sumă de 1.300.000.000 lei, ca efect al anulării Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001, al Ministerului Culturii și Cultelor, prin care a fost eliberat din funcția de consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură a județului Sălaj, ordin nelegal emis potrivit hotărârilor judecătorești irevocabile menționate. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1415 din 26 noiembrie 2003, a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că despăgubirile solicitate de reclamant, sunt în strânsă legătură cu actul administrativ anulat, prin sentința civilă nr. 243 din 27 iunie 2001, a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384 din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, astfel că, întrucât prejudiciul era cert, fiindu-i cunoscut reclamantului, la data de 10 aprilie 2002, acțiunea formulată la 15 iulie 2003, este prescrisă, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, persoana vătămată de un act administrativ ilegal, are la dispoziție un an, care începe să curgă de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea prejudiciului.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit instanța a reținut că dreptul la acțiune este prescris, deși termenul de prescripție a fost întrerupt prin introducerea contestației în anulare specială, la 29 aprilie 2002, soluționată la 6 noiembrie 2003 și respectiv, prin depunerea la 18 februarie 2003, a contestației la titlu, în dosarul nr. 6364/2003, soluționată irevocabil prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 1066/2003, la data de 23 septembrie 2003. Recursul este întemeiat, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare, în urma examinării hotărârii, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ. Prin hotărâri judecătorești pronunțate și rămase irevocabile la data de 10 aprilie 2002, prin decizia nr. 1384, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a dispus anularea ca nelegal, a Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001, emis de Ministerul Culturii și Cultelor, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului Sălaj. Prin memoriul din 21 martie 2003, adresat Ministerului Culturii și Cultelor, reclamantul-recurent a solicitat repararea prejudiciului cauzat și punerea în executare a sentinței civile nr. 183 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă la 10 aprilie 2002, precizând sumele ce reprezintă despăgubirile, precum și daunele morale pretinse.

Instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului, introdusă la 15 iulie 2003, este prescrisă, întrucât reclamantul a cunoscut prejudiciul, încă de la data de 10 aprilie 2002, precum și în raport cu prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990, care ar stabili un termen de un an, pentru valorificarea dreptului. Se constată că printr-o greșită interpretare a probelor, pe de o parte și a dispozițiilor legale aplicabile, pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este prescrisă. Art. 12 din Legea nr. 29/1990, prevede „în cazul în care cel vătămat, a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acțiunii de anulare, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri, curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei”.

Se constată că textul legal menționat, nu se referă la nici un termen de prescripție de un an, precizând numai data de la care curge termenul de prescripție, pentru cererea de despăgubiri. Reținerea instanței de fond, că reclamantul cunoștea prejudiciul încă de la data de 10 aprilie 2002, respectiv că prejudiciul era cert la acea dată, nu își are suport probator, cât timp abia prin memoriul depus la Ministerul Culturii, la 21 martie 2003, reclamantul și-a precizat prejudiciul suferit prin Ordinul nr. 183 din 23 februarie 2001, anulat ca nelegal, respectiv despăgubirile și daunele morale.

Ulterior răspunsului primit la cererea reclamantului, nr. 320 din 3 iunie 2003, prin adresa nr. 341 din 10 iunie 2003 a Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniul Cultural Național Sălaj, privind cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv precizarea diferenței de drepturi salariale neîncasate a alocațiilor bugetare pe anul 2001, rezervate pentru editarea unei reviste și a unui album catalog, cheltuieli de judecată, taxă de întârziere pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 243 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384, din 10 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, precum și a daunelor morale, reclamantul a introdus în termen, la 15 iulie 2003, acțiunea de chemare în judecată.

Așa fiind, constatând greșita soluționare a cauzei, pe excepția prescripției dreptului la acțiune, se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința atacată și se va trimite dosarul, spre rejudecare pe fond, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.C. împotriva sentinței civile nr. 1415 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2004.