ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7896/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 15 iulie 2003, reclamantul G.C. a chemat în judecată Ministerul Culturii și

Cultelor și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural

Național Sălaj, solicitând obligarea pârâților, la plata diferenței dintre

salariul cuvenit reclamantului, pentru funcția de consilier teritorial șef și

cea de execuție, pentru perioada în care nu a beneficiat de acea diferență,

plata sumei de 250.000.000 lei, reprezentând alocații bugetare pentru anul

2001, rezervate și aprobate pentru editarea unei reviste și a unui album

catalog, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză și

plata unei taxe de întârziere, pentru nepunerea în executare a sentinței civile

nr. 243 din 27 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384 din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme

de Justiție, secția de contencios administrativ.

Totodată, reclamantul a

solicitat obligarea pârâților, la plata unor daune morale, în sumă de

1.300.000.000 lei, ca efect al anulării Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001,

al Ministerului Culturii și Cultelor, prin care a fost eliberat din funcția de consilier

teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură a județului Sălaj, ordin

nelegal emis potrivit hotărârilor judecătorești irevocabile menționate.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1415 din 26

noiembrie 2003, a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că despăgubirile solicitate de reclamant, sunt în strânsă

legătură cu actul administrativ anulat, prin sentința civilă nr. 243 din 27

iunie 2001, a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1384

din 10 aprilie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ,

astfel că, întrucât prejudiciul era cert, fiindu-i cunoscut reclamantului, la

data de 10 aprilie 2002, acțiunea formulată la 15 iulie 2003, este prescrisă,

deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 29/1990, persoana vătămată de un act

administrativ ilegal, are la dispoziție un an, care începe să curgă de la data

la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea prejudiciului.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit

instanța a reținut că dreptul la acțiune este prescris, deși termenul de

prescripție a fost întrerupt prin introducerea contestației în anulare specială,

la 29 aprilie 2002, soluționată la 6 noiembrie 2003 și respectiv, prin

depunerea la 18 februarie 2003, a contestației la titlu, în dosarul nr. 6364/2003,

soluționată irevocabil prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de

Justiție, în dosarul nr. 1066/2003, la data de 23 septembrie 2003.

Recursul este întemeiat, în

sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare, în urma examinării

hotărârii, potrivit art. 304

1

C. proc. civ.

Prin hotărâri judecătorești

pronunțate și rămase irevocabile la data de 10 aprilie 2002, prin decizia nr. 1384,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

s-a dispus anularea ca nelegal, a Ordinului nr. 183 din 23 februarie 2001, emis

de Ministerul Culturii și Cultelor, prin care reclamantul a fost eliberat din

funcția de consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului

Sălaj.

Prin memoriul din 21 martie

2003, adresat Ministerului Culturii și Cultelor, reclamantul-recurent a

solicitat repararea prejudiciului cauzat și punerea în executare a sentinței

civile nr. 183 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă la

10 aprilie 2002, precizând sumele ce reprezintă despăgubirile, precum și

daunele morale pretinse.

Instanța de fond a reținut

că acțiunea reclamantului, introdusă la 15 iulie 2003, este prescrisă, întrucât

reclamantul a cunoscut prejudiciul, încă de la data de 10 aprilie 2002, precum

și în raport cu prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990, care ar stabili un

termen de un an, pentru valorificarea dreptului.

Se constată că printr-o

greșită interpretare a probelor, pe de o parte și a dispozițiilor legale

aplicabile, pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este

prescrisă.

Art. 12 din Legea nr. 29/1990,

prevede „în cazul în care cel vătămat, a cerut anularea actului administrativ, fără

a cere în același timp și despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută

la data judecării acțiunii de anulare, termenul de prescripție pentru cererea de

despăgubiri, curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea

pagubei”.

Se constată că textul legal

menționat, nu se referă la nici un termen de prescripție de un an, precizând

numai data de la care curge termenul de prescripție, pentru cererea de

despăgubiri.

Reținerea instanței de fond,

că reclamantul cunoștea prejudiciul încă de la data de 10 aprilie 2002,

respectiv că prejudiciul era cert la acea dată, nu își are suport probator, cât

timp abia prin memoriul depus la Ministerul Culturii, la 21 martie 2003, reclamantul și-a precizat prejudiciul suferit prin Ordinul nr. 183 din 23 februarie

2001, anulat ca nelegal, respectiv despăgubirile și daunele morale.

Ulterior răspunsului primit

la cererea reclamantului, nr. 320 din 3 iunie 2003, prin adresa nr. 341 din 10

iunie 2003 a Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniul Cultural Național

Sălaj, privind cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv precizarea

diferenței de drepturi salariale neîncasate a alocațiilor bugetare pe anul 2001,

rezervate pentru editarea unei reviste și a unui album catalog, cheltuieli de

judecată, taxă de întârziere pentru punerea în executare a sentinței civile nr.

243 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr.

1384, din 10 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ,

precum și a daunelor morale, reclamantul a introdus în termen, la 15 iulie

2003, acțiunea de chemare în judecată.

Așa fiind, constatând

greșita soluționare a cauzei, pe excepția prescripției dreptului la acțiune, se

va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința atacată și se va trimite

dosarul, spre rejudecare pe fond, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

G.C. împotriva sentinței civile nr. 1415 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2004.