ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 ianuarie 2003, reclamanta R.N.P. - Direcția Silvică București a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 930/2002 și a unor anexe ale acesteia, privitoare la includerea unor terenuri aflate în administrarea reclamantei, în patrimoniul localităților Snagov, Gruiu, Mogoșoaia, Găneasa, Cernica, Brănești, Pantelimon și Buftea. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că au fost incluse greșit în patrimoniul unor localități, terenuri aparținând fondului forestier, aflate în administrarea reclamantei și cuprinse în amenajamentele silvice, terenuri în suprafață totală de 144,94 ha.

Mai arată că respectivele terenuri nu au fost administrate de primăriile în discuție și contrar prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, fără avizul reclamantei sau a ministerului tutelar și fără să se țină cont că se află în extravilanul localităților, au fost eronat cuprinse în domeniul public al acestor comune. Guvernul României a introdus cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean Ilfov, Consiliului Local al orașului Buftea, Consiliilor Locale ale comunelor Snagov, Gruiu, Mogoșoaia, Găneasa, Cernica, Pantelimon și Brănești, a Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și a Ministerului Administrației Publice, susținând că la baza emiterii hotărârii contestate s-au aflat hotărârile adoptate de consiliile locale, prin care au declarat și au aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al respectivelor localități.

Susține și că Ministerul Administrației Publice este organul de specialitate care a inițiat actul atacat și care are competența de a propune menținerea, modificarea, completarea sau abrogarea acestuia, iar Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor este organul în subordinea căruia se află reclamanta, având și atribuții de urmărire și control a aplicării și respectării reglementărilor în domeniul silviculturii. Guvernul României a depus și întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale a acesteia și excepția tardivității acțiunii, iar pe fond solicită ca acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Și Ministerul Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care ridică excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale a acesteia, iar pe fond cere ca acțiunea să fie respinsă.

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în garanție a acestui minister, ca inadmisibilă, susținând că nu a participat la fundamentarea, elaborarea și promovarea hotărârii contestate. Întâmpinări a depus și Consiliul Local al comunei Snagov, în prima întâmpinare ridicând excepția lipsei capacității sale procesuale și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar prin cealaltă solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, menționând că terenurile care fac obiectul litigiului, privitoare la comuna Snagov, sunt evidențiate în Cadastrul funciar al acestei comune, ca aparținând C.A.P. Snagov.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 17 din 13 ianuarie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, dar a respins și acțiunea ca neîntemeiată, ca și cererea de chemare în garanție. Instanța reține, în motivarea sentinței, că excepția lipsei calității procesuale a reclamantei este neîntemeiată, pentru că, în calitate de administrator al fondului forestier național, apără un interes legitim. În ce privește fondul cauzei, reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ. Consideră că H.G.

nr. 930/2002 s-a adoptat având la bază inventarele întocmite de consiliile locale, cuprinzând bunurile ce aparțin domeniului public al comunelor respective, inventare însușite de consiliile locale în discuție, trimise de către Consiliul județean, Guvernului, spre atestare, iar proiectul de hotărâre a primit toate avizele necesare, prevăzute de H.G. nr. 555/2001. Mai consideră că reclamanta nu a contestat inventarele însușite de consiliile locale și de Consiliul Județean Ilfov, că aceasta nu a făcut dovada că a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege, ea având doar un drept de administrare asupra terenurilor și drumurilor forestiere, nu și de proprietate asupra acestora. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru netemeinicie.

Susține că instanța a respins greșit acțiunea, reținând neîntemeiat că reclamanta trebuia să verifice legalitatea hotărârilor consiliilor locale și că acestea au inventariat bunurile aflate în posesia, folosința și gestionarea lor, cu toate că și pârâtul recunoaște că au fost inventariate bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale respective, nu terenuri cuprinzând păduri și drumuri forestiere aparținând altor instituții de interes național, care n-au fost, începând cu anul 1910 și până în prezent, în patrimoniul localităților menționate mai sus.

Susține și că inventarele sunt acte de ordine interioară, care nu se substituie titlului de proprietate asupra terenurilor, Guvernul României având obligația să verifice actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, situație în care ar fi constatat că chematele în garanție nu dețin vreun titlu asupra terenurilor și drumurilor forestiere și că prin nici o lege nu s-a dispus trecerea din patrimoniul reclamantei, în patrimoniul acestora, a terenurilor și drumurilor forestiere.

Menționează că sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază dispozitivul acesteia și că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul acestuia, fără să aibă în vedere că administrația centrală nu poate schimba regimul juridic al fondului forestier național, Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) prevăzând că fondul forestier nu poate fi diminuat, iar Legea nr. 18/1991 stabilind care sunt terenuri și drumuri forestiere de interes național și modul de gospodărire a acestora. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, în care arată că s-a respins corect acțiunea, deoarece reclamanta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege în favoarea sa și încălcat prin emiterea actului contestat.

Susține că la elaborarea actului s-au respectat dispozițiile legale privind elaborarea actelor normative, proiectul de hotărâre fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea lui și de către Ministerul Justiției, după ce inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, s-a întocmit de către comisii special constituite în acest sens și s-a însușit prin hotărâri ale autorităților publice locale, hotărâri care nu au fost contestate la instanța de contencios administrativ. Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, ținând cont de materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele: Prin H.G.

nr. 930/2002 s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Ilfov și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, a bunurilor cuprinse în anexele la hotărâre. Recurenta-reclamantă a contestat calitatea unora din aceste bunuri ca făcând parte din domeniul public al comunelor Snagov, Gruiu, Mogoșoaia, Găneasa, Cernica, Brănești și Pantelimon și a orașului Buftea, susținând că fac parte din fondul forestier național, aflat în administrarea R.N.P., prin unitățile din subordinea acesteia. Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei care i-a fost cauzată”.

Chiar dacă bunurile în litigiu fac parte din fondul forestier național, conform prevederilor Legii nr. 26/1996 (Codul silvic), R.N.P., prin direcțiile silvice județene, are numai un drept de administrare a acestora, statul fiind proprietarul lor și în această calitate are dreptul, prin organele abilitate legal, să procedeze la trecerea unor bunuri făcând parte din domeniul public de interes național, în domeniul public de interes local, ceea ce s-a și realizat prin hotărârea în discuție. De altfel, prin această hotărâre nu s-a adus atingere dreptului de administrare al reclamantei, pentru că pe bază de contract, direcțiile silvice județene își pot exercita în continuare dreptul de administrare a bunurilor în cauză, în temeiul art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea R.N.P.

Ca atare, recurenta nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin emiterea H.G. nr. 930/2002. Instanța reține și că hotărârea s-a emis cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998 și de H.G. nr. 548/1999, prin această hotărâre atestându-se apartenența la domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale, a unor bunuri inventariate anterior de comisii special constituite și însușite prin hotărâri ale consiliilor locale. Inventarele și hotărârile consiliilor locale s-au depus la Ministerul Administrației Publice (în prezent Ministerul Administrației și Internelor), prin Consiliul Județean Ilfov, iar acest minister a întocmit proiectul de hotărâre, supus apoi avizării autorităților publice interesate în aplicarea lui, ca și Ministerului Justiției și numai după aceea s-a adoptat de către Guvern.

Nu se constată, astfel, nici încălcarea vreunor dispoziții legale privitoare la elaborarea hotărârii contestate. Susținerea recurentei, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază dispozitivul ei, nu poate fi reținută, pentru că hotărârea este motivată detaliat, atât în fapt, cât și în drept. De asemenea, instanța a interpretat corect probele dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză. Reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică București, împotriva sentinței civile nr. 17 din 13 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.