ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2004, recurenta S.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 8 din 1 aprilie 2004 a Consiliului de Administrare al Băncii Naționale a României, prin care a fost sancționată cu retragerea aprobării în calitate de conducător al C.C. A. Bistrița. În motivarea recursului arată că hotărârea contestată este netemeinică și nelegală, pentru că nu a avut loc în prealabil o cercetare administrativ-disciplinară, cu respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității, nu s-au respectat dispozițiile din Codul muncii aplicabile în cauză, nu s-a avut în vedere că este președintele cooperativei din anul 1991, că în ultimul an a fost verificată cooperativa de 6 ori, fără să se constate abateri sau probleme majore, că în prezent C.C.

A. este în proces de fuziune cu alte 7 cooperative și că prin retragerea aprobării sale, este afectat procesul de fuziune. Mai arată că fapta ce i se impută, nu are nici o legătură cu respectarea normelor ce vizează aspecte ale activității bancare și că vânzarea unui spațiu al cooperativei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și privește laturi ale managementului administrativ, nu probleme referitoare la activitatea bancară. Susține că s-a respins nemotivat excepția de nelegalitate a normelor, dispozițiilor și deciziilor C. - C.C. și că nu i se poate imputa existența intenției de fraudă, deoarece decizia vânzării spațiului s-a luat de organul de conducere colegial, iar personal s-a abținut de la vot, conducerea C.C.

urmărind înlocuirea sa cu o conducere obedientă. Intimata Banca Națională a României a formulat întâmpinare, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea, este precizată, hotărârea contestată este motivată în fapt și în drept, iar recurenta se face vinovată de realizarea operațiunii de vânzare către SC A.S. SRL, având ca asociați pe soțul și fiul recurentei, a parterului imobilului aflat în proprietatea C.C. A. Bistrița, la care recurenta era președintă a Consiliului de administrație și președintă a Comisiei de licitație. Consideră că pentru vânzarea spațiului nu s-a urmat procedura scoaterii la licitație, că vânzarea acestuia s-a făcut mult sub prețul de pornire a licitației, că reducerea de preț acceptată de Consiliul de administrație al cooperativei este mult sub prețul de pornire al licitației, contrar deciziei C. - C.C.

pct. 11 din anexa 4 și că abținerea recurentei de a vota adjudecarea vânzării, apare ca un gest pur formal. Menționează că nu s-a numit o nouă comisie de licitație în urma abținerii recurentei, că oferta de preț a SC A.S. SRL s-a primit la 29 decembrie 2003, că expertiza s-a efectuat la cererea acestei societăți la 29 decembrie 2003, în lipsa aprobării Consiliului de administrație pentru această vânzare, că membrii Comisiei de licitație s-au delimitat de acțiunile recurentei și au înștiințat Consiliul de administrație că au semnat procesul-verbal de adjudecare, numai pe baza informațiilor primite de la recurentă și la insistențele acesteia și că s-au încălcat norme imperative ale C. - C.C., privitoare la vânzarea de active din patrimoniul organizațiilor cooperatiste de credit din rețea.

Recursul va fi respins, pentru considerentele care se vor arăta în continuare. Prin hotărârea nr. 66 din 26 februarie 2004 a C. - C.C. s-a dispus retragerea aprobării dată recurentei în calitate de președinte al C.C. A. Bistrița, cu motivarea că aceasta a săvârșit o serie de abateri grave cu ocazia vânzării unui spațiu aparținând cooperativei. Hotărârea respectivă a fost contestată la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, care, prin hotărârea nr. 8 din 1 aprilie 2004, a respins contestația, ca neîntemeiată, ca și cererea de suspendare a executării hotărârii nr. 66/2004, a C. - C.C. În motivarea hotărârii se reține, în esență, că menținerea recurentei în calitate de conducător al C.C.

A. Bistrița este de natură a afecta credibilitatea cooperativei și însuși procesul de fuziune în care se află, urmare a plângerii penale formulate împotriva sa, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în funcție, înșelăciune, fals și uz de fals, ca și pentru suspiciunea încălcării reglementărilor emise de C.C. În temeiul art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000, modificată și completată prin Legea nr. 200/2002, contestatoarea S.D. a formulat recursul de față, care va fi respins ca nefondat. În cauză nu erau aplicabile dispozițiile Codului muncii, cum eronat susține recurenta, ci ale legilor bancare, art. 189 și urm. din O.U.G. nr. 97/2000 prevăzând expres măsurile ce pot fi luate de Banca Națională a României sau de către C.C., în cazul încălcării dispozițiilor ordonanței sau a reglementărilor emise de cele două autorități, modul în care se constată faptele, precum și că faptele respective constituie încălcări ale disciplinei bancare.

De altfel, atât Banca Națională a României, cât și C.C., sunt abilitate să supravegheze activitatea cooperativelor de credit, pe baza raportărilor făcute de acestea sau prin inspecții la sediul lor, astfel cum se prevede în art. 185 - 188 din aceeași ordonanță de urgență. În hotărârea nr. 66 din 26 februarie 2004 a C. - C.C. s-a menționat că la aplicarea sancțiunii s-au avut în vedere constatările înscrise în referatul nr. 686 din 24 februarie 2004 și în documentația anexată la aceasta, indicându-se și dispozițiile legale încălcate de recurentă, ceea ce denotă că această hotărâre este motivată în fapt și în drept, contrar susținerilor recurentei. În aplicarea sancțiunii s-a ținut cont de actele încheiate cu ocazia vânzării unui spațiu aflat în proprietatea C.C.

A. Bistrița, în perioada în care recurenta îndeplinea funcția de președinte al Consiliului de administrație și pe cea de președinte al Comisiei de licitație, acte suficiente pentru stabilirea situației reale a împrejurărilor în care s-a realizat vânzarea spațiului și care nu mai impuneau efectuarea unei inspecții la sediul cooperativei ori luarea unor declarații recurentei și altor persoane.

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, vânzarea spațiului s-a făcut cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale în materie și a deciziei nr. 17/2001 a C. Astfel, publicarea anunțului de vânzare s-a făcut într-un ziar local, nu și într-un ziar de largă circulație; în anunț nu se arată bunurile scoase la vânzare, locul unde se află, prețul de pornire a licitației, etc; formalitățile inițiale au fost efectuate pentru vânzarea întregului imobil, nu numai pentru parterul scos la vânzare; nu s-a urmat procedura scoaterii la licitație; între cele două rapoarte de expertiză erau diferențe valorice foarte mari; oferta de preț a fost mult sub prețul de pornire al licitației și în baza unei reduceri de preț acceptată de Consiliul de administrație, cu încălcarea unor norme imperative impuse de C.C.; vânzarea s-a făcut către SC A.S.

SRL, la care acționari unici erau soțul și fiul recurentei; spațiul s-a vândut la prima ședință de licitație. De asemenea, oferta de preț s-a depus cu o zi înainte de data stabilită pentru efectuarea licitației, iar expertiza B.C. s-a efectuat la solicitarea ofertantului, în aceeași zi cu data depunerii ofertei și înainte de a se obține aprobarea Consiliului de administrație pentru vânzare, iar recurenta, chiar dacă s-a abținut de la deliberarea privind analiza ofertei de preț, a semnat contractul de vânzare-cumpărare a spațiului și n-a luat măsurile ce îi reveneau pentru ca să se aleagă o altă comisie de licitație de către Consiliul de administrație.

Trebuie reținută împrejurarea că prin art. 4 din Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor de către cooperativele de credit din rețeaua C., s-a prevăzut expres că nu au dreptul să participe la licitație, în calitate de ofertanți, persoanele care fac parte din comisia de licitație, ca și membrii de familie ai acestora. Or, recurenta era președintele comisiei de licitație, iar ofertanți erau soțul și fiul acesteia, prin societatea comercială la care erau acționari unici. Susținerea recurentei, că intimata a respins nemotivat excepția de nelegalitate a normelor, dispozițiilor și deciziilor C., nu este întemeiată, din cuprinsul hotărârii recurate rezultând existența unei motivări în acest sens.

Așa cum corect s-a reținut în hotărârea contestată, a existat din partea recurentei, intenția dolosivă încă de la inițierea procedurii de scoatere la vânzare prin licitație publică a spațiului în discuție, intenție continuată apoi pe întreg parcursul desfășurării acțiunii de vânzare și materializată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cooperativă, cu societatea la care acționari și administratori unici erau soțul și fiul recurentei. Se constată, astfel, că recurenta a săvârșit abateri grave de la dispozițiile legale imperative privitoare la operațiunea de vânzare a spațiului în discuție, care a produs cooperativei, pagube materiale însemnate, dar care a dovedit și lipsa de onorabilitate din partea recurentei, ceea ce o făcea nedemnă pentru menținerea în calitate de președinte al cooperativei.

Astfel fiind, reținându-se că hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României este legală și temeinică, urmează ca recursul de față să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 202 din O.U.G. nr. 97/2000, republicată și a art. 299 și 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.D. împotriva hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României nr. 8 din 1 aprilie 2004, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.