ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2888/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 7 aprilie 2004, sub nr. 1716, la Curtea de Apel Iași, reclamantul C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 1614 din 27 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 66 din 17 mai 2004, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca nefondată.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei soluții a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 7016 din 21 septembrie 2004, care a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. În motivarea deciziei s-a reținut că instanța de fond nu a administrat probe, din coroborarea cărora să se tragă o concluzie certă, declarațiile mentorilor fiind eliptice și în neconcordanță cu celelalte acte depuse de reclamant. Rejudecând în fond după casare, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 199 din 13 decembrie 2004, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași.

În motivarea hotărârii s-a reținut că reclamantul nu s-a mai prezentat în instanță, pentru susținerea și dovedirea acțiunii sale, iar potrivit art. 1169 C. civ., acestuia îi revenea obligația de a face dovada cererii sale. Și această hotărâre a fost atacată cu recurs, de către reclamantul C.P. În motivarea recursului, acesta a susținut că în mod greșit acțiunea sa a fost respinsă, întrucât s-a refugiat, minor fiind, împreună cu familia, din Arciz - Basarabia, la Galați, în România, nefiind, însă, înregistrați, ca refugiați și nesolicitând nici un drept, până la apariția Legii nr. 189/2000. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Deși reclamantul avea obligația în temeiul art. 1169 C. civ., să dovedească instanței, cererea pe care a formulat-o, față de decizia nr. 7016 din 21 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin care a fost admis recursul pe care l-a declarat împotriva sentinței nr. 66/2004, a Curții de Apel Iași, a fost casată hotărârea atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probelor și în raport cu reprezentarea sa în fața instanței de fond, prin apărător ales la termenul din 22 noiembrie 2004, (care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru suplimentarea probelor, prin depunerea de înscrisuri), nu și-a îndeplinit această obligație.

Se reține că la termenul acordat de instanța de fond la cererea reclamantului, pentru a depune înscrisuri în scopul precizării și dovedirii acțiunii, acesta nu a depus la dosar probele solicitate, nu a formulat nici un fel de cerere și nici nu s-a prezentat, instanța respingând acțiunea, în temeiul art. 1169 C. civ. În consecință, recursul declarat de reclamant fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P. împotriva sentinței nr. 199 din 13 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.