ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5281/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5281/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Galați, prin sentința penală nr. 1764 din 2 iunie 2003, a condamnat pe inculpatul: - U.G. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 din același cod, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 792 din 17 septembrie 1998 a Judecătoriei Tecuci, urmând ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în total 4 ani și 6 luni închisoare. Totodată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.
pen., a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate B.I., pentru infracțiunile de lovire și alte violențe și insultă, prevăzute de art. 180 și art. 205 C. pen. S-a reținut că, la 14 decembrie 2002, aflându-se într-o discotecă, inculpatul a proferat injurii și amenințări, a exercitat acte de violență asupra mai multor persoane, tulburând liniștea și ordinea publică, lovind și injuriind în aceste împrejurări partea vătămată B.I. În timpul judecării cauzei, partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă. Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați au respins apelul și recursul declarate de inculpat, prin deciziile penale nr. 881/2003 și respectiv, nr. 825/2003.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că, în mod greșit, s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., față de faptul, că infracțiunea care constituie primul termen al recidivei a fost săvârșită în timpul minorității. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., recidiva există atunci când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.
Pe de altă parte, conform art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității. Ori, din copia de pe cazierul judiciar și referatul întocmit de Biroul executări penale rezultă că, prin sentința penală nr. 792 din 17 septembrie 1998, pronunțată în dosarul nr. 429/1998 al Judecătoriei Tecuci, inculpatul U.G. a fost condamnat, anterior, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 4 ani, pentru două infracțiuni de relații sexuale între persoane de același sex, prevăzute de art. 200 alin. (3), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și art. 109 C. pen., comise la 16 decembrie 1997, dată la care inculpatul era minor având vârsta de 17 ani.
Ca atare, condamnarea fiind dispusă pentru fapte comise în timpul minorității, în mod greșit, instanțele au reținut starea de recidivă a inculpatului. În consecință, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile pronunțate și a se înlătura aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., menționându-se pedeapsa stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 1764 din 2 iunie 2003 a Judecătoriei Galați, deciziei penale nr. 881 din 19 august 2003 a Tribunalului Galați și deciziei penale nr. 825/ R din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați, privind pe inculpatul U.G. Casează hotărârile atacate numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. Rejudecând cauza, înlătură dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. Menține pedeapsa aplicată precum și celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.