ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4412/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1091 din 28

noiembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul S.M.:

- în baza art. 184 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen., la 5 ani închisoare;

- în baza art. 26 C. pen., raportat

la art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.,

la 5 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 6

aprilie 2002 la zi și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive.

Inculpatul

a fost obligat la plata sumelor de 5.000.000 lei și, respectiv, echivalentul în

lei a sumei de 4000 dolari S.U.A., despăgubiri materiale către partea civilă D.I.,

precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că, la

data de 10 iulie 2000, partea vătămată D.I. a depus plângere la poliție,

sesizând că, în seara de 4 iulie 2000, mai multe persoane necunoscute l-au

sechestrat într-un imobil din București, aproximativ 5 ore, timp în care a fost

supus unor violențe fizice, cerându-i-se, pentru a fi eliberat, suma de 30.000

dolari S.U.A.

Indivizii l-au lăsat liber numai

după ce familia sa le-a predat suma de 4000 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei,

prin intermediul numiților S.V. și S.M., tată și fiul.

Urmare cercetărilor efectuate s-a

stabilit că răpirea și lipsirea de libertate a părții vătămate a fost

consecința punerii în aplicare a unui plan conceput de inculpații S.V. și S.M.,

care cunoșteau că partea vătămată deținea o sumă de bani importantă, urmare

vânzării unui apartament din Domnești.

În acest scop, cei doi inculpați

s-au întâlnit cu inculpații D.V., S.P. și I.I., aceștia din urmă concubini,

pentru atragerea părții vătămate într-un imobil.

Astfel, în seara de 4 iulie 2000,

inculpata I.I. a mers în stația taxi P.I., unde a solicitat-o pe partea

vătămată D.I., taximetrist, să o transporte în zona Gării Obor. Ajunși în str. Pantazi

Florica, sector 2, inculpata l-a rugat pe taximetrist să o însoțească în imobil

pentru a o ajuta să ridice niște bagaje, pentru a le duce în altă parte.

Dând curs cererii, partea vătămată,

ajunsă în imobil, a fost agresată fizic de către inculpații D.V. și S.P., ambii

având fețele acoperite cu cagule, legând-o cu mâinile la spate, trântind-o la

pământ, lovind-o cu pumnii și picioarele, amenințând-o cu diferite arme,

solicitându-i pentru eliberare inițial, suma de 30.000 dolari S.U.A. și apoi

10.000 dolari S.U.A.

Partea vătămată a făcut legătura

telefonică prin telefonul său mobil, cunoscut de inculpați, cu fratele său

pentru procurarea sumei, comunicându-i, la sugestia răpitorilor, să predea

banii inculpatului S.V.

Așa cum rezultă din declarația

martorului S.I., proprietarul imobilului în care a fost adusă partea vătămată,

acesta și concubina sa au fost solicitați de inculpatul S.P. să părăsească

împreună cu familia imobilul, întrucât au o problemă de rezolvat.

Martorul a observat momentul actelor

de constrângere exercitate asupra părții vătămate, explicându-i-se de către

inculpații S.P. și I.A. scopul acestora și fiind asigurat de cei doi că nu o

să-i i se întâmple nimic, răspunzând de cele ce se petrec inculpații S.V. și S.M.

De altfel, acești din urmă inculpați

au venit la locul faptei, în jurul orelor 24,00, martorul S.I., auzindu-i

discutând cu inculpatul S.P., în sensul că inculpatul S.M. să mute autoturismul

taxi al părții vătămate din fața locuinței în altă parte.

Așa cum s-a arătat, fiind înștiințat

telefonic, fratele părții vătămate i-a adus la cunoștință soției lui D.I.,

respectiv D.J., pretențiile și condițiile făptuitorilor și după ce a făcut rost

de 4000 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei, aceasta a mers la dorința inculpaților S.V.

și S.M., găsindu-l pe primul acasă.

Martora D.J. declară că avea

impresia că era așteptată de inculpat, care i-a cerut să nu anunțe poliția și

i-a spus că va face bine să facă rost de întreaga sumă de 10.000 dolari S.U.A.,

refuzând propunerea martorei de a merge și ea la locul în care partea vătămată

era ținută cu forța.

În aceeași noapte, inculpații S.V.

și S.M. au mers cu un taxi, după ce au fost contactați telefonic de ceilalți

inculpați, la locul în care era ținută partea vătămată.

După ce banii au fost împărțiși

între toți inculpații, partea vătămată D.I. a fost luată de inculpații S.V. și S.M.

și adusă la domiciliul său cu autoturismul taxi aparținând acesteia și condus

de inculpatul S.M.

Partea vătămată a fost internată în

spital, loc în care, în următoarele zile, au venit inculpații S.V. și S.M. și

l-au amenințat pentru a-l determina să remită și diferența de bani până la

10.000 dolari S.U.A.

Aceleași amenințări sunt prezentate

și de martora D.J., soția părții vătămate ca fiind aduse de către cei doi

inculpați.

Fiind audiați în cauză, inculpații S.P.,

I.I. și D.V., au recunoscut participarea lor la săvârșirea acestor fapte,

detaliind împrejurările comiterii și relevând rolul inculpaților S.V. și S.M.

Întrucât inculpatul S.M. s-a sustras

urmăririi penale, cauza a fost disjunsă față de acesta, formându-se prezentul

dosar.

Inculpatul S.M., ca de altfel și

inculpatul S.V., nu a recunoscut participarea sa, cu vinovăție la comiterea

faptelor, declarând că a făcut doar oficiul de a transporta banii celorlalți

inculpați.

Apelul inculpatului S.M., prin care

a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare, fiind

nevinovat, a fost respins, prin decizia penală nr. 123 din 20 februarie 2004 a

Curții de Apel București.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susținut oral prin

apărător și personal, în principal, prin invocarea cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv lipsa

vinovăției, neavând cunoștință despre inițiativa, pregătirea și realizarea

infracțiunii, iar în subsidiar, solicitând luarea în considerare a cazului de

casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., prin

reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Pentru a reține situația de fapt

expusă și vinovăția inculpatului, instanța a avut în vedere mijloacele de probă

administrate în cele două faze, parcurse de procesul penal.

Martora D.J. (în prezent P.), soția

părții vătămate D.I. la acea dată, a arătat că, în momentul în care a mers la

familia S., pentru a afla amănunte în legătură cu răpirea soțului, avea

impresia că era așteptată de inculpatul S.V. și care i-a promis că o ajută cu

condiția să nu anunțe poliția. Deși nu era prezent în locuință și inculpatul S.M.,

acesta neanunțat de cineva, a venit la locuința martorei unde anterior tatăl

său sosise pentru a prelua banii și ambii au plecat cu taxiul spre locul

sechestrării, refuzând să fie însoțiți de un membru al familiei părții

vătămate.

La fel de relevantă pentru dovedirea

participării în deplină cunoștință de cauză a altor doi inculpați, este

precizarea martorei sus-amintite, în sensul că inculpații S., tată și fiu, au

vizitat partea vătămată la spital, cerând familiei să facă rost și de diferența

de bani până la 10.000 dolari S.U.A., pentru că așa au promis, proferând

amenințări că le vor lua copii și că „ce s-a întâmplat până în acel moment nu a

fost nimic”.

Martorul S.I., proprietarul

imobilului în care a fost lipsită de libertate partea vătămată, a confirmat

prezența inculpaților S.V. și S.M. în imobil anterior momentului aducerii

banilor, respectiv, în jurul orelor 24,00, când inculpatul S.M. a deplasat

autoturismul taxi al părții vătămate în altă parte, aflând de la S.P. despre

implicare inculpaților S. în cauză.

Toți ceilalți inculpați, în cursul

urmăririi penale, au descris concordant modul în care inculpații S.V. și S.M.,

au avut inițiativa săvârșirii infracțiunilor, aceștia cunoscând că partea

vătămată deține o sumă importantă de bani din vânzarea unui apartament, și au

participat faptic la executarea acțiunilor contributive pentru realizarea

scopului propus.

Instanțele au înlăturat justificat

susținerile acestor inculpați din cursul judecății, prin care au revenit asupra

conținutului declarațiilor de la urmărirea penală, constatând, pe de o parte respectarea

dispozițiilor procesual penale în administrarea interogatoriilor din prima fază

a procesului penal, inclusiv cu asigurarea dreptului la apărare, iar pe de altă

parte, lipsa oricăror elemente de fapt care să susțină versiunea prezentată

instanței de acești inculpați, potrivit căreia, partea vătămată ar fi avut o

datorie față de un terț, iar ei, inculpații, l-au adus fără constrângere pe cel

vătămat la o discuție pașnică, finalizată prin buna-înțelegere.

Reținând așadar, participarea

inculpatului S.M. cu vinovăție la săvârșirea infracțiunilor a căror parte

vătămată a fost D.I., Curtea va constata ca fiind întemeiată critica

recurentului sub acest caz de casare.

Nici motivul de casare privind

individualizarea pedepsei, invocat în subsidiar de inculpat, nu este întemeiat.

La

stabilirea și aplicarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., prevalând chiar, față de

cuantumul acestora, care reprezintă minimul special prevăzut de lege, datele

pozitive de caracterizare a inculpatului, respectiv, tânăr și fără antecedente

penale.

În raport de gradul ridicat de

pericol social al infracțiunii săvârșite, reducerea pedepselor și implicit, a

celei rezultante nu se justifică, sancțiunea, în cuantumul aplicat, fiind

necesară realizării funcțiilor sale de constrângere și reeducare, precum și

scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Întrucât nu s-a constatat din

examinarea hotărârilor, nici existența vreunuia din cazurile de casare care ar

putea fi luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului S.M. urmează să

fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce

timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 aprilie 2002 la 8 septembrie

2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.,

împotriva deciziei penale nr. 123/ A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Deduce

din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 aprilie 2002 la

8 septembrie 2004.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

septembrie 2004.