ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4520/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4520/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 11 iulie 2005, Curtea de Apel Ploiești, în baza dispozițiilor art. 300 2 , combinat cu art. 160 b C. proc. pen., a dispus menținerea stării de arest preventiv, alături de alt inculpat, a inculpatului S.I.C . Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că inculpatul a fost arestat, la data de 3 septembrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) și h), art. 149 1 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
și art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., faptele inculpatului constând în sustragerea de bunuri din loc public (2) și preluarea bunului sustras de alt inculpat, pe timp de noapte și din loc public. Inculpatul a fost trimis în judecată, iar prin sentința penală nr. 87 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Buzău a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Împotriva încheierii din 11 iulie 2005, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.I.C. La data judecării recursului inculpatul nu a fost prezent, iar apărătorul desemnat din oficiu a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de control judiciar investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 87 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Buzău, prin care acesta a fost condamnat, a constatat, în mod corect, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile cuprinse în art. 160 lit. b) alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 148 și art. 300 2 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit o hotărâre de condamnare. În consecință, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C. împotriva încheierii din 11 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în dosarul nr. 4680/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 80 lei noi (800.000 lei) din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 20 lei noi (200.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iulie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.