ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1366/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 28 iunie 2004, reclamanta P.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 12072/11441

din 28 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și

obligarea pârâtei să-i acorde drepturile, conform Legii nr. 189/2000, în

calitate de soție supraviețuitoare.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului P.I., care s-a

refugiat în România, din Basarabia, în anul 1944, din localitatea Cetatea Albă,

în Turnul Severin, și că după decesul soțului său nu s-a mai căsătorit.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2302 din 22 octombrie

2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să

emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute

de art. 3 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu începere de la 1 februarie 2003.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că P.I. s-a refugiat împreună cu familia din localitatea

Cetatea de Baltă, în România, în localitatea Turnu Severin, iar din septembrie

1944 s-a mutat la București, dată de la care nu s-a mai întors în localitatea

de origine, de teama persecuțiilor etnice practicate de autoritățile sovietice.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

recurenta a arătat că martorii au declarat că știu despre soțul petentei, din

discuțiile purtate cu părinții acestuia. Astfel, P.I. este născut în anul 1945,

la mai mult de un an de la evenimentele despre care declară. Aceeași

interpretare o dă recurentul, și declarației martorului M.L., apreciind că

specific declarației notariale este cunoașterea personală de către martori, a

faptelor despre care declară.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 3

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria

persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a

lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Reclamanta P.E. a făcut

dovada că este soție supraviețuitoare a defunctului P.I., refugiat în România,

din Basarabia, în anul 1944, cu certificatul de naștere, certificatul de

căsătorie, certificatul de deces al soțului și două declarații notariale ale

martorilor M.L. și I.P., care l-au cunoscut pe defunctul P.I.

Împrejurarea că două declarații

notariale ale martorilor, care declară că știu de refugierea soțului decedat,

coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, duc la concluzia că

reclamanta este soție supraviețuitoare a unei persoane refugiate și pe cale de

consecință, este beneficiara drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

În consecință, soluția

instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2302

din 22 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2005.