ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1366/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2004, reclamanta P.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 12072/11441 din 28 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile, conform Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este soția supraviețuitoare a defunctului P.I., care s-a refugiat în România, din Basarabia, în anul 1944, din localitatea Cetatea Albă, în Turnul Severin, și că după decesul soțului său nu s-a mai căsătorit. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2302 din 22 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu începere de la 1 februarie 2003. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că P.I. s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Cetatea de Baltă, în România, în localitatea Turnu Severin, iar din septembrie 1944 s-a mutat la București, dată de la care nu s-a mai întors în localitatea de origine, de teama persecuțiilor etnice practicate de autoritățile sovietice. Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii, recurenta a arătat că martorii au declarat că știu despre soțul petentei, din discuțiile purtate cu părinții acestuia.

Astfel, P.I. este născut în anul 1945, la mai mult de un an de la evenimentele despre care declară. Aceeași interpretare o dă recurentul, și declarației martorului M.L., apreciind că specific declarației notariale este cunoașterea personală de către martori, a faptelor despre care declară. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, se constată că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Reclamanta P.E. a făcut dovada că este soție supraviețuitoare a defunctului P.I., refugiat în România, din Basarabia, în anul 1944, cu certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, certificatul de deces al soțului și două declarații notariale ale martorilor M.L. și I.P., care l-au cunoscut pe defunctul P.I. Împrejurarea că două declarații notariale ale martorilor, care declară că știu de refugierea soțului decedat, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, duc la concluzia că reclamanta este soție supraviețuitoare a unei persoane refugiate și pe cale de consecință, este beneficiara drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000. În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2302 din 22 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2005.