Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6842/2004

HOTĂRÂRE
16.12.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6842/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția procurorului din 16 mai 2003, dată în dosarul penal nr. 38/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public N.K., din cadrul C.N.P. Iași sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut din probele dosarului că, la data de 17 septembrie 1998, o persoană de sex masculin s-a prezentat în fața notarului public, cu identitatea T.T.P., folosind pentru legitimare pașaportul seria XVIII BM nr. 650602 emis de Republica Moldova. În baza acestui act de identitate notara a întocmit actul adițional, după identificarea părților, ceea ce înseamnă că notarul public N.K.

și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu cu privire la redactarea și autentificarea înscrisurilor, motiv pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și abuz în serviciu, infracțiuni ce au făcut obiectul dosarului nr. 38/P/2003. Faptul că pașaportul prezentat de T.T. este fals, rezultă din adresa nr. 3/2-296 din 7 iulie 1999 emisă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, însă statul a refuzat efectuarea urmăririi penale. Această faptă privind identitatea a făcut obiectul dosarului nr. 6176/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, dosarul fiind inițial înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 112/P/2001.

Prin rezoluția nr. 593/III/2 din 11 august 2003, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost respinsă plângerea formulată de S.C. U. S.R.L. Bârlad. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere solicitând judecarea notarului public sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 și art. 246, cât și extinderea procesului penal cu privire la alte acte materiale și persoane. Prin sentința penală nr. 25 din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Iași a respins plângerea formulată de S.C. U. S.R.L. Bârlad împotriva rezoluției nr. 38/ P din 16 mai 2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public N.K., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 și art. 246 C. pen., menținându-se soluția dată.

Totodată a obligat petenta la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta S.C. U. S.R.L. Bârlad pe care o critică ca nelegală și netemeinică întrucât apreciază că faptele sesizate există și sunt dovedite. Examinând cauza se constată că recursul este nefondat, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză s-a constatat faptul că notarul de serviciu a stabilit identitatea celor două părți pe baza actului de identitate al fiecăruia, la fel procedând și pentru stabilirea domiciliului lor, îndeplinindu-și în mod corespunzător îndatoririle de serviciu cu privire la redactarea și autentificarea înscrisurilor în discuție, respectând în acest sens prevederile legale reglementate de dispozițiile Legii nr. 36/1995, cât și Regulamentul de aplicare a acestuia.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.C. U. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 25 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2016
cu 12 ani, a formulat plângere împotriva magistraților care au avut în instrumentare această cauză. Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași ținând seama de gradul profesional al persoanelor reclamate, prin Ordonanța nr. 26/P/201
ÎCCJ 2008-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3685/2008
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 4 iunie 2008, condamnatul C.F. a solicitat anularea deciziei nr. 16
ÎCCJ 2005-04-14
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din 24 august 2004, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Z.I. în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2005-02-25
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2005
deliberând asupra recursului declarat de petiționara L.V. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Iași, constată următoarele: Prin rezoluția de la 25 aprilie 2003 dată în dosarul nr. 83/P/2003 Parchetul de pe lâng
ÎCCJ 2005-03-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 februarie 2004, C.V., fost D., a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă