ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2016

Decizia nr. 375/2016

Deliberând asupra cererii de revizuire declarată de petenta SC A. SRL, în baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 476 din 20 mai 2015pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A. SRL împotriva Rezoluției nr. x/P/2013 din data de 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Pentru a pronunța această sentință Înalte Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin Rezoluția nr. x/P/2013 din 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în conformitate cu disp. art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori B, C., D. și E., având grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. anterior și art. 264 C. pen. anterior.

În considerentele rezoluției s-a arătat că petenta SC A. SRL, nemulțumită de nesoluționarea plângerii penale care face obiectul Dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. x/P/2001, depusă în urmă cu 12 ani, a formulat plângere împotriva magistraților care au avut în instrumentare această cauză.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași ținând seama de gradul profesional al persoanelor reclamate, prin Ordonanța nr. 26/P/2013 din 23 septembrie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind înregistrată sub nr. X/P/2013.

În esență, din actele premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția atacată s-a reținut că Dosarul nr. x/P/2011 ar fi avut ca obiect sustragerea de către autori necunoscuți a pașapoartelor numiților F. și G., pașapoarte care au fost predate unor persoane necunoscute ce s-au prezentat la data de 17 septembrie 1998 în fața notarului public H., ocazie cu care ar fi autentificat un act adițional între părțile I. și E., din Republica Moldova, prin care E. prelua SC J SRL Iași, iar I. era revocată din funcția de administrator. în această modalitate persoana care ar fi folosit documentele falsificate s-ar fi prevalat de calitatea de asociat unic și ar fi formulat o cale de atac împotriva unei sentințe civile emisă de Tribunalul Vaslui, având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare care fusese încheiat între SC J SRL Iași și SC A. SRL Bârlad.

În urma verificărilor întreprinse în cauză, s-au constatat următoarele aspecte: la data de 28 septembrie 2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost înregistrată sub nr. x/P/2001 plângerea formulată de SC A. SRL cu privire la săvârșirea de către H. și E. a infracțiunilor prev. și ped. de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. anterior și art. 293 C. pen. anterior. Plângerea penală a fost declinată de către unitatea de parchet destinatară către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la data de 01 octombrie 2001;

- la data de 05 octombrie 2001 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași plângerea formulată de SC A. SRL Bârlad în vederea efectuării de cercetări față de H. și E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 288 C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior și art. 293 C. pen. anterior;

- la data de 05 octombrie 2001 plângerea formulată de SC A. SRL Bârlad a fost trimisă Poliției Municipiului Iași în vederea efectuării de cercetări penale;

- la data de 15 noiembrie 2001, Secția a II-a de Poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași a înaintat prin adresă, Dosarul nr. x/P/2001 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu propunerea de declinare a competenței, cauza fiind repartizată la aceeași dată unui procuror în vederea dispunerii soluției legale;

- la data de 22 noiembrie 2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a restituit Dosarul nr. x/P/2001 organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Iași, Secția a II-a de Poliție, în vederea completării cercetărilor;

- la data de 07 decembrie 2001, prin adresă, Secția a II-a de Poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași înaintează Dosarul nr. x/P/2001 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu propunere de transfer a urmăririi penale în Republica Moldova, dosarul fiind repartizat la aceeași dată procurorului spre soluționare;

- prin adresa din data de 07 ianuarie 2001, semnată de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, K. și procurorul D., din cadrul aceleiași unități de parchet, s-a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transferul urmăririi penale în Republica Moldova pe considerentul că numitul E. este născut și are domiciliul în această țară;

- prin adresa nr. X/270/2002 din data de 25 noiembrie 2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Cooperare Judiciară Internațională, de Informare Publică și relații cu Presa, a trimis ordonanța autorității judiciare din Republica Moldova, prin care s-a hotărât „de refuzat în pornirea procesului penal din lipsa faptului de infracțiune". Din toate documentele remise de unitățile de parchet pe structura ierarhică a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași rezultă faptul că dosarul penal, înaintat prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de cooperare judiciară, a fost oprit de autoritățile judiciare moldovenești, nemaifiind restituit către autoritățile judiciare române, procedura penală a statului moldovean presupunând că în situația în care se hotărăște „refuzul în pornirea procesului penal", cauza se păstrează și se arhivează de către autoritatea emitentă a dispoziției menționate.

- la data de 06 decembrie 2002, prin adresa nr. x/II-5/2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași răspunsul autorităților judiciare din Republica Moldova cu privire Ia cauza care ar forma obiectul dosarului;

- prin adresa nr. x/P/2001, din data de 14 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a menționat faptul că „astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la urma dosarului și prin mențiunile din registrul penal, Dosarul nr. x/P/2001 nu a fost restituit unității noastre de parchet".

- prin adresa nr. x/II-1/2005 din data de 16 februarie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași ordonanța autorităților judiciare din Republica Moldova cu solicitarea de „a se înregistra cu autor necunoscut fapta săvârșită la data de 17 septembrie 1998 de fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen., întrucât autorul nu este F.";

- urmare a acestei adrese, prin rezoluția administrativă a prim-procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cauza a fost înregistrată în registrul penal sub nr. x/P/2005, fiind repartizată procurorului E.;

- la data de 20 ianuarie 2006, procurorul de caz a confirmat, propunerea organelor de cercetare penală de a se dispune neînceperea urmăririi penale fată de autor necunoscut sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 293 C. pen. anterior, întrucât în cauză a interveni, prescripția faptei (art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior);

- această soluție a fost comunicată personal numitului L., la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași;

- împotriva acestei soluții, petenta SC A. SRL Bârlad a formulat plângere adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, fiind înregistrată sub nr. x/II-2/2006;

- prin rezoluția din data de 12 mai 2006, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a dispus respingerea ca neîntemeiată, a plângerii formulată de L. împotriva rezoluției procurorului nr. x/P/2005 din data de 20 ianuarie 2006;

- această soluție a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovada de comunicare, la data de 26 iunie 2006, prin afișare;

- prin sentința penală nr. 2667 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 613 din 11 iunie 2007 a Tribunalului Iași, s-a dispus în temeiul disp. art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. anterior, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta SC A. SRL Bârlad, prin reprezentanții săi legali împotriva rezoluției procurorului din dala de 20 ianuarie 2006, dată în Dosarul nr. x/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, soluție pe care o menține;

- la data de 10 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a înregistrat sub nr. x/P/2003 plângerea penală formulată de SC A. SRL Bârlad împotriva notarului public H. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 289 și art. 246 C. pen. anterior;

- cauza a fost soluționată prin rezoluția din 16 mai 2003, emisă de procurorul C., care a dispus neînccperea urmăririi penale față de notarul menționat, întrucât fapta nu există;

- și această soluție a fost comunicată către SC A. SRL Bârlad;

- împotriva rezoluției dispuse de procuror SC A. SRL a formulat plângere,, astfel că prin rezoluția din data de 11 iulie 2003 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, B, a dispus respingerea plângerilor acesteia, constatând faptul că soluția dispusă este legală;

- același procuror general adjunct, B, a dispus respingerea plângerii formulate de SC A. SRL împotriva actelor procurorului din Dosarul nr. x/P/2001 la data de 21 aprilie 2005 prin Rezoluția nr. x/11/2/2005;

- toate actele procedurale efectuate în toate cauzele menționate au fost comunicate reprezentantului SC A. SRL Bârlad, numitului L. (inclusiv xerocopia ordonanței din Republica Moldova);

S-a concluzionat că intimații au respectat dispozițiile art. 12, 13 din Legea nr. 302/2004, neexistând aspecte procedurale neavute în vedere la soluționarea acestora, soluțiile adoptate fiind date cu respectarea prevederilor legale, precum și faptul că actele de urmărire penală au fost efectuate în mod constant, fără a exista tergiversări în ceea ce privește administrarea mijloacelor de probă,

Prin rezoluția nr. x/II-2/2013 din data de 12 decembrie 2013, procurorul Șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC A. SRL nr. x/P/2013 din data de 15 noiembrie 2013.

Față de această rezoluție petenta SC A. SRL a formulat plângere în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2014.

În considerentele plângerii formulate petenta a arătat, în esență, că învinuitele Pohoață Măria și B au blocat finalizarea Dosarului nr. x/P/2001 pe motiv că a fost declinat în Republica Moldova și că au dat o interpretare greșită Ordonanței din 24 iulie 2002 a Poliției Căușeni, motiv pentru care dosarul a fost păstrat în registru cu soluția inițială "declinat" și n-a fost dat în lucru la procuror, iar actele făcute cu pașaportul furat pentru SC J. SRL Iași n-au fost anulate și făptuitorii trimiși în judecată.

Susține petenta că, în realitate, dosarul s-a întors la parchet în 2002 însoțit de ordonanța Poliției Căușeni, însă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași au întocmit cu ordonanța Poliției Căușeni Dosare noi, respectiv nr. x/P/2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și nr. x/P/2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, dosare a căror întocmire, probează recunoașterea săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prin interpretarea inițială eronată a Ordonanței din 24 iulie 2002 a Poliției Căușeni.

Crearea dosarelor noi, a susținut petenta, s-a făcut prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul mascării neglijenței inițiale iar soluțiile din aceste cauze au fost date, fie cu încălcarea, fie din neînțelegerea procedurii penale întrucât s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunilor de fals, iar latura civilă a fost lăsată nesoluționată deși procurorul de caz avea obligația legală de a restitui bunul de care a fost deposedată în mod fraudulos petenta, linia de fabricat parchet, și de a anula actele falsificate.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen. anterior, după respingerea plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. anterior, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Instanța de judecată realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date. Date fiind limitele în care operează controlul instanței, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele față de care s-au întocmit aceste acte.

Conform dispozițiilor legale, în baza art. 278

1

C. proc. pen. anterior, pot fi atacate cu plângere soluțiile Ministerului Public, respectiv rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ordonanța sau, după caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Actele atacate de petent sunt rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluția de respingere a plângerii împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.

La soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei precum și a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze, la propunerea petentei.

Faptele pentru care s-au făcut cercetări sunt prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. anterior - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și art. 264 C. pen. anterior - favorizarea infractorului, intimați fiind procurorii B, C., D. și E.

Potrivit art. 246 C. pen. „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Potrivit art. 264 C. pen. „ Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Favorizarea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește."

S-a precizat că procedura penală impune judecătorului să soluționeze plângerea, prin verificarea, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate de petent. În cursul judecății plângerii petenta nu a solicitat sau invocat alte mijloace de probă care să conțină date utile sub aspectul faptelor sesizate, nemulțumirea justițiabilului față de soluția dispusă de procuror nu este probă pertinentă și utilă și nu are aptitudinea de a declanșa un proces penal împotriva intimaților vizați.

Conform art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. anterior, în cazul admiterii plângerii, instanța trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc. pen. anterior, începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen. anterior, cu excepția celui de la lit. b) a aceluiași articol. Art. 10 C. proc. pen. anterior stabilește o ordine legală de preferință, astfel organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenței faptei sesizate.

S-a apreciat că, deși petenta a menționat, este adevărat în mod generic, actele pe care pretinde că magistrații nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit în mod defectuos cauzând o vătămare intereselor sale legale, ori în ce a constat favorizarea infractorului, Înalta Curte a constatat că soluțiile adoptate de aceștia au fost confirmate de prim-procurorul parchetelor în care și-au desfășurat activitatea și de instanțele judecătorești competente care au analizat pe larg aspectele vizând legalitatea și temeinicia actelor pretins nelegale, constatându-se că soluțiile dispuse au fost legale și temeinice.

Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție și Legii nr. 303/2004, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, îndeplinindu-si atribuțiile care le revin, pentru soluționarea unor dosare prin pronunțarea unor soluții ce le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate.

Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, s-a constatat că în cauză nu sunt indicii și elemente care să justifice existența vreunei fapte cu caracter penal a procurorilor împotriva căruia a fost formulată plângerea, cu ocazia soluționării lucrărilor penale ce au fost repartizate acestora spre soluționare și care privesc petenta din prezenta cauza.

S-a reținut și faptul că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale, de soluționare a unui litigiu, nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unei fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție, fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale, iar în cazul procurorilor cu atât mai mult, în această sferă fiind incident principiul subordonării. Astfel, actele efectuate de către un procuror sunt supuse controlului procurorilor ierarhici superiori, care pot dispune inclusiv trecerea cauzei spre instrumentare unui alt organ.

Înalta Curte a mai constatat că „activitatea magistraților este una de interpretare a probelor, faptelor și dispozițiilor legale aplicabile iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea ori în detrimentul uneia dintre părți, ceea ce nu conduce automat la angajarea răspunderii magistratului pentru opinia juridică exprimată în exercitarea atribuțiilor de serviciu", cu atât mai mult cu cât, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege."

Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l investi cu astfel de atribuții, pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, aceasta revenind în exclusivitate organelor de control competente, prevăzute de lege.

S-a arătat că din analiza materialului probator nu au putut fi identificate, în ceea ce-i privește pe intimați, acte de conduită contrare atribuțiilor de serviciu

În concluzie, instanța a reținut că simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție, nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistraților, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, a formulat cerere de reviuire petenta SC A. SRL apreciind că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Examinând cererea de revizuire formulată de petenta SC A. SRL, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte reține că, având caracterul unei căi de atac, prin care sunt constatate și înlăturate erori judiciare în rezolvarea acțiunii penale, revizuirea privește numai hotărârile definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei. în acest sens, în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, precum și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. în acest context, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de petenta SC A. SRL împotriva sentinței penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Va obliga apelantul revizuenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată de petenta SC A. SRL împotriva sentinței penale nr. 476 din 20 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Obligă revizuenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 mai 2016.