ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2457/2005

Deliberând asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Judecătoria Ploiești sub nr. 10140/2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala

Botoșani, a chemat în judecată pe pârâții C.F.R. M. SA, sucursala Iași, SC P.

SA Ploiești și sucursala P., solicitând să fie obligată pârâta în culpă la

plata sumei de 3.637.209 lei, contravaloare marfă constatată lipsă la

destinație și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a primit de la furnizoarea P., prin intermediul

celorlalte două pârâte, un vagon cisternă încărcat cu motorină, din care lipsea

la destinație cantitatea de 170 kg., în valoare de 3.637.209 lei.

Pârâtele au depus la dosar

întâmpinări, prin care au susținut că ele nu se află în culpă pentru lipsa

constatată.

În urma probelor

administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 31

din 05 ianuarie 2004, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în

considerente că lipsa constatată la destinație se încadrează în limita de

toleranță de 2%, prevăzut de art. 83 pct. 9 din R.T. C.F.R.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și

nelegală, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu a

analizat întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesul

verbal de constatare nr. 28/2003, întocmit de stația C.F.R. Suceava și actul

constatator din 26 martie 2003 al stației C.F.R. Dorohoi, acte semnate și de

reprezentanții cărăușului și din care rezultă că vagonul a ajuns la destinație

cu urme de violare, marfa fiind asigurată cu sigiliul de rezervă al stației C.F.R.

Suceava.

Prin decizia nr. 426 din 3

iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis apelul formulat de reclamanta S.N.P. P. SA, în contradictoriu cu

pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Iași, SC P. SA și S.N.P. P. SA sucursala P., a

schimbat în parte sentința atacată și a obligat cărăușul la 3.637.209 lei, cu

titlul de despăgubiri și la 357.237 lei, cheltuieli de judecată.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Intimata pârâtă C.F.R. M. a

fost obligată să plătească 171.119 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel a reținut în fapt următoarele:

SC P. SA a livrat prin

intermediul C.F.R., sucursala Iași, către depozitul reclamantei, un vagon cisternă

încărcat cu motorină din care s-a constatat la destinație o lipsă cantitativă de

170 kg.

Vagonul a sosit în stația

Dorohoi cu proces verbal de constatare din 24 martie 2003, întocmit de stația C.F.R.

Suceava, în care se consemna că unul din sigiliile predătorului era stricat, la

vana de descărcare spre peronul stației.

Concluzia comisiei de

recepție întrunită pentru recepția vagonului, este aceea că lipsa cantitativă

provine de pe timpul transportului, când vagonul s-a aflat în paza juridică a

cărăușului.

În raport de aceste

împrejurări, soluția primei instanțe, care a respins acțiunea, este

neîntemeiată.

Pentru a putea lua în

considerație procentul de toleranță de 2%, prevăzut de R.T., era necesar ca

vagonul să nu prezinte la destinație urme de violare, cum este cazul în speță.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Iași.

În esență, prin motivele de

recurs se susține că pentru diferența în minus de 170 kg. motorină nu este

vinovată recurenta, deoarece pe timpul transportului nu a fost probată

scurgerea sau sustragerea mărfii din vagonul cisternă.

Vagonul, din speță, a fost predat

către destinatar, asigurat cu sigiliile expeditor intacte corect aplicate la

sistemele de încărcare-descărcare, sigilii care asigurau integritatea mărfii,

iar potrivit art. 82.5 din R.T. C.F.R. „cărăușul nu răspunde pentru diferența

de 170 kg. motorină, diferență care constituie marfă neîncărcată de expeditor.

Mai arată recurenta, că

lipsa invocată de reclamantă se încadrează în toleranță legală admisă, potrivit

art. 83.9.1 din R.T. C.F.R., iar valoarea daunei nu a fost dovedită de

reclamantă.

Pârâta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia, schimbarea deciziei și respingerea apelului.

Pârâta SC P. SA Ploiești a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată,

Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, însă pentru motivele de

ordine publică, referitor la nelegalitatea apelului și necompetența instanței

supreme în soluționarea recursului pe fondul său, în raport de dispozițiile art.

282

1

C. proc. civ. Recursul va fi examinat prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, hotărârea instanței

de fond a fost pronunțată sub incidența art. 720

8

C. proc. civ.,

modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit că în

materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de

atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă

consacrată de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa

unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept

comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.

În cauza de față, Curtea de

Apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282

1

C. proc. civ.,

în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, și să califice calea

de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului

litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit

normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă

apelului.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică menționat, va

casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Tribunalul Prahova în

vederea soluționării recursului, cu respectarea dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta C.F.R. M., sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 426 din 3 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, pronunțată în dosarul nr. 3840/2004.

Casează decizia atacată și

trimite cauza spre judecarea recursului Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2005.