ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6112/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

SC R.A.R. SA a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al comunei

Gruiu prin primarul comunei Gruiu, județul Ilfov, solicitând obligarea

pârâților de a-i restitui în natură terenul în suprafață de 33.320 mp cu

vecinătățile specificate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

discuție, a notificat Primăria Gruiu conform Legii nr. 10/2001 și că în raport

de dispozițiile art. 26 alin. (3) și urm. din Legea nr. 10/2001 era îndrituită

să-i fie restituit în natură.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 1701 din 3 decembrie 2002 a admis excepția invocată

de pârâtul Consiliul local al comunei Gruiu în legătură cu notificarea

reclamantei SC R.A.R. SA și a constatat nulitatea menționatei notificări

adresate Consiliului local al comunei Gruiu, județul Ilfov și înregistrată la

aceasta sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001.

A constatat că reclamanta este

decăzută din dreptul de a mai solicita reparații în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru terenul în suprafață de 33.320 mp identificat prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 și actul de

recunoaștere nr. 13818/1939 al cumpărătorului C.N.C.

Instanța a reținut că potrivit art. 21

din Legea nr. 10/2001 notificarea persoanei îndreptățite va fi comunicată

deținătoarei imobilului prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în

a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei

circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Pe cale de consecință, necomunicarea

notificării prin executorul judecătoresc atrage nulitatea acesteia, deoarece nu

se respectă o condiție de formă prevăzută imperativ de lege. Cum în speță,

reclamanta a notificat direct unitatea deținătoare, respectiv Primăria comunei

Gruiu, cererea fiind înregistrată la primărie sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001,

iar până la 13 februarie 2002 nu s-a conformat dispozițiilor art. 21 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, aceasta a pierdut dreptul de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 372/A din 25 iunie 2003 a respins ca nefondat

apelul declarat de SC R.A.R. SA împotriva sentinței civile nr. 1701 din 3

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea

invocată și de tribunal potrivit căreia reclamanta nu a respectat o cerință de

formă imperativă care atrage nulitatea absolută a actului îndeplinit cu

nesocotirea ei.

În contra acestei decizii SC R.A.R.

SA Ploiești a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ. și susținând în esență că deși excepția a fost ridicată

de pârâtă la 26 martie 2002, primul termen de judecată, instanța de fond s-a

pronunțat abia la 23 aprilie 2003 când a soluționat pricina, în intervalul

menționat fiind administrate probe cum ar fi expertiza topografică. Acest

procedeu al instanței apare abuziv cât timp excepția nu era de ordine publică

și prin urmare nu mai putea fi pusă în discuție după intrarea în dezbateri pe

fond.

Mai mult dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001 dau dreptul persoanei îndreptățite atunci când nu cunoaște

unitatea deținătoare să se adreseze cu notificare primăriei în raza căreia se

află imobilul solicitat care, la rândul ei, urmează a identifica unitatea

deținătoare și a transmite datele necesare celui ce a notificat-o.

Dacă unitatea deținătoare nu a fost

identificată ori nu s-a răspuns solicitantului în termen de 90 de zile, acesta

este îndrituit a acționa în judecată statul prin Ministerul Finanțelor Publice.

Din cele expuse rezultă că în ipoteza dată notificarea prin executorul

judecătoresc nu apare obligatorie, cum este și în cazul din speță și prin

urmare greșit le-a fost anulată notificarea.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001,

persoana care urmărește restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil

preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a bunului în

termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar conform art. 21 alin.

(3) din lege, notificarea se comunică prin executorul judecătoresc și face

dovada respectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la

reparație în fața oricăror autorități, persoane fizice sau publice [art. 21 alin.

(4) Legea nr. 10/2001].

Din cele expuse rezultă că

prevederea legală potrivit căreia notificarea se comunică prin executorul

judecătoresc are în vedere existența unei date certe în raport de care să se

aprecieze dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, termen care față de consecințele stabilite de legiuitor în

cazul nerespectării lui, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent [art. 21 alin. (5)], apare a fi un

termen de decădere.

Or, în speță, reclamanta a adresat

notificarea, prin poștă, persoanei juridice competente conform art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, care i-a înregistrat-o la registratura generală sub nr. 7100

din 13 noiembrie 2001 (dosar nr. 1221/2002). Astfel fiind, rezultă că

notificarea reclamantei are data certă în raport de care sesizarea este făcută

cu respectarea art. 21 din Legea nr. 10/2001 și prin urmare cererea produce

toate efectele prevăzute de acest text.

Că este așa rezultă chiar din

dispozițiile art. 21 alin. (3) din lege care nu stabilesc vreo sancțiune pentru

nerespectarea obligației de comunicare prin intermediul executorului

judecătoresc.

Prin urmare, existând dovada certă

că persoana îndreptățită s-a adresat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în termenul prevăzut de lege, cererea produce toate efectele și prin urmare

instanța era obligată să analizeze pe fond acțiunea reclamantei.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis, a casa hotărârea atacată și a trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC R.A.R. SA

Ploiești împotriva deciziei nr. 372 A din 25 iunie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite dosarul

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2004.