ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4126/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 14 martie 2003 sub nr. 4509, ulterior precizată, reclamanta T.V. a chemat în judecată pe pârâții C.E., C.A. și C.E. jr. solicitând revocarea declarației de renunțare la succesiunea pârâtei C.E. jr. și a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele mai sus menționate îi creează un prejudiciu în sensul că, prin încheierea lor, debitoarea C.E. jr. își mărește starea de insolvabilitate menținându-se astfel imposibilitatea recuperării creanței stabilită prin sentința civilă nr. 5458 din 18 martie 1998 a Judecătoriei Brașov.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 975, art. 699 și art. 875 C. civ. Pârâții C.E. senior și C.A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat instanței, respingerea acțiunii cu motivarea că renunțarea la acceptarea unei succesiuni este un act personal, iar pretențiile reclamantei reprezintă o camătă, împrumutul fiind achitat. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8178 din 2 octombrie 2003, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulată împotriva pârâtei C.E. senior și a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta T.V. împotriva pârâților C.A. și C.E. jr. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 5458 din 18 martie 1998 a Judecătoriei Brașov, pârâta C.E.

sen. a fost obligată să plătească reclamantei T.V. suma de 3.000 dolari SUA sau a echivalentului în lei a acestei sume la data executării hotărârii precum și la plata sumei de 2.409.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru recuperarea debitului, reclamanta a procedat la executarea silită a sentinței civile nr. 5458/1998 a Judecătoriei Brașov, formându-se dosarul execuțional nr. 1283/2001. Prin declarația de recunoaștere înregistrată sub nr. 10837 din 17 februarie 2003, dată în fața consulului Ambasadei României din Tel Aviv, pârâta C.E. jr., în calitate de fiică, a înțeles să rămână străină de succesiunea defunctului C.G., cu ultim domiciliu în Săcele, județul Brașov, decedat la 28 ianuarie 2003. La data de 11 martie 2003 s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 7, conform căruia de pe urma defunctului C.G., au rămas ca moștenitori pârâtul C.A.

în calitate de fiu, cu o cotă de ½ parte din imobilul situat în Săcele, pârâtele C.E. sen. și C.E. jr., renunțând la succesiunea defunctului. În speță, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a probat existența fraudei, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 975 C. civ., renunțarea la acceptarea succesiunii nefiind făcută în frauda debitorului. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta T.V., susținând că renunțarea la moștenire a debitoarei C.G.E. i-a adus un grav prejudiciu, instanța de fond neadministrând probele solicitate pentru a face dovada fraudei. Investită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 299 Ap. din 7 aprilie 2004, a admis apelul declarat de reclamanta T.V., a schimbat în parte sentința civilă nr. 8178 din 2 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și în consecință: A revocat renunțarea la moștenire formulată de pârâta C.G.E.

jr. la data de 17 februarie 2003. A constatat că reclamanta-creditoare a acceptat moștenirea după defunctul C.G., decedat la 27 ianuarie 2003, în numele debitoarei C.G.E. jr. și în favoarea sa, în limita creanței sale de 3000 dolari SUA și 2.409.000 lei. A dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003 eliberat de Biroul Notarului Public B.V. cu privire la renunțarea la moștenire a fiicei C.E., constatând că aceasta are o cotă parte din succesiunea rămasă după defunctul C.G., în limita sumei de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei. Pârâta C.G.E. a fost obligată să plătească reclamantei T.V. suma de 300.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut dispoziția instanței de fond cu privire la renunțarea la judecată cu C.E.

sen. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că debitoarea C.G.E. jr. a avut cunoștința rezultatului păgubitor al renunțării la moștenire față de creditoarea T.V., deoarece executarea silită împotriva sa începuse la data de 2 iulie 2001, nefiind finalizată din lipsă de bunuri. Renunțarea debitoarei succesibile la dreptul său la moștenire după defunctul său tată (17 februarie 2003) a mărit starea de insolvabilitate a acesteia în paguba creditoarei-reclamante. Ca urmare, Curtea a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile art. 699 C. civ., astfel că a revocat renunțarea la succesiune formulată la data de 17 februarie 2003 de către debitoarea C.G.E., în favoarea creditoarei T.V. și în limita creanței sale.

În aceste condiții, actul de renunțare devine inopozabil față de creditoarea reclamantă în limita prejudiciului suferit de ea (3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei), acceptarea nefăcându-se în folosul moștenitoarei care a renunțat. Aceasta rămâne renunțătoare în raport cu celălalt moștenitor, care se va putea întoarce împotriva renunțătoarei pentru a reclama înapoierea valorii bunurilor urmărite de creditoarea-reclamantă. Consecutiv, a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003, incluzând-o pe C.G.E. fiică cu cota corespunzătoare creanței creditoarei. Împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs pârâții C.G.E. și C.A. întemeindu-l pe prevederile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc.

civ., susținând în esență, că instanța de apel, prin revocarea actului de renunțare la succesiune al pârâtei C.G.E. și constatarea că reclamanta-creditoare a acceptat moștenirea după defunctul C.G., decedat la 27 ianuarie 2003, în numele debitoarei C.G.E. și în favoarea sa, în limita creanței sale de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei, a acordat mai mult decât s-a cerut, modificând acțiunea promovată din acțiune pauliană în acțiune oblică și din acțiune revocatorie în acțiune în anulare și acțiune în constatare. Au mai susținut, că în mod greșit instanța de apel a dispus acceptarea moștenirii în limitele creanței reclamantei, întrucât acceptarea nu poate fi decât cea legală și nu condiționată de existența unei creanțe a succesibilului devenit succesor ca efect al unei revocări a unui act de renunțare la succesiune.

Referitor la anularea parțială a certificatului de moștenitor, au susținut că, instanța de fond nu a fost sesizată cu o acțiune prin care s-a solicitat revocarea certificatului, astfel că în mod greșit instanța de apel a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor, ceea ce este contrar prevederilor legale. Recursul pârâților este nefondat pentru considerentele ce succed. Dreptul creditorilor de a recurge la acțiunea pauliană este reglementat de dispozițiile art. 975 C. civ., potrivit căruia „ei pot de asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitori în prejudiciul drepturilor lor”. Pentru exercitarea acțiunii pauliene, textul art. 975 C. civ., fixează două condiții, actele atacate trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului și să fie frauduloase (viclene).

Prejudiciul nu există decât în caz de insolvabilitate a debitorului. Atât timp cât debitorul este solvabil, actele sale chiar frauduloase, nu prejudiciază pe debitori. Prin urmare, pentru a putea fi atacat actul, debitorul trebuia să fi pricinuit sau să fi agravat insolvabilitatea sa. Proba insolvabilității se face în genere prin urmărirea și executarea bunurilor debitorului. În cauză, în vederea executării sentinței civile nr. 5458 din 18 martie 1998 a Judecătoriei Brașov, purtând asupra sumei de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei cheltuieli de judecată, la care a fost obligată debitoarea C.G.E., s-au format mai multe dosare execuționale, ultimul cu nr. 345/2001. Executarea nu a fost finalizată întrucât debitoarea nu a avut bunuri din care creditoarea să fie îndestulată, fiind astfel dovedit atât prejudiciul cât și insolvabilitatea.

În aceste condiții, creditoarea a atacat declarația de renunțare la succesiunea defunctului C.G., a debitoarei C.G.E., fiind de natură să conducă la micșorarea patrimoniului. Prin urmare renunțarea debitoarei succesibile, poate fi atacată prin acțiunea pauliană, dat fiind că succesiunile și legatele se dobândesc deplin drept de către moștenitorii legali și legatari din momentul deschiderii moștenirii, fără să fie deci necesară acceptarea. Critica recurenților, că prin revocarea declarației de renunțare la succesiune și ca urmare, a constatat că reclamanta-creditoare a acceptat moștenirea după defunctul C.G., în numele debitoarei C.G.E.(jr.), în favoarea sa, și în cerința creanței sale, ar constitui un plus petita, este nefondată.

Prin cererea introductivă de instanță, creditoarea a solicitat revocarea pe cale judecătorească a declarației de renunțare la succesiune și ca urmare anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003, astfel încât instanța de apel a rezolvat corect ambele capete de cerere, nefiind vorba de un plus petita. În consecință, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare. Cu părți căzute în pretenții potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați în solidar să plătească intimatei T.V. suma de 1.993.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C.G.E. și C.A. împotriva deciziei civile nr. 299/Ap din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă în solidar pe recurenții de mai sus să plătească intimatei T.V. suma de 1.993.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.