ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4126/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brașov la data de 14 martie 2003 sub nr. 4509, ulterior precizată,

reclamanta T.V. a chemat în judecată pe pârâții C.E., C.A. și C.E. jr.

solicitând revocarea declarației de renunțare la succesiunea pârâtei C.E. jr.

și a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că actele mai sus menționate îi creează un prejudiciu în sensul că, prin

încheierea lor, debitoarea C.E. jr. își mărește starea de insolvabilitate

menținându-se astfel imposibilitatea recuperării creanței stabilită prin

sentința civilă nr. 5458 din 18 martie 1998 a Judecătoriei Brașov.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 975, art. 699 și art. 875 C. civ.

Pârâții C.E. senior și C.A. au depus

la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat instanței, respingerea

acțiunii cu motivarea că renunțarea la acceptarea unei succesiuni este un act

personal, iar pretențiile reclamantei reprezintă o camătă, împrumutul fiind

achitat.

Judecătoria Brașov, prin sentința

civilă nr. 8178 din 2 octombrie 2003, a luat act de renunțarea reclamantei la

judecata acțiunii formulată împotriva pârâtei C.E. senior și a respins acțiunea

formulată și precizată de reclamanta T.V. împotriva pârâților C.A. și C.E. jr.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 5458 din 18 martie 1998

a Judecătoriei Brașov, pârâta C.E. sen. a fost obligată să plătească

reclamantei T.V. suma de 3.000 dolari SUA sau a echivalentului în lei a acestei

sume la data executării hotărârii precum și la plata sumei de 2.409.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru recuperarea debitului,

reclamanta a procedat la executarea silită a sentinței civile nr. 5458/1998 a

Judecătoriei Brașov, formându-se dosarul execuțional nr. 1283/2001.

Prin declarația de recunoaștere

înregistrată sub nr. 10837 din 17 februarie 2003, dată în fața consulului

Ambasadei României din Tel Aviv, pârâta C.E. jr., în calitate de fiică, a

înțeles să rămână străină de succesiunea defunctului C.G., cu ultim domiciliu

în Săcele, județul Brașov, decedat la 28 ianuarie 2003.

La data de 11 martie 2003 s-a

eliberat certificatul de moștenitor nr. 7, conform căruia de pe urma

defunctului C.G., au rămas ca moștenitori pârâtul C.A. în calitate de fiu, cu o

cotă de ½ parte din imobilul situat în Săcele, pârâtele C.E. sen. și C.E.

jr., renunțând la succesiunea defunctului.

În speță, instanța de fond a

constatat că reclamanta nu a probat existența fraudei, nefiind îndeplinite

cumulativ cerințele art. 975 C. civ., renunțarea la acceptarea succesiunii

nefiind făcută în frauda debitorului.

Împotriva acestei soluții a declarat

apel reclamanta T.V., susținând că renunțarea la moștenire a debitoarei C.G.E. i-a

adus un grav prejudiciu, instanța de fond neadministrând probele solicitate

pentru a face dovada fraudei.

Investită cu soluționarea apelului,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 299 Ap. din 7 aprilie

2004, a admis apelul declarat de reclamanta T.V., a schimbat în parte sentința

civilă nr. 8178 din 2 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, în

sensul că a admis acțiunea reclamantei și în consecință:

A revocat renunțarea la moștenire

formulată de pârâta C.G.E. jr. la data de 17 februarie 2003.

A constatat că reclamanta-creditoare

a acceptat moștenirea după defunctul C.G., decedat la 27 ianuarie 2003, în

numele debitoarei C.G.E. jr. și în favoarea sa, în limita creanței sale de 3000

dolari SUA și 2.409.000 lei.

A dispus anularea parțială a

certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003 eliberat de Biroul

Notarului Public B.V. cu privire la renunțarea la moștenire a fiicei C.E.,

constatând că aceasta are o cotă parte din succesiunea rămasă după defunctul C.G.,

în limita sumei de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei.

Pârâta C.G.E. a fost obligată să

plătească reclamantei T.V. suma de 300.500 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

A menținut dispoziția instanței de

fond cu privire la renunțarea la judecată cu C.E. sen.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că debitoarea C.G.E. jr. a avut cunoștința rezultatului păgubitor al

renunțării la moștenire față de creditoarea T.V., deoarece executarea silită

împotriva sa începuse la data de 2 iulie 2001, nefiind finalizată din lipsă de

bunuri.

Renunțarea debitoarei succesibile la

dreptul său la moștenire după defunctul său tată (17 februarie 2003) a mărit

starea de insolvabilitate a acesteia în paguba creditoarei-reclamante.

Ca urmare, Curtea a reținut că în

cauză sunt întrunite condițiile art. 699 C. civ., astfel că a revocat

renunțarea la succesiune formulată la data de 17 februarie 2003 de către

debitoarea C.G.E., în favoarea creditoarei T.V. și în limita creanței sale.

În aceste condiții, actul de

renunțare devine inopozabil față de creditoarea reclamantă în limita

prejudiciului suferit de ea (3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei), acceptarea

nefăcându-se în folosul moștenitoarei care a renunțat.

Aceasta rămâne renunțătoare în

raport cu celălalt moștenitor, care se va putea întoarce împotriva

renunțătoarei pentru a reclama înapoierea valorii bunurilor urmărite de

creditoarea-reclamantă.

Consecutiv, a dispus anularea în

parte a certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003, incluzând-o pe C.G.E.

fiică cu cota corespunzătoare creanței creditoarei.

Împotriva deciziei dată în apel au

declarat recurs pârâții C.G.E. și C.A. întemeindu-l pe prevederile art. 304

pct. 6 și 7 C. proc. civ., susținând în esență, că instanța de apel, prin revocarea

actului de renunțare la succesiune al pârâtei C.G.E. și constatarea că

reclamanta-creditoare a acceptat moștenirea după defunctul C.G., decedat la 27

ianuarie 2003, în numele debitoarei C.G.E. și în favoarea sa, în limita

creanței sale de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei, a acordat mai mult decât

s-a cerut, modificând acțiunea promovată din acțiune pauliană în acțiune oblică

și din acțiune revocatorie în acțiune în anulare și acțiune în constatare.

Au mai susținut, că în mod greșit

instanța de apel a dispus acceptarea moștenirii în limitele creanței

reclamantei, întrucât acceptarea nu poate fi decât cea legală și nu

condiționată de existența unei creanțe a succesibilului devenit succesor ca

efect al unei revocări a unui act de renunțare la succesiune.

Referitor la anularea parțială a

certificatului de moștenitor, au susținut că, instanța de fond nu a fost

sesizată cu o acțiune prin care s-a solicitat revocarea certificatului, astfel

că în mod greșit instanța de apel a dispus anularea parțială a certificatului

de moștenitor, ceea ce este contrar prevederilor legale.

Recursul pârâților este nefondat

pentru considerentele ce succed.

Dreptul creditorilor de a recurge la

acțiunea pauliană este reglementat de dispozițiile art. 975 C. civ., potrivit

căruia „ei pot de asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene,

făcute de debitori în prejudiciul drepturilor lor”.

Pentru exercitarea acțiunii

pauliene, textul art. 975 C. civ., fixează două condiții, actele atacate

trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului și să fie frauduloase

(viclene).

Prejudiciul nu există decât în caz

de insolvabilitate a debitorului.

Atât timp cât debitorul este

solvabil, actele sale chiar frauduloase, nu prejudiciază pe debitori.

Prin urmare, pentru a putea fi

atacat actul, debitorul trebuia să fi pricinuit sau să fi agravat

insolvabilitatea sa.

Proba insolvabilității se face în

genere prin urmărirea și executarea bunurilor debitorului.

În cauză, în vederea executării

sentinței civile nr. 5458 din 18 martie 1998 a Judecătoriei Brașov, purtând

asupra sumei de 3.000 dolari SUA și 2.409.000 lei cheltuieli de judecată, la

care a fost obligată debitoarea C.G.E., s-au format mai multe dosare

execuționale, ultimul cu nr. 345/2001.

Executarea nu a fost finalizată

întrucât debitoarea nu a avut bunuri din care creditoarea să fie îndestulată,

fiind astfel dovedit atât prejudiciul cât și insolvabilitatea.

În aceste condiții, creditoarea a

atacat declarația de renunțare la succesiunea defunctului C.G., a debitoarei C.G.E.,

fiind de natură să conducă la micșorarea patrimoniului.

Prin urmare renunțarea debitoarei

succesibile, poate fi atacată prin acțiunea pauliană, dat fiind că succesiunile

și legatele se dobândesc deplin drept de către moștenitorii legali și legatari

din momentul deschiderii moștenirii, fără să fie deci necesară acceptarea.

Critica recurenților, că prin

revocarea declarației de renunțare la succesiune și ca urmare, a constatat că

reclamanta-creditoare a acceptat moștenirea după defunctul C.G., în numele

debitoarei C.G.E.(jr.), în favoarea sa, și în cerința creanței sale, ar

constitui un plus petita, este nefondată.

Prin cererea introductivă de

instanță, creditoarea a solicitat revocarea pe cale judecătorească a

declarației de renunțare la succesiune și ca urmare anularea parțială a

certificatului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003, astfel încât instanța de

apel a rezolvat corect ambele capete de cerere, nefiind vorba de un plus

petita.

În consecință, recursul fiind

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca

atare. Cu părți căzute în pretenții potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenții

vor fi obligați în solidar să plătească intimatei T.V. suma de 1.993.000 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții C.G.E. și C.A. împotriva deciziei civile nr. 299/Ap din 7

aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Obligă în solidar pe recurenții de

mai sus să plătească intimatei T.V. suma de 1.993.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.