ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10402/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10402/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 78/2004,
Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondate apelurile declarate de către
reclamantul D.W.W. și continuat de succesorii acestuia G.D.C.M., D.W.W. și
D.M.F., de pârâta D.D. și, pârâtul reclamant reconvențional S.S., păstrând
astfel sentința civilă nr. 134/2003 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această decizie,
Curtea de Apel a reținut temeinicia și legalitatea sentinței, determinat în
esență, de faptul că, acțiunea reclamantului având ca obiect constatarea nevalabilității
titlului Statului asupra imobilului înscris în C.F. 1662 Brașov cu nr.top
6322/1/2/a/1, revendicare și rectificare C.F., nu mai poate fi admisă în
condițiile în care, prin decizia civilă nr .1092/2002 a Curții de Apel Brașov,
a mai fost respinsă o acțiune identică a reclamantului.
Chiar dacă nu poate fi invocată
autoritatea lucrului judecat, această hotărâre este pe deplin opozabilă și
producătoare de efecte juridice față de reclamant.
Pe de altă parte, acțiunea dedusă
judecății fiind întemeiată pe dispozițiile codului civil și nu pe cele ale
Legii speciale nr. 10/2001, nu poate fi primită.
S-a mai reținut legalitatea titlului
numitei D.D. asupra apartamentului situat la parterul imobilului în litigiu,
decurgând din dispozitivul deciziei civile nr. 1457/1999 a Curții de Apel
Brașov care consacră în temeiul Legii 112/1995, dreptul acestei persoane asupra
apartamentului.
Pe de altă parte, „procura” lăsată
de către defunct în beneficiul pârâtei D.D. și a cărei nulitate s-a cerut de
către reclamant, instanțele de fond și apel au considerat că numai în caz de
eroare asupra conținutului actului s-ar fi putut renunța la acesta, fapt care
nu s-a invocat și nici nu este îndeplinit în speță așa încât, actul rămâne
valabil.
S-a mai considerat ca fiind corect
respinsă cererea reclamantei D.D. având ca obiect anularea contractului de
vânzare-cumpărare a apartamentului situat la etajul imobilului, în favoarea
fostului chiriaș, S.S., în baza art. 9 din Legea 112/1995. Aceasta deoarece
imobilul nu a fost restituit fostului proprietar iar contractul a fost încheiat
anterior intrării în vigoare a H.G. 11/1997 care dispunea suspendarea de drept
a procedurilor de vânzare către chiriași.
Ca urmare a respingerii acestor
capete principale de acțiune, s-a considerat corectă și soluția de respingere a
capetelor secundare privind dezmembrarea și rectificarea de carte funciară, mai
ales că instanța nu a fost investită cu o acțiune de sistare a indiviziunii ci
cu una în revendicare, iar numitul S.S. nu este întabulat în cartea funciară.
Pentru același considerent, al
neînscrierii în cartea funciară al dreptului reclamantului reconvențional S.S.
asupra terenului și al neintroducerii în cauză și a acelor proprietari ce
puteau revendica terenul, a fost respinsă și cererea acestui reclamant privind
rectificarea suprafeței de teren din 3410 mp în 3413,30 mp.
Împotriva acestei decizii în
termenul legal prevăzut de art.301 C. proc. civ., au declarat recurs
reclamanții D.W.W., G.D.C.M., D.M.F. și D.D.
În motivarea recursului prin care
s-a solicitat în principal, trimitere a cauzei spre rejudecare iar în
subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii principale așa
după cum a fost precizată, au fost formulate următoarele critici:
În mod greșit nu s-a pronunțat
asupra cererii de constatare a nulității deciziei nr. 126 din 2 martie 1985
emisă de fostul Consiliu Popular Brașov în temeiul Decretului 223/1974 precum
și asupra cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare
nr. 20090 din 9 septembrie 1996 încheiat între SC R. SRL și pârâtul S.S.
În condițiile în care, nu se poate
reține existența excepției autorității lucrului judecat, nepronunțarea asupra
acestor capete de acțiune echivalează cu o denegare de dreptate, în opinia
recurenților.
O altă critică se referă la faptul
că, în mod greșit instanța de apel a considerat că, în condițiile pronunțării
deciziei civile nr. 1092/2002 prin care au fost schimbate sentința civilă nr.
5639/2001 și decizia 1941/2001 a Tribunalului Brașov în sensul respingerii acțiunii
privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra aceluiași imobil
și rectificarea de C.F. în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al
reclamantului, nu mai poate fi analizată o a doua cerere.
În opinia recurenților, de vreme ce
Decretul nr. 223/1974 este dat cu încălcarea Constituției, a Tratatelor
internaționale la care România era parte, el încalcă dreptul la liberă
circulație și a avut drept consecință preluarea bunului prin vicierea
consimțământului proprietarului, nu poate constitui decât un titlu nevalabil de
preluare.
Cum în sensul art. 6 alin. (2) al
Legii nr. 213/1998 valabilitatea titlului statului se stabilește de către
instanțe, trebuie înțeles că această dispoziție legală dă posibilitatea celui
îndreptățit să atace în justiție actele de preluare în proprietatea
statului, indiferent de data aplicării acestora și
indiferent de data pronunțării acțiunii în justiție.
În ce privește contractul de
vânzare-cumpărare al apartamentului ocupat de S.S., recurenții au criticat
omisiunea reținerii relei-credințe a cumpărătorului, rezultă din faptul
cunoașterii de către acesta, încă de la data cumpărării, atât a faptului că
imobilul era revendicat în întregime, cât și a faptului că nu Statul Român, ci
reclamantul era adevăratul proprietar.
Cum art. 46 alin. (2) din Legea
10/2001 sancționează cu nulitatea actele de înstrăinare având ca obiect imobile
preluate fără titlu cât și a celor încheiate cu rea-credință, instanțele în mod
evident, nu puteau respinge acest capăt de acțiune.
Examinând recursul reclamanților
prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat pentru
următoarele considerente:
Atât hotărârea pronunțată în apel
cât și cea pronunțată în primă instanță, nu au cercetat capătul principal al
acțiunii introductive respectiv, constatarea nulității deciziei de trecere în
proprietatea statului a imobilului în litigiu în baza Deciziei 223/1974,
decizie având nr. 126/1985 emisă de Consiliul Popular Brașov.
Nepronunțându-se asupra legalității
și temeiniciei acestei cereri, aceleași instanțe nu s-au pronunțat nici asupra
temeiniciei cererii de constatare a nulității contractului de
vânzare-cumpărarea a apartamentului deținut de numitul S.S.
Este adevărat că printr-o cerere
anterioară, fostul proprietar, defunctul D.W.W. a solicitat constatarea
nevalabilității titlului Statului asupra imobilului în litigiu, cerere cu
privire la care, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat prin decizia civilă
1092/2002 în sensul admiterii recursului și schimbării deciziei Tribunalului
Brașov, prin respingerea acestei cereri.
Drept urmare, în prezenta cauză,
atât Tribunalul cât și Curtea de Apel nu au mai cercetat temeinicia pretenției
reclamanților considerând că, deși nu există autoritate de lucru judecat
întrucât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, totuși decizia
nr. 1092/2002 este opozabilă și părților din acest litigiu.
Constatarea instanțelor este însă
eronată întrucât a avut drept efect, necercetarea pe fond exact a capătului
principal al acțiunii introductive cât și a cererii principale din dosarul
anexat, aparținând reclamantei D.D.
În aceste împrejurări, de vreme ce
s-a reținut în mod corect, că nu există nici o excepție dirimantă a cărei
rezolvare ar face inutilă cercetarea fondului, rezultă că în mod greșit
instanța de apel a confirmat hotărârea instanței de fond prin care nu au fost
cercetate pretențiile principale ale reclamanților.
În argumentarea refuzului de a face
o astfel de cercetare, instanța de apel a pornit de la faptul că, prin
verificarea temeiniciei pretențiilor reclamanților, s-ar ajunge la pronunțarea
unei hotărâri care ar contrazice hotărârea anterioară irevocabilă, nr.
1092/2002.
Ori, o astfel de concluzie confirmă
tocmai refuzul instanței de a analiza obiectul pricinii.
Faptul că, fără nici un fel de
analiză se anticipează soluția ce s-ar fi pronunțat, reflectă convingerea și
opinia instanței cu privire la problema dedusă judecății cât și cu privire la
temeinicia hotărârii nr. 1092/2002 a Curții de Apel.
Separat de acest aspect însă,
instanțele nu puteau conchide că nu se poate proceda la cercetarea în fond a
tuturor pretențiilor formulate deoarece s-ar ajunge la o concluzie contrară
celei stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară, fără să verifice
dacă în concret, s-ar fi putut ajunge la o astfel de decizie.
Pentru faptul de a se fi soluționat
atât apelul cât și fondul cauzei fără a se fi cercetat temeinicia pretențiilor
reclamanților atât cu privire la decizia nr. 126/1985 cât și cu privire la
contractul de cumpărare încheiat de fostul chiriaș, urmează a se dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond respectiv, Tribunalul
Brașov conform art. 312 pct. 5 C. proc. civ..
Cu prilejul rejudecării, instanța va
examina, separat de aspectele avute în vedere cu ocazia pronunțării deciziei
nr. 1092/2002, dacă decizia nr. 126/1985 a fost dată în conformitate cu
prevederile Constituției de la acea dată, cu Tratatele internaționale la care
România a aderat respectiv, Pactul internațional cu privire la drepturile
civile și politice; Pactul internațional cu privire la drepturile economice,
culturale și sociale ș.a., precum în conformitate cu legea civilă comună, în
vigoare la aceeași dată.
Această verificare trebuie să
presupună o lărgire a sferei elementelor de fapt și de drept în raport cu cele
avute în vedere la data pronunțării deciziei anterioare, atât pentru nevoia
respectării cerințelor prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 cu
privire la examinarea acordului de preluare al fostului proprietar cât și a
legalității titlului de preluare, cât și pentru nevoia raportării acestor
elemente la un act administrativ concret, respectiv, decizia nr. 126/1985.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanții D.M.F., D.W.W. și G.D.P.C. și D.D. împotriva deciziei nr. 78/Ap din
4 februarie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Casează decizia recurată precum și
sentința civilă nr. 134/S din 24 martie 2003 a Tribunalului Brașov, secția
civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 9 decembrie 2005.