ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Inculpatul O.D. a fost trimis

în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

din 19 septembrie 2002, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

reținându-se în fapt că în perioada ianuarie – februarie 2002 a deținut și

furnizat altor persoane heroină, în vederea vânzării.

Prin sentința penală nr.

1084 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a

condamnat pe sus-numitul inculpat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de

deținere de droguri fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din

Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată

de 6 ani termen de încercare, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de

încercare supravegherea inculpatului va fi încredințată S.R.S.S., inculpatul

trebuind să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele

fixate de persoana desemnată de serviciul căruia i-a fost încredințată

supravegherea;

- să anunțe în prealabil

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a

dedus timpul de prevenție de la 2 iulie 2002 la zi și, în baza art. 350 alin.

(3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului

dacă nu este arestat în altă cauză.

În considerentele

sus-arătatei hotărâri s-au reținut, în fapt următoarele:

La data de 14 februarie

2002, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1147/2002

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a

inculpatului M.C. în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în

cursul lunilor ianuarie – februarie 2002, inculpatul a procurat, deținut și

comercializat droguri.

Fiind audiat în acea cauză,

la datele de 13 februarie 2003 și 14 februarie 2003, M.C. a declarat că se

ocupa de traficul de droguri și că lucra pentru numitul G.U., care locuiește în

imobilul situat pe str. Clailor, a arătat inculpatul (din acea cauză) că

propunerea comercializării drogurilor a venit din partea acestui G.U. care în

schimbul ilicitei activități prestate remitea acestuia o doză gratis, M.C.

fiind consumator de droguri.

A mai arătat M.C. că banii

obținuți din comercializarea drogurilor erau predați lui G.U.

Audiat fiind în prezenta cauză,

în calitate de martor, M.C. a declarat în cursul urmăririi penale, că

într-adevăr se ocupa de traficul de droguri pentru G.U. de la începutul lunii

ianuarie 2002, după ce foștii distribuitori al acestuia, F.B. și F.S., au fost

arestați, propunerea de comercializare a drogurilor fiindu-i făcută de Z.S. zis

S.B., sumele de bani primite urmare vânzării efectuate, fiind înaintate lui

G.U. și rareori lui S.B., martorul primind de la aceștia una, două doze pe zi

gratis.

A mai arătat martorul că

G.U. locuiește pe str. Fumăriței, imobilul acestuia având ieșire la strada

Clailor și că în aceeași curte locuia și B.F.

Procedându-se la efectuarea

unei recunoașteri după planșa foto, M.C. l-a indicat pe O.D. ca fiind persoana

pentru care a comercializat droguri, cunoscută de acesta sub numele de G.U.

Cu prilejul efectuării unei

confruntări între acest martor și inculpatul M.C. și-a menținut susținerile, în

sensul că a comercializat heroină pentru inculpat și pentru Z.S., O.D.

nerecunoscând comiterea faptei, declarând că martorul se ocupa într-adevăr de

traficul de droguri, însă desfășura această activitate pentru Z.S., martorul

locuind o perioadă la acesta.

Audiat fiind de către

instanță, martorul M.C. a revenit asupra susținerilor

din cursul urmăririi penale,

declarând că la sfârșitul lunii decembrie 2001 acesta a fost contactat de

numitul Z.S. și a solicitat să se ocupe de comercializarea drogurilor, primind

de la acesta suma de 10.000 lei pentru fiecare doză vândută.

A mai declarat martorul că

Z.S. i-a mai spus că în cazul în care va fi prins, să declare că efectua

această „activitate” pentru O.D., în schimbul tăcerii promițându-i-se că va fi

ajutat de Z.S.

Martorul M.C. a declarat că

anterior anului 1989, inculpatul O.D. a denunțat la poliție faptul că acesta ar

fi fost autorul unei infracțiuni de furt.

Cum declarațiile martorilor

sus-arătați din cursul cercetării judecătorești, coincid cu cele date de

inculpat, tribunalul le-a reținut pe acestea ca fiind conforme realității,

înlăturând ca nesincere declarațiile acestor martori în cursul urmăririi

penale.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 785/P/2002 s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului C.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii,

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și față de faptul că

inculpatul a declarat că drogurile pe care le vindea îi erau furnizate de

numitul G.U. s-a dispus disjungerea cauzei față de acesta în vederea

continuării cercetărilor.

La data de 4 iulie 2002,

fiind audiat de procuror, martorul a declarat că heroina vândută nu aparținea

numitului G.U. (P.G.) așa cum a susținut în cauza în care s-a dispus trimiterea

în judecată a numitului G.U. (inculpatul).

Martorul a arătat că heroina

aparținea de fapt lui G.U. (inculpatul) care se afla în dușmănie cu G.U.

(P.G.).

Procedându-se la efectuarea

unei recunoașteri după fotografii, martorul l-a indicat pe inculpat ca fiind

G.U., iar cu ocazia confruntării între cei doi martori, și-a menținut

declarațiile, stabilind încă o dată, că între G.U. și G.U. nu există

identitate, cei doi fiind în relații de dușmănie.

Fiind audiat de instanță,

martorul a revenit asupra declarațiilor, arătând că susținerile acestuia din

prezenta cauză (din dosar urmărire penală) au fost motivate de faptul că din

anumite surse a aflat că inculpatul a avut o contribuție la arestarea acestuia,

pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Întrucât afirmațiile

martorului sus-arătat coincid cu cele relatate de inculpat, tribunalul le-a

reținut pe acestea ca fiind conforme realității.

Martorul S.F. trimis în

judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a

declarat la data de 16 ianuarie 2002, audiat fiind în acea cauză, că drogurile

de a căror comercializare se ocupa le procura „

din C. Grozăvești de la diverși

cetățeni arabi a căror identitate nu o cunoșteau. Pentru o doză de heroină

plăteau între 100 – 150.000 lei în funcție de calitatea ei”.

Fiind audiat la data de 4

iulie 2002, în prezenta cauză, martorul și-a schimbat declarațiile arătând că procura

droguri de la G.U. (acel P.G. la care făcea referire și martorul C.R.A.), iar

din septembrie – octombrie 2001 „a început să vândă și G.U., inculpatul,

heroina”.

Nici aceste susțineri nu au

fost menținute de martor care în cursul cercetării judecătorești a declarat că

în mod neadevărat drogurile, de a căror comercializare se ocupa, au fost

procurate de la G.U., arătând că între acesta și lucrătorii de poliție a

existat o înțelegere, în sensul că dacă va declara că inculpatul se ocupă de

trafic de droguri va beneficia de clemență, putându-i-se reține dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 143/2000.

A mai arătat martorul că

inculpatul era consumator de droguri și că împreună consumau droguri în

diferite ocazii, susțineri conforme cu declarațiile inculpatului care a arătat

că este consumator de droguri, motiv pentru care aceste din urmă susțineri ale

martorului vor fi avute în vedere de instanță, urmând ca declarațiile cu

conținut contradictoriu să fie înlăturate ca nesincere.

Martora B.F. audiată fiind,

atât în cursul cercetării judecătorești, cât și în cursul urmăririi penale, a

arătat că drogurile de a căror vânzare se ocupa au fost procurate de aceasta de

la S.F.

Martora R.E., a declarat în

cursul urmăririi penale că în luna ianuarie 2002 a cumpărat droguri de la o

adresă situată în str. Clailor de la o persoană F. (B.F.) și mai apoi de la A.

care locuia cu F. (S.F.). Aceasta a adăugat că a aflat de la ceilalți

consumatori cu care mă întâlneam că A. vindea drogurile pentru G.U. „acesta

fiind văzut de martoră în locuința lui A. și identificat de acesta după planșa

foto ca fiind inculpatul”.

Fiind audiată de instanță

martora a declarat că la momentul efectuării recunoașterii se afla sub

influența drogurilor pe care le consumase anterior acelui moment și că nu este

sigură dacă acea persoană pe care a văzut-o la A. este inculpatul.

Martorii C.C. și C.N., și

aceștia consumatori de droguri, au declarat în cursul cercetării judecătorești

că recunoașterile realizate de aceștia după planșele foto (în cursul urmăririi

penale) au fost făcute la sugestia organelor de urmărire penală, că nu-l cunosc

pe G.U. și că anterior deplasării acestora la poliție pentru efectuarea

recunoașterilor nu l-au văzut niciodată pe inculpat.

Din conținutul declarației

inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești, precum și în cursul

urmăririi penale, declarație ce se coroborează cu depoziția martorului S.F.,

s-a reținut că inculpatul O.D. este consumator de droguri, împreună cu martorul

consumând deseori heroină.

Având în vedere situația de

fapt, astfel cum rezultă din conținutul materialului probator administrat în

cauză, și anterior prezentat, instanța a procedat la schimbarea încadrării

juridice a faptei săvârșite de inculpatul O.D. din infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul O.D.

Parchetul a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări

juridice dată faptei inculpatului.

Inculpatul prin apelul său a

solicitat achitarea, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că

deținea droguri pentru consum propriu.

Curtea de Apel București,

secția a II–a penală, prin decizia nr. 311/ A din 22 aprilie 2004, a admis

apelul procurorului și a desființat sentința atacată în sensul că a condamnat

pe inculpatul O.D. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen. și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării

preventive de la 2 iulie 2002 la 21 noiembrie 2003.

Prin aceeași decizie a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

S-a motivat că probele

administrate nu au fost complet și just apreciate, prima instanță înlăturând,

în mod nejustificat, probele administrate în faza urmăririi penale, reținând

pentru fundamentarea soluției de schimbarea încadrării juridice numai

declarațiile martorilor date în cursul cercetării judecătorești.

S-a reținut că din probele

administrate în cauză și anume depozițiile martorilor M.C., C.R.A. și S.S.,

precum și din cele ale martorilor C.C., C.N. și R.E., care se coroborează cu

procesul verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, de către martorii

sus-menționați rezultă că în perioada ianuarie – februarie 2002 inculpatul a

deținut și furnizat heroină primilor trei martori, astfel că în cauză s-a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 140/2000,

pentru care a fost trimisă în judecată. A motivat că simpla retractare a

martorilor, în fața instanței de fond, a declarațiilor din cursul urmăririi

penale care îl încriminau pe inculpat, fără o motivare justificată, nu face

decât să confirme nesinceritatea acestora, nefiind de natură de a înlătura

declarațiile retractate, cu atât mai mult cu cât situația de fapt arătată în

cuprinsul lor rezultă și din alte probe ale dosarului.

Față de această situație, a

admis apelul procurorului și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea,

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 în aceea prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de

lege în baza cărora a dispus condamnarea inculpatului.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul, susținând că fapta săvârșită de el nu

întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 ci pe acelea ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din aceeași lege,

această calificare rezultând din probele administrate. Se solicită admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței prin care s-a

schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000. În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate.

Critica formulată prin

recurs nu este fondată.

Conform art. 63 C. proc.

pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei.

Probele nu au valoare mai

dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire

penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma

examinării tuturor probelor administrate.

Potrivit art. 64 din același

cod, mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi

ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile

părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente,

declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video,

fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico –

științifice, constatările medico – legale și expertizele.

Totodată, condamnarea se

pronunță, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că

fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În sfârșit, potrivit art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea,

punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea cu orice titlu, trimiterea,

transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind

circulația drogurilor de risc.

La alin. (2) al acestui text

de lege, se sancționează aceleași operațiuni, dar care vizează droguri de mare

risc.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Probele administrate au

confirmat că inculpatul, în perioada ianuarie – februarie 2002, a deținut și a

furnizat heroină martorilor M.C., S.F. și C.R.A. în vederea vânzării.

În acest sens sunt

declarațiile date la organul de urmărire penală de martorii M.C., S.F., C.R.A.,

R.E., C.N., C.C., care se coroborează cu procesele verbale de confruntare a

inculpatului cu primii trei martori și cu procesele verbale de prezentare

pentru recunoaștere din planșa foto și din grup a inculpatului de către

martorii sus-menționați.

Astfel, martorul M.C., a

arătat că împreună cu C.R.A. (zis A.) vindeau droguri, fiind aprovizionați

zilnic cu 10 – 15 doze de heroină de către inculpat.

La rândul său, martorul

C.R.A. confirmă situația prezentată de martorul M.C., arătând că a început să

vândă heroină pentru G.U. alternativ cu M.C. din luna ianuarie 2002.

Martorul S.F., a declarat,

de asemenea, că în vara anului 2001, G.U. a început să vândă droguri în

cantități mari, iar începând cu luna septembrie 2001 a început să

comercializeze heroină „la doză”.

Totodată, martorii R.E.,

C.N. și C.C. au relatat că și-au procurat droguri de la martorul C.R.A., iar

într-o împrejurare, au văzut cum inculpatul a adus acestuia un tub de

medicamente, în care se aflau doze de heroină.

În afară de aceasta, cu

ocazia confruntărilor efectuate cu inculpatul, martorii M.C., C.R.A. și S.F. au

precizat că dozele de heroină le erau furnizate de inculpat și de numitul Z.S.,

iar banii le reveneau acestora, ei fiind plătiți cu câte 10.000 lei la fiecare

doză vândută. Totodată, martorul S.F. a descris cu lux de amănunte modul în

care împreună cu B.F. au porționat în ziua de 4 ianuarie 2002 cele 20 de grame

heroină furnizate de inculpat în 118 doze dintre care una i-a revenit.

Fiind efectuate prezentări

pentru recunoașterea din planșe foto și din grup, martorii M.C. și C.R.A. l-au

recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce le furniza droguri în vederea

comercializării, adică G.U., iar martorii C.C., C.N. și R.E., au recunoscut și

ei în persoana aceluiași inculpat pe cel care-i furniza droguri pentru

comercializare martorului C.A. (zis A.) de la care ei se aprovizionau constant

cu heroină.

Este adevărat că în fața

instanței de fond martorii sus-menționați au încercat să creeze inculpatului o

situație care să-l absolve de răspundere penală, susținând că inculpatul nu s-a

ocupat de comercializarea drogurilor personal sau prin intermedieri.

Declarațiile acestora, date la urmărirea penală, exprimă însă adevărul deoarece

se coroborează cu celelalte dovezi din dosar la care s-a făcut referire.

În aceste condiții, nu se

poate reține în hotărârea recurată nici o nelegalitate sau netemeinicie din

împrejurarea că în stabilirea situației de fapt, instanța de apel s-a bazat pe

declarațiile martorilor date la urmărirea penală, înlăturând ca nejustificată

revenirea acestora în fața instanței.

În consecință, se constată

că starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, probele

administrate dovedind vinovăția acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, așa încât nu subzistă motivul de casare

invocat.

În același timp, instanța de

apel reținând în sarcină inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 și condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 10 ani

închisoare, a pronunțat o pedeapsă just individualizată, ținând seama de

gravitatea faptei comise, în raport cu care împrejurările invocate de inculpat

în cadrul recursului de față, prima faptă penală, comportarea bună anterior

faptei, nu sunt în măsură să reducă gradul de pericol social al faptei și

făptuitorului.

Pentru considerentele

arătate și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive

care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.D. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din

22 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2005.