ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 679/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Inculpatul O.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 19 septembrie 2002, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în fapt că în perioada ianuarie – februarie 2002 a deținut și furnizat altor persoane heroină, în vederea vânzării. Prin sentința penală nr. 1084 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat pe sus-numitul inculpat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de deținere de droguri fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani termen de încercare, stabilit conform art. 86 2 C. pen. Pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului va fi încredințată S.R.S.S., inculpatul trebuind să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate de persoana desemnată de serviciul căruia i-a fost încredințată supravegherea; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus timpul de prevenție de la 2 iulie 2002 la zi și, în baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În considerentele sus-arătatei hotărâri s-au reținut, în fapt următoarele: La data de 14 februarie 2002, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 1147/2002 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a inculpatului M.C. în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că în cursul lunilor ianuarie – februarie 2002, inculpatul a procurat, deținut și comercializat droguri.

Fiind audiat în acea cauză, la datele de 13 februarie 2003 și 14 februarie 2003, M.C. a declarat că se ocupa de traficul de droguri și că lucra pentru numitul G.U., care locuiește în imobilul situat pe str. Clailor, a arătat inculpatul (din acea cauză) că propunerea comercializării drogurilor a venit din partea acestui G.U. care în schimbul ilicitei activități prestate remitea acestuia o doză gratis, M.C. fiind consumator de droguri. A mai arătat M.C. că banii obținuți din comercializarea drogurilor erau predați lui G.U. Audiat fiind în prezenta cauză, în calitate de martor, M.C. a declarat în cursul urmăririi penale, că într-adevăr se ocupa de traficul de droguri pentru G.U. de la începutul lunii ianuarie 2002, după ce foștii distribuitori al acestuia, F.B.

și F.S., au fost arestați, propunerea de comercializare a drogurilor fiindu-i făcută de Z.S. zis S.B., sumele de bani primite urmare vânzării efectuate, fiind înaintate lui G.U. și rareori lui S.B., martorul primind de la aceștia una, două doze pe zi gratis. A mai arătat martorul că G.U. locuiește pe str. Fumăriței, imobilul acestuia având ieșire la strada Clailor și că în aceeași curte locuia și B.F. Procedându-se la efectuarea unei recunoașteri după planșa foto, M.C. l-a indicat pe O.D. ca fiind persoana pentru care a comercializat droguri, cunoscută de acesta sub numele de G.U. Cu prilejul efectuării unei confruntări între acest martor și inculpatul M.C. și-a menținut susținerile, în sensul că a comercializat heroină pentru inculpat și pentru Z.S., O.D.

nerecunoscând comiterea faptei, declarând că martorul se ocupa într-adevăr de traficul de droguri, însă desfășura această activitate pentru Z.S., martorul locuind o perioadă la acesta. Audiat fiind de către instanță, martorul M.C. a revenit asupra susținerilor din cursul urmăririi penale, declarând că la sfârșitul lunii decembrie 2001 acesta a fost contactat de numitul Z.S. și a solicitat să se ocupe de comercializarea drogurilor, primind de la acesta suma de 10.000 lei pentru fiecare doză vândută. A mai declarat martorul că Z.S. i-a mai spus că în cazul în care va fi prins, să declare că efectua această „activitate” pentru O.D., în schimbul tăcerii promițându-i-se că va fi ajutat de Z.S. Martorul M.C.

a declarat că anterior anului 1989, inculpatul O.D. a denunțat la poliție faptul că acesta ar fi fost autorul unei infracțiuni de furt. Cum declarațiile martorilor sus-arătați din cursul cercetării judecătorești, coincid cu cele date de inculpat, tribunalul le-a reținut pe acestea ca fiind conforme realității, înlăturând ca nesincere declarațiile acestor martori în cursul urmăririi penale. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 785/P/2002 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.R.A., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și față de faptul că inculpatul a declarat că drogurile pe care le vindea îi erau furnizate de numitul G.U.

s-a dispus disjungerea cauzei față de acesta în vederea continuării cercetărilor. La data de 4 iulie 2002, fiind audiat de procuror, martorul a declarat că heroina vândută nu aparținea numitului G.U. (P.G.) așa cum a susținut în cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a numitului G.U. (inculpatul). Martorul a arătat că heroina aparținea de fapt lui G.U. (inculpatul) care se afla în dușmănie cu G.U. (P.G.). Procedându-se la efectuarea unei recunoașteri după fotografii, martorul l-a indicat pe inculpat ca fiind G.U., iar cu ocazia confruntării între cei doi martori, și-a menținut declarațiile, stabilind încă o dată, că între G.U. și G.U. nu există identitate, cei doi fiind în relații de dușmănie.

Fiind audiat de instanță, martorul a revenit asupra declarațiilor, arătând că susținerile acestuia din prezenta cauză (din dosar urmărire penală) au fost motivate de faptul că din anumite surse a aflat că inculpatul a avut o contribuție la arestarea acestuia, pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Întrucât afirmațiile martorului sus-arătat coincid cu cele relatate de inculpat, tribunalul le-a reținut pe acestea ca fiind conforme realității. Martorul S.F. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a declarat la data de 16 ianuarie 2002, audiat fiind în acea cauză, că drogurile de a căror comercializare se ocupa le procura „ din C. Grozăvești de la diverși cetățeni arabi a căror identitate nu o cunoșteau.

Pentru o doză de heroină plăteau între 100 – 150.000 lei în funcție de calitatea ei”. Fiind audiat la data de 4 iulie 2002, în prezenta cauză, martorul și-a schimbat declarațiile arătând că procura droguri de la G.U. (acel P.G. la care făcea referire și martorul C.R.A.), iar din septembrie – octombrie 2001 „a început să vândă și G.U., inculpatul, heroina”. Nici aceste susțineri nu au fost menținute de martor care în cursul cercetării judecătorești a declarat că în mod neadevărat drogurile, de a căror comercializare se ocupa, au fost procurate de la G.U., arătând că între acesta și lucrătorii de poliție a existat o înțelegere, în sensul că dacă va declara că inculpatul se ocupă de trafic de droguri va beneficia de clemență, putându-i-se reține dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

A mai arătat martorul că inculpatul era consumator de droguri și că împreună consumau droguri în diferite ocazii, susțineri conforme cu declarațiile inculpatului care a arătat că este consumator de droguri, motiv pentru care aceste din urmă susțineri ale martorului vor fi avute în vedere de instanță, urmând ca declarațiile cu conținut contradictoriu să fie înlăturate ca nesincere. Martora B.F. audiată fiind, atât în cursul cercetării judecătorești, cât și în cursul urmăririi penale, a arătat că drogurile de a căror vânzare se ocupa au fost procurate de aceasta de la S.F. Martora R.E., a declarat în cursul urmăririi penale că în luna ianuarie 2002 a cumpărat droguri de la o adresă situată în str. Clailor de la o persoană F. (B.F.) și mai apoi de la A. care locuia cu F. (S.F.).

Aceasta a adăugat că a aflat de la ceilalți consumatori cu care mă întâlneam că A. vindea drogurile pentru G.U. „acesta fiind văzut de martoră în locuința lui A. și identificat de acesta după planșa foto ca fiind inculpatul”. Fiind audiată de instanță martora a declarat că la momentul efectuării recunoașterii se afla sub influența drogurilor pe care le consumase anterior acelui moment și că nu este sigură dacă acea persoană pe care a văzut-o la A. este inculpatul. Martorii C.C. și C.N., și aceștia consumatori de droguri, au declarat în cursul cercetării judecătorești că recunoașterile realizate de aceștia după planșele foto (în cursul urmăririi penale) au fost făcute la sugestia organelor de urmărire penală, că nu-l cunosc pe G.U.

și că anterior deplasării acestora la poliție pentru efectuarea recunoașterilor nu l-au văzut niciodată pe inculpat. Din conținutul declarației inculpatului dată în cursul cercetării judecătorești, precum și în cursul urmăririi penale, declarație ce se coroborează cu depoziția martorului S.F., s-a reținut că inculpatul O.D. este consumator de droguri, împreună cu martorul consumând deseori heroină. Având în vedere situația de fapt, astfel cum rezultă din conținutul materialului probator administrat în cauză, și anterior prezentat, instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul O.D. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul O.D. Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei inculpatului. Inculpatul prin apelul său a solicitat achitarea, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că deținea droguri pentru consum propriu. Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia nr. 311/ A din 22 aprilie 2004, a admis apelul procurorului și a desființat sentința atacată în sensul că a condamnat pe inculpatul O.D. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 2 iulie 2002 la 21 noiembrie 2003. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a motivat că probele administrate nu au fost complet și just apreciate, prima instanță înlăturând, în mod nejustificat, probele administrate în faza urmăririi penale, reținând pentru fundamentarea soluției de schimbarea încadrării juridice numai declarațiile martorilor date în cursul cercetării judecătorești. S-a reținut că din probele administrate în cauză și anume depozițiile martorilor M.C., C.R.A. și S.S., precum și din cele ale martorilor C.C., C.N.

și R.E., care se coroborează cu procesul verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, de către martorii sus-menționați rezultă că în perioada ianuarie – februarie 2002 inculpatul a deținut și furnizat heroină primilor trei martori, astfel că în cauză s-a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 140/2000, pentru care a fost trimisă în judecată. A motivat că simpla retractare a martorilor, în fața instanței de fond, a declarațiilor din cursul urmăririi penale care îl încriminau pe inculpat, fără o motivare justificată, nu face decât să confirme nesinceritatea acestora, nefiind de natură de a înlătura declarațiile retractate, cu atât mai mult cu cât situația de fapt arătată în cuprinsul lor rezultă și din alte probe ale dosarului.

Față de această situație, a admis apelul procurorului și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 în aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea inculpatului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, susținând că fapta săvârșită de el nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 ci pe acelea ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din aceeași lege, această calificare rezultând din probele administrate. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței prin care s-a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate. Critica formulată prin recurs nu este fondată. Conform art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate.

Potrivit art. 64 din același cod, mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico – științifice, constatările medico – legale și expertizele. Totodată, condamnarea se pronunță, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În sfârșit, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se pedepsește cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc.

La alin. (2) al acestui text de lege, se sancționează aceleași operațiuni, dar care vizează droguri de mare risc. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Probele administrate au confirmat că inculpatul, în perioada ianuarie – februarie 2002, a deținut și a furnizat heroină martorilor M.C., S.F. și C.R.A. în vederea vânzării. În acest sens sunt declarațiile date la organul de urmărire penală de martorii M.C., S.F., C.R.A., R.E., C.N., C.C., care se coroborează cu procesele verbale de confruntare a inculpatului cu primii trei martori și cu procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere din planșa foto și din grup a inculpatului de către martorii sus-menționați.

Astfel, martorul M.C., a arătat că împreună cu C.R.A. (zis A.) vindeau droguri, fiind aprovizionați zilnic cu 10 – 15 doze de heroină de către inculpat. La rândul său, martorul C.R.A. confirmă situația prezentată de martorul M.C., arătând că a început să vândă heroină pentru G.U. alternativ cu M.C. din luna ianuarie 2002. Martorul S.F., a declarat, de asemenea, că în vara anului 2001, G.U. a început să vândă droguri în cantități mari, iar începând cu luna septembrie 2001 a început să comercializeze heroină „la doză”. Totodată, martorii R.E., C.N. și C.C. au relatat că și-au procurat droguri de la martorul C.R.A., iar într-o împrejurare, au văzut cum inculpatul a adus acestuia un tub de medicamente, în care se aflau doze de heroină.

În afară de aceasta, cu ocazia confruntărilor efectuate cu inculpatul, martorii M.C., C.R.A. și S.F. au precizat că dozele de heroină le erau furnizate de inculpat și de numitul Z.S., iar banii le reveneau acestora, ei fiind plătiți cu câte 10.000 lei la fiecare doză vândută. Totodată, martorul S.F. a descris cu lux de amănunte modul în care împreună cu B.F. au porționat în ziua de 4 ianuarie 2002 cele 20 de grame heroină furnizate de inculpat în 118 doze dintre care una i-a revenit. Fiind efectuate prezentări pentru recunoașterea din planșe foto și din grup, martorii M.C. și C.R.A. l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce le furniza droguri în vederea comercializării, adică G.U., iar martorii C.C., C.N.

și R.E., au recunoscut și ei în persoana aceluiași inculpat pe cel care-i furniza droguri pentru comercializare martorului C.A. (zis A.) de la care ei se aprovizionau constant cu heroină. Este adevărat că în fața instanței de fond martorii sus-menționați au încercat să creeze inculpatului o situație care să-l absolve de răspundere penală, susținând că inculpatul nu s-a ocupat de comercializarea drogurilor personal sau prin intermedieri. Declarațiile acestora, date la urmărirea penală, exprimă însă adevărul deoarece se coroborează cu celelalte dovezi din dosar la care s-a făcut referire. În aceste condiții, nu se poate reține în hotărârea recurată nici o nelegalitate sau netemeinicie din împrejurarea că în stabilirea situației de fapt, instanța de apel s-a bazat pe declarațiile martorilor date la urmărirea penală, înlăturând ca nejustificată revenirea acestora în fața instanței.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, probele administrate dovedind vinovăția acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, așa încât nu subzistă motivul de casare invocat. În același timp, instanța de apel reținând în sarcină inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, a pronunțat o pedeapsă just individualizată, ținând seama de gravitatea faptei comise, în raport cu care împrejurările invocate de inculpat în cadrul recursului de față, prima faptă penală, comportarea bună anterior faptei, nu sunt în măsură să reducă gradul de pericol social al faptei și făptuitorului.

Pentru considerentele arătate și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.D. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.