ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3921/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3921/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față.
În baza actelor și lucrărilor dosarului reține
următoarele:
Prin sentința penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011
pronunțată de Tribunalul
București Secția a ll-a Penală, în baza art. 334 C.
proc. pen. s-a
dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina
inculpatului
I.P. din infracțiunea prevăzute de art. 2 alin. (2) din legea nr.
143/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2
alin. (1) și (2)
legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
cu aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc.
pen. și art. 74-76 lit. a) C. pen.
a fost condamnat inculpatul I.P., zis „F." la o
pedeapsă de 4 ani
închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.,
ca pedeapsă
accesorie.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului
drepturile prevăzute de
art. 64 lit. a) teza ll-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă
de 3 ani după executarea
pedepsei
principale, ca pedeapsa complementara.
În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din legea
nr. 143/2000 s-a dispus
confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităților de
4,14 grame heroina sigilata
cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse la Camera de
Corpuri Delicte a I.G.P.R. D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003767 din 18
martie 2008 si de 6,51 grame
heroină sigilate cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse
la camera de corpuri delicte
a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003788
din 27 martie 2008.
În baza art. 17 alin. (2) din legea nr. 143/2000
raportat la art. 118 lit. e) C. pen.
s-a dispus confiscarea sumei de 2150 lei obținută de
inculpat în urma
vânzării
drogurilor.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, inculpatul I.P., la
data de 07 martie
2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N."
cantitatea de 4,18 grame heroină,
contra sumei de 850 lei provenită din
fondurile
D.C.C.O. și la data de 18 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume
de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame
heroină, contra sumei de 1300 lei
provenită din fondurile D.C.C.O.
În faza de
cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul a cărui
declarație a fost consemnată si atașată la dosarul
cauzei si a fost administrată proba în circumstanțiere, la solicitarea
acestuia, fiind depuse în acest sens,
caracterizările
efectuate de: P.A.N., R.G.,
C.M.l., T.E.,
precum si înscrisuri medicale din care
rezultă
împrejurarea că inculpatul este suferind de discopatie lombară.
Raportul de constatare tehnico-științifică din 21 martie
2008 a stabilit că punguța cu substanță, cumpărată la 18 martie 2008 de către
colaboratorul cu nume
de cod „A.N." de la învinuitul I.P. zis „F."
conținea 7,13 grame
heroină.
Cantitatea de 6,51 grame heroină, rămasă din proba litigiu
a fost sigilată cu
sigiliul tip M.A.I. cu nr. 4221 și depusă la camera de
corpuri delicte a I.G.P.R.-
D.C.J.S.E.O, conform dovezii seria D nr. 003788 din 27
martie 2008.
Săvârșirea de către inculpatul I.P. zis „F." a
infracțiunii de trafic de
droguri de mare risc în formă continuată rezultă din
procesele verbale de redare a declarațiilor colaboratorului cu nume de cod „A.N.",
procesele verbale de
redare a convorbirilor directe purtate între colaborator
și învinuit, procesele
verbale de redare a rapoartelor întocmite de
investigatorul cu nume de cod
„P.I.", din rapoartele de constatare
tehnico-științifică nr. 856640 din 12 martie 2008
și nr. 856640 din
12 martie 2008 și din imaginile ambientale înregistrate la 07 martie 2008
și 18 martie 2008 când s-au efectuat
cele două tranzacții.
Având în vedere prevederile art. 320
1
C. proc.
pen. tribunalul a
constatat că judecarea prezentei cauze poate avea loc
numai în baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, deoarece
inculpatul a declarat că
recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de
sesizare a instanței si nu
solicită administrarea de probe, cu excepția
înscrisurilor în circumstanțiere.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că din probele
administrate rezultă că
faptele săvârșite de inculpatul I.P. zis F. întrunesc
elementele
constitutive
ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă
continuată prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)
din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la datele de 07 martie 2008 si
18 martie
2008, în mod repetat si în
baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut
colaboratorului cu nume de cod A.N. cantitatea totală de 11,31 grame
heroină, contra sumei de 2150 lei, provenită din
fondurile D.C.C.O.
Tribunalul a apreciat că se impune, în baza art. 334 C.
proc. pen.
schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina
inculpatului din
infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2
alin. (1) și (2) din legea nr.
143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. deoarece alin.
(1) al acestui text de
lege descrie modalitatea de operare a faptei pentru care
este cercetat acest
inculpat
respectiv, vânzarea drogurilor de mare risc, fără drept si, ca atare,
se impune reținerea si a acestuia aspect în
temeiul de drept al infracțiunii.
Tribunalul a avut în vedere si împrejurările care pot
constitui circumstanțe
atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. respectiv,
atitudinea acestuia după
săvârșirea faptei, comportarea sinceră pe parcursul
cercetării judecătorești,
faptul că a ajuns să săvârșească infracțiunea dedusă
judecății pentru că în
perioada respectivă era consumator de droguri si,
procedând la vânzarea
acestora primea o parte de droguri în vederea
consumului, are 1 copil minor în
întreținere si, conform declarației sale, nu s-a
prezentat în fața organelor de
urmărire
penală pentru că i-a fost frică.
Astfel, văzând limitele de pedeapsă prevăzută de legea
penală specială
precum si cuantumul cu care se reduce pedeapsa, în
condițiile aplicării
dispozițiilor, art. 320
1
C. proc. pen.
Tribunalul a apreciat că aplicarea
unei pedepse, orientate spre limita minimă prevăzută de
această lege este
suficientă pentru ca pedeapsa să atingă scopul prevăzut
de art. 52 C. pen.
respectiv, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni,
de constrângere si de
reeducare
a inculpatului.
Cu privire al modalitatea de executare a acesteia,
Tribunalul a apreciat că
reeducarea inculpatului se poate efectua doar prin
privarea de libertate si nu
prin liberarea condiționată a executării acesteia,
conform dispozițiilor art. 81
C. pen., astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului,
deoarece scopul
pedepsei nu poate fi atins prin această modalitate de
executare.
Astfel, se are în vedere perseverența infracțională de
care a dat dovadă
inculpatul la săvârșirea faptei, reieșită din forma
continuată a comiterii sale,
precum si cantitatea de heroină vândută de 11,31 grame
care nu este de
neglijat
si care denotă că această faptă nu a fost un accident în viața inculpatului I.P.
Împotriva sentinței penale a formulat inculpatul I.P.,
criticând
sentința penală apelată sub aspectul individualizării pedepsei și a
modului de
executare a
acesteia.
Prin decizia penală nr. 73 din 08 martie 2012 a Curții de Apel
București -
Secția I Penală, în baza art. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a
admis
apelul
declarat de inculpatul I.P. împotriva sentinței penale nr.
799 din 22
noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a Penală în
dosarul nr. 521/4/2010.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și în fond
rejudecând: în baza art. 86
1
C. pen. a dispus suspendarea sub
supraveghere a
pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de
încercare de
7 ani
stabilit conform art. 86
2
C. pen.
În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. inculpatul urmează a se
supune pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă
Tribunalul
București la
datele fixate de acesta;
b)
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,
reședință sau
locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și
întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de
muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate
mijloacele sale de
existență.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei
accesorii se suspendă pe
durata
suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția
inculpatului
asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea
suspendării.
Astfel, procedând la soluționarea apelului declarat în
cauză, prin prisma motivelor invocate, în raport de prevederile art. 371 și art.
378 C. proc. pen. și în baza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, Curtea,
față de criticile
formulate în apărare de către inculpat, a apreciat că
instanța de fond a reținut o
stare de fapt conformă cu realitatea, ajungând în final,
pe baza interpretării
corecte
a probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, la concluzia că
inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor
pentru care a fost trimis în
judecată, în încadrarea juridică stabilită
de tribunal.
Raportat la situația de fapt Curtea a constatat că atât
circumstanțele comiterii
faptei cât și circumstanțele personale ale inculpatului
nu justifică reducerea
pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, însă
există suficiente temeiuri
pentru ca instanța de apel să aplice dispozițiile art. 86
1
C. pen.
Referitor la individualizarea modalității de executare,
Curtea a apreciat că
pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă
este mult prea severă,
raportat la gravitatea faptei în concret, așa cum a fost
prezentată anterior, la
timpul scurs de la data comiterii celor două acte
materiale și comportamentul
inculpatului
în cei 4 ani care au trecut de atunci, precum și la reținerea dispozițiilor art.
320
1
C. proc. pen.
În aceste condiții, aplicarea unei pedepse cu executare
în regim de
detenție apare ca excesivă, având în vedere în primul rând împrejurarea
că
inculpatul nu este
cunoscut cu antecedente penale, faptul că acesta a
recunoscut comiterea faptei, beneficiind de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
, precum și
împrejurările concrete în care au fost comise cele
două acte materiale
ale infracțiunii de trafic de droguri.
Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și
fără privarea de
libertate a inculpatului, prin suspendarea sub
supraveghere a executării
pedepsei potrivit art. 86
1
C. pen., ce va
constitui un avertisment suficient
pentru inculpat, gradul de pericol concret al faptei neimpunând
suspendarea
condiționată
a executării pedepsei ci sub supraveghere.
Împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs Parchetul
de pe
lângă
Curtea de Apel București care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și
nelegalitate.
Astfel, procurorul, a susținut, în esență, potrivit
motivelor de recurs, depuse
în scris la dosar (filele 4-9) și concluziilor orale că
hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește modalitatea
de executare a
pedepsei,
aceasta fiind dispusă fără examinarea tuturor criteriilor de individualizare
judiciară prevăzută de art. 72 C. pen.
Concluziile reprezentantului Ministrului Public și
susținerile apărătorului
intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al
inculpatului I.P. au fost
consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei
hotărâri, motiv pentru
care
nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de
Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București, înalta Curte constată că
recursul declarat in cauza
este
fondat pentru considerentele care urmează:
Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și
hotărârea atacată în raport
de criticile aduse, constată faptul că instanța de
control judiciar a dat eficiență
dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la aprecierea
probelor
reținând o corectă situație de fapt.
În cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază
inculpatul I.P.
a fost
răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al
probelor administrate în cauză fiind cert în
sensul stabilirii vinovăției acestuia.
În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de
control judiciar,
prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în
cauză, a reținut în sarcina
inculpatului I.P. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.
2 alin (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
constând în aceea că în acesta,
la data de 07 martie 2008, a vândut colaboratorului cu
nume de cod „A.N."
cantitatea
de 4,18 grame heroină, contra sumei de 850 lei provenită din
fondurile D.C.C.O. și la data de 18 martie 2008, a
vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame
heroină, contra sumei de 1300 lei
provenită din fondurile D.C.C.O.
Înalta Curte constată totodată că în speța dedusă
judecății inculpatului I.P.
i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate
mijloacele de proba
fiind administrate în fata sa, asistați de apărători, în
ședința publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de
principiu, Curtea Europeana într-o
jurisprudența
constanta.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de
către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București cu privire la cazul de
casare prevăzut de art.
385
9
pct. 14 C. proc. pen. înalta Curte reține
că, potrivit art. 72
C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține
seama de dispozițiile
părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă
fixate în legea specială,
de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de
persoanele infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează
răspunderea penală.
Chiar
dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict
personal al judecătorului, ea nu este totuși un
proces arbitrar, subiectiv, ci din
contra
el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material
probator, studiat după anumite reguli și criterii
precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de
individualizare a pedepsei
înseamnă consacrarea explicită a principiului
individualizării pedepsei, așa încât
respectarea
acestuia este obligatorie pentru instanță.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite
în vederea realizării
scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă
sub aspectul naturii
(privativă
sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și
potențialului de pericol social pe care îl
prezintă, în mod real persoana
infractorului,
cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și
scopul preventiv al
pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă
individualizare a sancțiunii, care să
țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a
fi ajutată să se
schimbe, în sensul adaptării ia condițiile socio-etice
impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată
o justă adecvare
cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.
pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele
reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului
(atitudinea cu privire la fapta
comisă,
antecedența penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra
conduitei infractorului
contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor
persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în
situația de a reflecta
asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține
de la săvârșirea de
infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în
executare,
intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și
făptuitorului,
condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin
mărimea
privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de
vinovăție a
făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să
asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și
generală înscrise
și în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit
căruia „scopul pedepsei este
prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni."
Firește,
în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea
completă a unei activități infracționale trebuie
stabilită consecutiv unui examen
aprofundat
și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și
făptuitorului.
În același timp însă, se impune ca în cadrul operației
de individualizare a
pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună
toate criteriile prevăzute de
norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după
caz, să le acorde o
pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată
de propriul lor conținut,
în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare
pentru reeducarea celui
condamnat.
Ori,
faptele pentru care inculpatul I.P. a fost condamnat de
instanța de fond, condamnare menținută și de instanța de control
judiciar este
neîndoielnic gravă,
astfel că în operațiunea complexă a individualizării
tratamentului penal, înalta Curte având în vedere
activitățile ilicite desfășurate,
astfel
cum au fost descrise anterior, precum și importanța și specificul valorilor
sociale ocrotite de legea penală, consecințele
grave ale acțiunilor sale și, nu în
ultimul
rând, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la
faptele
comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a)
apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă
nu este posibilă decât prin
sancțiunile
aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a
modalității
de executare.
Totodată, înalta Curte reține că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de
o
ripostă
corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreține climatul infracțional și
s-ar crea inculpatului menționat impresia că poate ignora în continuare
valorile
ocrotite de
lege, prin normele speciale, fără a accepta să-și corijeze
comportamentul, putându-se ajunge în final în
atare mod la lipsă de efect
educativ a pedepselor aplicate.
Așa
fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat
suficientă și echilibrată importanță gradului de
pericol social al infracțiunii, dar și
poziției
procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată de instanța de
fond, atât sub aspectul cuantumului, cât și a
modalității de executare este justă
și
proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare,
precum
și scopul preventiv al sancțiunii.
Prin urmare, față de cele învederate înalta Curte in baza
art. 385
15
pct. 2,
lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul
de pe lângă
Curtea de Apel București
împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a
Curții de Apel
București - Secția I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P.
, va casa
decizia penală atacată și va menține sentința penală nr. 799 din
22 noiembrie
2011 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală.
În
temeiul art. 192 pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de procuror,
rămân în
sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București
împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a
Curții de Apel București -
Secția
I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P.
Casează decizia penală atacată și menține sentința
penală nr. 799 din 22
noiembrie 2011 a Tribunalului București - Secția a ll-a
penală.
Onorariul
parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la
prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul
inculpat I.P., în sumă de
25 lei, se va suporta din fondul Ministerului
Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de procuror, rămân în
sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.