ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3921/2012

Asupra recursului de față. În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a ll-a Penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului I.P. din infracțiunea prevăzute de art. 2 alin. (2) din legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74-76 lit. a) C. pen.

a fost condamnat inculpatul I.P., zis „F." la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsa complementara. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităților de 4,14 grame heroina sigilata cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003767 din 18 martie 2008 si de 6,51 grame heroină sigilate cu sigiliul tip MAI nr. 4221 si depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

– D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria D nr. 003788 din 27 martie 2008. În baza art. 17 alin. (2) din legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 2150 lei obținută de inculpat în urma vânzării drogurilor. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, inculpatul I.P., la data de 07 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 4,18 grame heroină, contra sumei de 850 lei provenită din fondurile D.C.C.O. și la data de 18 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame heroină, contra sumei de 1300 lei provenită din fondurile D.C.C.O.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul a cărui declarație a fost consemnată si atașată la dosarul cauzei si a fost administrată proba în circumstanțiere, la solicitarea acestuia, fiind depuse în acest sens, caracterizările efectuate de: P.A.N., R.G., C.M.l., T.E., precum si înscrisuri medicale din care rezultă împrejurarea că inculpatul este suferind de discopatie lombară. Raportul de constatare tehnico-științifică din 21 martie 2008 a stabilit că punguța cu substanță, cumpărată la 18 martie 2008 de către colaboratorul cu nume de cod „A.N." de la învinuitul I.P. zis „F." conținea 7,13 grame heroină. Cantitatea de 6,51 grame heroină, rămasă din proba litigiu a fost sigilată cu sigiliul tip M.A.I.

cu nr. 4221 și depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O, conform dovezii seria D nr. 003788 din 27 martie 2008. Săvârșirea de către inculpatul I.P. zis „F." a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată rezultă din procesele verbale de redare a declarațiilor colaboratorului cu nume de cod „A.N.", procesele verbale de redare a convorbirilor directe purtate între colaborator și învinuit, procesele verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul cu nume de cod „P.I.", din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 856640 din 12 martie 2008 și nr. 856640 din 12 martie 2008 și din imaginile ambientale înregistrate la 07 martie 2008 și 18 martie 2008 când s-au efectuat cele două tranzacții.

Având în vedere prevederile art. 320 1 C. proc. pen. tribunalul a constatat că judecarea prezentei cauze poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, deoarece inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței si nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că din probele administrate rezultă că faptele săvârșite de inculpatul I.P. zis F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la datele de 07 martie 2008 si 18 martie 2008, în mod repetat si în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului cu nume de cod A.N.

cantitatea totală de 11,31 grame heroină, contra sumei de 2150 lei, provenită din fondurile D.C.C.O. Tribunalul a apreciat că se impune, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. deoarece alin. (1) al acestui text de lege descrie modalitatea de operare a faptei pentru care este cercetat acest inculpat respectiv, vânzarea drogurilor de mare risc, fără drept si, ca atare, se impune reținerea si a acestuia aspect în temeiul de drept al infracțiunii.

Tribunalul a avut în vedere si împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. respectiv, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, comportarea sinceră pe parcursul cercetării judecătorești, faptul că a ajuns să săvârșească infracțiunea dedusă judecății pentru că în perioada respectivă era consumator de droguri si, procedând la vânzarea acestora primea o parte de droguri în vederea consumului, are 1 copil minor în întreținere si, conform declarației sale, nu s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală pentru că i-a fost frică. Astfel, văzând limitele de pedeapsă prevăzută de legea penală specială precum si cuantumul cu care se reduce pedeapsa, în condițiile aplicării dispozițiilor, art. 320 1 C. proc.

pen. Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse, orientate spre limita minimă prevăzută de această lege este suficientă pentru ca pedeapsa să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. respectiv, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, de constrângere si de reeducare a inculpatului. Cu privire al modalitatea de executare a acesteia, Tribunalul a apreciat că reeducarea inculpatului se poate efectua doar prin privarea de libertate si nu prin liberarea condiționată a executării acesteia, conform dispozițiilor art. 81 C. pen., astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului, deoarece scopul pedepsei nu poate fi atins prin această modalitate de executare.

Astfel, se are în vedere perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul la săvârșirea faptei, reieșită din forma continuată a comiterii sale, precum si cantitatea de heroină vândută de 11,31 grame care nu este de neglijat si care denotă că această faptă nu a fost un accident în viața inculpatului I.P. Împotriva sentinței penale a formulat inculpatul I.P., criticând sentința penală apelată sub aspectul individualizării pedepsei și a modului de executare a acesteia. Prin decizia penală nr. 73 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală, în baza art. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul I.P. împotriva sentinței penale nr. 799 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a Penală în dosarul nr. 521/4/2010.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând: în baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen. inculpatul urmează a se supune pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării. Astfel, procedând la soluționarea apelului declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, în raport de prevederile art. 371 și art. 378 C. proc. pen. și în baza tuturor actelor și lucrărilor dosarului, Curtea, față de criticile formulate în apărare de către inculpat, a apreciat că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, ajungând în final, pe baza interpretării corecte a probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în încadrarea juridică stabilită de tribunal.

Raportat la situația de fapt Curtea a constatat că atât circumstanțele comiterii faptei cât și circumstanțele personale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, însă există suficiente temeiuri pentru ca instanța de apel să aplice dispozițiile art. 86 1 C. pen. Referitor la individualizarea modalității de executare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă este mult prea severă, raportat la gravitatea faptei în concret, așa cum a fost prezentată anterior, la timpul scurs de la data comiterii celor două acte materiale și comportamentul inculpatului în cei 4 ani care au trecut de atunci, precum și la reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. În aceste condiții, aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție apare ca excesivă, având în vedere în primul rând împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, faptul că acesta a recunoscut comiterea faptei, beneficiind de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. , precum și împrejurările concrete în care au fost comise cele două acte materiale ale infracțiunii de trafic de droguri. Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86 1 C. pen., ce va constitui un avertisment suficient pentru inculpat, gradul de pericol concret al faptei neimpunând suspendarea condiționată a executării pedepsei ci sub supraveghere.

Împotriva deciziei penale sus arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, procurorul, a susținut, în esență, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar (filele 4-9) și concluziilor orale că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, aceasta fiind dispusă fără examinarea tuturor criteriilor de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. Concluziile reprezentantului Ministrului Public și susținerile apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului I.P. au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înalta Curte constată că recursul declarat in cauza este fondat pentru considerentele care urmează: Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanța de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt. În cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul I.P. a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției acestuia.

În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului I.P. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin (1) si (2) legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în acesta, la data de 07 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 4,18 grame heroină, contra sumei de 850 lei provenită din fondurile D.C.C.O. și la data de 18 martie 2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod „A.N." cantitatea de 7,13 grame heroină, contra sumei de 1300 lei provenită din fondurile D.C.C.O. Înalta Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului I.P.

i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de proba fiind administrate în fata sa, asistați de apărători, în ședința publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudența constanta. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. înalta Curte reține că, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ia condițiile socio-etice impuse de societate. Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală). Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni." Firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat. Ori, faptele pentru care inculpatul I.P.

a fost condamnat de instanța de fond, condamnare menținută și de instanța de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte având în vedere activitățile ilicite desfășurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum și importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor sale și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Totodată, înalta Curte reține că dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreține climatul infracțional și s-ar crea inculpatului menționat impresia că poate ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate. Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată de instanța de fond, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.

Prin urmare, față de cele învederate înalta Curte in baza art. 385 15 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P. , va casa decizia penală atacată și va menține sentința penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală. În temeiul art. 192 pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 73 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală, privind pe intimatul inculpat I.P. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 799 din 22 noiembrie 2011 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat I.P., în sumă de 25 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de procuror, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.