ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 179 din 13

septembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de SC B.U. SA Ocna Mureș, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Alba, ca neîntemeiată.

În motivare, instanța a reținut, în

esență, că eșalonarea datoriei bugetare aprobată prin adresa Ministerului

Finanțelor Publice nr. 444399 din 7 decembrie 1999, a fost pierdută de reclamantă,

pentru neplata în temenele legale a obligațiilor curente la Fondul special de solidaritate pentru persoane cu handicap și la Fondul special de susținere a învățământului de stat, încât, începând cu data punerii în

aplicare a înlesnirii fiscale (8 decembrie 1999), până la data controlului

efectuat de organele Direcției Generale a Finanțelor Publice (19 octombrie

2000), datorează majorări de întârziere și penalități, conform art. 13 din O.G.

nr. 11/1996, modificat și completat prin O.U.G. nr. 113/1999, pentru sumele

care au făcut obiectul eșalonării, astfel cum corect au stabilit organele de

control și de contencios fiscal.

Împotriva sentinței, reclamanta a

declarat recurs, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, că instanța care a

pronunțat-o, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i

natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia și că a înlăturat nemotivat

o dovadă administrată care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304

pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.).

În acest sens, prin motivele depuse

la dosar, recurenta susține că potrivit art. 5 și 6 din H.G. nr. 878/2000,

privind transferul acțiunilor deținute de stat, la SC B.U. SA Ocna Mureș, din administrarea F.P.S., în administrarea Ministerului Finanțelor

Publice, nu datorează penalități și penalități de întârziere pentru obligațiile

bugetare restante și nici majorări de întârziere.

În plus, arată în continuare

recurenta, organele de control au calculat majorări și penalități în valoare de

4.101.472.841 lei pentru perioada postprivatizare (13 aprilie 2001 - 18

decembrie 2002), ceea ce este nelegal în raport cu prevederile art. 28 din O.U.G.

nr. 40/2002, modificat prin O.U.G. nr. 147/2002.

Incidența art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., este argumentată prin aceea că, deși în cauză, au fost administrate două

expertize contabile judiciare, instanța a ignorat nejustificat una dintre ele.

Recursul este nefondat.

în judecată rezultă că obiectul acesteia îl constituie anularea pct. 2 din decizia

nr. 112 din 23 aprilie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice și exonerarea de

plata sumei de 7.893.136.841 lei, reprezentând majorări de întârziere și

penalități.

În raport cu acest obiect formulat

cu claritate de către reclamantă, instanța a reținut pe baza probelor

administrate, că acțiunea este neîntemeiată, întrucât neachitarea la termen a

obligațiilor bugetare atrage plata majorărilor de întârziere și a penalităților

conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

113/1999.

Prin urmare, motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat,

instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății.

Readucerea în discuție a eșalonării

la plată, înlesnire acordată de către Ministerul Finanțelor Publice, la 7

decembrie 1999, însă pierdută datorită neachitării la termen a obligațiilor

bugetare curente și pretenția menținerii acestei facilități, cu efecte asupra

calculului majorărilor de întârziere și a penalităților, excede cadrul

procesului, recurenta urmărind în acest fel desființarea unor alte acte

administrative prin care s-a constatat cu caracter definitiv pierderea

eșalonării la plată: nota de constatare nr. 243 din 15 ianuarie 2003 și decizia

nr. 24 din 5 februarie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Iar aceste acte administrative,

cunoscute de către reclamanta-recurentă, nu au fost contestate, potrivit legii,

la instanța de contencios administrativ.

nerespectarea condiției de plată a obligațiilor curente în termenele legale, a

determinat organele fiscale să calculeze majorări de întârziere și penalități

aferente sumelor datorate, în cuantum de 7.468.574.875 lei, respectiv

424.561.966 lei.

Aceasta, deoarece la data pierderii

eșalonării devin incidente prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996, potrivit

cărora „orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor

majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu

ziua următoare scadenței obligației bugetare, până la data realizării sumei

datorate (...)”.

Pentru intervalul de timp în care

recurenta-reclamantă a respectat condițiile din eșalonare, s-au avut în vedere

dispozițiile art. 83 din actul normativ menționat, în sensul calculării

majorărilor de întârziere conform H.G. nr. 670/1999, iar stabilirea

penalităților de întârziere, în sumă de 424.561.966 lei, începând cu data de 1

octombrie 2001, s-a întemeiat, corect, pe dispozițiile art. 13

1

alin.

(3) din O.G. nr. 11/1996.

Se constată, așadar, că nota de

constatare nr. 1891 din 6 martie 2003, încheiată de organele de control din

cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Alba și pct. 2 din decizia

nr. 112 din 23 aprilie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a stabilit în sarcina

reclamantei-recurente, obligația de plată a sumei de 7.893.136.841 lei,

reprezentând majorări de întârziere (7.468.574.875 lei) și penalități de

întârziere (424.561.966 lei), sunt legale, cum corect a reținut și instanța de

fond.

instanța nu examinează și raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de

expertul N.V. Această probă, ca, de altfel, și cea de a doua expertiză, nu sunt,

însă, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, întrucât soluționarea judicioasă

a cauzei este determinată de interpretarea prevederilor legale, arătate în

cuprinsul deciziei, problemă ce depășește domeniul de specialitate al

expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanței de judecată.

În plus, raportul expertului invocat

de recurentă, nu prezintă concluzii și nici argumente științifice, ci referiri

la situația de fapt, necontestată de părți și opinii personale.

În consecință, față de cele

prezentate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B.U.

SA Ocna Mureș împotriva sentinței civile nr. 179 din 13 septembrie 2004, a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 martie 2005.