ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 8044, pronunțată la data de 4 noiembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurentul C.Ș.

și a casat sentința civilă nr. 465, pronunțată la data de 9 iulie 2004, de secția de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova, admițând acțiunea formulată de acesta, în sensul că a modificat actul administrativ atacat, în ceea ce privește data acordării drepturilor compensatorii, respectiv de la 1 aprilie 2004. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, recurentul C.Ș., susținând, în esență, că instanța de recurs, admițând în parte recursul său, a omis din greșeală să cerceteze motivul care se referea la confuzia instanței de fond între perioada 2 mai 1950 - 17 martie 1952, pentru care, într-adevăr, autoritatea competentă i-a recunoscut drepturile acordate de Legea nr. 309/2002, cu perioada 13 martie 1952 - 30 noiembrie 1953, pe care a pretins-o prin acțiune și pentru care autoritatea competentă i-a respins cererea de acordare a drepturilor corespunzătoare.

Contestația în anulare este întemeiată. Astfel, deși în cererea de recurs, critica de mai sus apare ca un motiv distinct, din considerentele deciziei nr. 8044 din 4 noiembrie 2004 rezultă că instanța de recurs a omis, din greșeală, să analizeze și să soluționeze recursul, și prin prisma acestui motiv, care viza temeinicia soluției instanței de fond. Deci, fiind îndeplinite cerințele art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestația va fi admisă, iar decizia nr. 8044 din 4 noiembrie 2004 va fi anulată și se va proceda la o nouă judecată a recursului. Prin acțiunea adresată curții de apel, recurentul-reclamant a cerut ca autoritatea competentă să fie obligată să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 13 martie 1952 - 30 noiembrie 1953, în care a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Instanța de fond, respingând acțiunea, a reținut că perioada de mai sus se regăsește în decizia de pensionare nr. 61690 din 17 iunie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Olt, prin care i s-a acordat suma de 384.750 lei, ca beneficiu al Legii nr. 309/2002. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul care, între altele, a susținut că instanța de fond a făcut o confuzie și că în decizia de pensionare nu se regăsește perioada pretinsă de el, ci o altă perioadă, pentru care, într-adevăr, autoritatea competentă îi recunoscuse drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, prin hotărârea nr. 5109 din 16 februarie 2004. Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, prin hotărârea nr. 5109 din 16 februarie 2004, Casa Județeană de Pensii Olt i-a admis recurentului-reclamant, cererea pe care o depusese la 6 noiembrie 2003 și a constatat că perioada 2 mai 1950 - 17 marte 1952 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, perioadă care, calculată, însumează 1 an, 10 luni și 15 zile, care se regăsește inclusă în decizia de pensionare nr. 61690 din 17 iunie 2004. Separat, recurentul-reclamant a cerut ca autoritatea competentă să-i recunoască aceleași drepturi, și pentru perioada următoare, 13 martie 1952 - 30 noiembrie 1953, susținând că a continuat satisfacerea stagiului militar în aceleași condiții.

Prin hotărârea nr. 527 din 10 mai 2004, autoritatea competentă a respins cererea pe care recurentul-reclamant o depusese la data de 16 martie 2004. Împotriva acestei ultime hotărâri, recurentul-reclamant a formulat contestația care a făcut obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 465 din 9 iulie 2004. Or, într-adevăr, respingând acțiunea cu motivarea că, prin decizia de pensionare nr. 61690 din 17 iunie 2004, autoritatea competentă i-ar fi recunoscut recurentului-reclamant, drepturile și pentru cea de-a doua perioadă, instanța de fond s-a aflat în eroare și, de fapt, a modificat obiectul cauzei, lăsând nesoluționată acțiunea care vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii nr. 5827 din 10 mai 2004, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Olt.

În consecință, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și cauza va fi trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe, care urmează să se pronunțe cu privire la actul administrativ atacat: hotărârea nr. 5827 din 10 mai 2004 și dacă, în perioada 13 martie 1952 - 30 noiembrie 1953, recurentul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii sau al fostului Minister al Forțelor Armate, concluzie în raport cu care va aprecia incidența sau nu a prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de C.Ș., împotriva deciziei nr. 8044 din 4 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o anulează. Rejudecând recursul, îl admite, casează sentința nr. 465 din 9 iulie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2005.