ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7171/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 16 decembrie 2003, S.G. a

solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Prahova, să se

dispună anularea hotărârii nr. 1 din 3 noiembrie 2003, prin care Comisia

constituită pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 i-a soluționat

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Pe cale de consecință, reclamantul a

cerut obligarea pârâtei să-i stabilească:

- durata stagiului militar de 2 ani

și 4 zile;

- indemnizația prevăzută de art. 2 din aceeași lege

și indexată conform art. 4;

- contribuția la fondul asigurărilor de sănătate,

reținută pe luna decembrie 2003, în sumă de 229.967 lei;

- dreptul de a beneficia de scutire de plata

abonamentului radio – tv., precum și de gratuitatea asistenței medicale și a

medicamentelor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în mod nelegal, pârâta nu i-a recunoscut drepturile pretinse, neluând

în considerare durata reală a stagiului militar efectuat în cadrul

detașamentelor de muncă ale fostului Minister al Forțelor Armate.

De asemenea, nu a stabilit corect

indemnizația cuvenită în baza art. 2 din Legea nr. 309/2002, iar întârzierea în

soluționarea cererii, îi este imputabilă acestei autorități a administrației

publice.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 32 din 23

ianuarie 2004, a admis excepția de autoritate a lucrului judecat invocată de

pârâtă și în consecință, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, deoarece anterior, drepturile pretinse de reclamant au fost

recunoscute acestuia, prin decizia nr. 1634 din 18 aprilie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 3340/2002.

Că, fiind îndeplinite cerințele art.

1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., o nouă cerere, având același obiect,

întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți, nu poate fi admisă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul S.G.

Recurentul a susținut că prima instanță

a primit numai apărările formulate de pârâtă, evitând să examineze susținerile

sale din acțiune.

Totodată, în mod greșit s-a admis

excepția invocată de partea adversă și s-a reținut existența în cauză, a

autorității lucrului judecat, deși nu erau îndeplinite cerințele legale de

admisibilitate.

Recursul este nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1634 din 18

aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursul declarat de S.G. și a casat sentința civilă nr. 164 din 21

noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, admițând în parte, acțiunea reclamantului.

A fost anulată parțial, hotărârea nr.

1 din 15 noiembrie 2002, emisă de pârâtă și s-a stabilit că perioada ce se

încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, este cuprinsă între 4

aprilie 1956 – 7 aprilie 1958, iar drepturile se acordă reclamantului, cu

începere de la data de 6 august 2002.

Acțiunea ulterioară introdusă de S.G.

are același obiect, anume drepturile cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, este

întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți, făcută de ele și în contra

lor în aceeași calitate.

Fiind îndeplinite toate condițiile

prevăzute de art. 1201 C. civ., în mod judicios curtea de apel a admis excepția

puterii lucrului judecat invocată în cauză și a respins ca inadmisibilă, noua

acțiune.

De altfel, prin hotărârea nr. 1 din

3 noiembrie 2003, a cărei desființare a fost cerută, Comisia pentru aplicarea

prevederilor O.G. nr. 105/1999, în baza actelor doveditoare prezentate de

reclamant și a deciziei pronunțate de instanța supremă, în litigiul anterior, a

admis cererea, constatând că perioada 4 aprilie 1956 – 7 aprilie 1958 se

încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Totodată, a anulat decizia de

revizuire nr. 1 din 17 februarie 2003 și a stabilit că drepturile recunoscute

reclamantului, se vor acorda începând cu data de 6 august 2002.

Rezultând, așadar, că reclamantul se

află se află în posesia unui titlu executoriu, în temeiul căruia toate

pretențiile formulate urmează a fi satisfăcute de către autoritatea publică

pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.G.

împotriva sentinței civile nr. 32 din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.