Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2005

HOTĂRÂRE
04.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 8516/2003, la Judecătoria sectorului IV București, reclamantul E.G. a chemat în judecată pe pârâta E.I.C. solicitând a se constata că apartamentul nr. 68 din București, dobândit în timpul căsătoriei, constituie bunul propriu al celui dintâi, întrucât a avut o contribuție exclusivă. Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că bunul este comun, cota de participare a foștilor soți la dobândirea imobilului fiind de câte 50%. E.N. și N.E. au formulat cerere de intervenție solicitând obligarea în solidar a părților la restituirea sumei de 38.000 dolari SUA, împrumutată în vederea dobândirii mai multor bunuri, printre care și imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 903 din 17 februarie 2004, Judecătoria sectorului IV București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul E.G. și pe pârâta E.I.C. și pe intervenienții E.N. și N.E., în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe cu motivarea că în cauză sunt aplicabile art. 17 C. proc. civ. și art. 36 C. fam. La rândul său, Judecătoria Sfântu Gheorghe, prin sentința civilă nr. 1136 din 21 iunie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1352, a declinat la Judecătoria sectorului IV București, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul E.G., pentru constatarea dreptului exclusiv de proprietate asupra unui imobil, dobândit în timpul căsătoriei și a cererii de intervenție în interes propriu.

Totodată, constatând existența conflictului negativ de competență între cele 2 instanțe a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Divorțul părților s-a pronunțat la 16 noiembrie 1998 prin sentința civilă nr. 3490 de către Judecătoria Sf. Gheorghe. În cadrul acțiunii de divorț s-au soluționat și cererile accesorii astfel cum sunt ele arătate atât în art. 38 alin. (4) C. fam. cât și în art. 611 C. proc. civ. Cererea de partaj a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei poate fi introdusă alături de acțiunea de divorț și atunci se judecă în instanța investită cu cererea principală.

În speță însă, acțiunea de partaj, introdusă după rămânerea definitivă a sentinței de divorț nu mai are caracterul unei cereri accesorii ci, este o acțiune principală, de sine stătătoare având ca obiect partajul unui bun imobil. Cererea fiind formulată pe calea acțiunii principale judecata acesteia urmează procedura legală a competenței instanței locului unde se află imobilul așa cum se arată în art. 13 alin. (1) C. proc. civ. competență de neînlăturat. În speță, imobilul supus partajului se află în București, sector 4. Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 20, Curtea va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a acțiunii de partaj bunuri comune formulată de E.G. împotriva pârâtei E.I.C. și a cererii de intervenție formulată de E.N. și N.E., în favoarea judecătoriei sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82227)
de câte 50%. E.N. și N.E. au formulat cerere de intervenție solicitând obligarea în solidar a părților la restituirea sumei de 38.000 de dolari SUA, împrumutată în vederea dobândirii mai multor bunuri, printre care și imobilul în litigiu. P
ÎCCJ 2006-11-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9306/2006
tă S.) E. și S.I., așa cum rezultă din adresa nr. 17729/2268 din 24 iunie 1998 eliberată de Primăria Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar (fila 13 dosar de fond). Întrucât imobilul a fost dobândit în proprietate de num
ÎCCJ 2005-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7860/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București la 25 noiembrie 2003, dosar nr. 11631/2003, reclamantul N.G.R. în
ÎCCJ 2005-03-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2094/2005
. 2162 din 11 martie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în baza art. 2 lit. b) C. proc. civ. Primind spre soluționare cauza, tribunalul a
ÎCCJ 2005-06-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 18 decembrie 2003 Judecătoriei sectorului 1 reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâta S.L., solicitând ca pri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă