ÎCCJ, Decizia nr. 17/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 17/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
prevăzut de art. 129 alin. (2) din
Legea pentru organizarea judecătorească
Asupra contestației de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 6 din 28 mai
2003, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus revocarea judecătorului M.C.
din funcția de președinte al Tribunalului Teleorman.
Ca urmare a acestei revocări din funcția
de președinte al Tribunalului Teleorman, Ministrul Justiției, prin Ordinul nr. 1535/C
din 5 iunie 2003 a dispus ca M.C. să funcționeze în continuare, la aceeași
instanță, ca judecător cu grad de curte de apel.
Judecătorul M.C. a formulat
contestație împotriva hotărârii menționate, susținând că aceasta este lovită de
nulitate absolută, deoarece a fost adoptată fără să se fi efectuat cercetarea
prealabilă prevăzută de art. 125 din Legea pentru organizarea judecătorească, Ministrul
Justiției nu a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. 126
din aceeași lege, iar ședința în care s-a dispus revocarea sa din funcție a
fost prezidată de Ministrul Justiției în loc să fie prezidată de președintele
instanței supreme.
Contestația este inadmisibilă.
Potrivit art. 129 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare,
invocat de petiționar, „împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior
al Magistraturii sau de Comisia de disciplină a Ministerului Public,
magistratul în cauză poate face contestație în termen de 30 de zile de la
comunicarea hotărârii”, iar „contestația se depune la comisia de disciplină
care a pronunțat hotărârea și se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție,
în complet format din 9 judecători”.
Din corelarea acestor dispoziții ale
art. 129 din Legea nr. 92/1992, care face parte din Titlul VII al Legii și se
referă la „răspunderea disciplinară a magistraților”, rezultă neîndoielnica
reglementare a căii de atac a contestației, prevăzută în acel text de lege,
numai împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii
și, respectiv, de Comisia de disciplină a Ministerului Public, în soluționarea acțiunii
disciplinare exercitate împotriva magistraților.
Or, hotărârea nr. 6 din 28 mai 2003,
prin care s-a dispus revocarea contestatorului din funcția de președinte al
Tribunalului Teleorman a fost adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii
în temeiul art. 66 alin. (7) din Legea pentru organizarea judecătorească, în
urma propunerii Ministrului Justiției de a fi revocat din funcția de conducere
înainte de împlinirea perioadei de 4 ani prevăzută la alin. (5) al aceluiași
articol.
Așa fiind și cum, prin Legea nr. 92/1992,
pentru organizarea judecătorească, nu este prevăzută cale de atac împotriva
hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de revocare a unui magistrat
din funcția de conducere înainte de împlinirea termenului, adoptată în urma
propunerii făcute de ministrul justiției în temeiul art. 66 alin. (7) din acea
lege, se constată că această contestație nu este admisibilă.
În consecință, urmează a se respinge
contestația ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă,
contestația formulată de judecătorul M.C. împotriva hotărârii nr. 6 din 28 mai
2003 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi,
26 aprilie 2004.