ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
1244/2017
I. Cadrul
procesual.
I.1. Prin Hotărârea nr. 854 din
14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii s-a dispus revocarea contestatorului A. din funcția de
președinte al Tribunalului Caraș-Severin.
Pentru a hotărî astfel,
Secția de judecători a constatat că există elemente bine
conturate pentru a se aprecia că magistratul în cauză a exercitat
necorespunzător atribuțiile manageriale privind organizarea
eficientă, comportamentul și comunicarea, precum și asumarea
responsabilităților și aptitudinilor manageriale.
S-a
arătat că elementele concrete constatate prin raportul
inspecției judiciare și expuse în hotărâre au rezultat în urma
verificării indicatorilor pe care Legea nr. 303/2004 rep. îi impune la
art. 51 alin. (3) - (6) în analiza exercitării atribuțiilor de
conducere.
Astfel, s-au
constatat evidente carențe în organizarea eficientă a
activității Tribunalului Caraș-Severin și a
instanțelor din raza de competență a acestuia, îndeosebi a
judecătoriilor Oravița și Reșița, precum și
carențe cu privire la comportamentul și comunicarea
președintelui Tribunalului atât cu instanțele din
circumscripție, cat și cu instanța ierarhic superioară
punct de vedere administrativ (Curtea de Apel Timișoara).
Totodată,
s-a constatat că asumarea responsabilității funcției de
conducere a avut de suferit, în condițiile în care - în loc să-și
exercite atribuțiile legale și regulamentare ca președinte -
magistratul a preferat să apeleze la colegiul de conducere, inclusiv în
probleme de coordonare și control prevăzute expres de lege în sarcina
președintelui sau să transmită verbal sarcini care nu se
concretizau în ordine de serviciu.
Situațiile
de fapt expuse în raportul inspecției judiciare, necontrazise de probele
administrate de magistrat, au condus la concluzia că și în ceea ce
privește aptitudinile manageriale se constată o lipsă de capacitate
în organizarea activității de coordonare și control a
instanțelor din raza Tribunalului Caraș-Severin, ca și o
lipsă de adaptare la condițiile dificile în care se găseau unele
dintre aceste instanțe, prin identificarea de soluții legale, apte de
a evita dificultățile de natură administrativă.
S-a
arătat, de asemenea, în hotărârea Secției pentru judecători
că - deși contestate de către magistrat, care a invocat un
management participativ, bazat pe comunicare verbală directă -
constatările și concluziile privind aptitudinile manageriale
inspecției judiciare, având la bază inclusiv discuțiile purtate
cu judecătorii, reies implicit din acțiunile nepotrivite sau lipsa
acțiunilor necesare, precum și din deficiențele constatate în
activitatea Tribunalului și a judecătoriilor din subordine.
Prin urmare,
s-a reținut că magistratul în cauză nu a luat măsuri optime
și legale pentru organizarea eficientă a activității
tribunalului și a unora dintre judecătoriile din circumscripția
tribunalului, manifestând o lipsă de preocupare pentru
realitățile existente, neexercitând un control efectiv personal sau
prin judecători anume desemnați, menținând o lipsă de
comunicare cu judecătorii instanțelor menționate și
manifestând o tendință de evitare a responsabilităților,
prin delegarea acestora către colegiul de conducere.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 rep. raportat
la art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 rep., s-a dispus revocarea
contestatorului A. din funcția de președinte al Tribunalului
Caraș-Severin.
I.2.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat contestație
administrativă, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1081 din
19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
I.3. Calea de
atac exercitată în fața Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Prezentul
demersul judiciar al contestatorului reprezintă - potrivit cererii
introductive și precizărilor ulterioare - calea de atac pe care
acesta a înțeles să o formuleze împotriva Hotărârii nr. 1081 din
19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a
Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători.
Această
cale de atac a fost calificată de Înalta Curte, prin încheierea de
ședință din 1 februarie 2017, drept contestație, în
considerarea prevederilor art. 29 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004 rep.
În cuprinsul
căii de atac formulate și ulterior completată și
precizată, a arătat că intimatul CSM a ignorat aproape în
totalitate argumentele, susținerile și probele care au stat la baza
contestației, mulțumindu-se doar să le enumere în linii foarte
generale (inclusiv concluziile expuse prin sistemul de
videoconferință în cadrul ședințelor de Plen din datele de
6 septembrie 2016, respectiv 19 septembrie 2016), într-o manieră
sumară, confuză, superficială și contradictorie din punct
de vedere al raționamentului juridic.
A solicitat
să se constate ignorarea sistematică a dispozițiilor imperative
ale art. 20 și 21
1
alin. (9) din Hotărârea nr. 326/2005 a
Plenului CSM, precum și ale art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr.
317/2004 și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, intimatul
refuzând constatarea suspendării de drept a Hotărârii nr. 854/2016 ca
urmare a formulării căilor legale de atac, astfel încât i-a fost
creată o situație mai grea decât dacă i-ar fi fost aplicată
o sancțiune disciplinară, aspect perpetuat prin respingerea - în
ședința Plenului CSM din data de 6 octombrie 2016 - a cererii de
constatare a suspendării de drept a Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie
2016 emisă de Plenul CSM ca urmare a exercitării în condiții
legale a căii de atac a recursului, în pofida dispozițiilor exprese
ale art. 20 alin. (2) și art. 21
1
din Hotărârea nr.
326/2005 a Plenului CSM (privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare a CSM), ale art. 29 alin. (7) și 8 din Legea nr. 317/2004
și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
A apreciat
că astfel dreptul său la apărare a fost grav afectat,
hotărârea recurată prezentând serioase îndoieli inclusiv sub aspectul
legalității.
Contestatorul
a făcut referiri punctuale la motivele care au condus intimatul la
soluția respingerii contestației împotriva hotărârii de revocare
din funcția de conducere deținută, cu indicarea
realității faptice, care ar fi fost percepută eronat de
intimată.
În concret,
cu privire la chestiunea refuzului de a formula propuneri în vederea
ocupării funcției de președinte al Judecătoriei
Oravița, la începutul anului 2014, a precizat contestatorul că, atât
în cuprinsul memoriului de obiecțiuni aferent raportului de control al
Inspecției judiciare, cât și în cuprinsul contestației formulate
împotriva Hotărârii nr. 854/2016 a Secției pentru judecători, a
arătat faptul că problema delegării domnului B. în funcția
de președinte al Judecătoriei Oravița, prin interpretarea
strictă a dispozițiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 303/2004,
republicată, a fost tranșată ca urmare a intervenției
președintelui Tribunalului Caraș-Severin în ședința
Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii din data de 23 ianuarie 2014, membrii Secției confirmând
procedura corectă adoptată și aducându-i la
cunoștință faptul că, în raport de practica CSM, se mai pot
acorda delegări și peste termenul prevăzut de lege.
Se omite de
asemenea a se menționa de către intimată faptul că el nu a
participat la ședința Colegiului de conducere al Tribunalului
Caraș-Severin din data de 10 decembrie 2013, ședință în
care s-a analizat posibilitatea delegării judecătorului B. în
funcția de conducere respectivă, la acea dată participând la o
formă de pregătire profesională la București.
Se impune a
se constata că nici domnul judecător B., nici domnul judecător
C. și nici vreun alt judecător din cadrul Judecătoriei
Oravița nu au formulat vreo sesizare sau vreo plângere și nici nu
și-au exprimat în vreun fel nemulțumirea cu privire la atitudinea
președintelui Tribunalului Caraș-Severin în raporturile personale sau
profesionale dintre ei.
Problema
reținută în cadrul raportului de control al Inspecției Judiciare
este una nereală, fără niciun fel de consecință în
activitatea instanței respective sau în raporturile dintre
judecători, pretinsa reacție represivă la adresa
judecătorilor B. și C. se referă de fapt la conținutul unor
adrese aflate la dosarul cauzei, emise ca urmare a gestionării
aceleiași probleme privind posibilitatea sau nu a delegării domnului
judecător B. și direcționate atât acestuia, cât și domnului
judecător C., în scopul semnalării, atât a interpretării
incorecte a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Hotărârea nr.
193/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la aprobarea
Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor
și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor
și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea
judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în
funcția de judecător, cât și cu privire la nelegala constituire
a colegiului de conducere la nivelul Judecătoriei Oravița, în raport
de dispozițiile regulamentare (în speță art. 21 din Regulament).
Pe de
altă parte, se poate constata că, prin adresele de răspuns
formulate de cei doi judecători, aceștia au înțeles să
remedieze erorile strecurate în cuprinsul hotărârii colegiului de
conducere al Judecătoriei Oravița din data de 9 decembrie 2013,
menționând expres că aceasta cuprinde erori materiale și
reproducând conținutul real atât al hotărârii de colegiu respective,
cât și al procesului-verbal aferent, încercând astfel să remedieze
deficiențele constatate. Aceste chestiuni au fost însă omise din
cuprinsul raportului de inspecție criticat.
În
sfârșit, în mod eronat se reține că nu s-ar fi comunicat cu
conducerea Curții de Apel Timișoara sau s-ar fi comunicat deficitar,
vicepreședintele Tribunalului Caraș-Severin (cu atribuții
regulamentare de înlocuire a președintelui tribunalului în absența
acestuia), purtând discuții telefonice cu președintele instanței
respective, magistratul D., inclusiv în ziua desfășurării
ședinței Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin,
prezentându-le membrilor respectivului organ colectiv de conducere opinia
președintelui Curții în legătură cu problema
analizată.
De asemenea,
semnificativ pentru calitatea verificărilor efectuate, intimata a
reținut în mod cu totul eronat conținutul real al Hotărârii nr.
1 din 8 ianuarie 2014, emisă de Colegiul de conducere al Tribunalului
Caraș-Severin (de asemenea definitivă), susținând în repetate
rânduri în cuprinsul Hotărârii nr. 854/2016 a Secției pentru
judecători, că prin respectiva hotărâre ar fi fost
desemnați doi judecători care să "exercite atribuțiile
funcției de președinte la Judecătoria Oravița, prin
rotație", considerând ca atare ca nu mi-aș fi îndeplinit
atribuțiile specifice de coordonare și control, când în realitate
prin respectiva hotărâre de Colegiu (aflată la dosarul cauzei) s-a
dispus cu totul altceva, în speță desemnarea celor doi
judecători "în scopul efectuării unor verificări periodice
necesare bunei funcționări a Judecătoriei Oravița, dată
fiind absența temporară a unui magistrat care să exercite
atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea nr. 387/2005.
Respectivele atribuții vor fi exercitate, prin rotație sau în mod
comun de către cei doi membri desemnați (...), în colaborare cu cei
doi membri aleși ai Colegiului de conducere din cadrul Judecătoriei
Oravița, urmând a fi desfășurate până la ocuparea
funcției vacante de președinte al Judecătoriei Oravița prin
delegare sau concurs. Doamnele judecător vor întocmi informări
periodice ce vor fi adresate președintelui sau vicepreședintelui
Tribunalului Caraș-Severin, funcție de natura respectivelor
informări, pentru a se dispune în consecință".
Este
esențial să se constate pe de o parte faptul că respectiva
chestiune excedează perioadei supusă verificării controlului
Inspecției judiciare (care era obligată să respecte în acest
sens dispoziția stabilită de CSM), iar pe de altă parte că
aceeași chestiune nu se încadrează în actualul mandat de
conducător de instanță (a cărui încetare s-a dispus prin
revocare), ci este raportată la un prim mandat de președinte al
instanței (început la 1 ianuarie 2011).
Referitor la
chestiunea referitoare la interpunerea Colegiului de conducere al Tribunalului
Caraș-Severin în domeniul de competență al Colegiului de
conducere al Judecătoriei Reșița și la neexercitarea funcției
de președinte la nivelul acestei instanțe, conjugate cu pretinsa
lipsă de implicare a președintelui și vicepreședintelui
tribunalului în soluționarea situației de criză de la
Judecătoria Reșița, precum și la pretinsa preluare,
fără temei legal, a atribuțiilor
președintelui/vicepreședintelui și ale colegiului de conducere
ale Judecătoriei Reșița de către Colegiul de conducere al
Tribunalului Caraș-Severin, precum și la pretinsa neexercitare a
atribuțiilor de control la nivelul aceleiași instanțe, a solicitat
să se constate că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în
cadrul Hotărârii nr. 5 din 03 februarie 2015 adoptată de Colegiul de
conducere al Tribunalului Caraș-Severin, se stabilește
"desemnarea doamnelor judecător E. și F., în scopul
efectuării unor verificări periodice necesare bunei
funcționări a Judecătoriei Reșița, dată fiind
absența temporară a unui magistrat care să exercite
atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea nr. 387/2005
pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, modificată și completată. Respectivele
atribuții vor fi exercitate, prin rotație sau în mod comun de
către cei doi judecători ai Tribunalului Caraș-Severin, în
colaborare cu cei doi membri aleși ai Colegiului de conducere din cadrul
Judecătoriei Reșița, urmând a fi desfășurate până
la ocuparea funcției vacante de președinte al Judecătoriei
Reșița prin delegare sau concurs. Doamnele judecător vor întocmi
informări periodice ce vor fi adresate președintelui sau
vicepreședintelui Tribunalului Caraș-Severin, funcție de natura
respectivelor informări, pentru a se dispune în
consecință". Celor două doamne judecător le-au fost
comunicate extrase din hotărârea de colegiu respectivă, nefiind
necesară în consecință modificarea ordinelor de serviciu, de
vreme ce în cuprinsul acestora este inserată formula generală
referitoare îndeplinirea oricăror alte atribuții conferite.
După cum
s-a arătat în cuprinsul memoriului de obiecțiuni înaintat
Secției pentru judecători, celor două doamne judecător le-au
fost comunicate extrase din hotărârea de colegiu respectivă, nefiind
necesară în consecință modificarea ordinelor de serviciu, de
vreme ce în cuprinsul acestora este inserată formula generală
referitoare îndeplinirea oricăror alte atribuții conferite, în
conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. n) din același
Regulament.
Ca atare, a
fost făcută pe deplin distincția între competențele ce
revin președinților de instanță și cele
corespunzătoare colegiului de conducere, contrar celor reținute de
intimată în mod nereal.
S-a afirmat
de asemenea eronat în cuprinsul raportului de control că
reprezentanți ai Judecătoriei Reșița nu ar fi fost
invitați să participe la ședințele de colegiu ale
Tribunalului Caraș-Severin, pe ordinea de zi a cărora ar fi fost
introduse aspecte ce priveau organizarea activității la această
instanță, când în fapt, în măsura în care au putut fi contactate
și au avut disponibilitate faptică, doamnele judecător G.
și H. au fost întotdeauna invitate la respectivele ședințe, în
calitate de membri aleși ai Colegiului de conducere al Judecătoriei
Reșița. în concret, doamna judecător G. a participat la
ședințele de colegiu din datele de 07 aprilie 2015, 12 august 2015
și 09 octombrie 2015, iar doamna judecător H. la ședințele
din datele de 22 octombrie 2015, 26 noiembrie 2015, 21 decembrie 2015 și
11 februarie 2016. După delegarea doamnei judecător H. în
funcția de președinte al Judecătoriei Reșița, delegare
efectuată în urma propunerii președintelui tribunalului, ca urmare a
împlinirii condițiilor de vechime necesare pentru ocuparea funcției
respective, precum și a acceptului scris de delegare în funcția de
conducere respectivă din partea doamnei judecător, s-a constituit la
nivelul Judecătoriei Reșița colegiul de conducere compus din membrul
de drept și doi membri aleși, situație care nu a fost
posibilă anterior, neexistând posibilitatea faptică de constituire a
acestuia, în contradicție totală cu afirmațiile intimatei, care
indică eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 49 din Legea nr.
304/2004, republicată.
A precizat
contestatorul că, chiar dacă colegiul de conducere al
Judecătoriei Reșița ar fi existat și ar fi putut
să-și exercite atribuțiile conferite de Regulament, tot nu ar fi
putut să exercite prerogativele manageriale în vederea organizării
eficiente a activității Judecătoriei, precum și a
atribuțiilor de administrare a acesteia (prevăzute de art. 13 din
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești actual).
Se impunea de
asemenea consemnarea faptului că niciunul dintre judecătorii din
cadrul Judecătoriei Reșița nu îndeplinea la momentul respectiv
condițiile de vechime necesare pentru a fi delegat într-o funcție de
conducere, cu o singură excepție (judecătorul respectiv, doamna
I., nedorind să își exprime acordul în acest sens, aducând la
cunoștința inspectorului judiciar acest fapt), fără a mai
vorbi de faptul că perspectiva ocupării funcțiilor de conducere,
așa cum este ea consemnată în cuprinsul Hotărârii nr. 792 din 24
august 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a
propus modificarea și completarea unor dispoziții din Legea nr.
303/2004 și al Legii nr. 303/2004, propuneri de modificare și
completare votate cu o majoritate consistentă de judecătorii din
cadrul instanțelor din România, nu mai permite decât după parcurgerea
mai multor etape ocuparea unei funcții de conducere în cadrul unei
instanțe de către un judecător din cadrul unei alte
instanțe.
Se
constată apoi negarea superficială de către intimată a
demersurilor concrete făcute de conducerea Tribunalului Caraș-Severin
pentru obținerea acordului de delegare a unui judecător pentru
exercitarea funcției respective, fiind contactați în acest sens
(telefonic sau în discuție directă) judecători din cadrul
Judecătoriei Reșița, Tribunalului Caraș-Severin,
Judecătoriei Timișoara, Judecătoriei Lugoj, Judecătoriei
Craiova, Judecătoriei Filiași, Judecătoriei Orșova,
Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, Tribunalului Timiș, Curții
de Apel Timișoara (fiind vorba de judecători care fie au activat în
cadrul unor judecătorii din județul Caraș-Severin, fie au
deținut funcții de conducere de-a lungul carierei), cu toate că
demersurile respective i-au fost aduse la cunoștință
inspectorului judiciar, acesta fiind invitat să verifice în mod concret demersurile
efectuate, prin contactarea directă a judecătorilor respectivi (ale
căror nume i-au fost indicate inspectorului judiciar). Cu toate acestea,
deși inspectorului judiciar i s-a confirmat lucrul respectiv de către
doamna judecător I. (singurul dintre cei enumerați care a fost
întrebat cu privire la aspectul respectiv), s-a evitat să se
menționeze acest lucru, intimata preluând mecanic consemnarea din raport
și punând la îndoială demersurile respective fără nicio bază
reală, menționând în cuprinsul hotărârii recurate "că
nu există dovezi ale eforturilor mele susținute pentru a convinge
magistrați de la mai multe instanțe în vederea unei
delegări".
A
menționat că a solicitat Secției pentru judecători, în
cadrul ședinței din 14 iulie 2016, audierea ca martori a persoanelor
respective, tocmai pentru a confirma demersurile efectuate în acest sens,
solicitare de probațiune ignorată de aceasta fără nicio
motivare.
Nu s-a
consemnat faptul că, de la vacantarea funcției de președinte al
Judecătoriei Reșița și până la delegarea unui
judecător în funcția respectivă, au fost organizate două
sesiuni de examene/concursuri pentru ocuparea inclusiv a acestei funcții
de conducere, un singur judecător (din cadrul Judecătoriei Drobeta
Turnu-Severin) prezentându-se la una dintre aceste sesiuni, nereușind
însă să promoveze examenul respectiv. Pentru funcția de
vicepreședinte al Judecătoriei Reșița nu s-a înscris niciun
candidat.
A
evidențiat demersurile efectuate pentru solicitarea unei dispense de
vechime în privința doamnei judecător H., care a consimțit în
cele din urmă, după revenirea la serviciu, să-și dea
acceptul pentru delegarea în funcția de președinte al
Judecătoriei Reșița, accept coroborat cu iminenta îndeplinire a
condițiilor de vechime necesare exercitării funcției respective,
putând completa informația respectivă cu faptul că propunerea a
fost formulată ca atare către Consiliul Superior al Magistraturii,
doamna judecător a fost intervievată de către respectiva instituție
în vederea delegării în funcția de conducere respectivă,
inițial nu i-a fost acordată dispensa de vechime necesară
ocupării acestei funcții de conducere prin delegare, fiind apoi
delegată în funcția respectivă după îndeplinirea acestei
cerințe.
Rezultă
de asemenea, din modul de argumentare al Hotărârilor nr. 854/2016 și
respectiv nr. 1081/2016, ignorarea situației excepționale
întâlnită la nivelul Judecătoriei Reșița, neacoperită
de dispoziții regulamentare exprese care să prevadă punctual măsurile
ce se cer a fi adoptate într-o astfel de situație.
Deși i
se impută necunoașterea realităților existente în
instanțele aflate în circumscripția Tribunalului Caraș-Severin,
nu sunt indicate situațiile concrete ori problemele existente ce ar fi
rămas nesoluționate.
Faptul
că a fost prezent doar la sediul unora dintre judecătorii cu ocazia
dezbaterii raportului de bilanț nu exclude efectuarea altor
deplasări, neconsemnate neapărat în cuprinsul unor procese-verbale,
iar nedeplasarea sa în teritoriu nu exclude oricum comunicările telefonice
frecvente cu președinții judecătoriilor.
Referitor la
refuzul comunicării cu conducerea Curții de Apel Timișoara, a
invocat procesele-verbale ale întâlnirilor organizate de Curtea de Apel
Timișoara din care rezultă că a lipsit o singură dată
motivat de la o astfel de întâlnire.
Cât
privește neparticiparea la întâlnirea cu experții MCV, a arătat
că au fost desemnați prin hotărâre de colegiu, la propunerea sa,
să participe la întâlnirea respectivă 6 judecători de la
Tribunalul Caraș-Severin și 4 judecători de la Judecătoria
Reșița (toți aceștia participând la lucrări și
confirmând neabordarea niciunei chestiuni punctuale privitoare la situația
vreunei instanțe din județul Caraș-Severin), conform
solicitării anterioare a Președintelui Curții de Apel
Timișoara, care de altfel i-a și aprobat cererea de concediu inclusiv
pentru data respectivă.
Referitor la
lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise pentru Tribunal și
Judecătoria Reșița, cu toate că în cuprinsul hotărârii
recurate s-au reținut argumentele sale, potrivit cărora o
instanță judecătorească funcționează pe bază
de legi și regulamente, incluzând hotărârile adoptate de colegiul de
conducere al instanței respective, de Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii sau de Secția corespunzătoare din cadrul acestuia,
nicidecum pe bază de ordine de serviciu emise în afara dispozițiilor
acestor structuri și entități, s-a afirmat că
"stabilirea unor atribuții suplimentare în sarcina unor
magistrați implică și indicarea clară și precisă
a acestora".
A
menționat că niciun membru al corpului de magistrați sau al
personalului auxiliar de la Tribunalul Caraș-Severin sau Judecătoria
Reșița nu a reclamat vreodată caracterul confuz sau neclar al
acestora și nu s-a prevalat de astfel de argumente pentru a nu-și
îndeplini atribuțiile regulamentare.
Referitor la
pretinsa menținere a unei stări tensionate cu conducerea baroului
local, a arătat că, în contextul respectării dispozițiilor
art. 38 din Legea nr. 51/1995, precum și a modului de gestionare a
chestiunii legate de acordarea cu titlu gratuit a spațiilor necesare
derulării activității de asistență judiciară la
sediile instanțelor din județul Caraș-Severin, a inițiat
acțiunile necesare pentru rezolvarea situației spațiilor ocupate
de barou.
Prin adresa
din 8 iulie 2015 a Baroului Caraș-Severin, Consiliul acestei
entități și-a manifestat dezacordul cu privire la spațiul
propus spre atribuire în sediul Tribunalului Caraș-Severin (implicit al
Judecătoriei Reșița).
Prin
Hotărârea nr. 17 din 12 august 2015 a Colegiului de Conducere a Tribunalului
Caraș-Severin, s-a constatat oportunitatea întocmirii unei informări
către conducerea Curții de Apel Timișoara, ca urmare a
comunicării circularei și înscrisurilor menționate mai sus,
informare care să reia aspectele învederate deja prin adresele anterioare.
În Dosar nr.
x/290/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, s-a pronunțat
în primă instanță Sentința civilă nr. 13014 din 05
noiembrie 2015 prin care s-a dispus evacuarea reclamanților din
spațiile folosite fără titlul valabil, deoarece de la data
expirării vechiului contract nu a mai fost încheiat un contract valabil.
A invocat
contestatorul și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei
sale în mod echitabil, de către o instanță independentă
și imparțială, solicitând să îi fie analizate toate
argumentele și probele propuse.
Pentru aceste
motive, a solicitat admiterea cererii, desființarea hotărârilor
atacate, cu consecința repunerii în funcția deținută
anterior, cu plata la zi a drepturilor salariale și conferirea celorlalte
prerogative aferente respectivei funcții (dreptul de reprezentare,
calitatea de ordonator terțiar de credite etc.).
În drept,
cererea contestatorului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488
alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și art. 29 alin. (4) și
(7) din Legea nr. 317/2004.
I.4.
Întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
și completată ulterior.
A arătat
intimatul că Hotărârea nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru
judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a
dispus revocarea contestatorului din funcția de președinte al
Tribunalului Caraș-Severin, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin.
(2) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, a fost contestată în condițiile
art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările
și completările ulterioare.
Prin
Hotărârea nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de domnul
judecător A. împotriva Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a
Secției pentru judecători, prezenta cale de atac în justiție
vizând aceste două hotărâri.
Intimatul a
solicitat recalificarea căii de atac declarate ca fiind contestație,
iar nu recurs, a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive sub aspectul capătului de cerere privind plata la zi a drepturilor
salariate aferente funcției de conducere și conferirea celorlalte
prerogative aferente respectivei funcții, iar pe fond a solicitat
respingerea contestației ca neîntemeiată.
În concret,
aspectele prezentate vizează chestiunea refuzului de a formula propuneri
în vederea ocupării funcției de președinte al Judecătoriei
Oravița, problema interpunerii Colegiului de conducere al Tribunalului
Caraș-Severin în domeniul de competență al Colegiului de
conducere al Judecătoriei Reșița și la neexercitarea
funcției de președinte la nivelul acestei instanțe, conjugate cu
acuzațiile referitoare la lipsa de implicare a președintelui și
vicepreședintelui tribunalului în soluționarea situației de
criză de la Judecătoria Reșița, la preluarea fără
temei legal a atribuțiilor președintelui/vicepreședintelui
și ale Colegiului de conducere al Judecătoriei Reșița de
către Tribunalul Caraș-Severin, la neexercitarea atribuțiilor de
control la nivelul aceleiași instanțe, la chestiunea lipsei de
implicare în cunoașterea realităților existente în
instanțele aflate în coordonarea și controlul recurentului, la lipsa
de comunicare cu acestea, la lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise
pentru tribunal și Judecătoria Reșița, precum și la
menținerea unei stări tensionate cu conducerea baroului local.
A precizat
intimatul că contestatorul a fost prezent la dezbaterea raportului
Inspecției judiciare, ocazie cu care a reluat și dezvoltat
obiecțiunile formulate împotriva constatărilor acestuia, solicitând
respingerea propunerii Inspecției Judiciare de revocare a sa din
funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin.
A arătat
că Secția pentru judecători, analizând cele patru componente ale
unei activități manageriale enumerate în art. 51 din Legea nr.
303/2004 rep., a reținut că, prin Ordinul nr. 15 din 17 februarie
2016 al Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din cadrul
Consiliul Superior al Magistraturii s-a dispus efectuarea unui control la
Curtea de Apel Timișoara și instanțele arondate, obiectivul
controlului, desfășurat în perioada 28 martie 2016 - 22 aprilie 2016,
vizând verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu
funcții de conducere "în perioada 1 ianuarie 2014, la zi" a
atribuțiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare,
control-reglare și comunicare, precum și respectarea obligațiilor
prevăzute de legi și regulamente, pentru a asigura buna
funcționare a instanțelor și calitatea corespunzătoare a
serviciului public.
Față
de cele constatate de Inspecția Judiciară în urma controlului
efectuat, Secția pentru judecători a reținut - având în vedere
dispozițiile legale aplicabile, obiecțiunile formulate de către
contestator și întregul material probator depus de către acesta
și de către Inspecție, existența unor
disfuncționalități în exercitarea atribuțiilor manageriale
privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea
responsabilităților și aptitudinilor manageriale.
Intimatul a
apreciat că în mod temeinic și legal Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii a respins contestația, constatând că - prin motivele
invocate și dovezile prezentate - contestatorul nu a putut înlătura
considerentele Secției în reținerea exercitării
necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale.
Având în
vedere că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a
hotărârilor contestate, măsura revocării din funcție fiind
emisă în concordanță cu dispozițiile legale și
regulamentare incidente, precum și în limitele competențelor
prevăzute de lege, intimatul a solicitat admiterea excepției lipsei
calității procesuale pasive sub aspectul capătului de cerere
privind plata la zi a drepturilor salariale aferente funcției de conducere
și conferirea celorlalte prerogative aferente funcției de conducere,
precum și respingerea contestației în rest ca neîntemeiată.
A anexat, în
copie, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.
1081/2016. Hotărârea Secției pentru judecători nr. 854/2016
și actele care au stat la baza emiterii acestor hotărâri, inclusiv în
format electronic (pe memory stick).
II.
Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestație.
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului
Consiliul Superior al Magistraturii referitor la capătul de cerere privind
plata la zi a drepturilor salariale și conferirea celorlalte prerogative
aferente funcției de conducere, Înalta Curte constată că aceasta
este lipsită de obiect, în raport cu precizarea contestatorului din
ședința publică de la 15 martie 2017, în sensul că nu a
înțeles să formuleze un capăt de cerere distinct cu acest
obiect, ci s-a referit la aspectul general al prerogativelor aferente
funcției de conducere, ca la o consecință firească a
repunerii în funcția de președinte.
Referitor la
criticile privind respingerea - în ședința Plenului CSM din data de 6
octombrie 2016 - a cererii contestatorului de constatare a suspendării de
drept a Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 emisă de Plenul CSM
(prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii
nr. 854 din 14 iulie 2016), ca urmare a exercitării căii de atac,
Înalta Curte constată că acestea privesc o măsură
ulterioară emiterii celor două hotărâri contestate în prezenta
cauză, motiv pentru care nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
De altfel,
cererea de constatare a suspendării de drept a Hotărârii nr.
1081/2016 a fost reiterată în fața instanței supreme, fiind
respinsă motivat prin încheierea de ședință din 1 februarie
2017.
Pe fondul
cauzei, Înalta Curte reține că prin contestație se critică
în principal faptul că în procedura administrativă nu au fost
analizate obiecțiunile formulate cu privire la raportul Inspecției
Judiciare, înscrisurile prezentate în apărare și punctele de vedere
formulate, contestatorul dezvoltând pe larg aceste susțineri.
Din
examinarea conținutului celor două hotărâri contestate,
constată însă că acestea cuprind referiri punctuale, exprese, nu
numai la procedura derulată, ci și la argumentele și probele
prezentate de contestator, considerate ca având relevanță în raport
cu problematica tratată, astfel că susținerea privind
încălcarea dreptului la apărare nu va fi reținută ca
întemeiată, cu atât mai mult, cu cât contestatorul a avut posibilitatea
să propună orice probe apreciate pertinente în fața
instanței de judecată și să discute în fapt și în
drept toate aspectele litigioase.
În ceea ce
privește hotărârile contestate, Înalta Curte reține că
procedura de revocare din funcția de conducere derulată în
speță s-a întemeiat pe art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
303/2004 rep. și art. 21
1
din Regulamentul de organizare
și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin
Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului CSM, dispoziții care prevăd
că "Revocarea din funcția de conducere a judecătorilor
și procurorilor pentru motivul prevăzut la art. 51 alin. (2) lit. b)
din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, se face în baza verificărilor efectuate de
Inspecția judiciară".
La baza
Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru judecători,
de revocare a contestatorului din funcția de președinte al
Tribunalului Caraș-Severin în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 303/2004 rep., a stat Raportul Inspecției Judiciare
nr. 1294/I.I/748/DIJ/2016, având ca obiect verificarea modului de îndeplinire
de către judecătorii cu funcții de conducere a atribuțiilor
manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare și
comunicare, precum și respectarea obligațiilor prevăzute de legi
și regulamente, pentru asigurarea bunei funcționări a
instanțelor și calitatea corespunzătoare a serviciului public la
Curtea de Apel Timișoara și instanțele arondate.
Referitor la
reținerea refuzului contestatorului de a formula propuneri în vederea
ocupării funcției de președinte al Judecătoriei
Oravița, în condițiile în care exista acordul scris al unui magistrat
pentru a îndeplini această funcție, Înalta Curte constată
că, potrivit art. 14 alin. (3) din Hotărârea nr. 193/2006 a
Consiliului Superior al Magistraturii, competența de a formula propunerea
de delegare în funcția de președinte al judecătoriei revine
președintelui tribunalului în a cărei circumscripție se
află judecătoria, iar în conformitate cu art. 15 și 16,
propunerea de delegare formulată cu respectarea cerințelor art. 14
trebuia transmisă Consiliului Superior al Magistraturii,
însoțită de avizul colegiului de conducere al judecătoriei sau,
după caz, de avizul instanței ierarhic superioare, dacă nu
exista sau nu se putea constitui colegiul de conducere la judecătoria în
discuție.
Din cuprinsul
Hotărârii nr. 17 din 10 decembrie 2013 a Colegiului de conducere al
Tribunalului Caraș-Severin rezultă că membrii Colegiului de
conducere al Judecătoriei Oravița au înaintat tribunalului propunerea
de delegare a judecătorului B. în funcția de președinte al
judecătoriei, propunerea fiind analizată de Colegiul de conducere al
tribunalului și avizată negativ.
Acest aviz al
Tribunalului Caraș-Severin, având caracter consultativ, nu este însă
de natură să justifice lipsa propunerii pe care președintele
tribunalului trebuia să o formuleze și, cu atât mai puțin,
emiterea, la data de 08 ianuarie 2014, de către Colegiul de conducere al
Tribunalului Caraș-Severin a unei hotărâri prin care s-a dispus
"desemnarea doamnelor judecător J. și K., membri ai Colegiului
de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, în scopul efectuării unor
verificări periodice necesare bunei funcționări a Judecătoriei
Oravița dată fiind absența temporară a unui magistrat care
să exercite atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea
nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al
instanțelor judecătorești".
Se
confirmă astfel concluzia neimplicării adecvate a contestatorului
pentru asigurarea ocupării funcției vacante de președinte.
Din
coroborarea probatoriului administrat Înalta Curte apreciază că se
confirmă, și în contextul situației dificile existente la
Judecătoria Reșița, elementele privind neformularea unei
propuneri de delegare a unor judecători pe funcțiile de conducere
vacante, permiterea preluării în mod nelegal a atribuțiilor
colegiului de conducere al judecătoriei de către colegiul de
conducere al tribunalului și neexercitarea atribuțiilor de control de
către președintele tribunalului.
Astfel,
atribuțiile de control reveneau, potrivit legii și Regulamentului
contestatorului însuși, personal sau prin judecători anume de
semnați de le, iar nu de către colegiul de conducere.
În lipsa unor
magistrați care să poată fi delegați/numiți în
funcțiile de conducere vacante la Judecătoria Reșița,
contestatorul - ca persoană îndrituită de lege să formuleze
propunerea de delegare era cel care trebuia să depună toate
eforturile pentru a identifica magistrați de la alte instanțe din
subordine dispuși să își exprime acordul în vederea
delegării pe aceste funcții vacante, ceea ce în speță nu
s-a dovedit că s-a realizat corespunzător.
Nu poate fi
primită nici susținerea contestatorului în sensul că prin Adresa
nr. 799/2008 a Curții de Apel Timișoara s-ar fi confirmat legalitatea
preluării de către tribunal a atribuțiilor colegiului de
conducere al unei instanțe din subordine.
Astfel, pe de
o parte, în cuprinsul adresei se impută, nu se validează, depășirea
atribuțiilor de către Colegiul de conducere al Tribunalului
Caraș-Severin, avându-se în vedere faptul că la Judecătoria
Reșița exista un Colegiu de conducere.
Pe de
altă parte, așa cum corect a arătat și intimatul, în
conformitate cu prevederile art. 49 alin. (21) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, în cazul în care la judecătorii și
tribunale specializate numărul judecătorilor este mai mic de trei,
atribuțiile colegiului de conducere se exercită de președinte.
De asemenea,
art. 18 alin (13) și, respectiv, art. 21 alin. (13) din Regulamentul de
ordine interioară al instanțelor judecătorești (incidente
în situația în care nu există nici președinte al instanței)
stipulează în sensul că "Dacă din cauza numărului de
judecători ai instanței care declară că nu doresc să
facă parte din colegiu sau din alte cauze obiective colegiul de conducere
nu se poate constitui cu numărul legal de membri, până la
constituirea colegiului prin procedura alegerii prevăzută de alin.
(4) - (10), activitatea acestuia se va desfășura prin participarea la
ședințele colegiului, cu drept de vot, prin rotație la intervale
de 3 luni, a judecătorilor în activitate, în ordinea descrescătoare a
vechimii la instanța la care funcționează colegiul."
Procedura de
urmat în situația în care colegiul de conducere al unei instanțe nu
poate funcționa este deci reglementată legal, însă nicio
dispoziție legală sau regulamentară nu prevede preluarea
atribuțiilor într-un astfel de caz de către colegiul de conducere al
instanței superioare.
În
consecință, nerespectarea acestor dispoziții legale se justifica
a fi reținută ca element al unui management defectuos între
temeiurile revocării din funcție.
În
continuare, Înalta Curte apreciază că din documentația care a
stat la baza hotărârii de revocare, inclusiv din raportul Inspecției
Judiciare, nu reiese refuzul contestatorului de a comunica cu conducerea
Curții de Apel Timișoara și, cu atât mai puțin, o
legătură de cauzalitate între situațiile dificile existente la
Judecătoriile Oravița și Reșița și pretinsul
refuz de comunicare.
Nici
imputarea necunoașterii realităților existente în
instanțele aflate în circumscripția Tribunalului Caraș-Severin
nu poate fi reținută cu titlu general, în condițiile în care -
așa cum arată și contestatorul - nu au fost indicate
situațiile concrete care au generat o astfel de concluzie.
De asemenea,
nu se poate reține ca element al unui management defectuos (motiv al
revocării din funcție) neparticiparea contestatorului la misiunea de
evaluare MCV de la Curtea de Apel Timișoara, câtă vreme aceasta a
fost justificată și anunțată conducerii curții de
apel, iar din partea Tribunalului Caraș-Severin a fost stabilită
prezența la întâlnirea din 16 septembrie 2015 a 6 magistrați, conform
Hotărârii Colegiului de conducere din 3 septembrie 2015.
Nu poate fi
ignorat nici aspectul că, prin Hotărârea nr. 1082 din 19 septembrie
2016, Plenul CSM a apreciat diferit absența vicepreședintelui
tribunalului de la aceeași întâlnire, deși situația era
similară, justificată obiectiv, cu situația președintelui
tribunalului, care a fost analizată în aceeași
ședință.
Referitor la
lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise pentru Tribunal și
Judecătoria Reșița, Înalta Curte constată că Plenul
CSM a confirmat sub acest aspect măsura revocării dispusă de
Secția pentru Judecători, fără ca din raportul
inspecției judiciare și din celelalte probe administrate să
rezulte - cel puțin cu titlu exemplificativ - care sunt acele ordine sau
dispoziții care nu au putut fi puse în aplicare pe motiv că erau
ambigue sau care au fost contestate de cei cărora le erau adresate. O, în
aceste condiții, elementul respectiv nu putea fi reținut ca temei al
revocării.
În
sfârșit, Înalta Curte apreciază că, deși contestatorul a
prezentat exhaustiv desfășurarea relațiilor cu conducerea
baroului local din perspectiva sa, atașând numeroase adrese emise
către acest barou, această situație nu face decât să
confirme concluzia Secției pentru Judecători în sensul că întreaga
comunicare s-a derulat între colegiul de conducere al tribunalului și
barou, evitându-se dialogul direct între președintele instanței
și conducerea Baroului.
Iar
această concluzie se desprinde, chiar cu înlăturarea înscrisurilor
comunicate de Baroul Caraș-Severin în perioada 6 - 19 septembrie 2016,
astfel cum a solicitat contestatorul în ședința publică din 15
martie 2017.
Înalta Curte
reține că, potrivit art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu
modificările ulterioare, revocarea din funcția de conducere a
judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din
oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui
instanței, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor
manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și
comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile
manageriale.
Legea nu
impune, pentru luarea măsurii revocării din funcția de conducere
necesitatea stabilirii încălcării sau exercitării
necorespunzătoare a tuturor atribuțiilor manageriale enumerate.
Prin urmare,
în măsura în care se constată că cea mai mare parte dintre
aspectele imputate contestatorului se confirmă, iar dreptul de apreciere
asupra gravității acestora și, în consecință, a
oportunității revocării din funcție revine, potrivit legii,
Consiliului Superior al Magistraturii, urmează a fi menținute ca
legale hotărârile emise de intimat.
III.
Soluția dată contestației și temeiul de drept al acesteia
În baza art.
29 alin. (7), (9) din Legea nr. 317/2004 rep. și art. 8, 18 din Legea nr.
554/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de
contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 854
din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii
nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie
2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 28 martie 2017.
Procesat
de GGC - NN