ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2017

Decizia nr. 1244/2017 I. Cadrul procesual. I.1. Prin Hotărârea nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus revocarea contestatorului A. din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin. Pentru a hotărî astfel, Secția de judecători a constatat că există elemente bine conturate pentru a se aprecia că magistratul în cauză a exercitat necorespunzător atribuțiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, precum și asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale. S-a arătat că elementele concrete constatate prin raportul inspecției judiciare și expuse în hotărâre au rezultat în urma verificării indicatorilor pe care Legea nr. 303/2004 rep.

îi impune la art. 51 alin. (3) - (6) în analiza exercitării atribuțiilor de conducere. Astfel, s-au constatat evidente carențe în organizarea eficientă a activității Tribunalului Caraș-Severin și a instanțelor din raza de competență a acestuia, îndeosebi a judecătoriilor Oravița și Reșița, precum și carențe cu privire la comportamentul și comunicarea președintelui Tribunalului atât cu instanțele din circumscripție, cat și cu instanța ierarhic superioară punct de vedere administrativ (Curtea de Apel Timișoara). Totodată, s-a constatat că asumarea responsabilității funcției de conducere a avut de suferit, în condițiile în care - în loc să-și exercite atribuțiile legale și regulamentare ca președinte - magistratul a preferat să apeleze la colegiul de conducere, inclusiv în probleme de coordonare și control prevăzute expres de lege în sarcina președintelui sau să transmită verbal sarcini care nu se concretizau în ordine de serviciu.

Situațiile de fapt expuse în raportul inspecției judiciare, necontrazise de probele administrate de magistrat, au condus la concluzia că și în ceea ce privește aptitudinile manageriale se constată o lipsă de capacitate în organizarea activității de coordonare și control a instanțelor din raza Tribunalului Caraș-Severin, ca și o lipsă de adaptare la condițiile dificile în care se găseau unele dintre aceste instanțe, prin identificarea de soluții legale, apte de a evita dificultățile de natură administrativă.

S-a arătat, de asemenea, în hotărârea Secției pentru judecători că - deși contestate de către magistrat, care a invocat un management participativ, bazat pe comunicare verbală directă - constatările și concluziile privind aptitudinile manageriale inspecției judiciare, având la bază inclusiv discuțiile purtate cu judecătorii, reies implicit din acțiunile nepotrivite sau lipsa acțiunilor necesare, precum și din deficiențele constatate în activitatea Tribunalului și a judecătoriilor din subordine.

Prin urmare, s-a reținut că magistratul în cauză nu a luat măsuri optime și legale pentru organizarea eficientă a activității tribunalului și a unora dintre judecătoriile din circumscripția tribunalului, manifestând o lipsă de preocupare pentru realitățile existente, neexercitând un control efectiv personal sau prin judecători anume desemnați, menținând o lipsă de comunicare cu judecătorii instanțelor menționate și manifestând o tendință de evitare a responsabilităților, prin delegarea acestora către colegiul de conducere. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 rep. raportat la art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 rep., s-a dispus revocarea contestatorului A. din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin.

I.2. Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. I.3. Calea de atac exercitată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prezentul demersul judiciar al contestatorului reprezintă - potrivit cererii introductive și precizărilor ulterioare - calea de atac pe care acesta a înțeles să o formuleze împotriva Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători. Această cale de atac a fost calificată de Înalta Curte, prin încheierea de ședință din 1 februarie 2017, drept contestație, în considerarea prevederilor art. 29 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004 rep.

În cuprinsul căii de atac formulate și ulterior completată și precizată, a arătat că intimatul CSM a ignorat aproape în totalitate argumentele, susținerile și probele care au stat la baza contestației, mulțumindu-se doar să le enumere în linii foarte generale (inclusiv concluziile expuse prin sistemul de videoconferință în cadrul ședințelor de Plen din datele de 6 septembrie 2016, respectiv 19 septembrie 2016), într-o manieră sumară, confuză, superficială și contradictorie din punct de vedere al raționamentului juridic.

A solicitat să se constate ignorarea sistematică a dispozițiilor imperative ale art. 20 și 21 1 alin. (9) din Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului CSM, precum și ale art. 29 alin. (7) și (8) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, intimatul refuzând constatarea suspendării de drept a Hotărârii nr. 854/2016 ca urmare a formulării căilor legale de atac, astfel încât i-a fost creată o situație mai grea decât dacă i-ar fi fost aplicată o sancțiune disciplinară, aspect perpetuat prin respingerea - în ședința Plenului CSM din data de 6 octombrie 2016 - a cererii de constatare a suspendării de drept a Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 emisă de Plenul CSM ca urmare a exercitării în condiții legale a căii de atac a recursului, în pofida dispozițiilor exprese ale art. 20 alin. (2) și art. 21 1 din Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului CSM (privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a CSM), ale art. 29 alin. (7) și 8 din Legea nr. 317/2004 și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că astfel dreptul său la apărare a fost grav afectat, hotărârea recurată prezentând serioase îndoieli inclusiv sub aspectul legalității. Contestatorul a făcut referiri punctuale la motivele care au condus intimatul la soluția respingerii contestației împotriva hotărârii de revocare din funcția de conducere deținută, cu indicarea realității faptice, care ar fi fost percepută eronat de intimată.

În concret, cu privire la chestiunea refuzului de a formula propuneri în vederea ocupării funcției de președinte al Judecătoriei Oravița, la începutul anului 2014, a precizat contestatorul că, atât în cuprinsul memoriului de obiecțiuni aferent raportului de control al Inspecției judiciare, cât și în cuprinsul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 854/2016 a Secției pentru judecători, a arătat faptul că problema delegării domnului B. în funcția de președinte al Judecătoriei Oravița, prin interpretarea strictă a dispozițiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, republicată, a fost tranșată ca urmare a intervenției președintelui Tribunalului Caraș-Severin în ședința Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 23 ianuarie 2014, membrii Secției confirmând procedura corectă adoptată și aducându-i la cunoștință faptul că, în raport de practica CSM, se mai pot acorda delegări și peste termenul prevăzut de lege.

Se omite de asemenea a se menționa de către intimată faptul că el nu a participat la ședința Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin din data de 10 decembrie 2013, ședință în care s-a analizat posibilitatea delegării judecătorului B. în funcția de conducere respectivă, la acea dată participând la o formă de pregătire profesională la București. Se impune a se constata că nici domnul judecător B., nici domnul judecător C. și nici vreun alt judecător din cadrul Judecătoriei Oravița nu au formulat vreo sesizare sau vreo plângere și nici nu și-au exprimat în vreun fel nemulțumirea cu privire la atitudinea președintelui Tribunalului Caraș-Severin în raporturile personale sau profesionale dintre ei.

Problema reținută în cadrul raportului de control al Inspecției Judiciare este una nereală, fără niciun fel de consecință în activitatea instanței respective sau în raporturile dintre judecători, pretinsa reacție represivă la adresa judecătorilor B. și C. se referă de fapt la conținutul unor adrese aflate la dosarul cauzei, emise ca urmare a gestionării aceleiași probleme privind posibilitatea sau nu a delegării domnului judecător B. și direcționate atât acestuia, cât și domnului judecător C., în scopul semnalării, atât a interpretării incorecte a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Hotărârea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, referitoare la aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, cât și cu privire la nelegala constituire a colegiului de conducere la nivelul Judecătoriei Oravița, în raport de dispozițiile regulamentare (în speță art. 21 din Regulament).

Pe de altă parte, se poate constata că, prin adresele de răspuns formulate de cei doi judecători, aceștia au înțeles să remedieze erorile strecurate în cuprinsul hotărârii colegiului de conducere al Judecătoriei Oravița din data de 9 decembrie 2013, menționând expres că aceasta cuprinde erori materiale și reproducând conținutul real atât al hotărârii de colegiu respective, cât și al procesului-verbal aferent, încercând astfel să remedieze deficiențele constatate. Aceste chestiuni au fost însă omise din cuprinsul raportului de inspecție criticat.

În sfârșit, în mod eronat se reține că nu s-ar fi comunicat cu conducerea Curții de Apel Timișoara sau s-ar fi comunicat deficitar, vicepreședintele Tribunalului Caraș-Severin (cu atribuții regulamentare de înlocuire a președintelui tribunalului în absența acestuia), purtând discuții telefonice cu președintele instanței respective, magistratul D., inclusiv în ziua desfășurării ședinței Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, prezentându-le membrilor respectivului organ colectiv de conducere opinia președintelui Curții în legătură cu problema analizată.

De asemenea, semnificativ pentru calitatea verificărilor efectuate, intimata a reținut în mod cu totul eronat conținutul real al Hotărârii nr. 1 din 8 ianuarie 2014, emisă de Colegiul de conducere al Tribunalului Caraș-Severin (de asemenea definitivă), susținând în repetate rânduri în cuprinsul Hotărârii nr. 854/2016 a Secției pentru judecători, că prin respectiva hotărâre ar fi fost desemnați doi judecători care să "exercite atribuțiile funcției de președinte la Judecătoria Oravița, prin rotație", considerând ca atare ca nu mi-aș fi îndeplinit atribuțiile specifice de coordonare și control, când în realitate prin respectiva hotărâre de Colegiu (aflată la dosarul cauzei) s-a dispus cu totul altceva, în speță desemnarea celor doi judecători "în scopul efectuării unor verificări periodice necesare bunei funcționări a Judecătoriei Oravița, dată fiind absența temporară a unui magistrat care să exercite atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea nr. 387/2005.

Respectivele atribuții vor fi exercitate, prin rotație sau în mod comun de către cei doi membri desemnați (...), în colaborare cu cei doi membri aleși ai Colegiului de conducere din cadrul Judecătoriei Oravița, urmând a fi desfășurate până la ocuparea funcției vacante de președinte al Judecătoriei Oravița prin delegare sau concurs.

Doamnele judecător vor întocmi informări periodice ce vor fi adresate președintelui sau vicepreședintelui Tribunalului Caraș-Severin, funcție de natura respectivelor informări, pentru a se dispune în consecință". Este esențial să se constate pe de o parte faptul că respectiva chestiune excedează perioadei supusă verificării controlului Inspecției judiciare (care era obligată să respecte în acest sens dispoziția stabilită de CSM), iar pe de altă parte că aceeași chestiune nu se încadrează în actualul mandat de conducător de instanță (a cărui încetare s-a dispus prin revocare), ci este raportată la un prim mandat de președinte al instanței (început la 1 ianuarie 2011). Referitor la chestiunea referitoare la interpunerea Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin în domeniul de competență al Colegiului de conducere al Judecătoriei Reșița și la neexercitarea funcției de președinte la nivelul acestei instanțe, conjugate cu pretinsa lipsă de implicare a președintelui și vicepreședintelui tribunalului în soluționarea situației de criză de la Judecătoria Reșița, precum și la pretinsa preluare, fără temei legal, a atribuțiilor președintelui/vicepreședintelui și ale colegiului de conducere ale Judecătoriei Reșița de către Colegiul de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, precum și la pretinsa neexercitare a atribuțiilor de control la nivelul aceleiași instanțe,

a solicitat să se constate că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în cadrul Hotărârii nr. 5 din 03 februarie 2015 adoptată de Colegiul de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, se stabilește "desemnarea doamnelor judecător E. și F., în scopul efectuării unor verificări periodice necesare bunei funcționări a Judecătoriei Reșița, dată fiind absența temporară a unui magistrat care să exercite atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, modificată și completată. Respectivele atribuții vor fi exercitate, prin rotație sau în mod comun de către cei doi judecători ai Tribunalului Caraș-Severin, în colaborare cu cei doi membri aleși ai Colegiului de conducere din cadrul Judecătoriei Reșița, urmând a fi desfășurate până la ocuparea funcției vacante de președinte al Judecătoriei Reșița prin delegare sau concurs.

Doamnele judecător vor întocmi informări periodice ce vor fi adresate președintelui sau vicepreședintelui Tribunalului Caraș-Severin, funcție de natura respectivelor informări, pentru a se dispune în consecință". Celor două doamne judecător le-au fost comunicate extrase din hotărârea de colegiu respectivă, nefiind necesară în consecință modificarea ordinelor de serviciu, de vreme ce în cuprinsul acestora este inserată formula generală referitoare îndeplinirea oricăror alte atribuții conferite. După cum s-a arătat în cuprinsul memoriului de obiecțiuni înaintat Secției pentru judecători, celor două doamne judecător le-au fost comunicate extrase din hotărârea de colegiu respectivă, nefiind necesară în consecință modificarea ordinelor de serviciu, de vreme ce în cuprinsul acestora este inserată formula generală referitoare îndeplinirea oricăror alte atribuții conferite, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. n) din același Regulament.

Ca atare, a fost făcută pe deplin distincția între competențele ce revin președinților de instanță și cele corespunzătoare colegiului de conducere, contrar celor reținute de intimată în mod nereal. S-a afirmat de asemenea eronat în cuprinsul raportului de control că reprezentanți ai Judecătoriei Reșița nu ar fi fost invitați să participe la ședințele de colegiu ale Tribunalului Caraș-Severin, pe ordinea de zi a cărora ar fi fost introduse aspecte ce priveau organizarea activității la această instanță, când în fapt, în măsura în care au putut fi contactate și au avut disponibilitate faptică, doamnele judecător G. și H. au fost întotdeauna invitate la respectivele ședințe, în calitate de membri aleși ai Colegiului de conducere al Judecătoriei Reșița.

în concret, doamna judecător G. a participat la ședințele de colegiu din datele de 07 aprilie 2015, 12 august 2015 și 09 octombrie 2015, iar doamna judecător H. la ședințele din datele de 22 octombrie 2015, 26 noiembrie 2015, 21 decembrie 2015 și 11 februarie 2016. După delegarea doamnei judecător H. în funcția de președinte al Judecătoriei Reșița, delegare efectuată în urma propunerii președintelui tribunalului, ca urmare a împlinirii condițiilor de vechime necesare pentru ocuparea funcției respective, precum și a acceptului scris de delegare în funcția de conducere respectivă din partea doamnei judecător, s-a constituit la nivelul Judecătoriei Reșița colegiul de conducere compus din membrul de drept și doi membri aleși, situație care nu a fost posibilă anterior, neexistând posibilitatea faptică de constituire a acestuia, în contradicție totală cu afirmațiile intimatei, care indică eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 304/2004, republicată.

A precizat contestatorul că, chiar dacă colegiul de conducere al Judecătoriei Reșița ar fi existat și ar fi putut să-și exercite atribuțiile conferite de Regulament, tot nu ar fi putut să exercite prerogativele manageriale în vederea organizării eficiente a activității Judecătoriei, precum și a atribuțiilor de administrare a acesteia (prevăzute de art. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești actual).

Se impunea de asemenea consemnarea faptului că niciunul dintre judecătorii din cadrul Judecătoriei Reșița nu îndeplinea la momentul respectiv condițiile de vechime necesare pentru a fi delegat într-o funcție de conducere, cu o singură excepție (judecătorul respectiv, doamna I., nedorind să își exprime acordul în acest sens, aducând la cunoștința inspectorului judiciar acest fapt), fără a mai vorbi de faptul că perspectiva ocupării funcțiilor de conducere, așa cum este ea consemnată în cuprinsul Hotărârii nr. 792 din 24 august 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus modificarea și completarea unor dispoziții din Legea nr. 303/2004 și al Legii nr. 303/2004, propuneri de modificare și completare votate cu o majoritate consistentă de judecătorii din cadrul instanțelor din România, nu mai permite decât după parcurgerea mai multor etape ocuparea unei funcții de conducere în cadrul unei instanțe de către un judecător din cadrul unei alte instanțe.

Se constată apoi negarea superficială de către intimată a demersurilor concrete făcute de conducerea Tribunalului Caraș-Severin pentru obținerea acordului de delegare a unui judecător pentru exercitarea funcției respective, fiind contactați în acest sens (telefonic sau în discuție directă) judecători din cadrul Judecătoriei Reșița, Tribunalului Caraș-Severin, Judecătoriei Timișoara, Judecătoriei Lugoj, Judecătoriei Craiova, Judecătoriei Filiași, Judecătoriei Orșova, Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, Tribunalului Timiș, Curții de Apel Timișoara (fiind vorba de judecători care fie au activat în cadrul unor judecătorii din județul Caraș-Severin, fie au deținut funcții de conducere de-a lungul carierei), cu toate că demersurile respective i-au fost aduse la cunoștință inspectorului judiciar, acesta fiind invitat să verifice în mod concret demersurile efectuate, prin contactarea directă a judecătorilor respectivi (ale căror nume i-au fost indicate inspectorului judiciar).

Cu toate acestea, deși inspectorului judiciar i s-a confirmat lucrul respectiv de către doamna judecător I. (singurul dintre cei enumerați care a fost întrebat cu privire la aspectul respectiv), s-a evitat să se menționeze acest lucru, intimata preluând mecanic consemnarea din raport și punând la îndoială demersurile respective fără nicio bază reală, menționând în cuprinsul hotărârii recurate "că nu există dovezi ale eforturilor mele susținute pentru a convinge magistrați de la mai multe instanțe în vederea unei delegări". A menționat că a solicitat Secției pentru judecători, în cadrul ședinței din 14 iulie 2016, audierea ca martori a persoanelor respective, tocmai pentru a confirma demersurile efectuate în acest sens, solicitare de probațiune ignorată de aceasta fără nicio motivare.

Nu s-a consemnat faptul că, de la vacantarea funcției de președinte al Judecătoriei Reșița și până la delegarea unui judecător în funcția respectivă, au fost organizate două sesiuni de examene/concursuri pentru ocuparea inclusiv a acestei funcții de conducere, un singur judecător (din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin) prezentându-se la una dintre aceste sesiuni, nereușind însă să promoveze examenul respectiv. Pentru funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Reșița nu s-a înscris niciun candidat.

A evidențiat demersurile efectuate pentru solicitarea unei dispense de vechime în privința doamnei judecător H., care a consimțit în cele din urmă, după revenirea la serviciu, să-și dea acceptul pentru delegarea în funcția de președinte al Judecătoriei Reșița, accept coroborat cu iminenta îndeplinire a condițiilor de vechime necesare exercitării funcției respective, putând completa informația respectivă cu faptul că propunerea a fost formulată ca atare către Consiliul Superior al Magistraturii, doamna judecător a fost intervievată de către respectiva instituție în vederea delegării în funcția de conducere respectivă, inițial nu i-a fost acordată dispensa de vechime necesară ocupării acestei funcții de conducere prin delegare, fiind apoi delegată în funcția respectivă după îndeplinirea acestei cerințe.

Rezultă de asemenea, din modul de argumentare al Hotărârilor nr. 854/2016 și respectiv nr. 1081/2016, ignorarea situației excepționale întâlnită la nivelul Judecătoriei Reșița, neacoperită de dispoziții regulamentare exprese care să prevadă punctual măsurile ce se cer a fi adoptate într-o astfel de situație. Deși i se impută necunoașterea realităților existente în instanțele aflate în circumscripția Tribunalului Caraș-Severin, nu sunt indicate situațiile concrete ori problemele existente ce ar fi rămas nesoluționate. Faptul că a fost prezent doar la sediul unora dintre judecătorii cu ocazia dezbaterii raportului de bilanț nu exclude efectuarea altor deplasări, neconsemnate neapărat în cuprinsul unor procese-verbale, iar nedeplasarea sa în teritoriu nu exclude oricum comunicările telefonice frecvente cu președinții judecătoriilor.

Referitor la refuzul comunicării cu conducerea Curții de Apel Timișoara, a invocat procesele-verbale ale întâlnirilor organizate de Curtea de Apel Timișoara din care rezultă că a lipsit o singură dată motivat de la o astfel de întâlnire. Cât privește neparticiparea la întâlnirea cu experții MCV, a arătat că au fost desemnați prin hotărâre de colegiu, la propunerea sa, să participe la întâlnirea respectivă 6 judecători de la Tribunalul Caraș-Severin și 4 judecători de la Judecătoria Reșița (toți aceștia participând la lucrări și confirmând neabordarea niciunei chestiuni punctuale privitoare la situația vreunei instanțe din județul Caraș-Severin), conform solicitării anterioare a Președintelui Curții de Apel Timișoara, care de altfel i-a și aprobat cererea de concediu inclusiv pentru data respectivă.

Referitor la lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise pentru Tribunal și Judecătoria Reșița, cu toate că în cuprinsul hotărârii recurate s-au reținut argumentele sale, potrivit cărora o instanță judecătorească funcționează pe bază de legi și regulamente, incluzând hotărârile adoptate de colegiul de conducere al instanței respective, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau de Secția corespunzătoare din cadrul acestuia, nicidecum pe bază de ordine de serviciu emise în afara dispozițiilor acestor structuri și entități, s-a afirmat că "stabilirea unor atribuții suplimentare în sarcina unor magistrați implică și indicarea clară și precisă a acestora". A menționat că niciun membru al corpului de magistrați sau al personalului auxiliar de la Tribunalul Caraș-Severin sau Judecătoria Reșița nu a reclamat vreodată caracterul confuz sau neclar al acestora și nu s-a prevalat de astfel de argumente pentru a nu-și îndeplini atribuțiile regulamentare.

Referitor la pretinsa menținere a unei stări tensionate cu conducerea baroului local, a arătat că, în contextul respectării dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 51/1995, precum și a modului de gestionare a chestiunii legate de acordarea cu titlu gratuit a spațiilor necesare derulării activității de asistență judiciară la sediile instanțelor din județul Caraș-Severin, a inițiat acțiunile necesare pentru rezolvarea situației spațiilor ocupate de barou. Prin adresa din 8 iulie 2015 a Baroului Caraș-Severin, Consiliul acestei entități și-a manifestat dezacordul cu privire la spațiul propus spre atribuire în sediul Tribunalului Caraș-Severin (implicit al Judecătoriei Reșița).

Prin Hotărârea nr. 17 din 12 august 2015 a Colegiului de Conducere a Tribunalului Caraș-Severin, s-a constatat oportunitatea întocmirii unei informări către conducerea Curții de Apel Timișoara, ca urmare a comunicării circularei și înscrisurilor menționate mai sus, informare care să reia aspectele învederate deja prin adresele anterioare. În Dosar nr. x/290/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, s-a pronunțat în primă instanță Sentința civilă nr. 13014 din 05 noiembrie 2015 prin care s-a dispus evacuarea reclamanților din spațiile folosite fără titlul valabil, deoarece de la data expirării vechiului contract nu a mai fost încheiat un contract valabil. A invocat contestatorul și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, solicitând să îi fie analizate toate argumentele și probele propuse.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii, desființarea hotărârilor atacate, cu consecința repunerii în funcția deținută anterior, cu plata la zi a drepturilor salariale și conferirea celorlalte prerogative aferente respectivei funcții (dreptul de reprezentare, calitatea de ordonator terțiar de credite etc.). În drept, cererea contestatorului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și art. 29 alin. (4) și (7) din Legea nr. 317/2004. I.4. Întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și completată ulterior.

A arătat intimatul că Hotărârea nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus revocarea contestatorului din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost contestată în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin Hotărârea nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru judecători, prezenta cale de atac în justiție vizând aceste două hotărâri.

Intimatul a solicitat recalificarea căii de atac declarate ca fiind contestație, iar nu recurs, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul capătului de cerere privind plata la zi a drepturilor salariate aferente funcției de conducere și conferirea celorlalte prerogative aferente respectivei funcții, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În concret, aspectele prezentate vizează chestiunea refuzului de a formula propuneri în vederea ocupării funcției de președinte al Judecătoriei Oravița, problema interpunerii Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin în domeniul de competență al Colegiului de conducere al Judecătoriei Reșița și la neexercitarea funcției de președinte la nivelul acestei instanțe, conjugate cu acuzațiile referitoare la lipsa de implicare a președintelui și vicepreședintelui tribunalului în soluționarea situației de criză de la Judecătoria Reșița, la preluarea fără temei legal a atribuțiilor președintelui/vicepreședintelui și ale Colegiului de conducere al Judecătoriei Reșița de către Tribunalul Caraș-Severin, la neexercitarea atribuțiilor de control la nivelul aceleiași instanțe, la chestiunea lipsei de implicare în cunoașterea realităților existente în instanțele aflate în coordonarea și controlul recurentului, la lipsa de comunicare cu acestea, la lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise pentru tribunal și Judecătoria Reșița, precum și la menținerea unei stări tensionate cu conducerea baroului local.

A precizat intimatul că contestatorul a fost prezent la dezbaterea raportului Inspecției judiciare, ocazie cu care a reluat și dezvoltat obiecțiunile formulate împotriva constatărilor acestuia, solicitând respingerea propunerii Inspecției Judiciare de revocare a sa din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin.

A arătat că Secția pentru judecători, analizând cele patru componente ale unei activități manageriale enumerate în art. 51 din Legea nr. 303/2004 rep., a reținut că, prin Ordinul nr. 15 din 17 februarie 2016 al Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii s-a dispus efectuarea unui control la Curtea de Apel Timișoara și instanțele arondate, obiectivul controlului, desfășurat în perioada 28 martie 2016 - 22 aprilie 2016, vizând verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcții de conducere "în perioada 1 ianuarie 2014, la zi" a atribuțiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare și comunicare, precum și respectarea obligațiilor prevăzute de legi și regulamente, pentru a asigura buna funcționare a instanțelor și calitatea corespunzătoare a serviciului public.

Față de cele constatate de Inspecția Judiciară în urma controlului efectuat, Secția pentru judecători a reținut - având în vedere dispozițiile legale aplicabile, obiecțiunile formulate de către contestator și întregul material probator depus de către acesta și de către Inspecție, existența unor disfuncționalități în exercitarea atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale. Intimatul a apreciat că în mod temeinic și legal Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația, constatând că - prin motivele invocate și dovezile prezentate - contestatorul nu a putut înlătura considerentele Secției în reținerea exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale.

Având în vedere că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a hotărârilor contestate, măsura revocării din funcție fiind emisă în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare incidente, precum și în limitele competențelor prevăzute de lege, intimatul a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive sub aspectul capătului de cerere privind plata la zi a drepturilor salariale aferente funcției de conducere și conferirea celorlalte prerogative aferente funcției de conducere, precum și respingerea contestației în rest ca neîntemeiată. A anexat, în copie, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1081/2016. Hotărârea Secției pentru judecători nr. 854/2016 și actele care au stat la baza emiterii acestor hotărâri, inclusiv în format electronic (pe memory stick).

II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestație. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Superior al Magistraturii referitor la capătul de cerere privind plata la zi a drepturilor salariale și conferirea celorlalte prerogative aferente funcției de conducere, Înalta Curte constată că aceasta este lipsită de obiect, în raport cu precizarea contestatorului din ședința publică de la 15 martie 2017, în sensul că nu a înțeles să formuleze un capăt de cerere distinct cu acest obiect, ci s-a referit la aspectul general al prerogativelor aferente funcției de conducere, ca la o consecință firească a repunerii în funcția de președinte.

Referitor la criticile privind respingerea - în ședința Plenului CSM din data de 6 octombrie 2016 - a cererii contestatorului de constatare a suspendării de drept a Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 emisă de Plenul CSM (prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016), ca urmare a exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că acestea privesc o măsură ulterioară emiterii celor două hotărâri contestate în prezenta cauză, motiv pentru care nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

De altfel, cererea de constatare a suspendării de drept a Hotărârii nr. 1081/2016 a fost reiterată în fața instanței supreme, fiind respinsă motivat prin încheierea de ședință din 1 februarie 2017. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că prin contestație se critică în principal faptul că în procedura administrativă nu au fost analizate obiecțiunile formulate cu privire la raportul Inspecției Judiciare, înscrisurile prezentate în apărare și punctele de vedere formulate, contestatorul dezvoltând pe larg aceste susțineri.

Din examinarea conținutului celor două hotărâri contestate, constată însă că acestea cuprind referiri punctuale, exprese, nu numai la procedura derulată, ci și la argumentele și probele prezentate de contestator, considerate ca având relevanță în raport cu problematica tratată, astfel că susținerea privind încălcarea dreptului la apărare nu va fi reținută ca întemeiată, cu atât mai mult, cu cât contestatorul a avut posibilitatea să propună orice probe apreciate pertinente în fața instanței de judecată și să discute în fapt și în drept toate aspectele litigioase. În ceea ce privește hotărârile contestate, Înalta Curte reține că procedura de revocare din funcția de conducere derulată în speță s-a întemeiat pe art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 rep.

și art. 21 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului CSM, dispoziții care prevăd că "Revocarea din funcția de conducere a judecătorilor și procurorilor pentru motivul prevăzut la art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face în baza verificărilor efectuate de Inspecția judiciară". La baza Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru judecători, de revocare a contestatorului din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 rep., a stat Raportul Inspecției Judiciare nr. 1294/I.I/748/DIJ/2016, având ca obiect verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcții de conducere a atribuțiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare și comunicare, precum și respectarea obligațiilor prevăzute de legi și regulamente, pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor și calitatea corespunzătoare a serviciului public la Curtea de Apel Timișoara și instanțele arondate.

Referitor la reținerea refuzului contestatorului de a formula propuneri în vederea ocupării funcției de președinte al Judecătoriei Oravița, în condițiile în care exista acordul scris al unui magistrat pentru a îndeplini această funcție, Înalta Curte constată că, potrivit art. 14 alin. (3) din Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, competența de a formula propunerea de delegare în funcția de președinte al judecătoriei revine președintelui tribunalului în a cărei circumscripție se află judecătoria, iar în conformitate cu art. 15 și 16, propunerea de delegare formulată cu respectarea cerințelor art. 14 trebuia transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de avizul colegiului de conducere al judecătoriei sau, după caz, de avizul instanței ierarhic superioare, dacă nu exista sau nu se putea constitui colegiul de conducere la judecătoria în discuție.

Din cuprinsul Hotărârii nr. 17 din 10 decembrie 2013 a Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin rezultă că membrii Colegiului de conducere al Judecătoriei Oravița au înaintat tribunalului propunerea de delegare a judecătorului B. în funcția de președinte al judecătoriei, propunerea fiind analizată de Colegiul de conducere al tribunalului și avizată negativ.

Acest aviz al Tribunalului Caraș-Severin, având caracter consultativ, nu este însă de natură să justifice lipsa propunerii pe care președintele tribunalului trebuia să o formuleze și, cu atât mai puțin, emiterea, la data de 08 ianuarie 2014, de către Colegiul de conducere al Tribunalului Caraș-Severin a unei hotărâri prin care s-a dispus "desemnarea doamnelor judecător J. și K., membri ai Colegiului de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, în scopul efectuării unor verificări periodice necesare bunei funcționări a Judecătoriei Oravița dată fiind absența temporară a unui magistrat care să exercite atribuțiile prevăzute de art. 16 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești". Se confirmă astfel concluzia neimplicării adecvate a contestatorului pentru asigurarea ocupării funcției vacante de președinte.

Din coroborarea probatoriului administrat Înalta Curte apreciază că se confirmă, și în contextul situației dificile existente la Judecătoria Reșița, elementele privind neformularea unei propuneri de delegare a unor judecători pe funcțiile de conducere vacante, permiterea preluării în mod nelegal a atribuțiilor colegiului de conducere al judecătoriei de către colegiul de conducere al tribunalului și neexercitarea atribuțiilor de control de către președintele tribunalului. Astfel, atribuțiile de control reveneau, potrivit legii și Regulamentului contestatorului însuși, personal sau prin judecători anume de semnați de le, iar nu de către colegiul de conducere.

În lipsa unor magistrați care să poată fi delegați/numiți în funcțiile de conducere vacante la Judecătoria Reșița, contestatorul - ca persoană îndrituită de lege să formuleze propunerea de delegare era cel care trebuia să depună toate eforturile pentru a identifica magistrați de la alte instanțe din subordine dispuși să își exprime acordul în vederea delegării pe aceste funcții vacante, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-a realizat corespunzător. Nu poate fi primită nici susținerea contestatorului în sensul că prin Adresa nr. 799/2008 a Curții de Apel Timișoara s-ar fi confirmat legalitatea preluării de către tribunal a atribuțiilor colegiului de conducere al unei instanțe din subordine. Astfel, pe de o parte, în cuprinsul adresei se impută, nu se validează, depășirea atribuțiilor de către Colegiul de conducere al Tribunalului Caraș-Severin, avându-se în vedere faptul că la Judecătoria Reșița exista un Colegiu de conducere.

Pe de altă parte, așa cum corect a arătat și intimatul, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (21) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în cazul în care la judecătorii și tribunale specializate numărul judecătorilor este mai mic de trei, atribuțiile colegiului de conducere se exercită de președinte.

De asemenea, art. 18 alin (13) și, respectiv, art. 21 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (incidente în situația în care nu există nici președinte al instanței) stipulează în sensul că "Dacă din cauza numărului de judecători ai instanței care declară că nu doresc să facă parte din colegiu sau din alte cauze obiective colegiul de conducere nu se poate constitui cu numărul legal de membri, până la constituirea colegiului prin procedura alegerii prevăzută de alin. (4) - (10), activitatea acestuia se va desfășura prin participarea la ședințele colegiului, cu drept de vot, prin rotație la intervale de 3 luni, a judecătorilor în activitate, în ordinea descrescătoare a vechimii la instanța la care funcționează colegiul." Procedura de urmat în situația în care colegiul de conducere al unei instanțe nu poate funcționa este deci reglementată legal, însă nicio dispoziție legală sau regulamentară nu prevede preluarea atribuțiilor într-un astfel de caz de către colegiul de conducere al instanței superioare.

În consecință, nerespectarea acestor dispoziții legale se justifica a fi reținută ca element al unui management defectuos între temeiurile revocării din funcție. În continuare, Înalta Curte apreciază că din documentația care a stat la baza hotărârii de revocare, inclusiv din raportul Inspecției Judiciare, nu reiese refuzul contestatorului de a comunica cu conducerea Curții de Apel Timișoara și, cu atât mai puțin, o legătură de cauzalitate între situațiile dificile existente la Judecătoriile Oravița și Reșița și pretinsul refuz de comunicare. Nici imputarea necunoașterii realităților existente în instanțele aflate în circumscripția Tribunalului Caraș-Severin nu poate fi reținută cu titlu general, în condițiile în care - așa cum arată și contestatorul - nu au fost indicate situațiile concrete care au generat o astfel de concluzie.

De asemenea, nu se poate reține ca element al unui management defectuos (motiv al revocării din funcție) neparticiparea contestatorului la misiunea de evaluare MCV de la Curtea de Apel Timișoara, câtă vreme aceasta a fost justificată și anunțată conducerii curții de apel, iar din partea Tribunalului Caraș-Severin a fost stabilită prezența la întâlnirea din 16 septembrie 2015 a 6 magistrați, conform Hotărârii Colegiului de conducere din 3 septembrie 2015. Nu poate fi ignorat nici aspectul că, prin Hotărârea nr. 1082 din 19 septembrie 2016, Plenul CSM a apreciat diferit absența vicepreședintelui tribunalului de la aceeași întâlnire, deși situația era similară, justificată obiectiv, cu situația președintelui tribunalului, care a fost analizată în aceeași ședință.

Referitor la lipsa de claritate a ordinelor de serviciu emise pentru Tribunal și Judecătoria Reșița, Înalta Curte constată că Plenul CSM a confirmat sub acest aspect măsura revocării dispusă de Secția pentru Judecători, fără ca din raportul inspecției judiciare și din celelalte probe administrate să rezulte - cel puțin cu titlu exemplificativ - care sunt acele ordine sau dispoziții care nu au putut fi puse în aplicare pe motiv că erau ambigue sau care au fost contestate de cei cărora le erau adresate. O, în aceste condiții, elementul respectiv nu putea fi reținut ca temei al revocării.

În sfârșit, Înalta Curte apreciază că, deși contestatorul a prezentat exhaustiv desfășurarea relațiilor cu conducerea baroului local din perspectiva sa, atașând numeroase adrese emise către acest barou, această situație nu face decât să confirme concluzia Secției pentru Judecători în sensul că întreaga comunicare s-a derulat între colegiul de conducere al tribunalului și barou, evitându-se dialogul direct între președintele instanței și conducerea Baroului.

Iar această concluzie se desprinde, chiar cu înlăturarea înscrisurilor comunicate de Baroul Caraș-Severin în perioada 6 - 19 septembrie 2016, astfel cum a solicitat contestatorul în ședința publică din 15 martie 2017. Înalta Curte reține că, potrivit art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, revocarea din funcția de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui instanței, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale.

Legea nu impune, pentru luarea măsurii revocării din funcția de conducere necesitatea stabilirii încălcării sau exercitării necorespunzătoare a tuturor atribuțiilor manageriale enumerate. Prin urmare, în măsura în care se constată că cea mai mare parte dintre aspectele imputate contestatorului se confirmă, iar dreptul de apreciere asupra gravității acestora și, în consecință, a oportunității revocării din funcție revine, potrivit legii, Consiliului Superior al Magistraturii, urmează a fi menținute ca legale hotărârile emise de intimat. III. Soluția dată contestației și temeiul de drept al acesteia În baza art. 29 alin. (7), (9) din Legea nr. 317/2004 rep.

și art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 854 din 14 iulie 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 1081 din 19 septembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2017. Procesat de GGC - NN