ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3211/2016

HOTĂRÂRE
17.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3211/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 3211/2016

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin Hotărârile nr. 854 și 855 din 14.07.2016 ale Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus revocarea contestatorilor din funcția de președinte și respectiv vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârile sus-menționate au fost contestate în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

1.2. Prin Hotărârea nr. 1081 din 19.09.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 854 din 14.07.2016 a Secției pentru judecători.

1.3. În ceea ce privește contestația formulată de doamna judecător B., prin Hotărârea nr. 1082 din 19.09.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus repunerea sa în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin, începând cu data de 20.09.2016, fiind revocată Hotărârea nr. 855 din 14.07.2016 a Secției pentru judecători.

2.1. Prin Hotărârea nr. 1000 din 23.08.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, atacată în cauza pendinte, s-au dispus următoarele:

Art. 1 - Hotărârea Secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune revocarea din funcția de conducere a unui judecător ori procuror are caracter executoriu.

Art. 2 - Nu există temei pentru suspendarea de drept a executării hotărârii Secției corespunzătoare a Consiliului prin care se dispune revocarea din funcția de conducere a unui judecător ori procuror nici pe durata termenului de formulare a contestației la Plen sau a soluționării acestei contestații, și nici ulterior, după contestarea în instanță a hotărârii Plenului prin care s-a respins contestația împotriva hotărârii Secției de revocare.

Art. 3 - Constatând că funcția de conducere nu este ocupată prin numire, delegarea în funcția de conducere este posibilă, conform art. 57 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atribuția de a iniția procedura de delegare a unui judecător în funcția de președinte și, respectiv, de vicepreședinte de tribunal aparținând președintelui curții de apel, conform art. 14 alin. (3) din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.

2.2. Prin contestația formulată s-a solicitat suspendarea/constatarea suspendării de drept a Hotărârii nr. 1000 din 23 august 2016 și s-a susținut în esență, că a interpreta efectele juridice ale hotărârilor adoptate de Secția pentru judecători în sensul celor evidențiate prin Hotărârea nr. 1000/2016, înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat Ia dispozițiile art. 20 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, lăsând neclarificat statutul unui judecător revocat dintr-o funcție de conducere și creându-i acestuia o situație mai grea decât în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

Contestatorii au mai susținut, totodată, că formularea cererii de suspendare a executării Hotărârilor nr. 854/2016 și nr. 855/2016 ale Secției pentru judecători în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, nu trebuie privită ca o recunoaștere implicită a caracterului executoriu al acestora, ci doar ca o modalitate de apărare a drepturilor încălcate.

2.3. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestei excepții și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

S-a arătat, în esență, că hotărârea atacată nu intră în sfera de incidență a prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nefiind o hotărâre a Plenului prin care s-a dispus cu privire la cariera unui judecător sau procuror, în concret cu privire la cariera sau drepturile contestatorilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar contestația se judecă în complet format din 3 judecători.

Textul conține o normă de competență materială expresă, în cazul controlului de legalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, derogatorie de la procedura de drept comun reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin urmare, numai asemenea hotărâri pot fi contestate în condițiile art. 29 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea atacată în cauza pendinte nu intră în sfera de incidență a prevederilor analizate, nefiind o hotărâre a Plenului prin care s-a dispus cu privire la cariera unui judecător sau procuror, în concret cu-privire la cariera sau drepturile contestatorilor.

Prin Hotărârea nr. 1000 din 23.08.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, nu a statuat cu privire la aspecte concrete referitoare la cariera sau drepturile unui judecător ci doar a realizat o reglementare subsidiară, care nu se încadrează în prevederile art. 29 alin. (5), (7) și (8) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel fiind, în cauză, rămân incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, referitoare la competența materială, excepția invocată de Consiliul Superior al Magistraturii fiind întemeiată.

În considerarea argumentelor anterior prezentate, instanța va admite excepția de necompetență material invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și va trimite cauza la Curtea de Apel București spre competentă soluționare.

Admite excepția necompetenței materiale invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Trimite cauza privind pe B. și A. la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2016
te în mod nelegal de către parte. În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la caracterul executoriu al Hotărârii nr. 855 din 14 iulie 2016, apreciem că o hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii,
ÎCCJ 2016-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2563/2016
fapt care a fost deja dispus în cauză. În privința caracterului executoriu al hotărârii a cărei suspendare s-a solicitat, a învederat intimatul CSM că, prin Hotărârea nr. 1000/23.08.2016, Plenul Consiliului s-a pronunțat în sensul recunoașt
ÎCCJ 2017-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2017
rep., s-a dispus revocarea contestatorului A. din funcția de președinte al Tribunalului Caraș-Severin. I.2. Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1081 din 19
ÎCCJ 2016-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2016
ției formulate. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată cont
ÎCCJ 2017-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2017
confirme concluzia secției pentru judecători în sensul că întreaga comunicare s-a derulat între colegiul de conducere al tribunalului și barou, evitându-se dialogul direct între președintele instanței și conducerea Baroului. Iar această con
Sursă