Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
24 mai 2005

Decizia nr. 3053/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 noiembrie 2003, creditoarea B.R.D., G.S.G., sucursala Iași în contradictoriu cu debitorul P.Ș., a solicitat să se dispună investirea cu formulă executorie a contractului de card bancar din 14 ianuarie 2000, conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998. Prin încheierea din 4 decembrie 2003, Judecătoria Iași a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de card din 14 ianuarie 2000. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 125 din 11 februarie 2004, a admis apelul debitorului și a respins cererea creditoarei de investire cu formulă executorie. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, creditoarea a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea cererii sale de investire cu formulă executorie.

Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 56 alin. (2) din Legea 58/1998, privind activitatea bancară, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale constituite în scopul garantării creditului bancar reprezintă titlu executoriu. Cum, și contractul de card bancar este potrivit dispozițiilor legale de mai sus un titlu executor, investirea cu formulă executorie pentru sumele ce reprezintă debite putea fi solicitată de unitatea bancară creditoare, desigur numai în limita sumelor eliberate către titularul de card, potrivit datelor din evidențele sale bancare. Cu alte cuvinte, investirea cu formulă executorie a contractului de card bancar produce efecte în favoarea unității bancare creditoare numai în limita debitelor exigibile existente în sarcina titularului de card.

În consecință, recursul creditoarei va fi admis, se va schimba hotărârea atacată, în sensul că, va fi respins apelul pârâtului.

DECIDE Admite recursul declarat de creditoarea B.R.D., G.S.G., sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 125 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Iași. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul debitorului P.Ș. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 24 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.