Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5755/2004

HOTĂRÂRE
04.11.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5755/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 929 din data de 13 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2451/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, aplicată prin sentința penală nr. 312 din 9 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4958 din 19 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, formulată de petentul condamnat A.G., aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Rahova. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul a fost obligat la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare la Penitenciarul Rahova, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și aplicată prin sentința penală nr. 312 din 9 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4958 din 19 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și că nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 lit. c) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul și care a solicitat admiterea apelului în sensul de a se întrerupe 3 luni executarea pedepsei de 5 ani închisoare, întrucât are o situație familială grea, având mama bolnavă, nu are bani și nu poate rezolva problemele financiare în care se află. Curtea examinând sentința de fond, cât și din punct de vedere al dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constată că prima instanță a apreciat corect situația de fapt în care se găsește inculpatul și a reținut că nu se află în incidență cu dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen. Așa fiind, prin decizia penală nr. 605 din 17 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva acesteia a formulat recurs inculpatul care a solicitat întreruperea executării pedepsei, apreciind că sunt motive care să justifice aceasta.

Recursul este nefondat. Așa cum corect au reținut instanțele, din datele oferite de referatul de anchetă socială nu rezultă că situația condamnatului se află în situația specială prevăzută în art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea executării pedepsei. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 605/ A din 17 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4429/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 479 din 5 aprilie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei for
ÎCCJ 2005-08-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4831/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 480 din 11 aprilie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul D.T. privind î
ÎCCJ 2005-08-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4831/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 480 din 11 aprilie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul D.T. privind î
ÎCCJ 2005-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 940/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1380 din 2 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării p
ÎCCJ 2005-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1500 din 26 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5333/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 455, rapor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă