ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamanta S.A. a solicitat anularea

hotărârii nr. 6835 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii

Bihor și recunoașterea în favoarea ei, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că împreună cu familia, în perioada refugiului, au fost

stabiliți la Hidișelu de Sus, Sîntelec și Beiuș, iar în localitatea Ineu de

Criș, la care au făcut referire martorii, au fost numai în trecere.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 323/CA/2004 - PI

din 3 mai 2004, a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.A, a anulat

hotărârea nr. 6835 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii

Bihor și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară

a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că din actele dosarului și declarațiile martorilor

rezultă că reclamanta, împreună cu părinții ei, au fost nevoiți să se refugieze

din localitatea de domiciliu, Haieu, din cauza persecuțiilor etnice, plecând

mai întâi la Ineu de Criș și apoi la Hidișelu de Sus, Sîntelec și Beiuș, ultimele trei localități fiind pe teritoriul României.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice, așa cum prevăd

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât din actele depuse la dosar

rezultă că s-a refugiat împreună cu familia, într-o localitate care se afla tot

sub ocupația maghiară.

Recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

legii, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele

interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în

care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În speță, reclamanta a făcut

dovada refugiului din motive de persecuție etnică.

Din extrasul eliberat de

Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că P.T., tatăl

reclamantei, figurează în evidența refugiaților din localitatea Cordău, nr. 95.

Această probă, coroborată cu

declarațiile celor doi martori, C.A. și I.T., conduc indubitabil la concluzia

că reclamanta împreună cu familia, a fost obligată din motive de persecuție

etnică, să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Apărarea Casei Județene de

Pensii Bihor, în sensul că reclamanta nu a dovedit calitatea de persecutat

etnic, întrucât inițial, martorii nu au declarat că și ultima localitate de

refugiu, ci doar Ineul de Criș, care era tot sub jurisdicție maghiară, nu mai

prezintă relevanță, în raport cu dovada scrisă, în sensul că au fost nevoiți să

se refugieze din localitatea de domiciliu, Cordău, completată cu proba

testimonială, din care rezultă că ultimul domiciliu al familiei a fost în

apropierea Beiușului (teritoriu aflat în perioada respectivă sub jurisdicție

românească).

Pentru aceste motive, se

constată că instanța de fond a soluționat în mod judicios cauza, urmând a se

respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 323/CA/2004 - PI din

3 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.