ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Contestatorul S.J. s-a adresat cu

contestație Tribunalului București, secția I penală, ca instanță competentă cu

motivarea că, încheierea din 30 iunie 2004, prin care s-a menținut starea sa de

arest preventiv este lovită de nulitate, întrucât a făcut cerere de recuzare

vizând modul de soluționare a dosarului în care este arestat, astfel că,

judecătorii nu mai erau competenți să mai dispună asupra acestei măsuri, ca

urmare a recuzării lor precum și înlocuirea măsurii arestării preventive cu

obligarea de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc.

pen.

Tribunalul București, secția I penală

a examinat contestația formulată, în raport de actele și lucrările de la dosar

și prin sentința penală nr. 986 din 10 august 2004, a respins ca nefondată

contestația la executare formulată de către contestator împotriva încheierii

din 30 iunie 2004.

A fost respinsă ca inadmisibilă

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive și obligat contestatorul la

400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a motivat că cele susținute de

către contestator referitor la faptul că la data de 30 iunie 2004 nu mai avea

temei legal menținerea sa în stare de libertate, nu sunt justificate în raport

de faptul că, în condițiile în care expirase durata sau temeiurile care au dus

la arestarea acestuia locul de deținere îl punea în libertate.

În ceea ce privește înlocuirea

măsurii arestării preventive, cu măsura prevăzută la art. 136 lit. b) C. proc.

pen., aceasta nu se poate analiza pe calea unei contestații la executare.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel contestatorul pe considerent că motivele sale nu au fost

analizate în concordanță cu prevederile legii și că greșit i s-a respins

contestația, deși din actele dosarului rezultă fără echivoc că, magistrații

care s-au pronunțat asupra menținerii arestării preventive, nu mai erau

investiți în a judeca, fiind recuzați.

Curtea de Apel București, secția I penală

a examinat criticile formulate de apelant, în raport de actele dosarului, de

sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu și prin decizia penală nr. 684/

A din 24 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a

arătat că, cele arătate de contestator nu-și găsesc rezolvarea pe calea

contestației la executare, ele se pot rezolva pe calea unui recurs, astfel că

în mod temeinic și în conformitate cu prevederile legii a fost respinsă

contestația.

Potrivit art. 385

3

C.

proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către contestator,

invocându-se aceleași critici.

Examinând recursul declarat, în

raport de criticile arătate care au constituit și motive de apel, de actele și

lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se constată

că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce

vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 461 C. proc. pen.,

contestația contra hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei precum și orice alt incident ivit în timpul executării.

Față de cele stipulate în mod

imperativ în prevederile art. 461 lit. a) și d) C. pen., se constată că aceste

aspecte care se pot invoca pe calea unei contestații la executare vizează numai

hotărârile definitive.

Prin urmare, susținerea recurentului

că în mod nejustificat s-a menținut măsura arestării preventive de către

judecătorii care deja erau recuzați, se constată că este neîntemeiată întrucât

în mod corect instanțele au apreciat că această chestiune nu se poate soluționa

pe calea contestației la executare, ci numai pe calea recursului.

De altfel, potrivit probatoriului de

la dosar, rezultă că menținerea arestării preventive luată prin încheierea din

30 iunie 2004 a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen., iar această măsură se putea analiza dacă

se mai justifica sau nu, în calea de atac a recursului.

În consecință, cele invocate de

recurent, nu constituie motive de contestație la executare, ele puteau forma

obiectul unui recurs în cazul în care se aprecia de către recurentul

contestator.

Tot în conformitate cu prevederile

legii, instanțele au reținut că măsura arestării preventive, nu se poate

înlocui cu prevederea de la art. 136 lit. b) C. proc. pen., vizând măsura

preventivă de a nu părăsi localitatea, pe calea contestației la executare.

Ca atare, susținerile recurentului

nu au temei probator și nici de drept, astfel că recursul declarat, se va

respinge în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul S.J., împotriva deciziei penale nr. 684/ A din 24

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2005.