ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9070/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ, reclamantul orașul Gura Humorului, prin Primar,

în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și

Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea procesului-verbal din 11

noiembrie 2001 și a deciziei nr. 170 din 18 februarie 2002, precum și

exonerarea de plata sumei de 433.308.805 lei T.V.A., 517.520.191 lei majorări

de întârziere aferente T.V.A., precum și de suma de 6.348.037 lei reprezentând

penalități de întârziere.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat că în mod greșit au reținut organele de control prin

actele administrative, că datorează T.V.A., câtă vreme dispozițiile O.G. nr. 3/1992

și O.U.G. nr. 17/2000 nu cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile

privind livrările de bunuri și prestările de servicii, rezultate din

activitatea specifică autorizată, efectuată de instituțiile publice pentru

activitățile administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică,

siguranța statului, culturale și sportive.

A mai precizat reclamantul,

că activitățile de închirieri și concesionări nu au caracter sistematic,

asemenea activităților efectuate de societățile comerciale, pe de o parte, iar

pe de altă parte, prin această activitate nu se urmărește în nici un fel

obținerea de profit.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 75 din 15 mai

2002, a respins ca nefondată, acțiunea, motivat de faptul că potrivit art. 3 alin.

(2) din O.U.G. nr. 17/2000, contribuabilii sunt supuși la plata T.V.A., dacă

realizează direct sau prin unități subordonate, operațiuni impozabile.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul, arătând că instituțiile publice nu sunt persoane

impozabile, chiar dacă pentru desfășurarea unora din activitățile acestora se

plătesc taxe, redevențe, cotizații sau onorarii.

A mai arătat că în cauză se

impune aplicarea prevederilor art. 169 din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea

creanțelor bugetare.

Prin decizia nr. 2149 din 3

iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul declarat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza,

spre rejudecare, Curții de Apel Suceava, cu indicația de a se analiza și

verifica dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 169 din O.G. nr. 61/2002.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 263 din 10

decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 170 din 18 februarie

2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal din data de

11 decembrie 2001, încheiat de Direcția Controlului Fiscal din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice Suceava și a exonerat pe reclamant de plata sumei

de 433.308.805 lei T.V.A., a sumei de 517.520.191 lei reprezentând majorări de

întârziere aferente T.V.A. și a sumei de 6.348.037 lei cu titlu de penalități

de întârziere aferente T.V.A.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că T.V.A. datorată de reclamant pentru prestările de

servicii constând în închirieri spații comerciale, precum și închirieri de

bunuri și terenuri, nu au fost facturate către beneficiari până la 31 mai 2002

și nici nu au fost achitate la bugetul de stat, motiv pentru care în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 169 din O.G. nr. 61/2002.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume

propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut, în

esență, că motivarea instanței, de admitere a acțiunii, se bazează pe art. 169

din O.G. nr. 61/2002, care se referă la sumele reprezentând T.V.A., inclusiv majorările

de întârziere și penalitățile aferente, datorate de către autoritățile

administrației publice locale pentru prestări de servicii, închirieri și/sau

concesiuni de bunuri imobile.

Articolul invocat vizează în

mod expres noțiunea de prestare de servicii, relativ la bunurile imobile.

Or, cu ocazia controlului

efectuat la data de 11 decembrie 2001 s-a stabilit că Primăria Gura Humorului a

realizat venituri din trei surse, după cum urmează:

- din concesionări terenuri;

- din concesionarea de

servicii publice (de producere și distribuire a agentului termic);

- din închirieri spații

comerciale.

Astfel, serviciile publice

prevăzute la pct. B, nu reprezintă bunuri imobile în accepțiunea textului de

lege, iar suma aferentă acestora nu poate face obiectul amnistiei fiscale

prevăzută de art. 169 din O.G. nr. 61/2002.

Totodată, O.G. nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare este un act normator aplicabil în

procesul executării creanțelor statului.

Or, procesul-verbal de

control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002 și decizia nr. 170 din 18 februarie 2002

au fost atacate pe motive de nelegalitate în temeiul Legii nr. 29/1990, a

O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată și a H.G. nr. 401/2000

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000.

Astfel că, acest caz de

anulare a datoriilor bugetare prevăzut de O.G. nr. 61/2002, poate fi aplicat

numai în procesul executării silite.

Recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

În speță, s-a atacat

potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, procesul-verbal de

control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002, respectiv decizia nr. 170 din 18

februarie 2002, pe motive de nelegalitate.

Curtea Supremă de Justiție,

prin decizia nr. 2149 din 3 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1956/2002, a stabilit

că organele de control au procedat în mod legal, aplicând corect prevederile

legale în vigoare relative, la modul de calculare, evidențiere și vărsare către

bugetul statului a T.V.A. datorată pentru veniturile din prestări servicii

(O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea nr. 547/2001, de

modificare și aprobare a O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 40/2000 privind

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000).

O.G. nr. 61/2002, privind

colectarea creanțelor bugetare, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003. Astfel

că, actele administrative legal emise nu pot fi anulate în temeiul art. 169 din

O.G. nr. 61/2002, care nu are aplicabilitate în soluționarea prezentei cauze.

Aplicabilitatea acestei

dispozițiile legale ar fi putut fi discutată numai în procesul executării,

printr-o eventuală contestație la executare.

Pentru considerente

sus-menționate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în

fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva sentinței nr. 263 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de orașul Gura Humorului, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2004.