ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9070/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul orașul Gura Humorului, prin Primar, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea procesului-verbal din 11 noiembrie 2001 și a deciziei nr. 170 din 18 februarie 2002, precum și exonerarea de plata sumei de 433.308.805 lei T.V.A., 517.520.191 lei majorări de întârziere aferente T.V.A., precum și de suma de 6.348.037 lei reprezentând penalități de întârziere. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că în mod greșit au reținut organele de control prin actele administrative, că datorează T.V.A., câtă vreme dispozițiile O.G.

nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000 nu cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii, rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuată de instituțiile publice pentru activitățile administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive. A mai precizat reclamantul, că activitățile de închirieri și concesionări nu au caracter sistematic, asemenea activităților efectuate de societățile comerciale, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin această activitate nu se urmărește în nici un fel obținerea de profit. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 75 din 15 mai 2002, a respins ca nefondată, acțiunea, motivat de faptul că potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G.

nr. 17/2000, contribuabilii sunt supuși la plata T.V.A., dacă realizează direct sau prin unități subordonate, operațiuni impozabile. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, arătând că instituțiile publice nu sunt persoane impozabile, chiar dacă pentru desfășurarea unora din activitățile acestora se plătesc taxe, redevențe, cotizații sau onorarii. A mai arătat că în cauză se impune aplicarea prevederilor art. 169 din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare. Prin decizia nr. 2149 din 3 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Suceava, cu indicația de a se analiza și verifica dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 169 din O.G.

nr. 61/2002. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 263 din 10 decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 170 din 18 februarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal din data de 11 decembrie 2001, încheiat de Direcția Controlului Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava și a exonerat pe reclamant de plata sumei de 433.308.805 lei T.V.A., a sumei de 517.520.191 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A. și a sumei de 6.348.037 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente T.V.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că T.V.A.

datorată de reclamant pentru prestările de servicii constând în închirieri spații comerciale, precum și închirieri de bunuri și terenuri, nu au fost facturate către beneficiari până la 31 mai 2002 și nici nu au fost achitate la bugetul de stat, motiv pentru care în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 169 din O.G. nr. 61/2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții au susținut, în esență, că motivarea instanței, de admitere a acțiunii, se bazează pe art. 169 din O.G. nr. 61/2002, care se referă la sumele reprezentând T.V.A., inclusiv majorările de întârziere și penalitățile aferente, datorate de către autoritățile administrației publice locale pentru prestări de servicii, închirieri și/sau concesiuni de bunuri imobile.

Articolul invocat vizează în mod expres noțiunea de prestare de servicii, relativ la bunurile imobile. Or, cu ocazia controlului efectuat la data de 11 decembrie 2001 s-a stabilit că Primăria Gura Humorului a realizat venituri din trei surse, după cum urmează: - din concesionări terenuri; - din concesionarea de servicii publice (de producere și distribuire a agentului termic); - din închirieri spații comerciale. Astfel, serviciile publice prevăzute la pct. B, nu reprezintă bunuri imobile în accepțiunea textului de lege, iar suma aferentă acestora nu poate face obiectul amnistiei fiscale prevăzută de art. 169 din O.G. nr. 61/2002. Totodată, O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare este un act normator aplicabil în procesul executării creanțelor statului.

Or, procesul-verbal de control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002 și decizia nr. 170 din 18 februarie 2002 au fost atacate pe motive de nelegalitate în temeiul Legii nr. 29/1990, a O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată și a H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000. Astfel că, acest caz de anulare a datoriilor bugetare prevăzut de O.G. nr. 61/2002, poate fi aplicat numai în procesul executării silite. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În speță, s-a atacat potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, procesul-verbal de control nr. 70054 din 7 ianuarie 2002, respectiv decizia nr. 170 din 18 februarie 2002, pe motive de nelegalitate.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2149 din 3 iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1956/2002, a stabilit că organele de control au procedat în mod legal, aplicând corect prevederile legale în vigoare relative, la modul de calculare, evidențiere și vărsare către bugetul statului a T.V.A. datorată pentru veniturile din prestări servicii (O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea nr. 547/2001, de modificare și aprobare a O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 40/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000). O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003. Astfel că, actele administrative legal emise nu pot fi anulate în temeiul art. 169 din O.G.

nr. 61/2002, care nu are aplicabilitate în soluționarea prezentei cauze. Aplicabilitatea acestei dispozițiile legale ar fi putut fi discutată numai în procesul executării, printr-o eventuală contestație la executare. Pentru considerente sus-menționate, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 263 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de orașul Gura Humorului, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.