ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 25 martie 2002 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta Primăria Gura

Humorului, reprezentată de Primarul orașului, a atacat decizia nr. 170 din 18

februarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, cu care s-a respins ca

nefondată contestația pe care a introdus-o împotriva procesului-verbal din 11

decembrie 2001, încheiat de către Direcția Controlului Fiscal Suceava, în

temeiul căruia primăria a fost obligată la plata sumelor de 433.308.805 lei

reprezentând T.V.A. datorată la buget; 517.520.191 lei, majorări de întârziere

aferente;6.348.037 lei, penalități de întârziere aferente T.V.A.

S-a constatat prin actul de control

că în perioada supusă verificării, 1997 – septembrie 2001, reclamanta a avut în

derulare un număr total de 532 contracte de închiriere și de concesiuni, cu

diverse persoane fizice și juridice, obținând venituri mai mari de 50.000.000

lei, pentru care datora la bugetul statului, cu titlu de T.V.A., suma de

433.308.805 lei.

Reclamanta, s-a reținut în motivarea

deciziei Ministerului Finanțelor Publice, nu este exceptată de la plata T.V.A.,

referitor la sumele încasate din concesionări de bunuri și închirieri de

spații, altele decât cele obținute în legătură cu activitatea sa specifică, cu

caracter administrativ, social, educativ, de apărare, ordine publică, siguranța

statului, culturale și sportive - art. 3 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 3/1992.

Instanța sesizată, prin sentința nr.

75 din 15 mai 2002, a respins acțiunea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 32/1992

și O.U.G. nr. 17/2000, constatând că operațiunile de livrări de bunuri și

prestările de servicii nu se regăsesc în activitățile administrative specifice

instituțiilor publice.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta, susținând că instituțiile publice nu sunt persoane

impozabile chiar dacă pentru desfășurarea unora din activitățile sale se percep

taxe, redevențe, cotizații sau onorarii.

S-a mai menționat că în legislația

actuală nu se precizează sursa din care ar putea fi achitat T.V.A., dacă

aceasta nu a fost încasată la termen.

Printr-o cerere depusă la instanța

de recurs, reclamanta a solicitat să se facă aplicația în cauză a prevederilor

art. 169 din O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare.

Recursul este fondat pentru motivele

ce se vor expune în continuare.

Soluția pronunțată în cauză, atât în

faza de contencios grațios, cât și în instanța de contencios administrativ,

este legală și temeinică pentru motive invocate în hotărâre și la care s-a

făcut mai sus referire.

Aserțiunea din motivele de casare,

că instituțiile publice nu sunt persoane impozabile, nu-și găsește nici un

temei în lege, exceptarea de la obligația de achitare a T.V.A. fiind limitată,

prin cele două ordonanțe de guvern citate, exclusiv la acele activități legate

de desfășurarea unor operațiuni intrând în sfera specifică a instituțiilor

publice, în care nu intră, firesc și activitățile cu caracter comercial,

acestea supunându-se regimului fiscal de drept comun.

Faptul că, în ultimă analiză, plata

T.V.A. ar greva direct asupra contribuabililor, întrucât primăria – se afirmă –

nu are posibilitatea recuperării T.V.A. achitat, nu are nici o relevanță,

întrucât o eventuală deficiență de ordin administrativ-metodologic nu poate fi

de natură să absolve o persoană, fie ea și primăria, de la satisfacerea unei

obligații legale față de bugetul statului. De altfel, argumentul adus este

înșelător, neplata unui impozit sau taxe legal datorate, prejudiciind cel

puțin, în aceiași măsură, comunitatea locală, și nu doar pe aceasta.

Sentința atacată se vădește, așadar,

legală și temeinică sub aspectul analizat.

Se impune totuși casarea hotărârii

și trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond, pentru a verifica dacă sunt

îndeplinite în cauză condițiile impuse de art. 169 din O.G. nr. 61/2000, prin

care s-a instituit o măsură de amnistie fiscală cu privire la categoria de

debite fiscale din care fac parte și sumele urmărite în pricina de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de orașul

Gura Humorului, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 75 din 15 mai 2002

a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2003.