ÎCCJ, Decizia nr. 4/2005

Asupra recursului în anulare

de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 232 din 20

decembrie 2001, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat, între alții, pe

inculpatul A.V., la 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de

furt calificat prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209

alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Inculpatul A.V. a fost

obligat, solidar cu coinculpații C.E., C.C., N.N. și S.P., să plătească suma de

14.367.840 lei, cu titlu de despăgubiri, părții civile SC A. SA Mircea Vodă,

județul Călărași.

S-a reținut că în seara

zilei de 23 octombrie 2000, inculpatul A.V. a transportat, cu autoturismul său

personal, pe coinculpații N.N., C.C., S.P. și soldat C.E. (care efectua stagiul

militar la o subunitate de pompieri din municipiul Călărași), condamnați în

aceeași cauză, până la ferma E. a SC A. SA Mircea Vodă, județul Călărași, unde

aceștia din urmă au intrat prin efracție și, imobilizând pe paznicul U.T., au

sustras, din magaziile și birourile fermei, bunuri în valoare de 16.730.040

lei.

Apoi, coinculpații N.N., C.C.,

S.P. și soldat C.E. au transportat bunurile sustrase, cu o căruță a fermei,

până la locul unde inculpatul A.V. îi aștepta cu autoturismul.

Bunurile aduse de cei patru

coinculpați au fost încărcate în autoturismul inculpatului A.V., care le-a

transportat, deși le cunoștea proveniența, la domiciliul său.

În ziua următoare, după ce a

primit și el o parte din bunurile sustrase, inculpatul A.V. a transportat

restul bunurilor, în municipiul Călărași, unde au fost valorificate, banii

obținuți fiind împărțiți între ceilalți inculpați.

Împotriva sentinței,

inculpatul A.V. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 44 din 23 aprilie 2002, a Curții Militare de Apel.

Recursul declarat de același

inculpat, împotriva deciziei menționate, a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 619 din 7 februarie 2003, a Curții Militare de Apel.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând temeiul

înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs

în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire

la inculpatul A.V.

S-a susținut că în raport cu

prevederile art. 38 alin. (2), cu referire la art. 86 C. pen., s-a reținut

greșit că inculpatul A.V. a săvârșit fapta în stare de recidivă, deoarece

înainte de a comite fapta, pentru care a fost condamnat în cauză, intervenise

reabilitarea sa de drept.

În concluzie, s-a învederat

că, față de inculpatul menționat, nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 37

lit. b) C. pen.

Recursul în anulare este

fondat.

În adevăr, prin art. 38 alin.

(2) C. pen., se prevede că la stabilirea stării de recidivă, „nu se ține seama

de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora

s-a împlinit termenul de reabilitare”.

Pe de altă parte, prin art. 86

C. pen., în care este reglementată reabilitarea în cazul suspendării

condiționate a executării pedepsei, se prevede că „dacă condamnatul nu a

săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a

pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art.

83 și 84, el este reabilitat de drept”.

Or, din comunicarea făcută

de Poliția municipiului Călărași, la data de 3 ianuarie 2001, rezultă că

inculpatul A.V. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 878 din 13 decembrie

1994 a Judecătoriei Călărași, la un an și 9 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 lit. a) C. pen.

Cum din actele dosarului nu

reiese că, după această condamnare, inculpatul menționat ar mai fi săvârșit

vreo infracțiune înăuntrul termenului de încercare de 3 ani și 9 luni, calculat

potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., se impunea ca instanțele să constate că, în

raport cu prevederile art. 86 C. pen., el era reabilitat de drept la data de 23

octombrie 2000, când a săvârșit noua infracțiune, astfel că, potrivit art. 38 alin.

(2) din același cod, nu mai putea fi considerat recidivist.

Așa fiind, se constată că,

reținând săvârșirea de către inculpat, a infracțiunii ulterioare în stare de

recidivă, instanțele au încălcat prevederile art. 38 alin. (2), cu referire la art.

86 C. pen., ceea ce constituie caz de casare, în sensul dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen. („când prin hotărâre s-a făcut o

greșită aplicare a legii”).

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 414

1

alin. (1), cu referire la art.

385

15

lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare

și a se casa hotărârile atacate, cu privire la aplicarea față de inculpatul A.V.,

a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie,

precum și la pedeapsa ce i s-a stabilit.

Ca urmare a casării

hotărârilor în aceste limite, va fi înlăturată aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., față de inculpat și, făcându-se o nouă apreciere a gradului de pericol

social al faptei și al făptuitorului, în raport cu nereținerea stării de recidivă,

va fi redus cuantumul pedepsei privative de libertate stabilită pentru

infracțiunea săvârșită ulterior.

Totodată, mai urmează a se

deduce, din pedeapsa aplicată acestui inculpat, perioada de timp ce a fost

executată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 232 din 20 decembrie 2001, a

Tribunalului Militar Teritorial, deciziei nr. 44 din 23 aprilie 2002, a Curții

Militare de Apel și deciziei nr. 619 din 7 februarie 2003, a Curții Supreme de

Justiție, secția penală.

Casează hotărârile atacate,

numai cu privire la aplicarea față de inculpatul A.V., a dispozițiilor art. 37 lit.

b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie, precum și la pedeapsa

stabilită acestui inculpat.

Înlătură aplicarea

dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., față de inculpatul A.V. și reduce

pedeapsa stabilită acestui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin.

(1) și la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., de la 4 ani închisoare, la

3 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului A.V., perioada de timp executată.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.