ÎCCJ, Decizia nr. 4/2005

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 232 din 20 decembrie 2001, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat, între alții, pe inculpatul A.V., la 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Inculpatul A.V. a fost obligat, solidar cu coinculpații C.E., C.C., N.N. și S.P., să plătească suma de 14.367.840 lei, cu titlu de despăgubiri, părții civile SC A. SA Mircea Vodă, județul Călărași. S-a reținut că în seara zilei de 23 octombrie 2000, inculpatul A.V. a transportat, cu autoturismul său personal, pe coinculpații N.N., C.C., S.P.

și soldat C.E. (care efectua stagiul militar la o subunitate de pompieri din municipiul Călărași), condamnați în aceeași cauză, până la ferma E. a SC A. SA Mircea Vodă, județul Călărași, unde aceștia din urmă au intrat prin efracție și, imobilizând pe paznicul U.T., au sustras, din magaziile și birourile fermei, bunuri în valoare de 16.730.040 lei. Apoi, coinculpații N.N., C.C., S.P. și soldat C.E. au transportat bunurile sustrase, cu o căruță a fermei, până la locul unde inculpatul A.V. îi aștepta cu autoturismul. Bunurile aduse de cei patru coinculpați au fost încărcate în autoturismul inculpatului A.V., care le-a transportat, deși le cunoștea proveniența, la domiciliul său. În ziua următoare, după ce a primit și el o parte din bunurile sustrase, inculpatul A.V.

a transportat restul bunurilor, în municipiul Călărași, unde au fost valorificate, banii obținuți fiind împărțiți între ceilalți inculpați. Împotriva sentinței, inculpatul A.V. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 44 din 23 aprilie 2002, a Curții Militare de Apel. Recursul declarat de același inculpat, împotriva deciziei menționate, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 619 din 7 februarie 2003, a Curții Militare de Apel. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire la inculpatul A.V.

S-a susținut că în raport cu prevederile art. 38 alin. (2), cu referire la art. 86 C. pen., s-a reținut greșit că inculpatul A.V. a săvârșit fapta în stare de recidivă, deoarece înainte de a comite fapta, pentru care a fost condamnat în cauză, intervenise reabilitarea sa de drept. În concluzie, s-a învederat că, față de inculpatul menționat, nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. Recursul în anulare este fondat. În adevăr, prin art. 38 alin. (2) C. pen., se prevede că la stabilirea stării de recidivă, „nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare”.

Pe de altă parte, prin art. 86 C. pen., în care este reglementată reabilitarea în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, se prevede că „dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept”. Or, din comunicarea făcută de Poliția municipiului Călărași, la data de 3 ianuarie 2001, rezultă că inculpatul A.V. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 878 din 13 decembrie 1994 a Judecătoriei Călărași, la un an și 9 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 lit. a) C. pen.

Cum din actele dosarului nu reiese că, după această condamnare, inculpatul menționat ar mai fi săvârșit vreo infracțiune înăuntrul termenului de încercare de 3 ani și 9 luni, calculat potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., se impunea ca instanțele să constate că, în raport cu prevederile art. 86 C. pen., el era reabilitat de drept la data de 23 octombrie 2000, când a săvârșit noua infracțiune, astfel că, potrivit art. 38 alin. (2) din același cod, nu mai putea fi considerat recidivist. Așa fiind, se constată că, reținând săvârșirea de către inculpat, a infracțiunii ulterioare în stare de recidivă, instanțele au încălcat prevederile art. 38 alin. (2), cu referire la art. 86 C. pen., ceea ce constituie caz de casare, în sensul dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc.

pen. („când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”). În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare și a se casa hotărârile atacate, cu privire la aplicarea față de inculpatul A.V., a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie, precum și la pedeapsa ce i s-a stabilit. Ca urmare a casării hotărârilor în aceste limite, va fi înlăturată aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., față de inculpat și, făcându-se o nouă apreciere a gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului, în raport cu nereținerea stării de recidivă, va fi redus cuantumul pedepsei privative de libertate stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Totodată, mai urmează a se deduce, din pedeapsa aplicată acestui inculpat, perioada de timp ce a fost executată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 232 din 20 decembrie 2001, a Tribunalului Militar Teritorial, deciziei nr. 44 din 23 aprilie 2002, a Curții Militare de Apel și deciziei nr. 619 din 7 februarie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate, numai cu privire la aplicarea față de inculpatul A.V., a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie, precum și la pedeapsa stabilită acestui inculpat. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., față de inculpatul A.V. și reduce pedeapsa stabilită acestui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.V., perioada de timp executată. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.