ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5004/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5004/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 224 din 4

octombrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, contestația formulată de către A.V.A.B.

București, împotriva Tabloului de ordine al creditorilor și de distribuire a

prețului din 25 iulie 2001, în contradictoriu cu B.D.F. SA Cluj Napoca,

Executorul bancar al sucursalei Ploiești al B.D.F.; SC E. SA Târgoviște, C.B.

SA București, prin lichidator și debitoarea SC A.D. SRL București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, B.D.F. SA Cluj Napoca, în

calitate de creditoare a solicitat prin cererea înregistrată la 24 mai 1995 la

Tribunalul Dâmbovița punerea în executare a titlului executoriu, reprezentat de

sentința nr. 401/1995, pronunțată de Tribunalul Cluj, prin vânzarea la

licitație, a imobilului proprietatea debitoarei SC A.D. SRL București, prin

transcrierea comandamentului, vizând scoaterea la vânzare a componentelor

F.Z.P.

Din lipsa ofertanților,

pricina a fost suspendată, până la data de 16 februarie 2000, când, același

creditor adică B.D.F. SA, a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea

continuării vânzării.

Ulterior acestui moment, au

solicitat să participe la executare și au depus titlurile de creanță, B.A. SA,

sucursala municipiului București, C.B. SA și R., filiala Electrice Târgoviște.

A mai reținut instanța că,

în cadrul executării, la data de 9 martie 2001, a fost vândut modulul I al

F.Z.P., cu suma de 600.000.000 lei, sumă care a fost distribuită în întregime

B.D.F., singurul creditor care a participat la vânzare și a stăruit în

executarea începută la 11 martie 1995 și care în același timp s-a preocupat de

păstrarea, administrarea și conservarea bunului, până la data valorificării

acestuia.

De asemenea, instanța a mai

reținut că, ulterior, respectiv la data de 6 aprilie 2001 a fost vândut la

licitație și modulul IV al fermei menționate, pentru suma de 470.000.000 lei.

Cum creanțele, pe care

creditoarea B.A. SA le avea împotriva aceleiași debitoare, au fost preluate în

baza Legii nr. 409/2001, de către A.V.A.B. București, aceasta, a introdus la

data de 26 iulie 2001, contestație la Tabloul de Ordine al creditorilor și la

Tabloul de distribuire a prețului, cerere respinsă, de instanță, care a reținut

în considerentele sentinței, în sprijinul acestei soluții, în primul rând că,

excepția necompetenței materiale a executorilor bancari ai celor aparținând

B.D.F., nu poate fi primită, atâta timp cât Corpul Experților Bancari,

funcționează legal, potrivit art. 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 58/1998,

raportat la art. 25 din Ordinul Ministerului Justiției 2628/C/1995.

Pe fondul pricinii, instanța

a mai reținut că la data formulării contestației de către A.V.A.B. (26 iulie

2001) executarea fusese, încheiată la cererea creditoarei B.D.F., care a

stăruit în continuarea acesteia, prin repunerea pe rol a cauzei după

suspendare, astfel că, față de această situație, bine Tribunalul Dâmbovița, a

respins prin încheierea din 26 iunie 2001, scoaterea pricinii de pe rol și

trimiterea dosarului, Corpului executorilor bancari, sucursala Ploiești pentru

continuarea executării de către aceștia, în conformitate cu dispozițiile art.

373

4

C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea

formulată de A.V.A.B., privind, constatarea nulității absolute a contractelor

de garanție imobiliară indicate de către B.D.F. și C.B. instanța a reținut că

nici aceasta nu poate fi primită, deoarece, acțiunea în constatarea nulității

absolute a unor astfel de contracte este reglementată de art. 111 C. proc.

civ., ca fiind o acțiune de drept comun și care cade conform art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., în competența de soluționare a judecătoriei ca instanță de drept

comun.

A mai reținut instanța, că

atâta timp cât stabilirea creanțelor și a tabloului de ordine al creditorilor a

făcut obiectul unei expertize de specialitate dispusă cu respectarea

dispozițiilor art. 201 – art. 214 C. proc. civ., la care nu s-au formulat

obiecțiuni de către A.V.A.B., corect instanța de executare și-a însușit această

probă, și ca atare nu există temei, care să justifice constatarea nulității

acestor lucrări.

Referitor la contestația

formulată de A.V.A.B., în legătură cu modalitatea de distribuire a prețului,

s-a reținut că aceasta urmează a fi examinată numai în raport de procesul

verbal încheiat la 25 iulie 2001, și care se referă la valorificarea modulului

IV din cadrul F.Z.P., întrucât numai, în legătură cu acest bunt sunt incidente

dispozițiile art. 570 alin. (2) C. proc. civ.

În ce privește distribuirea

prețului, instanța de fond a reținut că acesta s-a făcut de către executorul

judecătoresc și cu respectarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., având în

vedere creanțele, așa cum au fost stabilite de Tribunalul Dâmbovița prin

încheierea din 27 februarie 2001, și ținând seama de tabloul creditorilor,

întocmit de expertul numit în cauză, F.N., a cărui lucrare a fost însușită de

instanța de executare.

Totodată instanța de fond a

reținut că, principiul invocat și întemeiată pe dispozițiile art. 19

35

din

Legea nr. 409/2001 este incident numai în cazul unei executări pornită de către

A.V.A.B. și ca atare cum în speță, executarea silită a început și continuat pe

calea dreptului comun, înseamnă că implicit aceleași norme trebuie să guverneze

și distribuirea prețului.

Ca atare, modalitatea de

distribuire a prețului obținut prin vânzarea modulelor I și V din cadrul

imobilului scos la vânzare, pentru care s-a obținut sumele de 100.000.000 lei

și respectiv 600.000.000 lei, nu poate fi examinată, de instanța care a

pronunțat hotărârea, atâta timp cât, în procesul verbal încheiat de executor nu

s-au consemnat obiecțiuni și nu s-a formulat împotriva acesteia conform art.

570 alin. (2) C. proc. civ., contestație în termen de 3 zile de la întocmirea

lui.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, contestatoarea A.V.A.B. București, invocând, ca

motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că,

hotărârea atacată este rezultatul unei greșite interpretări a art. 19

35

din

O.U.G nr. 31/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, întrucât instanța de fond,

nu a reținut susținerile privitoare la calitatea creanțelor A.V.A.B., care sunt

creanțe privilegiate ale statului potrivit art. 18

2

din O.U.G. nr.

51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001 și fac parte din categoria „creanțe

preluate la datoria publică internă” a statului, astfel că având importanță

deosebită a recuperării sumelor corespunzătoare acestor creanțe pentru bugetul

de stat, s-a prevăzut la art. 19

35

din actul normativ menționat, că

„dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută înaintea

oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data când a fost

constituit, cu excepția salariilor și a altor privilegii legale”.

Cum dispozițiile acestui

articol se aplică în toate executările silite, rezultă, că numai printr-o

interpretare eronată a acestui text legal, instanța de fond a apreciat că

acesta este incident numai în cazul executărilor silite pornite în baza O.U.G.

nr. 51/1999 aprobată prin Legea nr. 409/2001, în loc să rețină că sumele

datorate de SC A.D.C. SRL către A.V.A.B., reprezintă în fapt o creanță

privilegiată a statului și ca atare A.V.AB. era îndreptățită să participe la

distribuirea sumelor obținute din vânzarea bunurilor debitoarei atât în

calitate de creditor ipotecar în temeiul art. 564 din codul de procedură

civilă, cât și în calitate de creditor având o creanță bugetară, conform art.

563 lit. d) din același cod.

Mai susține recurenta că, în

mod greșit instanța a reținut că ipoteca B.D.F. ar mai veche decât cea

constituită în favoarea A.V.A.B., deoarece actele dosarului dovedesc o situație

contrară, în sensul că ipoteca A.V.A.B. a fost transcrisă sub nr. 717 din 5 mai

1992, iar cea a B.D.F. a fost transcrisă sub nr. 789 din 22 martie 1993,

aceasta în afara faptului că, în cazul distribuirii sumei de 470.000.000 lei,

A.V.A.B. este creditor prioritar ce deține o creanță a statului, astfel că, în

situația în care contractele de ipotecă încheiate de debitoarea SC A.D. SRL, cu

B.D.F. și C.B., sunt nule, deoarece în ele nu au fost cuprinsă valoarea terenului,

suma menționată anterior, trebuia distribuită în conformitate cu dispozițiile

art. 563 C. proc. civ., în întregime către A.V.A.B.

Se mai susține că, în mod

greșit instanța de fond nu s-a pronunțat, deși contestatoarea a invocat, pe

cale de excepție nulitatea absolută a contractelor de ipotecă, încheiate de

debitoare cu B.D.F. și C.B., făcând trimitere, cu privire la acest aspect, la

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., reținând că, această excepție nu poate fi

soluționată decât pe calea dreptului comun, și este potrivit art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., de competența judecătoriei.

Cum contractele de ipotecă

încheiate de debitoarea SC A.D. SRL cu creditoarele B.D.F. și C.B. sunt nule

pentru neîndeplinirea cerințelor imperative ale legii, astfel cum se arată la pct.

1.3 din contestație, în care se menționează, în principal faptul că ipoteca nu

cuprinde date privind imobilul ipotecat (vecini, suprafață de teren, etc.) și

nici cuantumul creanței garantate. Contestatoarea A.V.A.B. solicită admiterea

excepției și constatarea nulității contractelor de ipotecă, menționate în

cerere, pentru a se face în opinia sa o distribuire corectă a sumelor rezultate

din vânzarea bunurilor debitoarei, mai ales în ceea ce privește sumele de

100.000.000 lei și respectiv 600.000.000 lei, obținute din vânzarea modulelor I

și V aparținând Fermei Petrești cu privire la care se impunea constatarea

nulității proceselor verbale de distribuire a prețului acestor bunuri din

moment ce executarea silită și distribuirea prețului s-a făcut de către o

instanță necompetentă, Tribunalul Dâmbovița, în locul Judecătoriei Găiești ceea

ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 106 C. proc. civ.

În sfârșit, susține

recurenta că, instanța de fond, a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor

O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001 sub aspectul, privind

continuarea executării, în cadrul dosarului nr. 4960/1995 al Tribunalului

Dâmbovița, fără a ține seama că în cazul creanțelor A.V.A.B., legea specială

impunea ca executarea acesteia să fie făcută fie de corpul executorilor

A.V.A.B., fie de executorii judecătorești, dreptul de obligare aparținând

A.V.A.B., care dealtfel a solicitat pe data de 26 iunie 2001, continuarea

procedurii prin executorii proprii.

În consecință,

contestatoarea A.V.A.B., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței

recurate cu consecința distribuirii sumei de 470.000.000 lei obținută din

vânzarea modului IV al F.Z.P. aparținând debitoarei SC A.D.C. SRL către

A.V.A.B., singurul creditor ipotecar și prioritar al debitoarei menționate

anterior.

Recursul contestatoarei nu

este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar rezultă că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001 și ca urmare

bine a reținut că, privilegiul prevăzut la art. 19

35

din acest act

normativ, invocat de recurentă este valabil numai în cadrul unei executări

silite pornită la A.V.A.B., în baza legislației speciale și nu și în situația

în care executarea silită a fost pornită pe calea dreptului comun, adică la

cererea creditoarei B.D.F., încă din anul 1995.

Ca atare, fără temei,

recurenta, susține că în cauză era incident textul legal precizat, potrivit

căruia „dreptul corespunzător creanței preluate la datoria publică se execută

înaintea oricărui alt drept indiferent de natura acestuia sau de data la care a

fost constituit, astfel, că în mod judicios instanța de fond a reținut că din

moment ce executarea silită a început în baza dispozițiilor din dreptul comun

și distribuirea prețului este guvernată de același prevederi legale.

Ca atare, distribuirea sumei

de 470.000.000 lei rezultată din vânzarea IV al F.Z.P. aparținând debitoarei SC

A.D.C. SRL, s-a făcut corect de către executorul judecătoresc adică cu

respectarea dispozițiilor art. 563 C. proc. civ., având în vedere creanțele

creditorilor astfel cum acestea au fost stabilite prin încheierea pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița la data de 27 februarie 2001 și tabloul creditorilor așa

cum acesta a fost întocmit de către expertul F.N. care nefiind contestat a fost

justificat însușit de instanță.

Or, cum acest tablou a fost

întocmit pentru toate modulele în funcție de valoarea și rangul ipotecar,

pentru toate modulele și creanța fiecărui creditor, este evident că dacă

A.V.A.B., avea obiecțiuni în legătură cu acest aspect, putea contesta în cadrul

dosarului de comandament nr. 4960/1995 al Tribunalului Dâmbovița, tabloul de

distribuire a prețului, contestație care nu a fost formulată în cauză, astfel

că în speță au devenit incidente dispozițiile coroborate ale art. 570 și art.

571 C. proc. civ., care stabilesc că, cel nemulțumit de modul stabilit pentru

eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare este dator să

conteste procesul verbal în termen de 3 zile de la întocmirea acestuia, în caz

contrar nemaifiind în drept să ceară a participa la distribuirea sumelor

rezultate din executarea silită.

În cauză, recurenta a

contestat tardiv, tabloul creditorilor, adică după ce executarea silită s-a

finalizat la stăruința creditoarei B.D.F. care, așa cum dovedesc probele de la

dosar, a fost singurul creditor care s-a preocupat constant de valorificarea și

recuperarea creanțelor în sensul că după suspendarea executării silite, ca

urmare a lipsei ofertanților la licitație, a preluat bunurile în custodie, pe

cheltuiala sa, pentru ca mai apoi să ceară repunerea cauzei pe rol în vederea

continuării vânzării.

Ca atare, în contextul în

care, recurenta nu a formulat în termen obiecțiuni la nici unul din actele

încheiate pe parcursul executării silite și nu a contribuit cu nici o sumă la

suportarea cheltuielilor legate de paza bunurilor pe o perioadă de aproximativ

5 ani, nu poate formula critici împotriva sentinței, prin care au fost

menținute dispozițiile instanței de executare, în ceea ce privește alcătuirea

tabloului creditorilor și distribuirea prețului, atât timp cât în legătură cu

aceste operațiuni nu sunt incidente dispozițiile art. 19

35

din Legea

nr. 409/2001 ci acelea din dreptul comun.

Drept urmare, cum la data de

6 aprilie 2001 s-a încheiat procesul verbal de adjudecare definitivă a

modulului IV pentru suma de 470.000.000 lei, în mod justificat creditoarea

B.D.F. a solicitat în baza noilor dispoziții ale codului de procedură civilă,

pierderea dosarului execuțional nr. 4960/1995, către corpul executorilor

bancari proprii, în vederea continuării procedurii executării silite

imobiliare.

Faptul că la termenul de la

26 iunie 2001, s-a prezentat în instanță și reprezentantul A.V.A.B., care a

solicitat continuarea executării popririi, nu are nici o relevanță, din moment

ce instanța de executare a respins justificat ținând cont de toate cele

arătate, această cerere și a dispus totodată prin încheierea pronunțată la data

menționată (26 iunie 2001) scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea acestuia

la executorii bancari ai B.D.F. prin continuarea vânzării modulelor II și III

și distribuirea sumei de 470.000.000 lei realizată din vânzarea modulului IV.

Or, această încheiere este

definitivă, așa cum rezultă din dispozitivul acesteia, și a devenit (întrucât

nu se face dovada că a fost atacată cu recurs) și irevocabilă, astfel că, legat

de acest aspect, se constată că, recurenta nu este în drept să mai invoce în

raport de dispozițiile art. 491 C. proc. civ. (din vechea reglementare

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 138/2000) excepția de

necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița, care ar reveni, în ceea ce

privește executarea silită și distribuirea prețului, în baza textului legal

precizat, judecătoriei, pe raza căreia se află bunurile nemișcătoare, respectiv

imobilele sau altei judecătorii aleasă de pârâți. În această situație nu pot fi

reținute susținerile recurentei că procesele verbale de distribuire a prețului

sunt nule, cu referire la art. 105 C. proc. civ., deoarece, o asemenea situație

putea fi eventual îndreptată numai, prin desființarea în recurs a încheierii

din 26 iunie 2001, cale de atac neexercitată însă în speță.

În ceea ce privește cererea,

prin care recurenta a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor

de garanție imobiliară încheiate între creditoarele B.D.F. și C.B. cu

debitoarea SC A.D. SRL se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect

că o asemenea cerere nu se încadrează în categoria acelora care atrag în

conformitate cu dispozițiile art. 19

19

din Legea nr. 409/2001,

pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, competența de soluționare în primă

instanță a Curții de Apel și ca urmare a dispus respingerea acesteia cu

motivarea că, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de

garanție imobiliară este potrivit art. 111 C. proc. civ., o acțiune de drept

comun și ca atare competența de soluționare a acesteia în primă instanță,

revine în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriei ca instanță de

drept comun.

În concluzie, cum potrivit

celor arătate mai sus, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 19

35

din

Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998, recursul contestatoarei

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatoarea A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 224 din 4

octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2004.