ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 996/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 67 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de debitoarea SC Z.T. SRL Ploiești, a fost admisă excepția tardivității invocată de creditoarea A.V.A.S. București, iar pe fond a fost respinsă ca tardiv formulată contestația la executare formulată de debitoarea SC Z.T. SRL Ploiești, în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.S. București și chemata în garanție SC R.B. SA, sucursala Ploiești. S-a reținut în argumentarea acestei soluții că între SC Z.T. SRL și SC B.A. SA s-au încheiat trei contracte de credit bancar, creanțele băncii fiind ulterior cesionate către A.V.A.B., devenită ulterior A.V.A.S.

Prin adresa din 4 martie 2004 creditoarea a înștiințat debitoarea că la 11 martie 2004 va avea loc licitația publică privind vânzarea activelor debitoarei pentru recuperarea creanțelor cedate, adresă primită de contestatoare la 8 martie 2004. Contestatoarea a formulat contestație la executare la 19 mai 2004, atacând licitația, peste termenul de 15 zile prevăzut în art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Punându-se în discuție tardivitatea contestației, contestatoarea a formulat cerere de repunere în termen, cerere respinsă de instanță cu motivarea că nu a dovedit că ar fi fost împiedicată să formuleze în termen contestația dintr-un motiv mai presus de voința sa, după cum prevăd dispozițiile art. 103 C. proc.

civ. Nemulțumită de această sentință, contestatoarea a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru greșita aplicare și interpretare a legii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului recurenta critică sentința de fond întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, cauza fiind soluționată la primul termen iar cererea sa de amânare a fost respinsă cu motivarea că a primit citația la 21 aprilie 2005, iar până la termen a avut timp suficient pentru pregătirea apărării. De asemenea recurenta apreciază că greșit cererea sa de repunere în termen a fost respinsă deoarece, cu adeverința nr. din 7 iunie 2005 a SNT R. SA – D.T.P., dovedește că administratorul său A.G., inginer, s-a aflat în imposibilitate de a formula contestație la executare fiind detașat în București în perioada 1 martie 2004 – 30 mai 2004. În consecință a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Alăturat recursului s-au atașat certificate emise de O.R.C. Prahova și adeverința menționată în recurs. Prin întâmpinare A.V.A.S. București a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Chiar dacă recurenta a depus la dosar adeverința prin care dovedește că administratorul său a fost detașat în București pe perioada 1 martie – 30 mai 2004, prin acest act recurenta nu probează imposibilitatea societății de a formula contestație la executare deoarece societatea, așa cum a susținut intimata astăzi, mai are și alți salariați, iar din actul aflat la fila 19 rezultă că alături de A.G. a avut calitatea de asociat și P.A., persoană care, deși decedată, este reprezentată în societate de moștenitorii săi, după cum rezultă din cele declarate de A.G.

în actul adițional. De altfel, detașarea în sine nu probează imposibilitatea formulării în termen a contestației la executare cu atât mai mult cu cât contestația a fost formulată chiar în perioada detașării (la 19 mai 2004, iar detașarea a durat până la 30 mai 2004). În consecință curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. De altfel, recurenta, când a formulat cererea de repunere în termen (22 iunie 2004, dosar Curtea de Apel Ploiești) a invocat drept motiv al depășirii termenului legal faptul că publicațiile de vânzare nu i-au fost aduse la cunoștință, nefiind publicate sau afișate la sediul său, iar administratorul său nu a avut cunoștință de ele, așa încât recurenta formulează critica sub acest aspect în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (3) din O.U.G.

nr. 51/1998, invocând cu totul alte apărări menționate la fond. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare curtea apreciază că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 51/1998, judecând pricina la primul termen, în cererea sa pentru lipsă de apărare petenta neinvocând administrarea unor noi probe, împrejurare în care s-ar fi putut încadra în excepția reglementată în art. 47 din O.U.G. nr. 51/1998. În consecință, recursul contestatoarei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea SC Z.T. SRL Ploiești, împotriva sentinței nr. 67 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2006.