ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 996/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 67 din

13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială a fost respinsă

ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de debitoarea SC Z.T.

SRL Ploiești, a fost admisă excepția tardivității invocată de creditoarea A.V.A.S.

București, iar pe fond a fost respinsă ca tardiv formulată contestația la

executare formulată de debitoarea SC Z.T. SRL Ploiești, în contradictoriu cu

creditoarea A.V.A.S. București și chemata în garanție SC R.B. SA, sucursala

Ploiești.

S-a reținut în argumentarea acestei

soluții că între SC Z.T. SRL și SC B.A. SA s-au încheiat trei contracte de

credit bancar, creanțele băncii fiind ulterior cesionate către A.V.A.B.,

devenită ulterior A.V.A.S.

Prin adresa din 4 martie 2004 creditoarea

a înștiințat debitoarea că la 11 martie 2004 va avea loc licitația publică

privind vânzarea activelor debitoarei pentru recuperarea creanțelor cedate,

adresă primită de contestatoare la 8 martie 2004.

Contestatoarea a formulat

contestație la executare la 19 mai 2004, atacând licitația, peste termenul de

15 zile prevăzut în art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Punându-se în discuție tardivitatea

contestației, contestatoarea a formulat cerere de repunere în termen, cerere

respinsă de instanță cu motivarea că nu a dovedit că ar fi fost împiedicată să

formuleze în termen contestația dintr-un motiv mai presus de voința sa, după

cum prevăd dispozițiile art. 103 C. proc. civ.

Nemulțumită de această sentință,

contestatoarea a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru greșita

aplicare și interpretare a legii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea recursului recurenta

critică sentința de fond întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, cauza

fiind soluționată la primul termen iar cererea sa de amânare a fost respinsă cu

motivarea că a primit citația la 21 aprilie 2005, iar până la termen a avut

timp suficient pentru pregătirea apărării.

De asemenea recurenta apreciază că

greșit cererea sa de repunere în termen a fost respinsă deoarece, cu adeverința

nr. din 7 iunie 2005 a SNT R. SA – D.T.P., dovedește că administratorul său A.G.,

inginer, s-a aflat în imposibilitate de a formula contestație la executare

fiind detașat în București în perioada 1 martie 2004 – 30 mai 2004.

În consecință a solicitat admiterea

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Alăturat recursului s-au atașat

certificate emise de O.R.C. Prahova și adeverința menționată în recurs.

Prin întâmpinare A.V.A.S. București

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Chiar dacă recurenta a depus la

dosar adeverința prin care dovedește că administratorul său a fost detașat în

București pe perioada 1 martie – 30 mai 2004, prin acest act recurenta nu

probează imposibilitatea societății de a formula contestație la executare

deoarece societatea, așa cum a susținut intimata astăzi, mai are și alți

salariați, iar din actul aflat la fila 19 rezultă că alături de A.G. a avut

calitatea de asociat și P.A., persoană care, deși decedată, este reprezentată

în societate de moștenitorii săi, după cum rezultă din cele declarate de A.G.

în actul adițional.

De altfel, detașarea în sine nu

probează imposibilitatea formulării în termen a contestației la executare cu

atât mai mult cu cât contestația a fost formulată chiar în perioada detașării

(la 19 mai 2004, iar detașarea a durat până la 30 mai 2004).

În consecință curtea apreciază că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art.

103 C. proc. civ.

De altfel, recurenta, când a

formulat cererea de repunere în termen (22 iunie 2004, dosar Curtea de Apel

Ploiești) a invocat drept motiv al depășirii termenului legal faptul că

publicațiile de vânzare nu i-au fost aduse la cunoștință, nefiind publicate sau

afișate la sediul său, iar administratorul său nu a avut cunoștință de ele, așa

încât recurenta formulează critica sub acest aspect în recurs, cu încălcarea

dispozițiilor art. 48 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998, invocând cu totul alte

apărări menționate la fond.

În ceea ce privește încălcarea

dreptului la apărare curtea apreciază că instanța de fond a respectat

dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 51/1998, judecând pricina la primul termen,

în cererea sa pentru lipsă de apărare petenta neinvocând administrarea unor noi

probe, împrejurare în care s-ar fi putut încadra în excepția reglementată în art.

47 din O.U.G. nr. 51/1998.

În consecință, recursul

contestatoarei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

debitoarea SC Z.T. SRL Ploiești, împotriva sentinței nr. 67 din 13 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 martie 2006.