ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8652/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 345

din 26 februarie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii

a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9954/9334 din 14 ianuarie 2004,

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul pârâtei și

obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască

calitatea și drepturile prevăzute de această lege, ca soție supraviețuitoare a

lui B.N.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că hotărârea Comisiei este nelegală, întrucât, fără a ține seama de

actele depuse și de declarația de notorietate a martorilor, a concluzionat că

nu s-a dovedit legătura de rudenie dintre soțul său și titularul situației de

avere, S.B.

În cauză, pârâta a depus întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii, pentru considerentul că dispozițiile Legii nr.

189/2000 și Normele de aplicare, nu prevăd ca mijloc de probă, declarațiile de

notorietate.

Prin sentința civilă nr. 617 din 30

martie 2004, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând

că în cauză, nu s-a dovedit cu acte oficiale, legătura de rudenie a soțului B.N.,

cu S.B., titularul situației de avere și nici faptul că, acesta din urmă, ar fi

aceeași persoană cu S.B. - tatăl soțului.

De asemenea, în adeverința nr. 1854

din 21 martie 1945, elaborată de Arhivele Naționale figurează colonistul S.B.,

și în adresa Serviciului Colonizării este menționat B.S., iar în raport cu

declarațiile de notorietate, s-a reținut că acest mijloc de probă nu este

prevăzut în Legea nr. 189/2000, întrucât legătura de rudenie se dovedește cu

acte oficiale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta B.E., motivând că, la nivelul anului 1940, în

actele întocmite de către funcționarii publici, datorită unor erori, s-a trecut

numele de S.B., însă din declarațiile martorilor, care l-au cunoscut pe tatăl

soțului, a rezultat împrejurarea că a fost greșit menționat numele acestuia,

dar că este vorba de aceeași persoană.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 din Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind

strămutate în altă localitate, refugiate sau care au făcut obiectul unui schimb

de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Verificând actele cauzei, se

constată din certificatele de stare civilă depuse la dosar, că soțul

reclamantei, B.N., s-a născut în Bulgaria, localitatea Bairam - Bunar, județul

Caliacra, nefiind, însă, dovedit faptul strămutării sale forțate și respectiv,

relația sa de rudenie cu S.B., titularul situației de avere, trecută în

proprietatea statului bulgar, ca urmare a Tratatului încheiat la 7 septembrie

1940 - S.B.

Astfel, în cauză, se constată o

neconcordanță cu privire la numele și prenumele cu care apare înregistrat în

înscrisurile oficiale depuse, numitul S.B., care, după cum susține recurenta-reclamantă,

s-ar datora unor greșeli materiale, necontestate în trecut, deoarece s-au

considerat a fi nerelevante.

Cum, însă, aceste neconcordanțe nu

pot fi înlăturate prin declarații de notorietate, numai pe calea unei acțiuni

în justiție, în rectificarea înscrisurilor considerate ca fiind eronate, urmează

ca prezentul recurs să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.E.

împotriva sentinței civile nr. 617 din 30 martie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2004.