ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta T.A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12289/11848 din 7 mai 2004. În motivare, reclamanta a arătat că în mod greșit, pârâta i-a respins cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 189/2000, pe motivul nedovedirii legăturii de rudenie cu familia A.G., însă aceasta poartă numele de familie al primului soț al mamei sale, și anume, acela de T. Prin sentința nr. 1563 din 28 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta T.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta nu a dovedit gradul de rudenie cu A.P., mama sa, în sensul că nu a depus certificatul de căsătorie al acesteia cu T.S., precum și certificatul de căsătorie al mamei sale, cu A.G., întrucât din afirmațiile reclamantei, actele de stare civilă au fost distruse în timpul războiului. Curtea de Apel București a mai reținut că nici declarația martorei B.M. nu se coroborează cu actele dosarului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, T.A., arătând că în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea, întrucât aceasta a făcut dovada că îndeplinește condițiile pentru a fi beneficiara prevederilor Legii nr. 189/2000, susținând, în esență, că este fiica lui T.S., soțul din prima căsătorie al mamei sale, T.P., devenind ca urmare a celei de-a doua căsătorii, A.P.

și că, având în vedere vremurile tulburi din anul refugiului, respectiv 1940, din eroare, în opisul alfabetic a fost menționat numele său, A.A., întrucât la acea dată, mama sa era deja căsătorită cu A.G. Recursul este fondat și urmează a fi admis. Din declarațiile autentificate ale martorilor D.F. și V.E., rezultă că recurenta T.A. a fost refugiată în urma cedării Ardealului de Nord, în anul 1940, împreună cu mama sa, în comuna Grințieș, județul Neamț. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean roman, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații prevăzute în actul normativ menționat anterior.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că recursul este fondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează să îl admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.A., împotriva sentinței nr. 1563 din 28 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează hotărârea nr. 12289/11848 din 7 mai 2004 a Casei de Pensii a municipiului București. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 10 ianuarie 2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.