ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4378/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul București, prin sentința

penală nr. 292 din 1 martie 2004 a condamnat-o pe inculpata F.L. la 10 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art.

2 alin. (2) din Legea 143/2000.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20

februarie 2003 și a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.

În baza art. 17 alin. (1) și (2) din

Legea 143/2000 a confiscat de la inculpată 3,96 gr. heroină și suma de

3.130.000 lei.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că în urma denunțului formulat de martorul C.B., la data de

5 martie 2002, au fost marcate trei bancnote de câte 100.000 lei cu creion

fluorescent, iar martorul s-a deplasat la adresa din strada Livezilor, unde a

cumpărat de la inculpata F.L., 2 doze de heroină.

În urma percheziției domiciliare, la

adresa de mai sus, au fost găsite inculpata și martorele P.G., Z.I. și P.L. În

buzunarul stâng al unei bluze de trening ce aparținea inculpatei s-au găsit un

tub de medicamente, în care se aflau 4 pliculețe cu substanță pulverulentă de

culoare bej, și suma de 1.430.000 lei în care se include și cele 3 bancnote

marcate. După ușă a fost găsit un tub de medicamente conținând alte 41 pliculețe

cu substanță pulverulentă.

Potrivit raportului de constatare

tehnico-științifică, unele din probe conțin heroină pură, altele heroină în

amestec cu cofeină.

Apelul declarat de inculpată care a

solicitat în principal să fie achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu ea este autoarea

faptei a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 369 din 19 mai 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Nemulțumită și de această hotărâre,

în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar, inculpata a declarat

recurs.

A cerut casarea sentinței și

deciziei și în principal achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o

consideră excesivă.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la

dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au

dat o încadrare juridică legală faptei săvârșite de inculpată, iar pedeapsa

aplicată a fost just individualizată ținând seama de criteriile, prevăzute în art.

72 C. pen.

Inculpata a negat săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri, în sensul că se ocupa de vânzarea de heroină

și a încercat să se disculpe invocând faptul că este consumatoare de droguri și

că în ziua respectivă se afla în vizită la soacra sa P.L.

Apărarea inculpatei a fost înlăturată

motivat de prima instanță. Astfel, s-a avut în vedere că așa cum însăși

inculpata a declarat la primele audieri, în garsoniera respectivă locuiește ea

împreună cu concubinul O.F., fiul martorei P.G., așa încât nu putea să se afle

în vizită în garsoniera în care locuiește.

Martorul C.B. cel care a denunțat-o

pe inculpată, a cumpărat drogurile de la aceasta și la recunoașterea din grup a

indicat-o pe F.L. și nu altă persoană . Acest lucru este relatat și de martora

asistentă A.G., care a declarat că martorul a indicat-o pe inculpată fără

ezitare.

În fine martora P.G. audiată numai

în cursul urmăririi penale, deoarece între timp a plecat în Spania la muncă, a

declarat că în ziua în care au venit polițiștii și efectuat percheziția în

garsoniera ocupată de inculpată și concubinul acesteia, se afla în vizită cu

alte două femei și fumau țigări cu droguri. Despre drogurile găsite la percheziție

a arătat că este sigură că aparțin fiului său O.F. și că în mai multe rânduri

le-a cerut inculpatei și fiului său să nu mai vândă droguri dar aceștia nu au

ascultat-o.

Având în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de articolul 2 alin. (2) din Legea 143/2000, de pericolul social al

faptei și făptuitoarei care pusă în fața unor probe de netăgăduit a negat

săvârșirea faptei, Curtea apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare situată la

limita minimului special nu este exagerată, astfel că și sub acest aspect

recursul este nefondat.

Urmează ca în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să

fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă

durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20 februarie

2003 și se va constata că inculpata este arestată în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata F.L., împotriva deciziei penale nr. 369 din 19 mai 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 5 martie 2002 la 20

februarie 2003.

Constată că inculpata este arestată

în altă cauză.

Obligă recurenta inculpată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

septembrie 2004.