ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1330/2005

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1145 din 16 septembrie 2004, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din aceeași lege, a condamnat pe inculpata M.L.M. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpată suma de 2.000.000 lei ridicată de D.G.P.M.B. - Poliția sector 3, secția 10, conform procesului verbal din 4 aprilie 2003. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prin aceiași sentință, a fost condamnat și inculpatul S.M.

la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și în privința acestui inculpat. Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat 3,85 gr. heroină, predate către Poliția sector 3 conform procesului verbal nr. 177540 din 5 aprilie 2003. Pentru a formula această soluție, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În cursul zilei de 3 aprilie 2003, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.P.P.T.D. - sector 3 au fost contactați denunțătorii M.A. și C.A., care motivând că sunt dependenți de heroină și că solicită sprijinul lucrătorilor de poliție pentru a fi internați în vederea dezintoxicării, le-au indicat acestora adresa de unde se aprovizionau de timp îndelungat.

Întrucât aspectele sesizare de către cei doi se coroborau cu informațiile furnizate de C.I., care la acea dată era arestat în altă cauză, lucrătorii de poliție au procedat la organizarea unei operațiuni ce presupunea cumpărarea de la inculpata M.L. a mai multor doze de heroină. Pentru realizarea tranzacției au fost tratate criminalistic patru bancnote a câte 500.000 lei fiecare, acestea fiind marcate cu praf galben fluorescent, precum și inscripționate „Trafic de drog” cu un creion ce conținea o substanță identică. Denunțătorii au înmânat inculpatei câte un milion lei fiecare, sumă în schimbul căreia au primit fiecare câte 4 doze de heroină care proveneau de la un individ numit M. Întrucât inculpata și-a manifestat dorința de cooperare cu organele de poliție în vederea identificării numitului M., i-a condus pe aceștia la adresa unde acesta locuia în șoseaua Ștefan cel Mare, ocazie cu care sus-numitul a fost identificat în persoana inculpatului S.M.

Cu acest prilej, inculpatul a recunoscut că îi procura inculpatei M.L.M. cantitățile de heroină solicitate, precizând că i-a înmânat acesteia de trei ori câte 10 doze de heroină. De la domiciliul inculpatului s-a ridicat cantitatea de 4,327 gr. heroină. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații care au solicitat reducerea pedepsei, precum și schimbarea încadrării juridice în art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul S.M. Prin decizia penală nr. 772 din 26 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, cu motivarea că, pedepsele respectă dispozițiile art. 72 C. pen., iar încadrarea juridică a fost corectă, deoarece cantitatea de heroină nu era destinată consumului propriu ci urma a fi distribuită inculpatei M.L.M.

și altor persoane pentru vânzare. În termen legal au declarat recurs cei doi inculpați care au criticat hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta inculpată M.L.M. a cerut admiterea recursului și reducerea pedepsei, invocând prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recurentul inculpat S.M. a criticat hotărârile în ce privește greșita sa condamnare pentru art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 susținând că este numai consumator de droguri, situație în care se impune a fi condamnat doar pentru această infracțiune; - s-au mai criticat hotărârile și pentru: omisiunea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, sens în care a cerut casarea și restituirea cauzei la parchet; - în fine s-a apreciat că pedeapsa aplicată este mare și s-a cerut reducerea ei în raport de datele personale.

În susținerea acestor critici, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10.17,18 și 14 C. proc. pen. Examinând hotărârile atacate în raport de aceste prevederi se constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează. Instanțele nu au pronunțat o soluție de condamnare pe baza unei grave erori de fapt și nici nu au reținut o încadrare juridică greșită în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat S.M. Este adevărat că, fără nici o justificare, recurentul inculpat a revenit în instanță la declarațiile inițiale prin care recunoștea traficul de droguri. Dar în afara propriilor declarații, de recunoaștere, există probe care dovedesc activitatea infracțională desfășurată de inculpat constând în traficarea drogurilor.

Recurentul inculpat a fost depistat în urma declarațiilor date de coinculpata M.L.M. care de altfel a și condus pe lucrătorii de poliție la locuința sa de unde aceasta se aproviziona cu dozele de heroină pe are le comercializase personal. Cu ocazia descinderii și a percheziției domiciliare, inculpatul a indicat locul în care a fost descoperită cantitatea de 130 doze de heroină, arătând că în seara respectivă în procurase coinculpatei, în trei etape, câte 10 doze cu heroină, în vederea vânzării. Ori, în acest context probator este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de droguri pentru care a fost corect condamnat. Pentru aceste considerente nu se impune nici achitarea sa și nici schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În favoarea inculpatului nu se puteau reține nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece în timpul urmăririi penale nu a solicitat identificarea și tragerea la răspundere a altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri, aspect sub care nu era necesară restituirea cauzei la parchet, soluția fiind legală și temeinică. Pedeapsa aplicată inculpatului S.M. a fost stabilită la limita minimă legală, deși acesta a avut o conduită procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului penal, are o condamnare anterioară în antecedente și nu se constată alte motive care să justifice reținerea circumstanțelor judiciare atenuante și coborârea pedepsei sub limita minimă legală.

În ce privește pe inculpata M.L.M. prin efectul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa a fost stabilită cu mult sub limita minimă legală și nu se constată alte motive pentru care să se apreciere o nouă reducere a pedepsei. Pedepsele astfel stabilite pentru cei doi inculpați respectă atât dispozițiile art. 72 C. pen., cât și pe cele ale art. 52 C. pen., și nici sub acest aspect nu se constată motive de casare. Așa fiind, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de cei doi inculpați se vor respinge, ca nefondate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa detenția preventivă din pedepsele aplicate celor doi inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.L.M. și S.M. împotriva deciziei penale nr. 772 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 4 aprilie 2003 la 23 februarie 2005, pentru fiecare inculpat. Obligă recurenta inculpată M.L.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat S.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2005.