ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1330/2005

Asupra recursurilor penale

de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1145 din 16 septembrie 2004, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16

din aceeași lege, a condamnat pe inculpata M.L.M. la 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen. și conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la

inculpată suma de 2.000.000 lei ridicată de D.G.P.M.B. - Poliția sector 3,

secția 10, conform procesului verbal din 4 aprilie 2003.

În baza art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, prin aceiași sentință, a fost condamnat și

inculpatul S.M. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen. și în privința acestui inculpat.

Conform art. 17 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat 3,85 gr. heroină, predate

către Poliția sector 3 conform procesului verbal nr. 177540 din 5 aprilie 2003.

Pentru a formula această

soluție, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul zilei de 3 aprilie

2003, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.P.P.T.D. - sector 3 au fost

contactați denunțătorii M.A. și C.A., care motivând că sunt dependenți de

heroină și că solicită sprijinul lucrătorilor de poliție pentru a fi internați

în vederea dezintoxicării, le-au indicat acestora adresa de unde se

aprovizionau de timp îndelungat.

Întrucât aspectele sesizare

de către cei doi se coroborau cu informațiile furnizate de C.I., care la acea

dată era arestat în altă cauză, lucrătorii de poliție au procedat la

organizarea unei operațiuni ce presupunea cumpărarea de la inculpata M.L. a mai

multor doze de heroină.

Pentru realizarea

tranzacției au fost tratate criminalistic patru bancnote a câte 500.000 lei

fiecare, acestea fiind marcate cu praf galben fluorescent, precum și

inscripționate „Trafic de drog” cu un creion ce conținea o substanță identică.

Denunțătorii au înmânat

inculpatei câte un milion lei fiecare, sumă în schimbul căreia au primit

fiecare câte 4 doze de heroină care proveneau de la un individ numit M.

Întrucât inculpata și-a

manifestat dorința de cooperare cu organele de poliție în vederea identificării

numitului M., i-a condus  pe aceștia la adresa unde acesta locuia în șoseaua

Ștefan cel Mare, ocazie cu care sus-numitul a fost identificat în persoana

inculpatului S.M.

Cu acest prilej, inculpatul

a recunoscut că îi procura inculpatei M.L.M. cantitățile de heroină solicitate,

precizând că i-a înmânat acesteia de trei ori câte 10 doze de heroină.

De la domiciliul

inculpatului s-a ridicat cantitatea de 4,327 gr. heroină.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații care au solicitat reducerea pedepsei, precum și

schimbarea încadrării juridice în art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru

inculpatul S.M.

Prin decizia penală nr. 772

din 26 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați, cu motivarea că, pedepsele

respectă dispozițiile art. 72 C. pen., iar încadrarea juridică a fost corectă,

deoarece cantitatea de heroină nu era destinată consumului propriu ci urma a fi

distribuită inculpatei M.L.M. și altor persoane pentru vânzare.

În termen legal au declarat

recurs cei doi inculpați care au criticat hotărârile pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta inculpată M.L.M. a

cerut admiterea recursului și reducerea pedepsei, invocând prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul inculpat S.M. a

criticat hotărârile în ce privește greșita sa condamnare pentru art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 susținând că este numai consumator de

droguri, situație în care se impune a fi condamnat doar pentru această

infracțiune;

- s-au mai criticat

hotărârile și pentru: omisiunea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, sens

în care a cerut casarea și restituirea cauzei la parchet;

- în fine s-a apreciat că

pedeapsa aplicată este mare și s-a cerut reducerea ei în raport de datele

personale.

În susținerea acestor critici,

recurentul inculpat a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10.17,18 și 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate

în raport de aceste prevederi se constată că recursurile sunt nefondate pentru

cele ce urmează.

Instanțele nu au pronunțat o

soluție de condamnare pe baza unei grave erori de fapt și nici nu au reținut o

încadrare juridică greșită în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat S.M.

Este adevărat că, fără nici

o justificare, recurentul inculpat a revenit în instanță la declarațiile

inițiale prin care recunoștea traficul de droguri.

Dar în afara propriilor

declarații, de recunoaștere, există probe care dovedesc activitatea

infracțională desfășurată de inculpat constând în traficarea drogurilor.

Recurentul inculpat a fost depistat în urma declarațiilor date de coinculpata

M.L.M. care de altfel a și condus pe lucrătorii de poliție la locuința sa de

unde aceasta se aproviziona cu dozele de heroină pe are le comercializase

personal.

Cu ocazia descinderii și a

percheziției domiciliare, inculpatul a indicat locul în care a fost descoperită

cantitatea de 130 doze de heroină, arătând că în seara respectivă în procurase

coinculpatei, în trei etape, câte 10 doze cu heroină, în vederea vânzării.

Ori, în acest context

probator este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii de trafic de droguri pentru care a fost corect condamnat.

Pentru aceste considerente

nu se impune nici achitarea sa și nici schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În favoarea inculpatului nu

se puteau reține nici dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece în

timpul urmăririi penale nu a solicitat identificarea și tragerea la răspundere

a altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri, aspect sub care

nu era necesară restituirea cauzei la parchet, soluția fiind legală și

temeinică.

Pedeapsa aplicată

inculpatului S.M. a fost stabilită la limita minimă legală, deși acesta a avut

o conduită procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului penal, are

o condamnare anterioară în antecedente și nu se constată alte motive care să

justifice reținerea circumstanțelor judiciare atenuante și coborârea pedepsei

sub limita minimă legală.

În ce privește pe inculpata

M.L.M. prin efectul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa a

fost stabilită cu mult sub limita minimă legală și nu se constată alte motive

pentru care să se apreciere o nouă reducere a pedepsei.

Pedepsele astfel stabilite

pentru cei doi inculpați respectă atât dispozițiile art. 72 C. pen., cât și pe

cele ale art. 52 C. pen., și nici sub acest aspect nu se constată motive de

casare.

Așa fiind, în conformitate

cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de

cei doi inculpați se vor respinge, ca nefondate, cu obligarea lor la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa detenția

preventivă din pedepsele aplicate celor doi inculpați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.L.M. și S.M. împotriva deciziei penale

nr. 772 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din

pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 4 aprilie

2003 la 23 februarie 2005, pentru fiecare inculpat.

Obligă recurenta inculpată

M.L.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei,

din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat

S.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2005.