Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3536/2004

HOTĂRÂRE
25.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3536/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 342 din 13 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 669/2003 al Tribunalului Vaslui s-a dispus condamnarea inculpaților: 1. Z.M. și M.I.R. pentru săvârșirea a câte două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la câte două pedepse de câte 3 ani închisoare, iar în baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute câte o pedeapsă de 3 ani închisoare. 2. U.C.V. pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., art. 99 C. pen., la câte două pedepse de câte un an închisoare, iar în baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru inculpații Z.M. și M.I.R. Inculpații au fost obligați în solidar, inculpatul U.C.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente U.G. să plătească părților civile Ț.I. suma de 550.000 lei și C.F. suma de 1.180.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În seara zilei de 27 iulie 2002, inculpații Z.M., M.I.R. și U.C.V. au participat la discoteca organizată la Clubul M. din orașul Negrești. Printre alte persoane aflate în discotecă, au fost și părțile vătămate Ț.I. și C.F., care au consumat cantități însemnate de băuturi alcoolice. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, partea vătămată Ț.I.

le-a oferit câte o bere inculpaților Z.M. și M.I.R., împrejurare în care inculpații au sesizat faptul că avea bani asupra sa. Ulterior, după miezul nopții, partea vătămată Ț.I. a părăsit discoteca pentru a se îndrepta spre casă. Imediat, după partea vătămată a plecat inculpatul Z.M., apoi și inculpații M.I.R. și U.C.V. Inculpatul Z.M. a acostat partea vătămată și a apucat-o cu un braț pe după umeri, prefăcându-se că o sprijină, iar după câțiva zeci de metri parcurși, în dreptul unui teren viran, a trântit-o la pământ și a început să o controleze prin buzunare. Imediat de cei doi s-au apropiat inculpații M.I.R. și U.C.V., care au intervenit, căutând și ei partea vătămată în buzunare. În urma acestei acțiuni, inculpatul Z.M.

a luat din buzunarele părții vătămate Ț.I. suma de 12.000 lei, o unghieră și o legătură de chei, pe care, ulterior, le-a dat inculpatului M.I.R. Conform constatării medico-legale, în urma violențelor exercitate asupra sa partea vătămată Ț.I. a suferit leziuni pentru a căror vindecare nu a necesitat zile de îngrijiri medicale. După comiterea faptei asupra părții vătămate cei trei inculpați au abandonat-o și s-au îndepărtat în fugă. În timp ce se deplasau pe strada Gorii în apropierea stației C.F.R. Negrești, inculpații au văzut în fața lor pe C.F., aflat în stare de ebrietate și care se îndrepta spre casă. În fugă, inculpatul Z.M. s-a apropiat de partea vătămată C.F., pe care a prins-o de umăr și a reținut-o pe loc, amenințând-o cu bătaia, în situația în care nu-i va da bani.

Între timp s-au apropiat de partea vătămată inculpații M.I.R. și U.C.V. În timp ce inculpatul Z.M. amenința cu bătaia partea vătămată inculpatul U.C.V. îl lovea în spate. Datorită amenințărilor și loviturilor, partea vătămată nu s-a opus în momentul în care inculpatul Z.M. l-a controlat prin buzunare, luându-i suma de 70.000 lei, un pachet de țigări și două brichete. După comiterea faptei cei trei inculpați s-au retras într-un loc în apropierea gării, unde inculpatul Z.M. le-a dat celorlalți doi inculpați câte 20.000 lei. Situația de fapt reținută este probată cu declarațiile martorilor P.C., I.C., procesele verbale de reconstituire, declarațiile părților vătămate precum și ale inculpaților.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații U.C.V. și Z.M., precum și partea vătămată Ț.I. Inculpații au criticat sentința sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate susținând că sunt prea mari, iar partea civilă a susținut că în mod nejustificat nu i s-au acordat daune morale. Prin decizia penală nr. 134 din 15 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4785/2003 a Curții de Apel Iași s-au respins ca fiind nefondate apelurile celor doi inculpați și a părții civile considerându-se că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor și că partea vătămată a fost despăgubită, în raport de prejudiciul real suferit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a solicitat redozarea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă.

Curtea, analizând decizia atacată atât prin prisma criticii formulate de inculpat cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept apreciază că aceasta este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat. Astfel, faptele și împrejurările săvârșirii lor, vinovăția inculpatului precum și încadrarea juridică reținută își găsesc corespondentul în probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe. Referitor la modul de individualizare a pedepselor se constată că, instanțele au luat în considerare toate criteriile de individualizare, prevăzute în art. 72 C. pen., acordând semnificația cuvenită reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, prevăzute în art. 174 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege în condițiile art. 76 C. pen., astfel că pedeapsa de 3 ani închisoare reflectă în mod corect gradul de pericol social al faptei comise și al inculpatului.

Având în vedere aceste aspecte, curtea consideră că decizia pronunțată este legală și temeinică și în consecință în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat ca fiind nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul Z.M., împotriva deciziei penale nr. 134 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include și suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe același inculpat la plata sumei de 800.000 lei către partea civilă Ț.I., cu titlu de cheltuieli de transport. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 544 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații: 1. S.I.R. la 2 pedepse de câte 5 a
ÎCCJ 2005-01-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 65/2005
condamnat inculpatul O.R. la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 99 și urm. C. pen. și art. 74
ÎCCJ 2005-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2005
deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 283 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală, la 13 iunie 2004, în dosarul nr. 844/P/2003, precum și asupra chest
ÎCCJ 2003-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1998/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 198 din 3 octombrie 2002, Tribunalul Buzău, a condamnat pe inculpatul M.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiune
ÎCCJ 2005-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4023/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 11 din 5 ianuarie 2005, Tribunalul Maramureș a condamnat pe inculpații: - U.M.M., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă