ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3847/2004

HOTĂRÂRE
19.10.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3847/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1171/1998

la Tribunalul București, secția comercială, Primăria Municipiului București, D.G.A.F.I.,

a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea

pârâtului M.V. din imobilul situat în București, precum și obligarea la plata

sumei de 29.776.578 lei contravaloare chirie, plus 5.359.789 lei T.V.A., cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, prin sentința nr.

680 din 11 februarie 1999, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată,

reținând că pârâtul ocupă fără titlu spațiul în litigiu și datorează suma de

11.566.131 lei, potrivit restrângerii acțiunii.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantă, împotriva sentinței mai sus menționate.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei din 1 iunie 2001, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Prin decizia nr. 414 din 28 ianuarie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul, a casat

decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială

și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, întrucât,

greșit a reținut instanța de apel că actul depus de reclamantă la 11 februarie

1999, ar reprezenta o restrângere de acțiune.

S-a reținut că actul respectiv nu

face o astfel de mențiune și renunțarea la cota parte din pretențiile formulate

nu se putea face de reprezentantul reclamantei, care nu avea mandat special

pentru aceasta.

În fond, după casare, rejudecând apelul

formulat, instanța de apel constată și reține următoarele:

Potrivit fișelor de calcul a chiriei

pentru spațiile, cu altă destinație decât aceea de locuință, situate în

București, str. Colței, precum și precizărilor făcute de reclamantă sub

semnătura și ștampila directorului general, se constată că pârâtul datorează cu

titlu de chirie suma de 32.147.817 lei, la care se adaugă T.V.A., în cuantum de

5.786.611 lei.

Pentru perioada trimestrului I/1994

– trimestrul II/1997 și până în prezent trimestrul I trimestrul IV/2003, ca

urmare a neachitării debitului solicitat prin acțiune, conform extrasului de

cont, pârâtul datorează și suma de 453.862.181 lei, cu titlu de majorări, sumă

de asemenea necontestată de pârât.

Pentru motivele arătate, Curtea de

Apel București, prin decizia nr. 83/ A din 15 decembrie 2003, a admis apelul

declarat de Consiliul General al Municipiului București, D.G.A.F.I. și a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că l-a obligat pe pârâtul M.V. la

plata sumei de 32.147.817 lei contravaloare chirie, plus 5.786.611 lei și

respectiv 9.596.800 lei T.V.A. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale

din 16 februarie 2004, s-a completat dispozitivul deciziei cu obligarea

pârâtului și la suma de 444.265.381 lei, majorări de întârziere.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul M.V., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii

atacate, fără însă a indica temeiul de drept în baza căruia solicită casarea

hotărârii.

În motivarea recursului său pârâtul

invocă drept motiv de nelegalitate a hotărârii atacate faptul că greșit s-a

reținut prelungirea contractului de închiriere nr. 2702/1990, după data de 16

august 1991 deși acesta încetase, întrucât nu s-a făcut dovada prelungiri lui.

Pe de altă parte nu se poate face

dovada că pârâtul a fost de acord cu modificarea clauzelor contractuale

referitoare la cuantumul majorat al chiriei datorate și deci el datorează doar

chiria de 849 lei lunar și nu chiria restantă și nici penalitățile în cuantumul

solicitat de reclamantă.

Examinând recursul pârâtului prin

prisma motivelor invocate și care ar putea fi încadrate în prevederile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

instanțele interpretând corect actul juridic dedus judecății și făcând o

corectă aplicare a legii.

Astfel, chiar pârâtul recurent, este

contradictoriu în motivarea recursului și deși contestă prelungirea

contractului de închiriere după 16 august 1991, tot el neagă că ar fost de

acord, după această dată, cu modificarea clauzelor contractului și solicită

calcularea chiriei pe toată perioada deținerii spațiului la suma de 849 lei,

conform clauzelor contractuale. Mai mult, în susținerea acestui argument,

recurentul invocă prevederile art. 969 C. civ., susținând că în condițiile

menționate, contractul dintre părți reprezintă „Legea aplicabilă”.

Instanțele au reținut în mod corect

că după încetarea contractului pârâtul a continuat să ocupe spațiul în cauză și

că a refuzat plata sumelor solicitate de reclamantă. Tocmai de aceea reclamanta

a fost nevoită să se adreseze instanței pentru evacuarea pârâtului, evacuare

dispusă de Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 680 din 11 februarie

reprezentând echivalentul chiriei, pentru spațiul respectiv și majorări de

întârziere. Aceste daune nu mai puteau fi calculate la nivelul chiriei stabilite

inițial prin contract ci, în mod corect, au fost acordate la nivelul chiriei

stabilite prin hotărârile Consiliul General al Municipiului București, pentru

respectivul spațiu și pe care pârâtul ar fi trebuit să o plătească în cazul

încheierii unui nou contract.

Atitudinea pârâtului de a continua

să dețină spațiul în cauză fără contract și fără plata vreunei sume, și de a

refuza să-l părăsească, cerând în schimb să-i fie aplicată aceiași chirie

inițială stabilită printr-un contract a cărui valabilitate a încetat (fapt

reclamat chiar de pârât) nu poate fi caracterizată, altfel ca una de

rea-credință, ce a determinat instanțele la obligarea lui, în mod legal și

temeinic, la plata sumelor mai sus menționate.

Față de cele de mai sus, Înalta

Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de

pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 83/ A din 15 decembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 19 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-28
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2003
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 1171/1998, Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, a solicitat instanței ca, prin sentința
ÎCCJ 2003-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.V. SA, în calitate de reprezentantă a Primăriei municipiului București, a chemat în judecată pârâta S.C. A.C. București pentru a fi obliga
ÎCCJ 2009-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1685/2009
Asupra recursului la contestația în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 16316 din 12 decembrie 2003 pronunțată în dosar nr. 10467/2002 al Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2003-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1630/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC A.R. SA București, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C.A.E. SA București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată
ÎCCJ 2003-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3292/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2000, reclamanta, Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar din Primăria municipiului București, a c
Sursă