ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3847/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1171/1998 la Tribunalul București, secția comercială, Primăria Municipiului București, D.G.A.F.I., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului M.V. din imobilul situat în București, precum și obligarea la plata sumei de 29.776.578 lei contravaloare chirie, plus 5.359.789 lei T.V.A., cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, prin sentința nr. 680 din 11 februarie 1999, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând că pârâtul ocupă fără titlu spațiul în litigiu și datorează suma de 11.566.131 lei, potrivit restrângerii acțiunii.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței mai sus menționate. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei din 1 iunie 2001, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 414 din 28 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 877 din 1 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, întrucât, greșit a reținut instanța de apel că actul depus de reclamantă la 11 februarie 1999, ar reprezenta o restrângere de acțiune. S-a reținut că actul respectiv nu face o astfel de mențiune și renunțarea la cota parte din pretențiile formulate nu se putea face de reprezentantul reclamantei, care nu avea mandat special pentru aceasta.

În fond, după casare, rejudecând apelul formulat, instanța de apel constată și reține următoarele: Potrivit fișelor de calcul a chiriei pentru spațiile, cu altă destinație decât aceea de locuință, situate în București, str. Colței, precum și precizărilor făcute de reclamantă sub semnătura și ștampila directorului general, se constată că pârâtul datorează cu titlu de chirie suma de 32.147.817 lei, la care se adaugă T.V.A., în cuantum de 5.786.611 lei. Pentru perioada trimestrului I/1994 – trimestrul II/1997 și până în prezent trimestrul I trimestrul IV/2003, ca urmare a neachitării debitului solicitat prin acțiune, conform extrasului de cont, pârâtul datorează și suma de 453.862.181 lei, cu titlu de majorări, sumă de asemenea necontestată de pârât.

Pentru motivele arătate, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 83/ A din 15 decembrie 2003, a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București, D.G.A.F.I. și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că l-a obligat pe pârâtul M.V. la plata sumei de 32.147.817 lei contravaloare chirie, plus 5.786.611 lei și respectiv 9.596.800 lei T.V.A. Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 16 februarie 2004, s-a completat dispozitivul deciziei cu obligarea pârâtului și la suma de 444.265.381 lei, majorări de întârziere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.V., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, fără însă a indica temeiul de drept în baza căruia solicită casarea hotărârii.

În motivarea recursului său pârâtul invocă drept motiv de nelegalitate a hotărârii atacate faptul că greșit s-a reținut prelungirea contractului de închiriere nr. 2702/1990, după data de 16 august 1991 deși acesta încetase, întrucât nu s-a făcut dovada prelungiri lui. Pe de altă parte nu se poate face dovada că pârâtul a fost de acord cu modificarea clauzelor contractuale referitoare la cuantumul majorat al chiriei datorate și deci el datorează doar chiria de 849 lei lunar și nu chiria restantă și nici penalitățile în cuantumul solicitat de reclamantă. Examinând recursul pârâtului prin prisma motivelor invocate și care ar putea fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanțele interpretând corect actul juridic dedus judecății și făcând o corectă aplicare a legii.

Astfel, chiar pârâtul recurent, este contradictoriu în motivarea recursului și deși contestă prelungirea contractului de închiriere după 16 august 1991, tot el neagă că ar fost de acord, după această dată, cu modificarea clauzelor contractului și solicită calcularea chiriei pe toată perioada deținerii spațiului la suma de 849 lei, conform clauzelor contractuale. Mai mult, în susținerea acestui argument, recurentul invocă prevederile art. 969 C. civ., susținând că în condițiile menționate, contractul dintre părți reprezintă „Legea aplicabilă”. Instanțele au reținut în mod corect că după încetarea contractului pârâtul a continuat să ocupe spațiul în cauză și că a refuzat plata sumelor solicitate de reclamantă.

Tocmai de aceea reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței pentru evacuarea pârâtului, evacuare dispusă de Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 680 din 11 februarie 1999. De asemenea reclamanta a solicitat, și instanțele i-au acordat, daune reprezentând echivalentul chiriei, pentru spațiul respectiv și majorări de întârziere. Aceste daune nu mai puteau fi calculate la nivelul chiriei stabilite inițial prin contract ci, în mod corect, au fost acordate la nivelul chiriei stabilite prin hotărârile Consiliul General al Municipiului București, pentru respectivul spațiu și pe care pârâtul ar fi trebuit să o plătească în cazul încheierii unui nou contract.

Atitudinea pârâtului de a continua să dețină spațiul în cauză fără contract și fără plata vreunei sume, și de a refuza să-l părăsească, cerând în schimb să-i fie aplicată aceiași chirie inițială stabilită printr-un contract a cărui valabilitate a încetat (fapt reclamat chiar de pârât) nu poate fi caracterizată, altfel ca una de rea-credință, ce a determinat instanțele la obligarea lui, în mod legal și temeinic, la plata sumelor mai sus menționate. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 83/ A din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2004.