ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 961/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iunie 2003, reclamanta R.A. C. Satu Mare a solicitat anularea deciziei nr. 138 din 20 mai 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 1410 din 17 martie 2003, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, prin care a fost obligată la plata sumei de 19171880795 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere aferente, dobânzi și penalități de întârziere aferente. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că evidența financiar-contabilă a bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, se ține distinct în contabilitate, iar înregistrarea distinctă se face numai după inventarierea bunurilor și atestarea apartenenței, la domeniul public, prin hotărâre a guvernului.

Împărțirea și inventarierea patrimoniului public și privat se realizează de către comisiile special constituite în baza Legii nr. 213/1998. Reclamanta a susținut că organele fiscale și-au depășit competența, atunci când au calculat impozitul pe profit, acesta fiind o creanță a bugetului local, pentru care controlul revine autorităților administrative publice locale, conform art. 5 din O.G. nr. 61/2002. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 377/CA - P.I. din 29 septembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autoritățile publice, corect au stabilit că bunurile ce formează obiectul cauzei, aparțin proprietății publice, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, deoarece regimul lor juridic este stabilit prin acest act normativ și sunt enumerate în anexă, la pct. III.4.

Perioada pentru care s-a admis amortizarea mijloacelor fixe, a fost 1 februarie 1999 - 31 decembrie 2000. Impozitul pe profit datorat pe această perioadă de către reclamantă, se face venit la bugetul de stat. Nemulțumită de sentința sus-menționată a declarat recurs, R.A. C. Satu Mare. În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că reclamanta nu a avut obligația de a împărți și inventaria patrimoniul public și privat al Statului, acest lucru realizându-se de comisiile special constituite în baza Legii nr. 213/1998. S-a mai susținut că evidențierea distinctă în contabilitate a bunurilor, se face după definitivarea inventarelor și după atestarea lor prin hotărâre de Guvern, ca bunuri aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Recurenta a precizat că după inventariere s-a conformat dispozițiilor legale în materie, în sensul că a înregistrat distinct domeniul public. Privitor, însă, la înregistrarea bunurilor aparținând domeniului public, recurenta a menționat că l-a înregistrat în urma H.C.L. nr. 41/70 din 21 decembrie 2000, însă potrivit Legii nr. 213/1998, acest lucru se poate face numai în urma obținerii unui atestat din partea Guvernului României, prin hotărâre guvernamentală. Recursul este nefondat. Reclamanta R.A. C. Satu Mare a fost înființată conform Hotărârii nr. 6 din 9 martie 1995, a Consiliului Local Satu Mare și are ca obiect de activitate, captarea, exploatarea, tratarea și distribuirea apei potabile, exploatarea și întreținerea rețelelor de distribuție, canalizarea și epurarea apelor uzate, transport urban de călători.

Prin Hotărârea nr. 41/70 din 21 decembrie 2000, emisă de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, în baza Legii nr. 213/1998, s-a stabilit că patrimoniul propriu al reclamantei este de 8.901548313 lei, iar patrimoniul public încredințat, spre administrare, de 344310070961 lei. Între data de 24 ianuarie 1999, data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 și 21 decembrie 2000, data emiterii de către Consiliul Local al municipiului Satu Mare, a Hotărârii nr. 41, în care este inventariat patrimoniul public încredințat spre administrare, reclamanta a înregistrat pe cheltuieli deductibile fiscal, amortizarea mijloacelor fixe ce se regăsesc nominalizate la pct. III din anexă la Legea nr. 213/1998.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 227/1998, mijloacele fixe aflate în proprietate publică nu sunt supuse amortizării. Rețelele de apă, canalizare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente încredințate, spre administrare, R.A. C. Satu Mare, se regăsesc la pct. IIII din anexă la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia. În cauză, reclamanta a înregistrat în contabilitate, bunuri aparținând patrimoniului public, dar care se aflau în administrarea regiei și le-a amortizat pe cheltuielile regiei. Dacă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, bunurile în discuție care erau înregistrate în evidențele contabile, se amortizau fiscal în baza unor acte permisive, potrivit Legii nr. 227/1998, au fost considerate active corporale și nu se supun amortizării, mijloacele fixe aflate în proprietatea publică.

Conform Hotărârii nr. 6 din 6 martie 1995, emisă de Consiliul Local al municipiului Satu Mare, patrimoniul public aparținând consiliului local, era de 39.549.930.544 lei. Este indubitabil că rețelele de apă, canalizare stațiile de tratare și epurare a apelor uzate făceau parte din mijloacele fixe date în administrare Consiliului local, acestea regăsindu-se în contabilitatea reclamantei. Mijloacele fixe prevăzute la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998, a intrat în categoria domeniului public, în momentul în care a intrat legea în vigoare și nu mai era necesar o altă hotărâre care să ateste acest lucru. Prin Legea nr. 227/1998, de modificare și completare a Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, la pct. 3 se interzice amortizarea mijloacelor fixe aflate în proprietatea publică.

În această situație, reclamanta datorează bugetului de stat, impozit pe profit, pentru perioada 1 februarie 1999 - 31 decembrie 2000, cât nu s-a admis amortizarea mijloacelor fixe. Așa fiind, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge recursul declarat de R.A. C. Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 377/CA din 29 septembrie 2003, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2005.