ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2151/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sibiu, prin sentința penală nr. 315 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul R.I. referitoare la amânarea executării pedepsei închisorii de 6 ani, aplicată prin decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 600.000 lei. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub număr de dosar 4535/2004, condamnatul R.I.

a solicitat amânarea executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că executarea pedepsei ar avea consecințe grave asupra familiei petentului compusă din cei doi minori aflați în grija bunicii paterne, iar prin amânarea executării acesteia condamnatul ar putea asigura copiilor un venit suplimentar prin activitatea pe care o desfășoară. Analizând actele și lucrările de la dosar prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Inculpatul R.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la data de 30 ianuarie 2002, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d) și f) C. pen.

și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 din același cod. Prin sentința penală nr. 83/2003 a Tribunalului Sibiu, inculpatul a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., soluție ce a fost menținută prin decizia penală nr. 316/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, care a respins apelul declarat de parchet. Prin decizia penală nr. 3311 din 16 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și a dispus în temeiul art. 221 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

Analizând cererea de amânare a executării pedepsei închisorii formulată de condamnat, prima instanță a reținut că din conținutul anchetei sociale efectuate în cauză și din depozițiile martorilor audiați, C.T. și C.P., reiese că petentul condamnat R.I. nu se află la domiciliu, el fiind plecat din țară, iar de creșterea și îngrijirea copiilor minori se ocupă bunica paternă din pensia pe care o primește, din alocația copiilor și din banii pe care condamnatul îi trimite prin mandat poștal. Din faptul că petentul condamnat nu se află la domiciliu, instanța a tras concluzia că acesta nu este indispensabil creșterii celor doi minori și încarcerarea lui în vederea executării pedepsei nu ar avea consecințe grave asupra familiei și ca urmare constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a respins cererea ca nefondată. Împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul R.I., susținând prin apărătorul său că este justificată amânarea executării pedepsei, pentru motive sociale și familiale. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cele reținute în starea de fapt nefiind asimilate unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, condamnatul R.I., în termen legal, a declarat recurs pe care nu l-a motivat în scris, însă, prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea, apreciind cererea de amânare a executării pedepsei, ca fiind justificată.

Recursul declarat de condamnat nu este fondat. Potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată când se constată că din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.

Cum în speță, din ancheta socială și celelalte probe de la dosar, inclusiv din depozițiile martorilor reiese că petentul condamnat nu se află la domiciliu, fiind plecat în străinătate, iar cei doi copii minori se află în grija bunicii paterne, creșterea și îngrijirea lor fiind asigurată din venituri pe care aceasta le obține din pensie, din alocația copiilor și din sumele remise de condamnat, se constată că, în mod corect, instanțele de fond și de apel, au reținut că situația în care se află familia condamnatului nu poate fi asimilată unor împrejurări speciale, în sensul prevăzut de textul legal indicat, datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, motiv pentru care, recursul declarat de condamnatul R.I.

va fi respins, ca nefondat și recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2005.