ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 382/PI/2004,

Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul B.E. împotriva pârâților Ministrul Administrației și

Internelor, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră, pentru anularea Ordinului nr. S.II/2162 din 9 februarie

2004.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că ordinul în litigiu este legal vis-a-vis de

gravitatea abaterii disciplinare comise de reclamant, care, de altfel, a mai

fost sancționat și anterior pentru săvârșirea unor fapte în anii 2001 și 2003,

fapte cu caracter de abateri disciplinare.

Referitor la excepțiile

invocate de pârât, instanța de fond a apreciat că reclamantul a urmat procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 29/1990, iar Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră are calitate procesuală pasivă, întrucât

reclamantul este angajat al Poliției de Frontieră Nădlac.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a formulat recurs, B.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât prima instanță a pronunțat-o cu încălcarea dispozițiilor art. 304

1

și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002.

S-a apreciat, de asemenea,

că sentința atacată este nemotivată, fiindcă instanța de fond doar într-o

singură frază a stabilit că ordinul atacat este legal, fără să aibă în vedere

actele depuse și dispozițiile Legii nr. 360/2002.

Ca motiv de recurs a fost

invocat și faptul că instanța de fond nu putea verifica încadrarea în drept a

sancțiunii aplicate și a abaterii disciplinare săvârșite, pentru că emitentul

actului administrativ în litigiu nu a indicat la ce articol din lege se poate

încadra abaterea disciplinară imputată, conform dispozițiilor art. 57 din Legea

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

De asemenea, instanța de

fond a omis să analizeze decizia Ministerului Administrației și Internelor nr. 90440/2004,

prin care s-a respins contestația recurentului împotriva ordinului de

destituire, decizie care, de altfel, nu este semnată de ministrul

Administrației și Internelor, ci de către un direct adjunct.

Recursul este întemeiat și

va fi admis.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, Curtea reține că în speță, față de motivele de recurs

invocate și enumerate în cuprinsul acestei decizii, se impune ca instanța de

fond să solicite depunerea la dosar a ordinului dedus judecății, în original,

având în vedere faptul că s-a invocat nulitatea acestuia și a deciziei prin

care s-a menținut valabilitatea acestui act administrativ, pe motiv că a fost

semnat de o altă persoană, decât ministrul, fapt care ar conduce la sancțiunea

prevăzută de încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Față de aceste considerente,

se impune completarea probatoriului pe aspectul nulității actelor

administrative mai sus invocate și abia după lămurirea de către prima instanță,

a acestei excepții, se poate discuta pe fondul pricinii în raport cu ansamblul

probator administrat.

Așa fiind, Înalta Curte de

Casați și Justiție va admite recursul declarat de B.E. și va casa sentința

atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru

considerentele mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.E. împotriva sentinței civile nr. 382/P din 15 septembrie 2004 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2005.