ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7871/2004

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2004, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Societatea Agricolă A. Purani a formulat cerere de revizuire, conform art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 3466 din 14 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.

În motivarea cererii, revizuienta a susținut că leasingul ce a făcut obiectul contractului nr. 102/1997, încheiat între firma franceză T. și Societatea Agricolă A. Purani, conform declarațiilor vamale nr. 1076 din 21 octombrie 1997, nr. 1093 din 23 octombrie 1997 și nr. 1046 din 9 octombrie 1997, a fost reziliat și bunurile, respectiv două tractoare identificate prin nr. S/N R 8 8100P011485 și S/N R 8100P010305, cu echipamentul aferent (două pluguri cu 7 brăzdare și două discuri cu nr. de identificare S/N N 00630X013927 și S/N N 00630X013865), au fost vândute către SC T.A. SRL Slobozia, aceasta din urmă făcând toate formalitățile vamale conform Declarației vamale nr. 1588 din 28 martie 2003. Așa fiind, revizuienta susține că, întrucât bunurile nu au fost cumpărate de ea, nu se pot încasa taxele pe valoarea adăugată aferentă valorii reziduale și nici taxele vamale.

Revizuienta susține că se încadrează în dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (respectiv acte din care rezultă că bunurile au fost cumpărate ulterior importului, de o altă firmă). Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin decizia nr. 3466 din 14 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul declarat de SC A. Purani, comuna Vitănești, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1288 din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

S-a reținut că revizuienta-reclamantă, la data de 15 august 1997, a încheiat contractul nr. 102, contract de leasing, având ca obiect utilaje agricole. S-au întocmit declarațiile de import temporar nr. 1076 din 21 octombrie 1997 și nr. 1088 din 22 octombrie 1997 și nr. 1093 din 23 octombrie 1997, fiind acordat de organele vamale, regimul de admisie temporară, data limită pentru încheierea operațiunilor vamale fiind 15 octombrie 1999. Reclamanta nu a făcut nici o obiecțiune, dar ulterior, la 11 octombrie 1999, a solicitat prelungirea termenului pentru care a fost acordat regimul suspensiv, fiind încheiat cu partenerul francez adendum la contract pentru un nou termen, adică 30 noiembrie 2001. Organul vamal a încuviințat cererea de prelungire a regimului suspensiv, urmând ca operațiunea să fie făcută până la 9 august 2000, termen agreat de reclamantă.

Cum până la 8 iulie 2000, potrivit art. 3 din O.G. nr. 12/1995, reclamantul nu a depus declarație de import definitiv, deci cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de încheiere a regimului vamal suspensiv, autoritatea vamală a făcut aplicarea prevederilor art. 95 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal. Deci, s-a dispus din oficiu încheierea regimului vamal suspensiv, taxele fiind stabilite conform art. 155 din H.G. nr. 626/1997 și art. 4 din O.G. nr. 12/1995. De precizat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 1079/2001, ca nelegală, respectiv în mod greșit organul vamal a reținut că reclamanta nu a depus declarațiile vamale de import la regim de admitere temporară, impunându-i-se datoria vamală de 2.052.914.291 lei.

Prin sentința nr. 1288 din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel București, menținută prin respingerea recursului prin decizia nr. 3466 din 14 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, atacată în cauză cu calea extraordinară de atac, s-a reținut expres că declarațiile vamale au fost depuse peste termen, de revizuientă, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 12/1995. Față de cele reținute mai sus, având în vedere cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge cererea, ca fiind neîntemeiată față de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din însăși textul invocat ca temei al cererii de revizuire, respectiv art. 322 pct. 5, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci evocă fondul: „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”. De asemenea, se mai poate cere revizuire, dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. În cauză, nici una din situații nu este realizată. Textul art. 322 pct. 5 este de strictă respectare, astfel încât nefăcându-se dovada cu existența unui înscris ce trebuie să îndeplinească condițiile stabilite de lege și neexistând nici cea de a doua situație prevăzută de textul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., cererea urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Societatea Agricolă A. Purani împotriva deciziei nr. 3466 din 14 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2004.