ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4460/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 mai 2003, reclamanta SC C. SA București a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) pentru a fi obligată la plata sumei de 9.839.829.981 lei cu titlu de daune generate de nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta SC C. SA București a susținut că, deși la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 057/2000 pârâta a garantat că situațiile financiare au fost întocmite în mod exact și corect, ulterior s-a stabilit că datoriile societății privatizate erau cu mult mai mari decât cele din documentele ce i-au fost prezentate.

A mai precizat că despăgubirile pe care le pretinde sunt formate din datoriile societății privatizate către creditorii bugetari, la care s-au adăugat majorări și penalități, precum și din creanțe ce nu mai pot fi recuperate deoarece s-a prescris dreptul material la acțiune împotriva debitorilor. Prin sentința civilă nr. 2119 din 12 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că pârâta, în calitate de instituție publică implicată în procesul de privatizare are atribuția întocmirii și prezentării ofertei de vânzare și nu pe aceea a stabilirii situației financiare a societății care urmează a fi privatizată, această obligație revenind conducerii societății în cadrul adunării generale a acționarilor.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 348 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, prin care a fost respins ca nefondat apelul societății reclamante. Cu actul înregistrat la 17 august 2004, reclamanta SC C. SA București a formulat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând următoarele: - instanțele au dat o greșită interpretare clauzelor contractului de privatizare atunci când au considerat că răspunderea revine exclusiv societății privatizate prin administratorii săi, deoarece dosarul de prezentare al societății era întocmit de A.P.A.P.S.; - instanțele nu au ținut seama de prevederile art. 14 pct. 9 alin. (2) din H.G.

nr. 450/1999 care stipulează expres răspunderea pârâtei pentru realitatea datelor comunicate chiar atunci când potențialul cumpărător efectuează propriul său raport de evaluare; - în mod eronat a fost invocat textul art. 1082 C. civ., deoarece, prin contract și prin legea specială s-a prevăzut răspunderea directă a A.P.A.P.S.

pentru astfel de omisiuni; - instanțele au pronunțat o hotărâre netemeinică atunci când au reținut că societatea reclamantă avea posibilitatea de a face o evaluare proprie, deoarece documentele din care ar fi reieșit datoriile societății privatizate nu erau înregistrate în contabilitate și nici un expert nu ar fi avut posibilitatea de a le determina; - netemeinicia hotărârilor atacate rezultă și din aceea că s-a făcut abstracție de dovezile prezentate de reclamantă potrivit cărora somațiile și titlurile executorii sunt anterioare privatizării, respectiv din anii 1999 – 2000. Recursul reclamantei este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că la 24 mai 2000 s-a încheiat între SC C. SA București, în calitate de cumpărător și A.P.A.P.S.

(în prezent A.V.A.S.) contractul de vânzare-cumpărare nr. B 057/2000 prin care reclamanta a dobândit pachetul de acțiuni deținut de pârâtă la SC A. SA București, societate supusă procesului de privatizare. Conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pârâta a garantat cumpărătoarei că situațiile financiare sunt întocmite exact și corect, conform legislației în materie, dar, ulterior transferului dreptului de proprietate asupra celor 78.137 acțiuni, cumpărătoarea a fost încunoștințată că datoriile societății privatizate însumau 9.839.829.981 lei, situație în care SC C. SA București a solicitat obligarea autorității pentru privatizare la plata prejudiciului cauzat prin nerespectarea obligațiilor contractuale.

Criticile reclamantei vizează modul în care instanțele au analizat respectarea obligațiilor societății implicate în privatizare, astfel cum au fost prevăzute în contract și în actele normative ce reglementau privatizarea societăților comerciale la data încheierii contractului, respectiv H.G. nr. 450/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997. În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 450/1999, pentru stabilirea situației obligațiilor bugetare scadente ale societății comerciale supuse privatizării, Ministerul Finanțelor împuternicește direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat teritorială să întocmească un raport asupra naturii și cuantumului obligațiilor bugetare pe care le are societatea, iar în baza acestui raport se întocmea certificatul de sarcini fiscale.

În speță, situația financiară a SC A. se reflectă în dosarul de prezentare al societății supuse privatizării din care rezultă că aceasta avea datorii ce totalizau 2.113.495.000 lei, iar această situație a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, contract ale cărui clauze au respectat, în ansamblu, cadrul legislativ mai sus arătat dar care a fost depus numai parțial la dosar. Într-adevăr, așa cum rezultă din copia aflată la dosarul tribunalului, din contract lipsesc câteva capitole, iar soluționarea litigiului în lipsa unor clauze esențiale a determinat pronunțarea unei soluții netemeinice. Pe de altă parte, deși reclamanta-recurentă a susținut în mod constant că debitul consemnat în dosarul de prezentare a fost cu mult mai mare decât cel real, la dosar nu există dovezi privind prejudiciul încercat de SC C., chiar aceasta susținând prin acțiune că prin diverse mijloace a reușit să oprească executarea acestor debite.

Ca atare și sub acest aspect instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice, urmând a fi casate cele două hotărâri conform art. 304 pct. 10 și art. 313 C. proc. civ., iar cu ocazia rejudecării pricinii, instanța de fond va ține seama de cele arătate mai sus, precum și de modul în care instituția statului ca și societățile implicate în privatizare și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau potrivit contractului și conform H.G. nr. 450/1999. Din acest ultim punct de vedere apare întemeiată și critica reclamantei vizând modul în care instanțele au interpretat prevederile art. 14 alin. (9) din H.G. nr. 450/1999 potrivit căruia instituția publică implicată ar fi putut negocia și conveni să acorde garanții cumpărătorului, incluzând și eventuale daune cauzate acesteia.

Sub acest aspect, instanțele au pronunțat și hotărâri nelegale conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, chiar în ipoteza în care societatea cumpărătoare ar fi dat dovadă de lipsă de diligență, această unică împrejurare nu era de natură să excludă răspunderea celorlalte părți implicate în privatizare care aveau obligații bine determinate în actul normativ citat. Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi admis, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză, iar pricina va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului București, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA București. Casează decizia nr. 348 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel București, precum și sentința civilă nr. 2119 din 12 februarie 2004 a Tribunalului București, secția comercială și trimite cauza, spre rejudecare, instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 noiembrie 2004.