ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2028/2005

Asupra contestației în

anulare de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361

din 9 iunie 2003, Tribunalul Constanța I-a condamnat pe inculpații M.M. la câte

16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 174 și art. 175  lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din

același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 din C. pen.

Prin aceeași hotărâre, în

conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea

procesului penal privind pe inculpatul M.B., constatând decesul acestuia.

În fapt s-a reținut că,

inculpații fiind adepții Cultului Religios, Biserica B., au supus-o pe sora lor

M.C. la un regim de înfometare, care în final a condus la decesul acesteia la

data de 6 iunie 2000. Acest fapt s-a datorat fanatismului religios de care au

dat dovadă, potrivit căruia izolarea de societate, posturile prelungite și

nenumărate rugăciuni conduc la purificarea sufletului.

Inculpații au profitat de

faptul că victima M.C. era bolnavă având tulburări de comportament pe fond de

encefalopatie infantilă.

Din actul medico-legal

rezultă că victima în vârstă de 25 ani avea o greutate de 20 kg, iar moartea a

fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute

consecutive unei casexii severe.

Inculpații au lipsit de la

dezbateri cât și de la pronunțare, așa încât la data de 17 iunie 2003 le-a fost

comunicat dispozitivul hotărârii la domiciliu prin afișare, iar la data de 30

iunie 2003 hotărârea rămânând definitivă, a fost emis mandatul de arestare,

inculpații fiind încarcerați la data de 3 iulie 2003.

La data de 3 aprilie 2004,

inculpații au formulat cerere de apel solicitând repunerea în termen și

constatarea nevinovăției lor.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia penală nr. 99 din 30 aprilie 2004, a respins cererile de repunere

în termen și a constatat că apelurile au fost formulate în termen, astfel că au

fost admise și s-a desființat hotărârea instanței de fond.

În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit.

c), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în art. 178 alin. (1) C. pen., text

de lege în baza căruia inculpații au fost condamnați la câte 3 ani închisoare,

iar în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate pedepsele

aplicate.

Decizia penală

sus-menționată a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, criticând-o pentru greșita constatare în termen a apelurilor

declarate de inculpați și pentru greșita încadrare juridică dată faptei, precum

și de către inculpați care prin motive scrise și susțineri orale au cerut să se

constate că sunt nevinovați.

Prin decizia penală nr. 6084

din 17 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3718/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, și casată hotărârea atacată numai cu

privire la greșita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpații M.D.

și M.M.

A fost menținută sentința

nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului Constanța.

Totodată au fost respinse,

ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpați împotriva aceleiași

decizii.

Împotriva acestei hotărâri,

condamnații M.M. și M.D. au formulat contestație în anulare, susținând că nu

sunt vinovați de moartea surorii lor, solicitând rejudecarea recursului și

achitarea.

Examinând contestația în

anulare, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare în cazul:

- a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- b) când partea dovedește

că termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

- c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 din alin. (1) lit. f) – i) cu privire la care existau

probe la dosar;

- d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Raportând cauzei acest text

de lege, se reține că motivul invocat de contestatori nu se încadrează în

dispozițiile procedurale proprii căii de atac a contestației în anulare, motiv

pentru care contestația în anulare, va fi respinsă ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, contestația

în anulare formulată de condamnații M.D. și M.M. împotriva deciziei penale nr.

6084 din 17 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală.

Obligă pe condamnații

contestatori la plata sumei de câte 800.000 lei, din care suma de câte 200.000

lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2005.