ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6084/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361

din 9 iunie 2003, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații:

- M.M.,

- M.D.,

- în baza art. 174 și art.

175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la câte 16 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 8 ani.

S-a făcut aplicația art. 71 C.

pen., cu referire la art. 64 C. pen.

S-a luat act că nu există

constituirea de parte civilă în cauză.

În conformitate cu art. 11 pct.

2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat

procesul penal privind pe inculpatul M.B., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute

de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,

constatând decesul inculpatului.

Inculpații au fost obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt,

că la data de 6 iunie 2000, numita M.C., în vârstă de 25 ani din orașul

Techirghiol, a decedat la domiciliu.

La data de 7 iunie 2000, M.T.

tatăl decedatei, a depus plângere penală împotriva soției sale M.L. și a

copiilor inculpații M.M., M.D. și M.B., acuzându-i de provocarea, prin

înfometare a decesului fiicei sale M.C.

Pe baza materialului

probator administrat s-a stabilit că membrii familiei M., respectiv M.T., tată,

M.L., mamă și cei 6 copii, între care victima M.C., inculpații și M.T., fac parte

din cultul Bisericii creștine adventiste de ziua a 7-a, cult recunoscut de

lege.

Atât victima M.C. cât și

fratele acesteia M.T., sunt cunoscuți ca retardați psihic.

Membrii familiei M. fac

parte dintr-o comunitate de circa 60 persoane adepte acestui cult religios

organizat pe raza orașului Techirghiol.

Cu circa 2 ani înainte de

decesul numitei M.C., numita M.L., împreună cu copiii ei și o altă rudă, L.G.,

s-au izolat treptat de comunitatea adventistă, l-au izgonit din domiciliu pe

numitul M.T., soț și tată în familie și cu toate insistențele acestuia, i-a

fost refuzată reintegrarea în spațiu.

Din declarațiile membrilor

practicanți ai cultului religios adventist, rezultă că M.L., împreună cu copiii

inculpați și-a format o concepție retrogradă potrivit căreia izolarea de

societate, posturile îndelungate și rugăciunile nesfârșite duc la o purificare

a sufletelor și în special al victimei M.C.

De asemenea, inculpații, împreună

cu mama lor, profitând și de dependența psihică a victimei M.C., datorată

retardului psihic major, au supus-o, prin obligarea la posturi îndelungate,

unui proces sistematic de înfometare.

Victimei i se interzicea să

mănânce, alimentele fiind încuiate.

Potrivit actului constatator

medico-legal de autopsie al S.M.L. Constanța, moartea numitei M.C. a fost

violentă și s-a datorat isuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unei

cașexii severe. Raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de avizare și

control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București, cu precizarea că examenul

morfopatologic macroscopic și microscopic nu a depistat afecțiuni organice

cronice care să justifice instalarea cașexiei, aceasta datorându-se

nealimentației protein-calorice.

La același regim de

înfometare a fost supus și M.T., acesta, la vârsta de 25 ani, având conform

Raportului de expertiză medico-legală, greutatea de 25 kg, urmare stării de

denutriție.

Inculpații deși legal

citați, nu au participat la judecarea cauzei la instanța de fond.

La data de 17 iunie 2003 a

fost comunicată copia dispozitivului hotărârii pronunțate, actul fiind afișat

la ușa imobilului de domiciliu al acestora.

Hotărârea nefiind atacată cu

apel, la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Constanța a emis mandatele de

executare a pedepselor nr. 483/2003, pentru inculpatul M.M. și respectiv nr. 484/2003

pentru inculpata M.D., ambii inculpați fiind încarcerați în Penitenciarul

Poarta Albă la data de 3 iulie 2003.

La data de 29 martie 2004,

inculpații M.M. și M.D. au formulat la Curtea de Apel Constanța cereri pe care,

prin precizările ulterioare, le-au caracterizat ca apeluri împotriva sentinței

penale nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului

c

onstanța, considerându-se nevinovați.

Prin decizia penală nr. 96

din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Constanța a constatat apelurile

inculpaților în termen și admițându-le, a desființat hotărârea atacată și

rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din art. 174 și art. 175 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 178

alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia i-a condamnat pe inculpați la

câte 3 ani închisoare fiecare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/202 a constatat grațiate în întregime pedepsele.

Au fost înlăturate pedepsele

complementare.

Celelalte dispoziții ale

hotărârii au fost menținute.

Instanța de control judiciar

a constatat că apelurile au fost declarate în termen, motivat de faptul că

agentul procedural afișând atât actul procedural cu copia dispozitivului

hotărârii pronunțate, pe ușa locuinței inculpaților, nu s-a conformat

obligației, prevăzute de art. 179 C. proc. pen., respectiv de a se interesa

când pot fi găsiți acasă inculpații pentru a li se înmâna actele și numai dacă

nu putea ajunge nici pe această cale la înmânare, să procedeze la afișare.

În consecință s-a apreciat că

apelurile sunt declarate în termen.

Decizia penală susmenționată

a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța criticând-o pentru greșita constatare în termen a apelurilor

declarate de inculpați și pentru greșita încadrare juridică dată faptei penale,

precum și de către inculpați, care, prin motivele scrise și susținerile oral,

solicită să se constate nevinovăția lor.

Verificând hotărârea

criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul

parchetului, întemeiat pe cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 11 C. proc. pen., este fondat.

Potrivit dispozițiilor din Partea

Generală, Titlul V, Capitolul II ale Codului de procedură penală, comunicarea

actelor procedurale, inclusiv a copiei dispozitivului hotărârii, se face prin

înmânare persoanei căreia îi sunt adresate, prin înmânare uneia dintre

persoanele arătate de art. 179 C. proc. pen., sau prin afișare pe ușa locuinței

persoanei destinatare.

Oricare dintre aceste moduri

de comunicare are aptitudinea legală de a produce curgerea termenului

procedural de 10 zile de declarare a apelului, conform art. 363 C. proc. pen.

Este adevărat că, într-o

ordine de preferință legală, comunicarea trebuie înmânată cu prioritate

persoanei căreia îi este adresată și numai dacă aceasta nu este de găsit, va fi

înmânată apoi celeilalte persoane, arătate de art. 179 C. proc. pen. și, în

lipsa și a acestora precum și a informațiilor când poate fi găsită persoana

destinatară, comunicarea se afișează pe ușa locuinței destinatarului.

Cum legea condiționează

curgerea termenului de apel în cauză, de comunicarea copiei de pe dispozitiv,

în oricare dintre modurile prevăzute de lege și întrucât această comunicare s-a

făcut prin afișare pe ușa locuinței inculpaților, deoarece nici o persoană

dintre cele care aveau dreptul să primească actul nu a fost găsită, Curtea

constată că dovezile de comunicare din data de 17 iunie 2003, aflate la dosarul

instanței de fond, atestă legala îndeplinire a acestei proceduri.

Ca urmare, formulând cereri

de apel la data de 29 martie 2004 în condițiile în care copia dispozitivului

hotărârii atacate le-a fost comunicată la data de 17 iunie 2003, inculpații au

încălcat prevederile art. 363 C. proc. pen., referitoare la termenul de

declarare a apelului, acestea fiind tardive.

De altfel, la aceeași

concluzie se ajunge și din examinarea conduitei inculpaților în faza procesului

penal de punere în executare a hotărârii de condamnare.

De principiu, dacă partea

interesată a luat cunoștință, în desfășurarea procesului penal, în oricare

fază, de un act procesual, poate folosi împotriva acestuia eventualele căi de

atac, fără să aștepte comunicarea actului care, în aceste condiții, devine

inutilă, astfel că nici neîndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi invocată

ca motiv de nulitate.

Așa cum s-a arătat, în

executarea pedepselor la care au fost condamnați, recurenții au fost arestați

la data de 3 iulie 2003.

Lipsind atât la judecată,

cât și la pronunțare, conform art. 365 C. proc. pen., inculpații aveau

posibilitatea declarării apelului peste termen, cu respectarea, însă, a

condițiilor prevăzute de lege și anume „nu mai târziu decât 10 zile de la data

începerii executării pedepsei”.

Nici această condiție nu a

fost respectată de către inculpați, astfel că apelurile declarate sunt, și din

această perspectivă, tardive.

În referire la recursurile

inculpaților, Curtea constată că acestea sunt, pe de o parte, inadmisibile și,

pe de altă parte, tardive.

Recursurile sunt

inadmisibile întrucât, constatând că apelurile inculpaților sunt tardive, ceea

ce echivalează cu nefolosirea acestei căi de atac, potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința

cărora inculpații nu au folosit calea apelului.

Aceleași recursuri sunt și

tardive, deoarece fiindu-le comunicată copia dispozitivului deciziei instanței

de apel la data de 3 mai 2004, la locul de deținere, conform dovezilor aflate

la dosar (pe care au și precizat în scris „nu fac recurs”), inculpații au

formulat cererile de recurs abia la data de 25 mai 2004.

Curtea va lua în considerare

inadmisibilitatea recursurilor, astfel că, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., va dispune respingerea acestora.

Admițând recursul

parchetului pentru cele ce preced, va fi casată decizia instanței de apel

pentru greșita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpații M.D. și M.M.,

menținând hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva deciziei penale nr. 96

din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Casează hotărârea atacată

numai cu privire la greșita admitere a apelurilor tardive declarate de

inculpații M.D. și M.M.

Menține sentința penală nr. 361

din 9 iunie 2003 a Tribunalului Constanța.

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații M.D. și M.M., împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpații au

executat din pedeapsa aplicată perioada de la 3 iulie 2003 la 3 mai 2004.

Obligă pe recurenți să

plătească statului cât 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 noiembrie 2004.