ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6084/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 361 din 9 iunie 2003, Tribunalul Constanța i-a condamnat pe inculpații: - M.M., - M.D., - în baza art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la câte 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 8 ani. S-a făcut aplicația art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 C. pen. S-a luat act că nu există constituirea de parte civilă în cauză. În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.B., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constatând decesul inculpatului.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 6 iunie 2000, numita M.C., în vârstă de 25 ani din orașul Techirghiol, a decedat la domiciliu. La data de 7 iunie 2000, M.T. tatăl decedatei, a depus plângere penală împotriva soției sale M.L. și a copiilor inculpații M.M., M.D. și M.B., acuzându-i de provocarea, prin înfometare a decesului fiicei sale M.C. Pe baza materialului probator administrat s-a stabilit că membrii familiei M., respectiv M.T., tată, M.L., mamă și cei 6 copii, între care victima M.C., inculpații și M.T., fac parte din cultul Bisericii creștine adventiste de ziua a 7-a, cult recunoscut de lege. Atât victima M.C.

cât și fratele acesteia M.T., sunt cunoscuți ca retardați psihic. Membrii familiei M. fac parte dintr-o comunitate de circa 60 persoane adepte acestui cult religios organizat pe raza orașului Techirghiol. Cu circa 2 ani înainte de decesul numitei M.C., numita M.L., împreună cu copiii ei și o altă rudă, L.G., s-au izolat treptat de comunitatea adventistă, l-au izgonit din domiciliu pe numitul M.T., soț și tată în familie și cu toate insistențele acestuia, i-a fost refuzată reintegrarea în spațiu. Din declarațiile membrilor practicanți ai cultului religios adventist, rezultă că M.L., împreună cu copiii inculpați și-a format o concepție retrogradă potrivit căreia izolarea de societate, posturile îndelungate și rugăciunile nesfârșite duc la o purificare a sufletelor și în special al victimei M.C.

De asemenea, inculpații, împreună cu mama lor, profitând și de dependența psihică a victimei M.C., datorată retardului psihic major, au supus-o, prin obligarea la posturi îndelungate, unui proces sistematic de înfometare. Victimei i se interzicea să mănânce, alimentele fiind încuiate. Potrivit actului constatator medico-legal de autopsie al S.M.L. Constanța, moartea numitei M.C. a fost violentă și s-a datorat isuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unei cașexii severe. Raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de avizare și control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București, cu precizarea că examenul morfopatologic macroscopic și microscopic nu a depistat afecțiuni organice cronice care să justifice instalarea cașexiei, aceasta datorându-se nealimentației protein-calorice.

La același regim de înfometare a fost supus și M.T., acesta, la vârsta de 25 ani, având conform Raportului de expertiză medico-legală, greutatea de 25 kg, urmare stării de denutriție. Inculpații deși legal citați, nu au participat la judecarea cauzei la instanța de fond. La data de 17 iunie 2003 a fost comunicată copia dispozitivului hotărârii pronunțate, actul fiind afișat la ușa imobilului de domiciliu al acestora. Hotărârea nefiind atacată cu apel, la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Constanța a emis mandatele de executare a pedepselor nr. 483/2003, pentru inculpatul M.M. și respectiv nr. 484/2003 pentru inculpata M.D., ambii inculpați fiind încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă la data de 3 iulie 2003. La data de 29 martie 2004, inculpații M.M.

și M.D. au formulat la Curtea de Apel Constanța cereri pe care, prin precizările ulterioare, le-au caracterizat ca apeluri împotriva sentinței penale nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului c onstanța, considerându-se nevinovați. Prin decizia penală nr. 96 din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Constanța a constatat apelurile inculpaților în termen și admițându-le, a desființat hotărârea atacată și rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia i-a condamnat pe inculpați la câte 3 ani închisoare fiecare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/202 a constatat grațiate în întregime pedepsele.

Au fost înlăturate pedepsele complementare. Celelalte dispoziții ale hotărârii au fost menținute. Instanța de control judiciar a constatat că apelurile au fost declarate în termen, motivat de faptul că agentul procedural afișând atât actul procedural cu copia dispozitivului hotărârii pronunțate, pe ușa locuinței inculpaților, nu s-a conformat obligației, prevăzute de art. 179 C. proc. pen., respectiv de a se interesa când pot fi găsiți acasă inculpații pentru a li se înmâna actele și numai dacă nu putea ajunge nici pe această cale la înmânare, să procedeze la afișare. În consecință s-a apreciat că apelurile sunt declarate în termen.

Decizia penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța criticând-o pentru greșita constatare în termen a apelurilor declarate de inculpați și pentru greșita încadrare juridică dată faptei penale, precum și de către inculpați, care, prin motivele scrise și susținerile oral, solicită să se constate nevinovăția lor. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen., este fondat. Potrivit dispozițiilor din Partea Generală, Titlul V, Capitolul II ale Codului de procedură penală, comunicarea actelor procedurale, inclusiv a copiei dispozitivului hotărârii, se face prin înmânare persoanei căreia îi sunt adresate, prin înmânare uneia dintre persoanele arătate de art. 179 C. proc.

pen., sau prin afișare pe ușa locuinței persoanei destinatare. Oricare dintre aceste moduri de comunicare are aptitudinea legală de a produce curgerea termenului procedural de 10 zile de declarare a apelului, conform art. 363 C. proc. pen. Este adevărat că, într-o ordine de preferință legală, comunicarea trebuie înmânată cu prioritate persoanei căreia îi este adresată și numai dacă aceasta nu este de găsit, va fi înmânată apoi celeilalte persoane, arătate de art. 179 C. proc. pen. și, în lipsa și a acestora precum și a informațiilor când poate fi găsită persoana destinatară, comunicarea se afișează pe ușa locuinței destinatarului.

Cum legea condiționează curgerea termenului de apel în cauză, de comunicarea copiei de pe dispozitiv, în oricare dintre modurile prevăzute de lege și întrucât această comunicare s-a făcut prin afișare pe ușa locuinței inculpaților, deoarece nici o persoană dintre cele care aveau dreptul să primească actul nu a fost găsită, Curtea constată că dovezile de comunicare din data de 17 iunie 2003, aflate la dosarul instanței de fond, atestă legala îndeplinire a acestei proceduri. Ca urmare, formulând cereri de apel la data de 29 martie 2004 în condițiile în care copia dispozitivului hotărârii atacate le-a fost comunicată la data de 17 iunie 2003, inculpații au încălcat prevederile art. 363 C. proc.

pen., referitoare la termenul de declarare a apelului, acestea fiind tardive. De altfel, la aceeași concluzie se ajunge și din examinarea conduitei inculpaților în faza procesului penal de punere în executare a hotărârii de condamnare. De principiu, dacă partea interesată a luat cunoștință, în desfășurarea procesului penal, în oricare fază, de un act procesual, poate folosi împotriva acestuia eventualele căi de atac, fără să aștepte comunicarea actului care, în aceste condiții, devine inutilă, astfel că nici neîndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi invocată ca motiv de nulitate. Așa cum s-a arătat, în executarea pedepselor la care au fost condamnați, recurenții au fost arestați la data de 3 iulie 2003. Lipsind atât la judecată, cât și la pronunțare, conform art. 365 C. proc.

pen., inculpații aveau posibilitatea declarării apelului peste termen, cu respectarea, însă, a condițiilor prevăzute de lege și anume „nu mai târziu decât 10 zile de la data începerii executării pedepsei”. Nici această condiție nu a fost respectată de către inculpați, astfel că apelurile declarate sunt, și din această perspectivă, tardive. În referire la recursurile inculpaților, Curtea constată că acestea sunt, pe de o parte, inadmisibile și, pe de altă parte, tardive. Recursurile sunt inadmisibile întrucât, constatând că apelurile inculpaților sunt tardive, ceea ce echivalează cu nefolosirea acestei căi de atac, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora inculpații nu au folosit calea apelului.

Aceleași recursuri sunt și tardive, deoarece fiindu-le comunicată copia dispozitivului deciziei instanței de apel la data de 3 mai 2004, la locul de deținere, conform dovezilor aflate la dosar (pe care au și precizat în scris „nu fac recurs”), inculpații au formulat cererile de recurs abia la data de 25 mai 2004. Curtea va lua în considerare inadmisibilitatea recursurilor, astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va dispune respingerea acestora. Admițând recursul parchetului pentru cele ce preced, va fi casată decizia instanței de apel pentru greșita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpații M.D. și M.M., menținând hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva deciziei penale nr. 96 din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța. Casează hotărârea atacată numai cu privire la greșita admitere a apelurilor tardive declarate de inculpații M.D. și M.M. Menține sentința penală nr. 361 din 9 iunie 2003 a Tribunalului Constanța. Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații M.D. și M.M., împotriva aceleiași decizii. Constată că inculpații au executat din pedeapsa aplicată perioada de la 3 iulie 2003 la 3 mai 2004. Obligă pe recurenți să plătească statului cât 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2004.