ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3039/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3039/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, anularea hotărârii nr. 610 din 19 decembrie 2002 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 161 din 21 iunie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile solicitate pentru perioada 18 ianuarie 1953 - 16 decembrie 1955, începând cu data de 1 septembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate din Vatra Dornei, unde a executat diverse lucrări de construcții, nu a făcut instrucție specifică recruților și a fost lăsat la vatră, cu gradul de „soldat combatant neinstruit” Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că din probatoriile administrate în cauză, nu rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că în mod greșit, instanța de fond i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2595 din 8 iunie 2004, a admis recursul Casei Județene de Pensii Târgu Mureș și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor, reținând că din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine, dacă unitatea în discuție a făcut sau nu, parte din sistemul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința nr. 268 din 8 noiembrie 2004, a respins acțiunea reclamantului B.A., reținând că unitatea în care acesta a satisfăcut stagiul militar, nu se găsește în tabelul unităților militare din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii, comunicat instanței de către Centrul Militar Județean Mureș, cu adresa nr. B.1541 din 21 august 2003. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs.
reclamantul B.A., cu motivarea că în toate unitățile în care a efectuat stagiul militar, atât la Vatra Dornei, cât și la Timișoara, Arad, Buzău și Ploiești, s-a prestat muncă în construcții și nu s-au desfășurat activități specifice unei unități militare. A mai susținut că prin adresa înaintată curții de apel, U.M. 02405 trebuia să comunice acestei instanțe, dacă unitățile menționate mai sus au făcut parte din aceeași categorie cu cele din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 309/2002 beneficiază de prevederile ei, persoanele care, în perioada 1950 - 1961, au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Rezultă că determinant pentru încadrarea unei persoane în categoria beneficiarilor Legii nr. 309/2002, nu este activitatea pe care a desfășurat-o în unitatea militară respectivă - muncă în construcții, ci apartenența acesteia la Direcția Generală a Serviciului Muncii, în sistemul căruia s-au constituit detașamente de muncă forțată. În acest context, cum în adresa eliberată de U.M. 02405 Pitești se precizează că unitatea în care reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar, „nu se află în tabelul cu evidența detașamentelor de muncă care au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii ” , în mod corect instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite cerințele Legii nr. 309/2002 și a respins acțiunea.
Față de aceste considerente și constatând că în cauză nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinței civile nr. 268 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.