ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3383/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3383/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 932

din 14 iulie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpații:

și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de

droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeași infracțiune, prevăzută

de art. 2 alin. (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art.

75 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

În temeiul art. 116 C. pen.,

s-a aplicat măsura de siguranță a interzicerii aflării inculpatului în

municipiul București, pe durata de 4 ani după executarea pedepsei închisorii;

și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de

droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a

faptei, din aceeași infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeași lege,

cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 75 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

s-a dispus achitarea inculpatului

V.I.I.

, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza dispozițiilor art.

118 lit. e) C. pen. și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus

confiscarea cantității de 4.930 comprimate M.D.M.A., depuse la I.G.P. –

Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă (dovada seria B, nr. 600858 din

19 aprilie 2002).

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La 8 aprilie 2002,

Ministerul de Interne, UM 0962 București, a sesizat Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție despre „deținerea de date și informații, conform

cărora numiții, printre alții, V.I.I. și T.T., în formă organizată, sunt

implicați în comercializarea de substanțe toxice sustrase prin jaf din Tel-Aviv

Israel. O parte din aceste substanțe a relevat existența drogului numit

Ecstasy”.

Ca urmare, parchetul

competent a emis autorizațiile cu numerele 44/D/2002, nr. 45/D/2002 și nr.

46/D/2002 din 8 aprilie 2002, pentru înregistrarea convorbirilor telefonice și

autorizațiile nr. 49/D/2002 și nr. 50/D/2002 pentru folosirea investigatorilor

sub acoperire și pentru procurarea de droguri.

Parchetul a mai fost

încunoștiințat că la începutul lunii aprilie 2002, colaboratorul M. a sesizat

că, în jurul datei de 1 aprilie 2002, a fost contactat de V.I.I. și T.T.,

aceștia propunându-i să caute cumpărători pentru droguri tip Ecstasy, un

comprimat urmând să fie vândut, cu 4 dolari S.U.A., din acest preț

intermediarii urmând să primească câte 50 cenți la bucată. Totodată, s-a primit

informația că V.I.I. deținea în locuința sa 12.000 comprimate Ecstasy și că

putea să mai procure, în două tranșe, alte 100.000 bucăți.

La 10 aprilie 2002, L.G. și

T.T., intermediari cunoscuți ai lui V.I.I., urmau să se întâlnească cu un

posibil cumpărător al cantității de 4.980 comprimate Ecstasy tip Pokemon.

Astfel, în jurul orelor

16,00, T.T., s-a întâlnit la un restaurant M.D., cu investigatorul sub

acoperire V., acestuia el propunându-i vinderea a 5.000 comprimate Ecstasy la

prețul de 4 dolari S.U.A./bucată, iar pentru seriozitatea afacerii, i-a dat un

comprimat și i-a garantat că marfa este de calitate odată ce a mai

tranzacționat o asemenea vânzare în Timișoara și Constanța.

Cu aceeași ocazie, T.T. i-a

cerut investigatorului sub acoperire suma de 20.000 dolari S.U.A. pentru cele

5.000 buc. comprimate și i-a transmis că-l va contacta pentru stabilirea

locului unde urma să aibă loc „tranzacția”.

În aceeași zi, în jurul

orelor 17,00, T.T., telefonic, i-a comunicat lui V. că se vor întâlni în zona

Academiei Militare, aici el urmând să-i arate banii, iar, după ce se vor plimba

puțin cu mașina, vor lua contact cu cel care are „marfa”.

Acolo, V. și alt

investigator sub acoperire T., după ce s-au întâlnit cu T.T., toți s-au

îndreptat spre zona Cimitirului Ghencea. Aici, T.T. l-a apelat pe L.G. zis G.

care avea asupra sa comprimatele de Ecstasy și i-a cerut să se apropie de

autoturismul cu care veniseră.

După ce V. a văzut în plasa

adusă de L.G. „mai multe pungi transparente, care conțineau pastile de culoare

verde deschis și două pâini”, organele abilitate care supravegheaseră mersul

acțiunilor, i-au imobilizat pe cei doi inculpați.

În prezența martorilor

asistenți, L.G. a declarat că pastilele de Ecstasy i-au fost date, în aceeași

zi, de un individ pentru a i le înmâna lui T. în vederea vinderii lor și că

știa că sunt droguri. La rândul său, T.T. a declarat că pastilele, despre care

știa că sunt droguri, sunt ale lui L.G. zis G. și că urma să le vândă, el

împreună cu G. și I., cu suma de 4 dolari S.U.A. comprimatul.

Raportul de constatare

tehnico-științifică a înscris că cele 4.980 comprimate conțin 3,4 metilendioximetamfetamină

(MDMA), ce face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000.

La cercetarea

judecătorească, instanța a avut în vedere, în stabilirea situației de fapt și a

vinovăției, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și raportul

întocmit de investigatorii sub acoperire, coroborate cu declarațiile martorelor

S.M. și S.M. și, în parte, cu declarațiile inculpaților T.T. și L.G.

Privind proveniența

drogurilor, instanța a reținut că nici una din versiunile vehiculate pe

parcursul desfășurării fazelor procesului penal, nu a oferit certitudinea, însă

s-a stabilit cert că pastilele de Ecstasy s-au aflat, în momentul oferirii și

punerii lor în vânzare, în posesia inculpatului L.G., iar T.T. a oferit un

comprimat, investigatorului V. ceea ce atestă că inculpații au acționat în

cunoștință de cauză, intenția lor fiind aceea de a vinde comprimatele.

Privindu-l pe inculpatul

V.I.I., instanța a reținut că nu s-a probat cert vinovăția acestuia,

participarea sa nefiind dovedită în afara oricărui dubiu.

Astfel, declarațiile

inițiale ale lui T.T. privind contribuția inculpatului V.I.I. la săvârșirea

traficului de droguri în forma participării la înțelegerea privind

comercializarea comprimatelor de Ecstasy, nu au fost susținute cu nici un act

material sau împrejurare relevată de restul probatoriului administrat.

Dimpotrivă, instanța a reținut că discuțiile telefonice interceptate privindu-l

numai pe T.T., au fost lapidare și nu au conținut vreo referire concretă,

certă, la traficul de droguri.

Totodată, s-a mai reținut

că, deși prin Raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția

psihologică a comportamentului simulat, s-a concluzionat că răspunsurile

inculpatului V.I.I. la întrebările relevate ale cauzei au provocat în traseele

diagramelor, modificări semnificative ale stresului emoțional, ceea ce

constituie indicii ale comportamentului simulat, nu constituie probă de

vinovăție, testul respectiv neavând valoare de certitudine.

Față de considerentele

motivate, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție de care beneficiază

inculpatul V.I.I. conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată

prin probe certe de vinovăție.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații L.G.

și T.T.

În motivarea căii de atac a

apelului, parchetul a criticat sentința pentru greșita achitare a inculpatului

V.I.I., pentru omisiunea aplicării pedepsei degradării militare inculpatului

T.T. și neaplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., față de toți

inculpații.

Apelul declarat de

inculpatul T.T. a vizat greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa

aceasta fiind tentativa la infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum și

netemeinicia pedepsei aplicate.

Inculpatul L.G. și-a motivat

apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 881 din 18 noiembrie 2004, a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a

desființat sentința atacată și în baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul V.I.I. la 11 ani închisoare și 4 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Totodată, s-a dispus

degradarea militară a inculpaților.

Prin decizie, s-au respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.G. și T.T.

Împotriva hotărârii

instanței de apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri.

Cazurile de casare invocate

de inculpatul T.T. au fost cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare

a legii și s-a comis o eroare gravă de fapt.

Inculpatul L.G., prin

recurs, a solicitat o nouă individualizare a pedepsei, pe care o consideră

excesivă în raport de datele ce caracterizează persoana sa.

Recurentul inculpat V.I.I.

și-a întemeiat calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., respectiv judecat a avut loc în lipsa apărătorului,

prezența acestuia fiind obligatorie.

Recursurile declarate de

inculpații T.T. și L.G. nu sunt fondate.

Astfel, potrivit art. 62 C.

proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și

instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe.

Acestea nu au valoare mai

dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se potrivit art. 63 alin. (2)

din același cod, în urma examinării tuturor probelor.

Ca atare, amplul probatoriu

administrat în faza de urmărire penală a conturat situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpaților T.T. și L.G., faptele relevate de aceștia în

declarațiile date la urmărirea penală coroborându-se cu procesul-verbal de constatare

a infracțiunii flagrante, cu raportul întocmit de investigatorii sub acoperire

V. și T., activitatea acestora din urmă fiind desfășurată urmare autorizării

lor, conform legii.

De asemenea, în stabilirea

vinovăției inculpaților au fost reținute înregistrările convorbirilor

telefonice purtate între ei, conținutul lor coroborându-se cu desfășurarea

evenimentelor din 10 aprilie 2002, desfășurare ce rezultă și din

procesul-verbal de prindere în flagrant, precum și din raportul

investigatorilor sub acoperire. La acea dată, ambii inculpați au recunoscut că

știau că pastilele de Ecstasy sunt droguri și că intenționau să le vândă așa

cum se înțeleseseră anterior.

Faptul că în faza cercetării

judecătorești, inculpații au susținut, în declarații, o altă situație de fapt,

schimbarea atitudinii lor este infirmată de probele amintite, revenirea asupra

declarațiilor anterioare neputând înlătura valoarea probantă a întregului

material administrat, astfel că nu se impune rejudecarea cauzei și nici

achitarea inculpatului T.T.

Privind cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., respectiv greșita

individualizare a pedepsei așa cum a motivat recurentul L.G., în acord cu

criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., fapta săvârșită fiind de

pericol social deosebit de grav, ea aducând atingere vieții și sănătății, iar

inculpatul nu este la prima încălcare a normelor penale (recidivist

postexecutoriu), pedeapsa aplicată executabilă în regim de privare de libertate

va fi în măsură să realizeze scopul așa cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Pentru considerentele

expuse, recursurile declarate de inculpații T.T. și L.G. nefiind fondate, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse.

În baza dispozițiilor art.

192 din același cod, inculpații recurenți vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Recursul declarat de

inculpatul V.I.I. este fondat pentru considerentul ce se va arăta.

Judecând cauza în apel,

instanța, la termenul de judecată 27 octombrie 2004, chiar dacă dosarul nr.

3038/2004 în care V.I.I. avea calitatea procesuală de intimat inculpat, din

lipsa avocatului ales, a fost luat la „a treia strigare”, constatând că

avocatul nu era prezent și nici nu depusese o cerere de amânare a judecății,

procedând la judecare cu asigurarea asistenței juridice din oficiu, numind ad

hoc un apărător din oficiu (avocat C.G., delegație 048070 din 27 octombrie

2004, deci chiar ziua judecării, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală) a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor legale privind garantarea

dreptului de apărare, consfințit și garantat de Constituție în art. 24 C. proc.

pen., în art. 6 și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, așa cum a fost amendată prin Protocolul nr. 11

din 1 noiembrie 1998.

Potrivit art. 6 pct. 3 lit.

b) din Convenție, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și înlesnirile

necesare pregătirii apărării sale, iar conform art. 6 alin. (4) și (5) C. proc.

pen., orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul

procesului penal.

Corelativ acestui drept,

alin. (5) al art. 6 din același cod, stabilește obligația organelor judiciare

de a lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenței juridice a

inculpatului, numai dacă acesta nu are apărător ales.

În cauză, intimatul inculpat

V.I.I. avea apărător ales în persoana avocatului C.B. (împuternicire avocațială

nr. 29944, Curtea de Apel București, secția a II-a penală).

Dispunând judecarea cauzei

cu asistență juridică din oficiu, apărător desemnat pe loc, instanța de apel a

încălcat prevederile menționate și nu a asigurat inculpatului intimat V.I.I. o

apărare efectivă în proces.

Ca atare, recursul declarat

de inculpatul V.I.I. fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis și se va trimite cauza pentru

rejudecarea apelului privind numai pe acest inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul V.I.I. împotriva deciziei penale nr. 881/ A din 18 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată și

trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecare, în ceea ce îl

privește pe inculpatul V.I.I.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații L.G. și T.T. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților L.G. și T.T., timpul arestării preventive de la 10

aprilie 2002, la 5 iulie 2003.

Constată că în prezent

inculpatul L.G. este arestat în altă cauză.

Obligă pe recurenții

inculpați L.G. și T.T. la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2005.