ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3383/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 932 din 14 iulie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: 1. T.T. la 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. În temeiul art. 116 C. pen., s-a aplicat măsura de siguranță a interzicerii aflării inculpatului în municipiul București, pe durata de 4 ani după executarea pedepsei închisorii; 2. L.G.

la 13 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeași infracțiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 75 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. 3. În temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.I.I. , pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen. și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 4.930 comprimate M.D.M.A., depuse la I.G.P. – Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă (dovada seria B, nr. 600858 din 19 aprilie 2002). Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La 8 aprilie 2002, Ministerul de Interne, UM 0962 București, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție despre „deținerea de date și informații, conform cărora numiții, printre alții, V.I.I. și T.T., în formă organizată, sunt implicați în comercializarea de substanțe toxice sustrase prin jaf din Tel-Aviv Israel. O parte din aceste substanțe a relevat existența drogului numit Ecstasy”.

Ca urmare, parchetul competent a emis autorizațiile cu numerele 44/D/2002, nr. 45/D/2002 și nr. 46/D/2002 din 8 aprilie 2002, pentru înregistrarea convorbirilor telefonice și autorizațiile nr. 49/D/2002 și nr. 50/D/2002 pentru folosirea investigatorilor sub acoperire și pentru procurarea de droguri. Parchetul a mai fost încunoștiințat că la începutul lunii aprilie 2002, colaboratorul M. a sesizat că, în jurul datei de 1 aprilie 2002, a fost contactat de V.I.I. și T.T., aceștia propunându-i să caute cumpărători pentru droguri tip Ecstasy, un comprimat urmând să fie vândut, cu 4 dolari S.U.A., din acest preț intermediarii urmând să primească câte 50 cenți la bucată. Totodată, s-a primit informația că V.I.I.

deținea în locuința sa 12.000 comprimate Ecstasy și că putea să mai procure, în două tranșe, alte 100.000 bucăți. La 10 aprilie 2002, L.G. și T.T., intermediari cunoscuți ai lui V.I.I., urmau să se întâlnească cu un posibil cumpărător al cantității de 4.980 comprimate Ecstasy tip Pokemon. Astfel, în jurul orelor 16,00, T.T., s-a întâlnit la un restaurant M.D., cu investigatorul sub acoperire V., acestuia el propunându-i vinderea a 5.000 comprimate Ecstasy la prețul de 4 dolari S.U.A./bucată, iar pentru seriozitatea afacerii, i-a dat un comprimat și i-a garantat că marfa este de calitate odată ce a mai tranzacționat o asemenea vânzare în Timișoara și Constanța. Cu aceeași ocazie, T.T. i-a cerut investigatorului sub acoperire suma de 20.000 dolari S.U.A.

pentru cele 5.000 buc. comprimate și i-a transmis că-l va contacta pentru stabilirea locului unde urma să aibă loc „tranzacția”. În aceeași zi, în jurul orelor 17,00, T.T., telefonic, i-a comunicat lui V. că se vor întâlni în zona Academiei Militare, aici el urmând să-i arate banii, iar, după ce se vor plimba puțin cu mașina, vor lua contact cu cel care are „marfa”. Acolo, V. și alt investigator sub acoperire T., după ce s-au întâlnit cu T.T., toți s-au îndreptat spre zona Cimitirului Ghencea. Aici, T.T. l-a apelat pe L.G. zis G. care avea asupra sa comprimatele de Ecstasy și i-a cerut să se apropie de autoturismul cu care veniseră. După ce V. a văzut în plasa adusă de L.G. „mai multe pungi transparente, care conțineau pastile de culoare verde deschis și două pâini”, organele abilitate care supravegheaseră mersul acțiunilor, i-au imobilizat pe cei doi inculpați.

În prezența martorilor asistenți, L.G. a declarat că pastilele de Ecstasy i-au fost date, în aceeași zi, de un individ pentru a i le înmâna lui T. în vederea vinderii lor și că știa că sunt droguri. La rândul său, T.T. a declarat că pastilele, despre care știa că sunt droguri, sunt ale lui L.G. zis G. și că urma să le vândă, el împreună cu G. și I., cu suma de 4 dolari S.U.A. comprimatul. Raportul de constatare tehnico-științifică a înscris că cele 4.980 comprimate conțin 3,4 metilendioximetamfetamină (MDMA), ce face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000. La cercetarea judecătorească, instanța a avut în vedere, în stabilirea situației de fapt și a vinovăției, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și raportul întocmit de investigatorii sub acoperire, coroborate cu declarațiile martorelor S.M.

și S.M. și, în parte, cu declarațiile inculpaților T.T. și L.G. Privind proveniența drogurilor, instanța a reținut că nici una din versiunile vehiculate pe parcursul desfășurării fazelor procesului penal, nu a oferit certitudinea, însă s-a stabilit cert că pastilele de Ecstasy s-au aflat, în momentul oferirii și punerii lor în vânzare, în posesia inculpatului L.G., iar T.T. a oferit un comprimat, investigatorului V. ceea ce atestă că inculpații au acționat în cunoștință de cauză, intenția lor fiind aceea de a vinde comprimatele. Privindu-l pe inculpatul V.I.I., instanța a reținut că nu s-a probat cert vinovăția acestuia, participarea sa nefiind dovedită în afara oricărui dubiu. Astfel, declarațiile inițiale ale lui T.T.

privind contribuția inculpatului V.I.I. la săvârșirea traficului de droguri în forma participării la înțelegerea privind comercializarea comprimatelor de Ecstasy, nu au fost susținute cu nici un act material sau împrejurare relevată de restul probatoriului administrat. Dimpotrivă, instanța a reținut că discuțiile telefonice interceptate privindu-l numai pe T.T., au fost lapidare și nu au conținut vreo referire concretă, certă, la traficul de droguri. Totodată, s-a mai reținut că, deși prin Raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat, s-a concluzionat că răspunsurile inculpatului V.I.I. la întrebările relevate ale cauzei au provocat în traseele diagramelor, modificări semnificative ale stresului emoțional, ceea ce constituie indicii ale comportamentului simulat, nu constituie probă de vinovăție, testul respectiv neavând valoare de certitudine.

Față de considerentele motivate, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul V.I.I. conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată prin probe certe de vinovăție. Împotriva sentinței, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații L.G. și T.T. În motivarea căii de atac a apelului, parchetul a criticat sentința pentru greșita achitare a inculpatului V.I.I., pentru omisiunea aplicării pedepsei degradării militare inculpatului T.T. și neaplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., față de toți inculpații. Apelul declarat de inculpatul T.T. a vizat greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind tentativa la infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum și netemeinicia pedepsei aplicate.

Inculpatul L.G. și-a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 881 din 18 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința atacată și în baza dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul V.I.I. la 11 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Totodată, s-a dispus degradarea militară a inculpaților. Prin decizie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.G. și T.T. Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri.

Cazurile de casare invocate de inculpatul T.T. au fost cele prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și pct. 18 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii și s-a comis o eroare gravă de fapt. Inculpatul L.G., prin recurs, a solicitat o nouă individualizare a pedepsei, pe care o consideră excesivă în raport de datele ce caracterizează persoana sa. Recurentul inculpat V.I.I. și-a întemeiat calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., respectiv judecat a avut loc în lipsa apărătorului, prezența acestuia fiind obligatorie. Recursurile declarate de inculpații T.T. și L.G. nu sunt fondate. Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Acestea nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se potrivit art. 63 alin. (2) din același cod, în urma examinării tuturor probelor. Ca atare, amplul probatoriu administrat în faza de urmărire penală a conturat situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților T.T. și L.G., faptele relevate de aceștia în declarațiile date la urmărirea penală coroborându-se cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu raportul întocmit de investigatorii sub acoperire V. și T., activitatea acestora din urmă fiind desfășurată urmare autorizării lor, conform legii. De asemenea, în stabilirea vinovăției inculpaților au fost reținute înregistrările convorbirilor telefonice purtate între ei, conținutul lor coroborându-se cu desfășurarea evenimentelor din 10 aprilie 2002, desfășurare ce rezultă și din procesul-verbal de prindere în flagrant, precum și din raportul investigatorilor sub acoperire.

La acea dată, ambii inculpați au recunoscut că știau că pastilele de Ecstasy sunt droguri și că intenționau să le vândă așa cum se înțeleseseră anterior. Faptul că în faza cercetării judecătorești, inculpații au susținut, în declarații, o altă situație de fapt, schimbarea atitudinii lor este infirmată de probele amintite, revenirea asupra declarațiilor anterioare neputând înlătura valoarea probantă a întregului material administrat, astfel că nu se impune rejudecarea cauzei și nici achitarea inculpatului T.T. Privind cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei așa cum a motivat recurentul L.G., în acord cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., fapta săvârșită fiind de pericol social deosebit de grav, ea aducând atingere vieții și sănătății, iar inculpatul nu este la prima încălcare a normelor penale (recidivist postexecutoriu), pedeapsa aplicată executabilă în regim de privare de libertate va fi în măsură să realizeze scopul așa cum este prevăzut în art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații T.T. și L.G. nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza dispozițiilor art. 192 din același cod, inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recursul declarat de inculpatul V.I.I. este fondat pentru considerentul ce se va arăta. Judecând cauza în apel, instanța, la termenul de judecată 27 octombrie 2004, chiar dacă dosarul nr. 3038/2004 în care V.I.I. avea calitatea procesuală de intimat inculpat, din lipsa avocatului ales, a fost luat la „a treia strigare”, constatând că avocatul nu era prezent și nici nu depusese o cerere de amânare a judecății, procedând la judecare cu asigurarea asistenței juridice din oficiu, numind ad hoc un apărător din oficiu (avocat C.G., delegație 048070 din 27 octombrie 2004, deci chiar ziua judecării, Curtea de Apel București, secția a II-a penală) a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor legale privind garantarea dreptului de apărare, consfințit și garantat de Constituție în art. 24 C. proc.

pen., în art. 6 și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum a fost amendată prin Protocolul nr. 11 din 1 noiembrie 1998. Potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenție, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, iar conform art. 6 alin. (4) și (5) C. proc. pen., orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Corelativ acestui drept, alin. (5) al art. 6 din același cod, stabilește obligația organelor judiciare de a lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului, numai dacă acesta nu are apărător ales. În cauză, intimatul inculpat V.I.I.

avea apărător ales în persoana avocatului C.B. (împuternicire avocațială nr. 29944, Curtea de Apel București, secția a II-a penală). Dispunând judecarea cauzei cu asistență juridică din oficiu, apărător desemnat pe loc, instanța de apel a încălcat prevederile menționate și nu a asigurat inculpatului intimat V.I.I. o apărare efectivă în proces. Ca atare, recursul declarat de inculpatul V.I.I. fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului privind numai pe acest inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.I.I. împotriva deciziei penale nr. 881/ A din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecare, în ceea ce îl privește pe inculpatul V.I.I. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.G. și T.T. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților L.G. și T.T., timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2002, la 5 iulie 2003. Constată că în prezent inculpatul L.G. este arestat în altă cauză. Obligă pe recurenții inculpați L.G. și T.T. la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2005.