ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3747/2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC I.R. SA a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.S., pentru anularea preselecției organizate de aceasta din urmă, la data de 3 martie 2003. În motivarea acțiunii s-a arătat că această preselecție este nelegală, întrucât singura autoritate competentă să autorizeze societățile de asigurare – reasigurare privind încheierea de asigurări de orice gen, este Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România, iar potrivit O.U.G. nr. 60/2001 nu este necesară o preselecție pentru organizarea unei licitații.

Prin sentința civilă nr. 14 din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâtă, privind lipsa plângerii prealabile și tardivitatea acțiunii, iar pe fond a respins ca neîntemeiată, acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 150/2002, pentru selectarea societăților de asigurare - reasigurare ce vor fi acreditate să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu furnizorii de servicii medicale și farmaceutice. În îndeplinirea atribuției prevăzute de art. 65 alin. (1) lit. p) din această ordonanță de urgență, pârâta a invitat societățile de asigurare – reasigurare, să depună oferte în vederea preselecției.

Prin O.U.G. nr. 150/2002 nu s-a urmărit aplicarea în domeniul medical a prevederilor cu caracter general în materie de licitații cuprinse în O.U.G. nr. 60/2001, însă nimic nu împiedică însușirea în domeniul medical al asigurărilor, a anumitor prevederi din O.U.G. nr. 60/2001. În acest context s-a considerat că selecția de oferte organizată de C.N.A.S. este legală și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC I.R. SA. Recurenta nu a indicat temeiul de drept al recursului declarat, însă a arătat că în mod greșit instanța a considerat, ca nefiind obligatorie procedura prevăzută de O.U.G.

nr. 60/2001 și că acreditarea sau selectarea asigurărilor nu intră în competența C.N.A.S, așa cum rezultă din art. 64 alin. (1) lit. e) și p) din O.U.G. nr. 150/2002. În aceste condiții, acțiunea intimatei-pârâte, de a susține o licitație și de a stabili anumite societăți de asigurări, autorizate de ea, să încheie polițe de „malpraxis”, este abuzivă și nelegală, cu atât mai mult, cu cât recurenta se află pe piață, cu privire la asigurarea de răspundere civilă a cadrelor medicale, încă din martie 1998. Intimata C.N.A.S. a solicitat, prin întâmpinare, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței recurate. Examinându-se sentința atacată, prin prisma criticii aduse de recurentă, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., se reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea ei. Prin interpretarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, instanța fondului a dat o dezlegare corectă cauzei cu care a fost învestită, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale, prin preselecția organizată de C.N.A.S., la 3 martie 2003. În conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 150/2002, una din atribuțiile principale ale C.N.A.S. este aceea de a reglementa în mod unitar sistemul de asigurări de răspundere civilă.

În aceste context nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante privind exercitarea de către C.N.A.S., a unei atribuții care revine exclusiv Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, singura autoritate competentă să autorizeze societățile de asigurare – reasigurare privind încheierea de asigurări de orice gen. Simpla autorizare a unei societăți de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (cum este și cazul recurentei) nu dă dreptul acesteia de a încheia contracte de asigurări de răspundere civilă în materia reglementată de O.U.G. nr. 150/2002. Organizarea preselecției de oferte din data de 3 martie 2003 se înscrie în acțiunile întreprinse de C.N.A.S., în exercitarea atribuției legale mai sus arătate, ce a avut la bază mai multe criterii de eligibilitate și credibilitate stabilite, atât în sprijinul asiguraților, cât și al furnizorilor de servicii medicale.

În acest context, este nerelevantă în cauză, împrejurarea că recurenta se află încă din martie 1998, pe piață, cu privire la asigurarea de răspundere civilă a cadrelor medicale. Pentru cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 14 din 12 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.