ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 3747/2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta SC I.R. SA a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.S.,

pentru anularea preselecției organizate de aceasta din urmă, la data de 3

martie 2003.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că această preselecție este nelegală, întrucât singura autoritate

competentă să autorizeze societățile de asigurare – reasigurare privind

încheierea de asigurări de orice gen, este Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor din România, iar potrivit O.U.G. nr. 60/2001 nu este necesară o

preselecție pentru organizarea unei licitații.

Prin sentința civilă nr. 14

din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâtă,

privind lipsa plângerii prealabile și tardivitatea acțiunii, iar pe fond a

respins ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 150/2002, pentru

selectarea societăților de asigurare - reasigurare ce vor fi acreditate să

încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu furnizorii de servicii

medicale și farmaceutice. În îndeplinirea atribuției prevăzute de art. 65 alin.

(1) lit. p) din această ordonanță de urgență, pârâta a invitat societățile de asigurare

– reasigurare, să depună oferte în vederea preselecției.

Prin O.U.G. nr. 150/2002 nu

s-a urmărit aplicarea în domeniul medical a prevederilor cu caracter general în

materie de licitații cuprinse în O.U.G. nr. 60/2001, însă nimic nu împiedică

însușirea în domeniul medical al asigurărilor, a anumitor prevederi din O.U.G. nr.

60/2001. În acest context s-a considerat că selecția de oferte organizată de

C.N.A.S. este legală și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1

din Legea nr. 29/1990.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC I.R. SA.

Recurenta nu a indicat

temeiul de drept al recursului declarat, însă a arătat că în mod greșit

instanța a considerat, ca nefiind obligatorie procedura prevăzută de O.U.G. nr.

60/2001 și că acreditarea sau selectarea asigurărilor nu intră în competența

C.N.A.S, așa cum rezultă din art. 64 alin. (1) lit. e) și p) din O.U.G. nr. 150/2002.

În aceste condiții, acțiunea intimatei-pârâte, de a susține o licitație și de a

stabili anumite societăți de asigurări, autorizate de ea, să încheie polițe de

„malpraxis”, este abuzivă și nelegală, cu atât mai mult, cu cât recurenta se

află pe piață, cu privire la asigurarea de răspundere civilă a cadrelor

medicale, încă din martie 1998.

Intimata C.N.A.S. a

solicitat, prin întâmpinare, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței

recurate.

Examinându-se sentința

atacată, prin prisma criticii aduse de recurentă, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., se reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea ei.

Prin interpretarea corectă a

dispozițiilor O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate, instanța fondului a dat o

dezlegare corectă cauzei cu care a fost învestită, constatând că nu sunt

incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamanta nu a

fost vătămată în drepturile sale, prin preselecția organizată de C.N.A.S., la 3

martie 2003.

În conformitate cu

dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 150/2002, una din

atribuțiile principale ale C.N.A.S. este aceea de a reglementa în mod unitar

sistemul de asigurări de răspundere

civilă. În aceste context nu poate

fi primită susținerea recurentei-reclamante privind exercitarea de către

C.N.A.S., a unei atribuții care revine exclusiv Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor, singura autoritate competentă să autorizeze societățile de

asigurare – reasigurare privind încheierea de asigurări de orice gen. Simpla

autorizare a unei societăți de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (cum

este și cazul recurentei) nu dă dreptul acesteia de a încheia contracte de

asigurări de răspundere civilă în materia reglementată de O.U.G. nr. 150/2002.

Organizarea preselecției de

oferte din data de 3 martie 2003 se înscrie în acțiunile întreprinse de

C.N.A.S., în exercitarea atribuției legale mai sus arătate, ce a avut la bază

mai multe criterii de eligibilitate și credibilitate stabilite, atât în

sprijinul asiguraților, cât și al furnizorilor de servicii medicale.

În acest context, este

nerelevantă în cauză, împrejurarea că recurenta se află încă din martie 1998,

pe piață, cu privire la asigurarea de răspundere civilă a cadrelor medicale.

Pentru cele arătate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC I.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 14 din 12 ianuarie 2004,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2005.